Discuţii și polemici

STUDIUL 3 » 13 – 19 IULIE

De memorat: „Apoi le-a zis: «Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; așa că Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.»” (Marcu 2:27,28).

Play / pause

0:00

volume

Discuţii și polemici

Sabat după-amiază

Marcu 2:1 – 3:6 conține cinci istorisiri care ilustrează învățătura Domnului Isus în contrast cu învățătura conducătorilor religioși. Relatările urmează un anumit tipar, fiecare dintre ele se leagă de cea anterioară printr-o paralelă tematică. Ultima relatare închide cercul și se leagă de prima.

Fiecare dintre aceste episoade ilustrează aspecte ale identității lui Isus, după cum exemplifică declarațiile din Marcu 2:10,17,20,28. Secțiunile din studiu aferente zilelor de duminică, luni și marți vor aprofunda semnificația acestor relatări și a declarațiilor Domnului Hristos pe care le conțin. Marcu 3:20-35 constituie subiectul studiului nostru de miercuri și de joi.

Vom vedea și exemplificarea unei tehnici folosite de scriitorul evangheliei numită „povestire în ramă”. Acest tipar narativ apare de cel puțin șase ori în Marcu. În fiecare dintre aceste cazuri se pune accent pe un aspect important al naturii lui Isus și al rolului Său de Mesia sau pe natura uceniciei. În această săptămână vom citi câteva relatări despre Hristos și vom vedea ce putem învăța din ele.

Duminică, 14 iulie

Vindecarea unui om paralizat

1. Citește Marcu 2:1-12. Ce căuta slăbănogul când a fost adus la Isus și ce a primit?

Bărbatul era paralizat; prin urmare, cei patru prieteni ai săi au trebuit să îl care până la Isus. După ce au desfăcut acoperișul și l-au coborât pe om în prezența lui Isus, Marcu 2:5 notează că Isus le-a văzut credința. Cum poate credința să fie vizibilă? Asemenea iubirii, devine vizibilă prin fapte, după cum ilustrează clar perseverența prietenilor.

Nevoia evidentă a omului era de natură fizică. Totuși, atunci când vine în prezența Lui, primele cuvinte pe care le pronunță Isus fac referire la iertarea păcatelor. Omul nu rostește niciun cuvânt pe parcursul întregii scene. În schimb, conducătorii religioși sunt cei care obiectează (în gând) cu privire la ceea ce tocmai spusese Isus. Ei consideră că vorbele Lui sunt blasfematoare, că Îl ponegresc pe Dumnezeu, și El Își asumă prerogative care Îi aparțin numai lui Dumnezeu.

Isus le răspunde contestatarilor pe limba lor, folosind un stil rabinic tipic de argumentare numit „de la puțin la mai mult”. Una este să spui că păcatele cuiva sunt iertate și cu totul altceva este să faci un om paralizat să meargă. Dacă, prin puterea lui Dumnezeu, Isus poate face omul să umble, atunci pretenția Lui că poate ierta păcatele este confirmată.

2. Citește Mica 6:6-8. Cum explică acest text ce se întâmpla între Isus și acei lideri?

Conducătorii religioși pierdeau din vedere ceea ce conta cu adevărat: dreptatea, mila și umblarea smerită cu Dumnezeu. Fiind atât de obsedați de apărarea concepției lor despre Dumnezeu, nu au putut să Îl vadă pe Dumnezeu acționând chiar în fața ochilor lor. Nimic nu arăta că acești bărbați și-ar fi schimbat părerea cu privire la Isus, chiar dacă le-a oferit dovezi mai mult decât suficiente că El venea de la Dumnezeu: (1) nu numai faptul că le-a descoperit că le putea citi gândurile (lucru deloc simplu), ci și (2) vindecarea paraliticului în prezența lor într-un mod pe care nu îl puteau nega.

Cum putem fi atenţi să nu cădem în aceeași capcană în care au căzut acești oameni, atât de obsedaţi de formele religiei încât au pierdut din vedere ceea ce conta, de fapt, în religia autentică (vezi Iacov 1:27) ?

Luni, 15 iulie

Chemarea lui Levi și întrebarea despre post

3. Marcu 2:13-22. Cine era Levi, fiul lui Alfeu, și de ce ar fi existat vreo obiecţie cu privire la intrarea lui în rândul ucenicilor lui Isus?

Pe vremea lui Isus, vameșii erau funcționari publici aflați în subordinea guvernului local sau roman. Stârneau antipatie în rândul populației evreiești din Iudeea pentru că adeseori cereau mai mult decât era necesar și se îmbogățeau de pe urma compatrioților lor. Un comentariu ebraic la legea religioasă, Tohorot din Mișna, spune: „Dacă vameșii au intrat într-o casă [tot ce este în ea] devine necurat.”

Prin urmare nu este deloc surprinzător că fariseii și cărturarii întreabă dezaprobator: „De ce mănâncă El și bea cu vameșii și cu păcătoșii?” ( Marcu 2:16)

Cum răspunde Domnul Isus la întrebarea lor? Nu, nu o respinge. În schimb, o întoarce cu susul în jos, arătând că oamenii bolnavi, nu cei sănătoși, sunt cei care au nevoie de doctor. Astfel, revendică titlul de doctor spiritual, cel care poate vindeca sufletul bolnav. Și nu ar trebui ca doctorul să meargă unde se găsesc oamenii bolnavi?

Marcu 2:18-22 abordează o temă nouă. Este narațiunea centrală dintre cele cinci axate pe polemică. Dacă secțiunea anterioară a inclus o masă dată de Levi, această nouă relatare are în centru problema postului, luând forma unei nedumeriri legate de motivul pentru care ucenicii lui Isus nu postesc în timp ce fariseii și ucenicii lui Ioan Botezătorul postesc. Isus răspunde cu o ilustrație sau cu o parabolă în care Își compară prezența cu o masă festivă de nuntă. Ar fi o nuntă foarte ciudată dacă toți invitații ar posti. Dar Isus prezice, într-adevăr, o zi când mirele va fi luat – o aluzie la cruce. Atunci va fi suficient timp pentru post.

Domnul continuă cu două ilustrații care evidențiază contrastul dintre învățăturile Sale și cele ale liderilor religioși – peticul nou la o haină veche și vinul nou în burdufuri vechi. Ce mod interesant de a compara învățătura Lui cu cea a conducătorilor religioși! Arată cât de pervertite ajunseseră căile învățătorilor. Până și religia adevărată poate fi transformată în întuneric, dacă oamenii nu sunt atenți.

Cine sunt cei din zilele noastre care ar putea fi desconsideraţi precum erau vameșii pe vremea lui Isus? Cum ne putem ajusta modul de gândire?

Marţi, 16 iulie

Domnul Sabatului

În Marcu 2:23,24, fariseii îi acuză pe ucenici de călcarea Sabatului. Potrivit tradiției evreiești, erau interzise în Sabat 39 de forme de activitate, care, în mintea fariseilor, includeau ceea ce făcuseră ucenicii.

Citește Marcu 2:23-38. Cum răspunde Isus acuzaţiei fariseilor?

Isus răspunde cu episodul despre David care a mâncat pâinea sfântă pentru punerea înainte (1 Samuel 21:1-6). Pâinea pentru punerea înainte era schimbată în Sabat; prin urmare, drumul făcut de David ar fi putut fi de fapt o fugă de urgență în Sabat. Isus susține că, dacă David și oamenii săi au fost îndreptățiți să mănânce pâinea pentru punerea înainte, atunci ucenicii Lui sunt îndreptățiți să culeagă și să mănânce boabe.

În continuare, Isus afirmă că Sabatul a fost făcut pentru omenire, și nu invers și că temeiul acestei afirmații este statutul Lui de Domn al Sabatului.

5. Citește Marcu 3:1-6. Cum ilustrează această naraţiune afirmaţia lui Isus că Sabatul a fost făcut pentru om?

Isus Se află iarăși într-o polemică cu liderii religioși pe tema Sabatului. (De remarcat însă că polemica nu vizează niciodată ziua de Sabat în sine.) Conducătorii religioși vor să Îl acuze pe Isus în cazul în care ar vindeca în Sabat. Isus nu Se sfiește să îi înfrunte. El prezintă în paralel facerea binelui și facerea răului, salvarea sau curmarea unei vieți. Răspunsul la întrebarea Lui este evident: facerea binelui și salvarea unei vieți sunt activități mult mai potrivite pentru Sabat.

Apoi Isus îl vindecă pe bărbat, ceea ce îi înfurie pe oponenții Săi, care încep imediat să Îi plănuiască moartea. Paradoxul istorisirii este că tocmai cei care căutau să Îl prindă pe Isus călcând Sabatul călcau ei înșiși Sabatul prin planul lor de a-L omorî.

Ce principii de păzire a Sabatului extragi din aceste relatări, în contextul dificultăţilor cu care unii se confruntă în epoca modernă cu privire la respectarea Sabatului?

Miercuri, 17 iulie

Povestiri în ramă (I)

6. Citește Marcu 3:20-35. Ce legătură găsești între cele două istorisiri care se întrepătrund în acest pasaj?

Aceasta este prima „povestire în ramă” din Marcu, adică se începe o narațiune, aceasta este întreruptă de o altă narațiune, iar prima se încheie abia după aceea.

Narațiunea-cadru este despre rudele lui Isus care se pregătesc să Îl prindă pentru că au impresia că Și-a ieșit din minți (Marcu 3:21). Episodul încadrat de această narațiune este despre cărturarii din Ierusalim care Îl acuză pe Isus că lucrează împreună cu diavolul. (Studiul de astăzi se concentrează pe a doua narațiune, din Marcu 3:22-30.)

În Marcu 3:22, cărturarii Îl acuză pe Isus că puterea Lui vindecătoare vine de la diavolul. Isus le răspunde întâi cu o întrebare generală: „Cum poate Satana să scoată afară pe Satana?” Nu are sens ca Satana să acționeze împotriva lui însuși. Isus continuă vorbind despre dezbinarea dintr-o împărăție și dintr-o casă și despre răscularea lui Satana împotriva lui însuși, arătând cât de absurdă ar fi o astfel de divizare pentru bunul mers al unei împărății sau case. Apoi, Domnul dă pagina discuției și vorbește despre legarea unui om tare pentru a-i jefui casa. În acest ultim exemplu, Isus este hoțul care intră în casa lui Satana, legându-l pe prințul întunericului pentru a-i elibera pe captivii acestuia.

7. Citește Marcu 3:28-30. Ce este păcatul de neiertat și ce înseamnă lucrul acesta?

Păcatul de neiertat este un păcat împotriva Duhului Sfânt, când lucrarea Duhului Sfânt este atribuită diavolului. A se observa în Marcu 3:30 că motivul pentru care Isus face această afirmație, din Marcu 3:28,29, este acuzația cărturarilor că ar avea un duh necurat, când în realitate El are Duhul Sfânt. Dacă vei considera acțiunea Duhului Sfânt acțiunea diavolului atunci nu vei asculta de Duhul Sfânt, pentru că nicio persoană rațională nu vrea să-l urmeze pe diavol.

De ce teama că ai fi comis păcatul de neiertat dovedește tocmai că nu l-ai comis?

Joi, 18 iulie

Povestiri în ramă (2)

8. Citește Marcu 3:20,21. Ce le-a făcut pe rudele lui Isus să creadă că El Și-a pierdut minţile?

O acuzație de instabilitate mintală este destul de gravă. De obicei aceasta apare când unei persoane îi este pusă în pericol siguranța. Familia lui Isus avea această părere despre El pentru că El era atât de ocupat încât nu-Și lua timp nici să mănânce. Rudele caută să pună mâna pe El și în acest punct se suspendă narațiunea-cadru, întreruptă de episodul despre cărturarii care Îl acuză pe Isus de complicitate cu diavolul.

Există o paralelă ciudată între cele două narațiuni: cea care formează „rama” și cea din interior. Propria familie a lui Isus pare să aibă despre El o părere asemănătoare cu cea a cărturarilor. Familia spune că Și-a ieșit din minți. Cărturarii afirmă că lucrează împreună cu diavolul.

9. Citește Marcu 3:31-35. Ce vrea familia lui Isus și cum răspunde El?

Această scenă poate părea ciudată. Dacă mama ta sau alți membri ai familiei ar veni să te vadă, nu te-ai întâlni cu ei? Problema era că familia lui Isus nu era, la vremea aceea, în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Isus Și-a dat seama de acest adevăr și în acest pasaj redefinește familia. Cei care fac voia lui Dumnezeu sunt frații, surorile și mama Lui. El este Fiul lui Dumnezeu, iar cei care sunt în acord cu voia divină devin familia Lui.

Cele două povestiri din Marcu transmit un paradox profund. În povestirea-ramă, Isus spune că o casă dezbinată împotriva ei însăși nu poate dăinui. La prima vedere, pare că în povestirea-ramă însăși casa lui Isus, familia Lui, este dezbinată în detrimentul ei. Dar Isus rezolvă această enigmă prin redefinirea familiei. Adevărata Lui familie sunt cei care fac voia lui Dumnezeu împreună cu El (vezi Luca 12:53; 14:26).

De multe ori de-a lungul istoriei, creștinii au fost înstrăinați de propriile rude. Este o experiență dificilă. Acest pasaj din Marcu dezvăluie că Isus a trecut prin aceeași situație. El înțelege ce înseamnă și îi poate alina pe aceia care simt această separare adesea dureroasă.

Vineri, 19 iulie

Un gând de încheiere

Suplimentar: Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, cap. 28, 29

„Când a fost întrebat: «Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?» Isus a răspuns: «Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie și-i cade într-o groapă, în ziua Sabatului, să n-o apuce și s-o scoată afară? Cu cât mai de preț este deci un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat» (Matei 12:10-12).

Fariseii care-L urmăreau n-au îndrăznit să-I răspundă lui Isus […]. Știau că El rostise adevărul. Ca să nu calce vreo tradiție, ei ar fi lăsat pe un om să sufere, dar în același timp ar fi salvat un animal, pentru ca proprietarul ei să nu sufere vreo pagubă din această cauză. De aceea, ei arătau mai multă purtare de grijă unui animal, unui necuvântător decât unui om, care e făcut după chipul lui Dumnezeu. Aceasta ilustrează acțiunea tuturor religiilor neadevărate. Ele se trag din dorința omului de a se înălța mai presus de Dumnezeu, dar urmarea a fost că omul a decăzut mai jos ca animalele. Orice religie care se luptă împotriva stăpânirii lui Dumnezeu îl jefuiește pe om de slava pe care a avut-o la creație și care trebuie să-i fie redată prin Hristos. Orice religie falsă îi învață pe adepții ei să fie nepăsători față de nevoile, suferințele și drepturile omului. Evanghelia îi conferă omenirii o mare valoare, pentru că este răscumpărată cu sângele lui Hristos, și promovează o grijă profundă față de nevoile și suferințele omului” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/ Viața lui Iisus, p. 286, 287).