Studii biblice

Aprofundează valorile Scripturii cu ajutorul studiilor în format audio

Duhul Sfânt – o prezenţă permanentă şi nevăzută

STUDIUL 2 » 7 IANUARIE – 13 IANUARIE
Textul de memorat: „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.” (Ioan 16:14)

În Scriptură, Duhul Sfânt nu apare la fel de proeminent ca Tatăl şi ca Fiul. Totuşi Biblia ne spune că El a fost prezent la evenimentele semnificative din istoria sacră. La început, când Dumnezeu a creat lumea, El a fost la lucru, dar mai mult în fundal. A fost activ la inspirarea profeţilor, îndeplinind un rol esenţial în scrierea Cuvântului lui Dumnezeu, El a fost implicat şi în conceperea lui Isus Hristos în pântecul Mariei.

Cu toate acestea, Duhul Sfânt nu Se află în prim-planul raportului biblic şi informaţiile despre El sunt uimitor de puţine. O posibilă explicaţie poate fi faptul că El are rolul de a promova lucrarea altei Persoane a Dumnezeirii – pe cea a lui Isus, Fiul lui Dumnezeu – şi de a-I da slavă lui Dumnezeu Tatăl. Obiectivul Său suprem este ca fiinţele umane căzute să scape de moartea veşnică, urmarea inevitabilă a păcatului.

Din Scriptură, aflăm că Duhul Sfânt are rolul de susţinere, ajutor, sprijin şi înzestrare. Deşi lucrarea Sa este extrem de importantă, fie că este vorba de crearea lumii, de răscumpărare ori de misiune, noi putem considera, în mod greşit, că El îndeplineşte un rol secundar în cadrul planului de mântuire.

Duminică, 8 ianuarie – Lucrarea nevăzută a Duhului sfânt

1. De ce este vântul o ilustrare potrivită pentru lucrarea nevăzută a Duhului Sfânt? Citeşte Ioan 3:3-8 şi Ezechiel 37:5,9.

Când a comparat lucrarea Duhului Sfânt cu acţiunea vântului, Domnul Isus S-a referit la faptul că este imposibil de urmărit. Chiar şi în prezent, deplasarea şi direcţia vântului sunt dificil de prognozat cu exactitate. De câte ori nu se întâmplă să se işte ca din senin? Cu toate acestea, putem intui, într-o oarecare măsură, tiparele de deplasare şi de acţiune. În mod asemănător, Duhul Sfânt Îşi îndreaptă eforturile încotro vrea. Noi nu-l putem dicta ce să facă. Dar ne putem da seama dacă este prezent sau nu. La fel ca vântul, Duhul Sfânt este nevăzut, însă poate acţiona cu o mare forţă. Putem simţi prezenţa vântului Şi îi putem vedea efectele, chiar dacă nu vedem vântul în sine. Când se transformă în vijelie, poate avea o forţă extraordinară. Atunci când este asemănată cu acţiunea vântului, activitatea Duhului Sfânt este asociată cu aducerea la viaţă a morţilor. Aceasta este o forţă a forţelor pe care numai Dumnezeu Însuşi o are.

Modul în care acţionează El rămâne un mister. Pentru mintea noastră, Dumnezeu şi lucrările Sale rămân de nepătruns, ca de altfel multe realităţi din existenţa noastră cotidiană sau din viaţa spirituală.

Ellen G. White a declarat: „Misterele Bibliei, departe de a constitui un argument împotriva ei, sunt printre cele mai puternice dovezi ale inspiraţiei sale divine. Dacă ar include numai afirmaţii despre Dumnezeu pe care le-am putea înţelege, dacă măreţia şi splendoarea ei ar putea fi cuprinse de mintea limitată, atunci Biblia nu ar conţine, ca acum, dovezile cât se poate de clare ale divinităţii.” – Educaţie, ed. 2012, p. 144 (170)

Ce forţe nevăzute ale naturii pot avea un impact asupra noastră? Ce ne spune aceasta despre existenţa în lumea noastră a unor forţe nevăzute, dar puternice?

Luni, 9 ianuarie – Duhul Sfânt la crearea lumii

Prima mare activitate a lui Dumnezeu pe planeta noastră a fost crearea vieţii. Biblia precizează că Dumnezeu (Geneza 1:1) şi Isus Hristos (Coloseni 1:16,17) au creat cerul şi pământul şi tot ce există în ele (Ioan 1:1-3), dar menţionează şi că Duhul Sfânt a fost prezent la acest eveniment.

2. Ce rol a îndeplinit Duhul Sfânt la crearea lumii? Ce relaţie există între Duhul lui Dumnezeu şi apariţia vieţii? Geneza 1:2; Iov 26:13; 33:4; Psalmii 33:6; 104:29,30.

Relatarea despre crearea lumii din Geneza 1:2 menţionează că Duhul lui Dumnezeu a fost prezent cu această ocazie. Iov 26:13 (n.tr. – în NKJV: „prin Duhul Său a împodobit cerurile”); 33:4; Psalmii 104:29,30 (n.tr. – în NKJV, versetul 30: „Îţi trimiţi Duhul, ele sunt create”) şi Psalmii 33:6 confirmă rolul Său activ. Biblia precizează clar că Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său divin, Isus Hristos, au creat lumea (vezi Isaia 64:8; Coloseni 1:16,17) şi arată că şi Duhul Sfânt a fost prezent, chiar dacă mai discret.

În relatarea lucrării de creare a lumii, despre Duhul Sfânt ni se spune doar că „Se mişca” peste faţa pustie a pământului. El a fost prezent la geneza lumii prin această mişcare. Cuvântul ebraic redat în Geneza 1:2 prin „a se mişca pe deasupra” (merahepeth) este redat în Deuteronomul 32:11 prin „a zbura”, într-un context în care grija lui Dumnezeu pentru poporul Său este asemănată cu grija unui vultur pentru puii săi. Duhul Sfânt este implicat direct în crearea vieţii pe pământ şi are grijă de fiinţele aduse la existenţă. Psalmii 104:30 sugerează că actul creaţiei a fost posibil doar prin lucrarea Sa şi că El a avut o implicare semnificativă în acest proces.

Duhul Sfânt a fost prezent la crearea lumii noastre şi rămâne activ implicat în procesul re-creării noastre, înzestrându-ne cu o inimă nouă şi cu o gândire nouă. Ce relaţie există între aceste două activităţi? Ce ne spune Sabatul despre această lucrare de creare şi re-creare?

Marţi, 10 ianuarie – Duhul Sfânt şi Locaşul Sfânt

3. Ce poruncă i-a dat Dumnezeu lui Moise? Exodul 25:8

După crearea lumii, planul pentru mântuirea fiinţelor căzute în păcat este în prim-plan în Biblie. Fără acest plan, creaţia şi-ar pierde valoarea. Noi avem nevoie de un Răscumpărător, fiindcă suntem păcătoşi. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru Domnul Isus Hristos, Mântuitorul nostru! Fără El, în această lume care, în şi prin ea însăşi, nu poate oferi nimic, am fi fără nicio speranţă.

În Vechiul Testament, iertarea păcatelor şi lucrarea Domnului Isus ca Răscumpărător sunt ilustrate prin Locaşul Sfânt şi slujbele desfăşurate în el. Israeliţilor de odinioară le-a fost descoperit planul de mântuire în şi prin acest sanctuar (vezi Evrei 4:2). Deşi slujbele sfinte arătau în majoritatea lor spre Isus şi spre moartea Sa pentru iertarea păcatului, Duhul Sfânt este prezentat ca fiind activ implicat.

4. Cum S-a implicat Duhul Sfânt la ridicarea Locaşului Sfânt? Cum i-a ajutat El pe constructori? Exodul 31:1-5

Biblia ne spune că Duhul Sfânt a fost prezent cu ocazia construirii tabernaculului, centrul întâlnirii şi împăcării dintre Dumnezeu şi oameni. Acest Locaş Sfânt era o reproducere a Locaşului Sfânt din cer şi modelul lui i-a fost descoperit lui Moise de Însuşi Dumnezeu (Exodul 25:9,40).

Prin el, Dumnezeu a ilustrat planul de mântuire. Din el, Dumnezeu Şi-a făcut locaş, ca să fie prezent în mijlocul poporului Său. Iar Duhul Sfânt S-a ocupat de înzestrarea oamenilor cu îndemânare şi cu o măiestrie deosebită. Fără ajutorul Său, israeliţii n-ar fi putut crea un sanctuar atât de frumos.

Duhul Sfânt ar fi putut construi singur sanctuarul, nu avea neapărată nevoie de ajutorul oamenilor. Cu toate acestea, El i-a implicat şi pe oameni, dăruindu-le diferite abilităţi. În ce domenii şi în ce fel îi poţi încuraja şi ajuta pe alţii să-şi pună talentele în slujba promovării Împărăţiei lui Dumnezeu, spre slava Sa?

Miercuri, 11 ianuarie – Duhul Sfânt Îl proslăveşte pe Isus Hristos

În perioada Noului Testament, activitatea Duhului Sfânt a început să fie recunoscută mai mult. Odată cu venirea lui Isus, Mesia cel promis, ea capătă amploare – Duhul le dă daruri spirituale tuturor credincioşilor. El Se implică în viaţa noastră spirituală şi în viaţa bisericii în moduri foarte diverse, dar lucrarea Sa cea mai de seamă este proslăvirea lui Isus.

5. Ce spune Domnul Isus că va face Duhul Sfânt? Ce relaţie există între toate celelalte lucrări ale Sale şi aceasta? Ioan 16:13,14; 15:26.

Duhul Sfânt nu avea să mărturisească despre El Însuşi, ci despre Fiul. Lucrarea Sa constă în evidenţierea răscumpărării aduse la îndeplinire de Domnul Isus. Un autor spunea foarte frumos: „Mesajul Duhului pentru noi nu este «Uitaţi-vă la Mine! Ascultaţi ce am Eu să vă spun! Veniţi la Mine! Cunoaşteţi-Mă pe Mine!», ci «Priviţi la El şi vedeţi slava Sa! Auziţi ce are El să vă spună şi ascultaţi de El! Mergeţi la El ca să aveţi viaţă! Cunoaşteţi-l pe El ca să aveţi bucurie şi pace!» Duhul este, ca să spunem aşa, un «peţitor», un mediator al căsătoriei cereşti, al cărui rol este să ne unească cu Hristos şi să Se asigure de trăinicia acestei uniri.” – J. I. Packer, Keep in Step With the Spirit: Finding Fullness in Our Walk with God, ediţie revizuită şi adăugită, 2005, pp. 57-58

„Păcatul nu putea să fie oprit şi înfrânt decât prin mijlocirea celei de-a treia Persoane a Dumnezeirii, care urma să vină nu cu o putere schimbată, ci cu plinătatea puterii dumnezeieşti. Doar Duhul face să aibă efect cele realizate de Mântuitorul lumii. Prin Duhul ajunge inima curată. Prin Duhul ajunge credinciosul părtaş de natura dumnezeiască. Hristos a dat Duhul Său cu putere divină, pentru ca toate înclinaţiile spre rău, moştenite şi cultivate, să poată fi biruite şi pentru a întipări caracterul Său în biserică.

Isus a spus despre Duhul: «El Mă va proslăvi.» Mântuitorul venise pentru a-L proslăvi pe Tatăl, descoperind iubirea Lui; tot astfel, Duhul trebuia să-L proslăvească pe Hristos, arătând lumii harul Lui.” – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 578-579 (671)

Joi, 12 ianuarie – Duhul Sfânt şi Hristos

Duhul Sfânt a realizat Întruparea lui Isus (Luca 1:34,35). El L-a uns pe Isus pentru misiunea Sa (Luca 3:21,22), înzestrându-L astfel cu putere pentru lucrarea Sa mesianică, Domnul Isus le-a făgăduit şi ucenicilor Săi Duhul sfânt. De asemenea, Duhul Sfânt L-a călăuzit şi L-a susţinut în timpul ispitirii (Matei 4:1; Marcu 1:12; Luca 4:1,2,14) şi, din acest motiv, Domnul Isus „poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi” (Evrei 2:18; compară cu 4:15,16). El I-a dat lui Isus putere pentru aducerea la îndeplinire a lucrării de răscumpărare (Evrei 9:14) şi a făcut posibilă învierea Sa (1 Petru 3:18). În toate acestea, El L-a scos în evidenţă pe Domnul Isus.

6. Ce spun următoarele pasaje despre lucrarea Duhului Sfânt? Cum Îl înalţă Duhul Sfânt pe Hristos? Luca 24:44-49; Galateni 5:16-23; Efeseni 4:23,24.

Duhul Sfânt Îl înalţă pe Hristos:

1. Prin învăţăturile adevărate şi demne de încredere din Scripturi. Nu a omis niciun lucru despre Hristos şi despre mântuire, pe care avem nevoie să-l ştim şi nimic din ce a inclus nu este fals. Tot ce avem nevoie se găseşte în Cuvântul lui Dumnezeu, numai noi să-l citim cu credinţă şi supunere.

2. Prin atragerea oamenilor la Hristos. Duhul Sfânt lucrează cu blândeţe la inima şi la mintea lor. Îi ajută să înţeleagă lucrurile spirituale ca să fie dispuşi să-şi pună încrederea în Isus şi să-L accepte ca Domn şi Răscumpărător.

3. Prin reproducerea caracterului lui Hristos în noi. El aduce la viaţă în noi virtuţile creştine (Galateni 5:22,23). Prin sângele lui Isus primim biruinţa asupra păcatului (Vezi Apocalipsa 12:11), iar Duhul Sfânt ne ajută să păzim poruncile.

4. Ajutându-ne să ducem o viaţă creştină de slujire altruistă a semenilor noştri. El cheamă bărbaţi şi femei în diferite ramuri ale lucrării lui Dumnezeu şi le dă putere să le vorbească altora despre Dumnezeu într-un mod atrăgător.

Cum Îi aduce slavă Tatălui lucrarea de reproducere a caracterului lui Hristos în noi?

Vineri, 13 ianuarie – Un gând de încheiere

Lucrarea Duhului Sfânt este esenţială pentru umblarea noastră cu Domnul. Dacă viaţa ta a fost schimbată prin credinţa în Isus, ea a fost schimbată numai datorită lucrării Duhului Sfânt în tine. „Cu toate că nu se vede, vântul produce efecte văzute şi simţite. La fel şi lucrarea Duhului asupra sufletului se descoperă în fiecare faptă a aceluia care a simţit puterea Lui salvatoare. Când ia inima în stăpânire, Duhul lui Dumnezeu transformă viaţa. Gândurile păcătoase sunt înlăturate, faptele rele sunt părăsite, iubirea, umilinţa şi pacea iau locul mâniei, invidiei şi certurilor. Bucuria ia locul întristării, iar faţa oglindeşte lumina cerească.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p, 138 (173)

Făgăduinţele acestea sunt minunate şi există oameni în viaţa cărora ele s-au împlinit. Dar lucrarea Duhului Sfânt nu are loc instantaneu. Nu suntem transformaţi într-o secundă. Viaţa de credinţă este o viaţă de luptă, de predare şi de pocăinţă atunci când greşim din nou. Duhul este Agentul Divin prin a cărui acţiune devenim făpturi noi în Hristos. Însă această lucrare se desfăşoară pe tot parcursul vieţii. Să nu-i permitem Diavolului să ne abată de la calea creştină din cauza greşelilor şi defectelor noastre, ci, dimpotrivă, să ne predăm Domnului mai deplin. Când suntem hărţuiţi de păcate, să nu uităm că Isus a murit pe cruce pentru păcătoşi. El a murit tocmai pentru păcătoşi ca noi şi ne dă harul de care avem atâta nevoie!

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Psalmii 60-66
1. Cum este ajutorul omului în comparaţie cu ajutorul lui Dumnezeu?
2. Ce anume preţuieşte mai mult decât viaţa?
3. Ce anume scrie psalmistul că a pricinuit căderea celor răi?
4. În ce condiţii nu l-ar fi ascultat Domnul pe psalmist?

Profeţi şi regi, capitolul 2
5. Ce ar trebui să îndepărteze cei ce se adună să se închine lui Dumnezeu?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!

Vizualizări:
SUS

2017 Duhul Sfant si Spiritualitatea

Duhul Sfânt şi Cuvântul
STUDIUL 1 » 31 DECEMBRIE – 6 IANUARIE
Duhul Sfânt – o prezenţă permanentă şi nevăzută
STUDIUL 2 » 7 IANUARIE – 13 IANUARIE
Divinitatea Duhului Sfânt
STUDIUL 3 » 14 IANUARIE – 20 IANUARIE
Personalitatea Duhului Sfânt
STUDIUL 4 » 21 IANUARIE - 27 IANUARIE
Botezul şi umplerea cu Duh Sfânt
STUDIUL 5 » 28 IANUARIE - 3 FEBRUARIE
Duhul Sfânt şi trăirea unei vieţi sfinte
STUDIUL 6 » 4 FEBRUARIE - 10 FEBRUARIE
Duhul Sfânt şi roada Duhului
STUDIUL 7 » 11 FEBRUARIE -17 FEBRUARIE
Duhul Sfânt şi darurile date credincioşilor
STUDIUL 8 » 18 FEBRUARIE - 24 FEBRUARIE
Duhul Sfânt şi biserica
STUDIUL 9 » 25 FEBRUARIE - 3 MARTIE
Duhul Sfânt, Cuvântul şi rugăciunea
STUDIUL 10 » 4 MARTIE - 10 MARTIE
Păcatul împotriva Duhului Sfânt
STUDIUL 11 » 11 MARTIE -17 MARTIE
Lucrarea Duhului Sfânt
STUDIUL 12 » 18 MARTIE - 24 MARTIE

Alte trimestre

2024 Marea Luptă
Trimestrul 2-2024
2024 Evanghelia după Marcu
Trimestrul 3-2024
2024 Cartea psalmilor
Trimestrul 1-2024
2023 Trei mesaje cerești
TRIMESTRUL 2-2023
2022 Cartea Geneza
TRIMESTRUL 2 – 2022
2021 Odihnă în Hristos
TRIMESTRUL 3 – 2021
2021 Isaia
TRIMESTRUL 1 – 2021
2020 Educaţia creştină
TRIMESTRUL 4 – 2020
2020 Bucuria misiunii
TRIMESTRUL 3 – 2020
2020 Cum să interpretăm Scriptura
TRIMESTRUL 2 – 2020
2020 Daniel
TRIMESTRUL 1 – 2020
2019 Ezra şi Neemia
TRIMESTRUL 4 – 2019
2019 Slujirea celor în nevoie
TRIMESTRUL 3 – 2019
2019 Anotimpurile familiei
TRIMESTRUL 2 – 2019
2019 Cartea Apocalipsa
TRIMESTRUL 1 – 2019
2018 Unitatea în Hristos
TRIMESTRUL 4 – 2018
2018 Faptele apostolilor
TRIMESTRUL 3 – 2018
2017 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 3 - 2017
2016 Evanghelia dupa Matei
TRIMESTRUL 2-2016
2016 Cartea lui Iov
TRIMESTRUL 4-2016
2015 Ieremia
TRIMESTRUL 4-2015
2015 Misionarii
TRIMESTRUL 3-2015
2015 Luca
TRIMESTRUL 2-2015
2015 Cartea proverbele
TRIMESTRUL 1-2015
2014 Epistola lui Iacov
TRIMESTRUL 4-2014
2014 Ucenicia
TRIMESTRUL 1-2014
2013 Sanctuarul
TRIMESTRUL 4-2013
2013 La început, Dumnezeu ...
TRIMESTRUL 1-2013
2012 Creșterea în Hristos
TRIMESTRUL 4-2012
2012 Tesaloniceni
TRIMESTRUL 3-2012
2012 Dumnezeul nostru minunat
TRIMESTRUL 1-2012
2011 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 4-2011
2011 Închinarea
TRIMESTRUL 3-2011