Blog

Cercetare adventistă dezvăluie motivele celor care părăsesc biserica

14 decembrie 2015 • din Blog, Externe

În timp ce statistici globale recente relevă modificări majore în curenții de convertire la creștinism, prefigurând extincția creștinismului în occidentul industrializat și tot mai secular, Biserica Adventistă își face propriul recensământ, identificând, totodată, motivele pentru care 1 din 3 membri părăsește biserica.

În ultimii 50 de ani, Biserica Adventistă a pierdut aproape 1 din 3 membri, au anunțat cercetătorii prezenți la summitul global Nurture and Retention, organizat de Departamentul Arhive, Statistici și Cercetare, al Bisericii Adventiste (ASTR), la sediul Conferinței Generale în Silver Spring, Maryland (SUA). Nu mai puțin de 30 de milioane de persoane au fost botezate începând cu anii ’60, a declarat Dr. David Trim, unul dintre organizatori. Cu toate acestea, biserica are un număr global de membri de sub 18 milioane. Statisticile oficiale, ajustate în urma unor audituri locale, relevă că numărul celor care au părăsit biserica a fost, în multe comunități, egal cu numărul botezurilor. La nivelul ultimului secol, se pare că raportul membri pierduți – nou-convertiți este de 43 la 100.

„Aceste cifre sunt prea mari,” a declarat Trim audienței formate din 100 de delegați de pe șase continente. „Există un sens teologic ale acestor statistici, iar acela este că misiunea lui Dumnezeu este căutarea celor pierduți”, a mai spus directorul ASTR.

Un sondaj bazat pe interviuri cu 1.053 de membri inactivi sau excluși, din toată lumea, a arătat care sunt cele mai frecvente motive care îi determină pe adventiști să părăsească biserica. Potrivit cercetătorului Monte Sahlin, reprezentant al organizației Center for Creative Ministry, motivele acestea au mult mai puțin de a face cu acțiunile bisericii sau cu doctrina ei decât au cu problemele personale ale membrilor. Conflictele maritale, șomajul, o boală gravă, schimbarea domiciliului sau un deces în familie, ba uneori mai multe astfel de evenimente la un loc au fost motivele invocate de cei care au părăsit biserica. O majoritate de 60% dintre cei intervievați au declarat că niciun reprezentant al bisericii (pastor sau alt slujbaș) nu i-a vizitat după ce au renunțat să mai meargă la biserică. „Impresia generală”, a spus Sahlin, „este că multe dintre retrageri sunt necontestate și că, atunci când au loc vizite, acestea se bazează pe presupunerea că membrii pleacă fiindcă sunt în dezacord cu o învățătură a bisericii, însă statisticile au dovedit că aceste cazuri sunt rare.” De vină, potrivit analizei lui Sahlin, este faptul că biserica nu simte și, implicit, nu răspunde nevoilor reale ale persoanelor care suferă. Acest tipar al lipsei unui răspuns adecvat se regăsește în bisericile adventiste de oriunde din lume și este, potrivit lui Sahlin, „principala explicație pentru numărul mare de retrageri și excluderi. O congregație căreia îi pasă, în mod activ, de membri este mai predispusă să păstreze mai mulți dintre membrii botezați”, a adăugat cercetătorul.

O altă concluzie a sondajului a fost aceea că o proporție ridicată a membrilor care au fost botezați în copilărie și apoi, ca tineri adulți, s-au mutat în zone metropolitane pentru studii sau pentru a avansa în carieră „au pierdut legătura cu biserica, deși încă se identifică drept credincioși adventiști”. Interesant este că proporția aceasta nu diferă în funcție de originea credinciosului: dacă este născut într-o familie adventistă sau dacă s-a convertit înainte de vârsta adultă, nefiind dintr-o familie adventistă. Concluziile studiului de la Creative Ministry sunt susținute și de un alt sondaj, de dimensiuni mai mici, efectuat de Dr. Anthony Kent, secretar asociat în cadrul Asociației Pastorale de la Conferința Generală.

În cadrul aceluiași summit au mai fost prezentate și rezultatele unor studii care au completat imaginea de ansamblu, privind fluctuațiile de membri în cadrul Bisericii Adventiste. Un raport ANN a evidențiat modificări ale modului în care biserica a abordat potențialii membri. „După prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1991, multe grupuri adventiste au sponsorizat evenimente evanghelistice extravagante – însoțite de coruri masive și prezentări pe ecrane uriaşe. Însă în timp ce multe dintre organizațiile-sponsor doreau să creeze atmosfera unei șanse unice, mulți dintre cei nou-convertiți s-au alăturat bisericii, crezând că aceasta este o șansă la prosperitate. Atunci când bisericile locale cărora li s-au alăturat nu au avut o strategie de integrare pe termen lung și nicio infrastructură confesională, cei mai mulți dintre cei convertiți de curând au încetat să mai frecventeze biserica.”

Concluzia întâlnirii a fost una de responsabilizare atât la nivel organizațional, cât și la nivel individual. „Afirmăm că este necesar ca Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea să construiască de urgenţă relații iubitoare în cadrul bisericilor locale. (…) Ne rededicăm viziunii lui Dumnezeu privind misiunea, o misiune bazată pe ucenicie”, se arată în declarația semnată de participanți, citată de Adventist Today.

Sursa: semneletimpului.ro


Deprecated: Fișierul Temă fără comments.php este considerat învechit începând cu versiunea 3.0.0 și nu sunt disponibile alte alternative. Te rog include în temă un șablon comments.php. in /homepages/23/d658865528/htdocs/7adventist.com/wp-includes/functions.php on line 6085

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Zecimi și daruri

Departamentul Trezorerie dorește să aducă la cunoștință atât membrilor cât și vizitatorilor posibilitatea de a oferi zecimile și darurile într-o modalitate adaptată condițiilor actuale.

Descarcă informații trezorerie

Pentru mai multe informații puteți lua legătura cu Marius Stancu, telefon: 677.499.737.