Un Dumnezeu sfânt şi drept (Ioel)
STUDIUL 3 » 13 APRILIE -19 APRILIE
Textul de memorat: „Dar mare este ziua Domnului şi foarte înfricoşată! Cine o poate suferi?” (Ioel 2:11 u.p.)
Gândul central: Dumnezeu Se foloseşte de perioadele de criză pentru a-i conştientiza pe copiii Săi de dependenţa lor de El şi de nevoia lor de înnoire şi reformă spirituală.
Pentru Ioel – un profet contemporan cu Amos şi Osea – invazia masivă a lăcustelor şi seceta cumplită care au devastat Regatul de Sud, al lui Iuda, erau un semn al zilei Domnului, „ziua aceea mare şi înfricoşată” (Ioel 2:31). În faţa unei crize de asemenea intensitate şi proporţii, ei îi cheamă pe toţi locuitorii lui Iuda să renunţe la păcat şi să se întoarcă la Dumnezeu. Roiul imens de lăcuste este asemănat cu o armată a Domnului care invadează ţara, pedepsindu-i pe locuitorii ei.
Ioel spune că invazia de lăcuste din vremea lui este nimic în comparaţie cu judecăţile viitoare ale lui Dumnezeu. Totuşi judecăţile acestea aveau să le aducă binecuvântări extraordinare celor care erau credincioşi Domnului şi ascultau de învăţăturile Sale. Aşadar, deşi severă, pedeapsa îi poate duce la mântuire şi la răscumpărare pe cei care au inimile deschise şi se lasă călăuziţi de Domnul.
O calamitate naţională
1. Citeşte Ioel 1:1-12. Ce calamitate s-a abătut peste ţara lui Iuda?
Într-o societate agrară, profetul îi îndeamnă pe oameni să se teamă de pierderea recoltelor de cereale şi de fructe. Devastarea terenurilor agricole putea paraliza economia ţării pe o perioadă de mai mulţi ani. Pe lângă pierderea resurselor de hrană şi a copacilor care ofereau umbră şi lemn, exista şi pericolul eroziunii solului. Unii pomi fructiferi din Palestina au nevoie de douăzeci de ani pentru a aduce rod. Distrugerea terenurilor agricole şi despăduririle erau două tactici utilizate de armatele invadatoare pentru a-i pedepsi pe cei învinşi, provocându-le pagube din care să le fie imposibil să-şi revină rapid.
2. Citeşte Deuteronomul 28:38. Cum ne ajută acest text să înţelegem catastrofa care s-a abătut asupra lui Iuda?
Ioel utilizează patru denumiri distincte pentru lăcuste (Ioel 1:4) pentru a sublinia gravitatea şi extinderea calamităţii. Distrugerile produse de lăcuste au fost agravate şi de secetă. Toate recoltele s-au uscat, iar agricultorii erau disperaţi – nu mai aveau ce să mănânce sau să vândă, nu mai aveau nici măcar seminţe pentru semănături. O catastrofă de asemenea proporţii nu mai fusese până atunci şi era un eveniment despre care puteau să le povestească generaţiilor următoare. Faptul că nu mai avusese loc până atunci un dezastru de acest gen ne arată cât de gravă era situaţia.
Profetul anunţă şi distrugerea produselor specifice ţării: strugurii, grâul şi untdelemnul (DeuteronomuI14:23; 18:4). Grâul şi orzul sunt cerealele cele mai importante în Palestina. În Biblie, viţa-de-vie şi smochinii sunt simbolul vieţii paşnice, pline de binecuvântările lui Dumnezeu în Ţara Promisă (1 Împăraţi 4:25; Mica 4:4; Zaharia 3:10). Imaginea idilică a păcii şi a prosperităţii era aceea în care omul putea să stea liniştit sub viţa şi sub smochinul lui. Însă acum, pacea naţiunii era ameninţată de pedeapsa divină care avea să se abată asupra ei din cauza păcatelor.
Secerişul era o adevărată sărbătoare la israeliţi (Psalmii 4:7; Isaia 9:3). Ei primiseră pământul în dar de la Domnul, dar Stăpânul de drept era tot Dumnezeu. Îndatorirea lui Israel era să administreze cu credincioşie pământul. O altă îndatorire şi mai importantă era aceea de a i se închina lui Dumnezeu şi a asculta de El, fiindcă El le dăduse ţara în stăpânire.
Sunaţi din trâmbiţă!
Atunci când au loc catastrofe, oamenii se întreabă: „De ce a permis Dumnezeu să se întâmple un asemenea lucru?”, „De ce unii au murit, iar alţii au rămas în viaţă?” şi „Ce lecţie putem învăţa de aici?”. Ioel avea convingerea că invazia de lăcuste îi putea determina pe locuitorii lui Iuda să înţeleagă mai bine planul general al lui Dumnezeu. În capitolul 1, sub inspiraţie divină, profetul leagă calamitatea naţională de criza lor spirituală. Lăcustele devoraseră totul, iar ei nu mai aveau ce să aducă înaintea Domnului ca jertfă. Darul de mâncare şi darul de băutură trebuiau aduse zilnic în templu, potrivit cu îndrumările din Exodul 29:40 şi Numeri 28:58. Sistarea serviciilor din templu era un lucru grav, dar ea atrăgea atenţia poporului asupra situaţiei serioase în care se afla. Pierderea posibilităţii de a aduce jertfe era o ilustrare a ruperii legământului dintre Dumnezeu şi Israel. Cu toate acestea, spre deosebire de mulţi alţi profeţi, Ioel nu şi-a luat foarte mult timp pentru a face o analiză a păcatelor poporului. Preocuparea lui majoră era aceea de a pune accentul pe remediul prescris de Medicul divin.
3. Citeşte Ioel 1:13-20. Ce îndemnuri le dă Ioel oamenilor? La ce alte îndemnuri asemănătoare din Vechiul şi din Noul Testament ne duc cu gândul cuvintele lui?
Profetul îi îndeamnă pe conducătorii spirituali să stabilească o zi naţională de rugăciune şi de post, ocazie în care oamenii să-şi cerceteze inimile în profunzime, să renunţe la păcate şi să se întoarcă la Dumnezeul lor. Prin această experienţă, încrederea lor în dragostea şi dreptatea Sa avea să fie reînnoită. În cele din urmă, dezastrul acesta putea duce la o adâncire a relaţiei lor cu Domnul.
În toată Scriptura se afirmă că Dumnezeu este Stăpânul naturii: El a creat-o, o susţine şi Îşi îndeplineşte prin ea planurile. În cazul acestei catastrofe naturale, profetul Ioel îi îndeamnă pe oameni să-şi rupă nu hainele, ci inimile şi să le deschidă înaintea harului şi a mii ei lui Dumnezeu.
Dezastrele se pot abate asupra noastră în multe forme. Dar, atunci când suferim şi nu înţelegem care este cauza, ce făgăduinţe biblice ne pot da speranţă şi puterea de a le depăşi? Ce făgăduinţe îţi sunt aproape de suflet?
Darul Duhului Sfânt
4. Citeşte Ioel 2:28,29 şi Faptele 2:1-21. Cum interpretează Petru profeţia lui Ioel?
În Ziua Cincizecimii, apostolul Petru a declarat că Domnul Îşi împlinise făgăduinţa dată prin Ioel, referitoare la revărsarea Duhului Sfânt. Pe lângă revărsare a Duhului şi ca semn vizibil al intervenţiei Sale supranaturale în istoria omenirii, Dumnezeu avea să producă în natură, atât pe pământ, cât şi în cer, fenomene extraordinare.
„În legătură directă cu scenele marii zile a lui Dumnezeu, El a promis, prin profetul Ioel, o manifestare specială a Duhului Său (Ioel 2:28). Această profeţie s-a împlinit parţial prin revărsarea Duhului în Ziua Cincizecimii, dar va ajunge la împlinirea completă prin manifestarea harului divin care va însoţi încheierea lucrării Evangheliei.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 11
În contextul imediat din Ioel, pocăinţa avea să fie urmată de o mare revărsare a Duhului lui Dumnezeu. Aceasta avea să determine o redeşteptare extraordinară. Binecuvântările aveau să ia locul calamităţilor. Domnul îi asigură pe copiii Săi că va reface ţara şi că îi va elibera de asupritorii lor.
Duhul este revărsat peste popor aşa cum era turnat untdelemnul pe capul celor aleşi de Dumnezeu pentru o lucrare specială. Duhul este şi un dar al puterii, oferit credincioşilor pentru ca ei să fie capabili să îndeplinească o anumită lucrare pentru Domnul (Exodul 31:2-5; Judecătorii 6:34). De data aceasta însă, manifestarea Duhului ia proporţii uriaşe. În acel moment important din istorie, mântuirea va fi la dispoziţia tuturor celor care Îl caută pe Dumnezeu. Duhul Sfânt Se va revărsa asupra tuturor credincioşilor – indiferent de vârstă, sex sau statut social. Astfel se va împlini cererea lui Moise ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din profeţi şi ca Domnul să pună Duhul Său peste ei (Numeri 11:29).
Ce poţi face în mod practic pentru a fi mai receptiv la revărsarea Duhului Sfânt?
Proclamarea Numelui lui Dumnezeu
5. Care aveau să fie semnele apropierii zilei Domnului? Ioel 2:31,32
Întunecarea soarelui şi schimbarea lunii în sânge nu trebuie luate drept dezastre naturale, ci drept semne supranaturale care indică faptul că ziua Domnul se apropie. În vremurile biblice, multe naţiuni păgâne se închinau înaintea corpurilor cereşti, făcându-şi din ele idoli, lucru care le fusese interzis israeliţilor prin Moise (Deuteronomul 4:19). În acest sens, profeţia lui Ioel arată că lumina idolilor popoarelor va fi estompată la venirea Domnului, în ziua judecăţii. Ioel 3:15 adaugă faptul că stelele îşi vor pierde strălucirea şi nu vor mai lumina, deoarece slava Domnului va străluci mai puternic.
6. Oamenii nepocăiţi se vor îngrozi de venirea Domnului, dar cum Îl vor întâmpina pe Domnul cei neprihăniţi? Care este deosebirea crucială dintre aceste două categorii de oameni? Isaia 25:9; Ioel 2:32; Faptele 2:21; Romani 10:13.
În Scriptură, expresia „a chema Numele Domnului” nu înseamnă doar a te declara urmaş al Său şi a revendica făgăduinţele Sale. Ea poate însemna şi a proclama Numele lui Dumnezeu, în sensul de a da mărturie despre El şi despre ceea ce a făcut El pentru oameni. Astfel, Avraam a construit altare şi a proclamat Numele Domnului în Canaan (Geneza 12:8). Pe Sinai, Dumnezeu a proclamat bunătatea şi harul Său înaintea lui Moise (Exodul 33:19; 34:5). Psalmistul îi îndeamnă pe credincioşi să-I aducă mulţumiri lui Dumnezeu şi să cheme Numele Său, vestind printre popoare lucrările Lui (Psalmii 105:1). Aceste cuvinte se regăsesc şi într-o cântare a mântuirii compusă de profetul Isaia (Isaia 12:4).
În concluzie, a chema Numele Domnului înseamnă a transmite vestea bună că Dumnezeu este la conducerea lumii şi, totodată, a-i îndemna pe oameni să privească totul din perspectiva lucrărilor şi a caracterului lui Dumnezeu. De asemenea, a chema Numele Domnului înseamnă a le spune tuturor oamenilor despre darul mântuirii pe care Dumnezeu li-l oferă cu generozitate.
Ce înseamnă pentru tine „a chema Numele Domnului”? Cum poţi chema Numele Său? Ce se întâmplă atunci când chemi Numele Său?
Un adăpost în vreme de necaz
Profeţii biblici compară venirea judecăţii Domnului cu răgetul unui leu, la auzirea căruia toţi tremură (Ioel 3:16; Amos 1:2; 3:8). În Biblie, Sionul este locul unde se află tronul lui Dumnezeu de pe pământ. Din acest loc, Dumnezeu îi va pedepsi pe duşmani şi îi va repune în drepturi pe copiii Săi care aşteaptă cu răbdare biruinţa Sa. Ei se vor bucura de ea când El va face ceruri noi şi un pământ nou.
Unii nu pot să înţeleagă judecata finală a lui Dumnezeu, aşa cum este ea descrisă în Scriptură. Să nu uităm totuşi că răul şi păcatul sunt cât se poate de reale, că sunt nişte forţe care I se opun lui Dumnezeu cu putere şi încearcă să distrugă orice formă de viaţă. Dumnezeu este duşmanul răului. De aceea, cuvintele lui Ioel ne invită să ne analizăm viaţa pentru a ne asigura că suntem de partea lui Dumnezeu şi pentru ca, în ziua judecăţii, să găsim adăpost în El.
7. Ce gânduri încurajatoare ne oferă Domnul Isus în Matei 10:28-31?
Domnul îi susţine pe cei care îşi păstrează credinţa. El trimite nenorociri pe pământ (Ioel 3:1-15), dar copiii Săi nu au de ce să se teamă de judecăţile Sale, întrucât El a promis că îi va ocroti (vers. 16). El le oferă cuvinte de încurajare. Faptele Sale suverane şi pline de îndurare arată că El este un Dumnezeu credincios legământului, care nu va mai îngădui ca poporul Său să fie făcut de ruşine (Ioel 2:27).
Cartea lui Ioel se încheie cu o viziune despre lumea transformată, despre Noul Ierusalim prin mijlocul căruia curge un izvor, ca simbol al prezenţei Dumnezeului celui veşnic în mijlocul poporului Său iertat (Ioel 3:18-21).
Mesajul profetic al lui Ioel ne cheamă să umblăm călăuziţi de Duhul, să ne trăim viaţa de credinţă cu toată inima şi să mergem cu vestea bună la cei care nu au chemat încă Numele lui Hristos. În acest mod, cerem împlinirea făgăduinţei divine ca Hristos să fie prezent neîntrerupt în inimile noastre prin Duhul Sfânt.
„Dacă nu cunoaştem adevărata noastră stare, nu vom simţi nevoia după ajutorul lui Hristos. Trebuie să înţelegem pericolul în care ne aflăm, altfel nu vom alerga spre locul de refugiu. Pentru a dori să fim vindecaţi, trebuie să simţim durerile provocate de rănile noastre.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 158
În ce măsură eşti conştient de starea ta spirituală? Ce răni îţi provoacă durere? Ştii ce înseamnă să găseşti adăpost în Hristos?
Studiu suplimentar
Numele Ioel era foarte răspândit în vremurile biblice şi înseamnă „Domnul este Dumnezeu”. Numele acesta se potriveşte cu tema generală a cărţii: Numai Dumnezeu este cu totul sfânt şi drept, iar lucrarea Sa pe pământ este suverană. Istoria poporului Său, dar şi istoria celorlalte popoare, se află în mâinile Lui. Viaţa fiecărui om se află în mâinile Lui.
„Problemele capitale ale veşniciei ne cer ceva mai mult decât o religie imaginară, o religie a cuvintelor şi a formelor, unde adevărul este ţinut în curtea de afară. Dumnezeu cheamă la redeşteptare şi reformă. Cuvintele Bibliei, şi numai ale Bibliei, să fie auzite de la amvon. Dar Biblia a fost jefuită de puterea ei, iar urmarea se vede în scăderea nivelului vieţii spirituale. În multe predici de astăzi nu se mai vede acea manifestare divină, care trezeşte conştiinţa şi care aduce viaţă sufletului. Ascultătorii nu pot zice: «Nu ne ardea inima în noi când vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?» (Luca 24:32). Sunt mulţi aceia care strigă după Dumnezeul cel viu, tânjind după prezenţa divină. Lăsaţi Cuvântul lui Dumnezeu să vorbească inimii. Faceţi ca aceia care au auzit numai tradiţie, teorii şi maxime omeneşti să audă glasul Aceluia care poate înnoi sufletul spre viaţă veşnică.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 626
Întrebări pentru discuţie:
1. În ce privinţe este valabil mesajul lui Ioel şi în dreptul nostru, al celor care trăim în acest timp al sfârşitului, când urmează să aibă loc evenimente grave care ne vor trezi la realitate?
2. Citeşte cartea lui Ioel în întregime şi răspunde la următoarea întrebare: În ce măsură se aplică mesajul lui Ioel generaţiei sale şi în ce măsură are o aplicaţie viitoare?
3. Cartea lui Ioel descrie binecuvântările care aveau să fie revărsate peste poporul lui Dumnezeu. Se face aici o distincţie între binecuvântările materiale şi cele spirituale? Dacă da, care?
4. Cum ne ajută tema marii lupte să înţelegem nenorocirile şi calamităţile cu care se confruntă lumea noastră?
5. Citatul din Ellen White de la secţiunea de vineri a studiului aminteşte despre o „religie imaginară”. Ce ar putea să însemne o religie imaginară? Cum ştim dacă religia noastră este reală sau imaginară?