Studii biblice

Aprofundează valorile Scripturii cu ajutorul studiilor în format audio

Familia

STUDIUL 2 » 3 OCTOMBRIE - 9 OCTOMBRIE
Textul de memorat: Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale! (Proverbe 1,8)
0:00
0:00

Ca ființe umane, noi învățăm mereu (cel puțin, în mod ideal). De fapt, viața însăși este o școală.

„Incă din timpuri foarte vechi, credincioșii din Israel acordaseră multă grijă educației tineretului. Domnul dăduse îndrumări ca, de mici, copiii să fie învățați
despre bunătatea și măreția Lui, așa cum se descoperea mai ales în Legea Sa și cum se vedea în viața poporului Israel. Cântarea, rugăciunea și învățăturile din Sfintele Scripturi trebuiau să fie adaptate pentru mintea de copil. Tații și mamele trebuiau să-și învețe copiii că Legea lui Dumnezeu este expresia ca­racterului Său și că, atunci când primesc principiile Legii în inimă, chipul lui Dumnezeu se întipărește în mintea și în sufletul lor. Mare parte din învățătură
era dată oral, dar tinerii învățau și să citească scrierile ebraice, iar sulurile de pergament ale Scripturilor Vechiului Testament erau deschise pentru studiul lor.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 69

In cea mai parte a istoriei umanității, educația din primii ani de viață a avut loc predominant în cămin. Ce spune Biblia despre educația în familie și ce prin­cipii putem extrage pentru noi înșine, oricare ar fi situația noastră de familie?

Duminică, 4 octombrie – Prima familie

Nu ne-au fost date detalii în primele pagini ale Scripturii cu privire la felul de educație care s-a dat în familie în primele zile ale istoriei omenirii. Totuși, putem fi siguri că, atunci, educația a avut loc în însăși cadrul familiei.

„Sistemul de educație stabilit în Eden avea în centru familia. Adam era «fiul lui Dumnezeu» (Luca 3:38), iar copiii Celui Preaînalt primeau învățătură de la Tatăl lor. în adevăratul sens al cuvântului, școala lor era o școală de familie.” –
Ellen G. White, Educație, p. 35. Deși nu știm exact ce s-a predat, putem fi si­guri că a fost vorba despre minunile creațiunii și, după păcat, despre planul de mântuire.

1. Ce ne învață următoarele texte și de ce învățăturile acestea trebuie să fi fost parte din educația dată de Adam și Eva copiilor lor?

Geneza cap. 1 și 2; 3:1-15__________________________________________
2 Corinteni 4:6_____________________________________________________
Luca 10:27 _________________________________________________________
Galateni 3:11 ______________________________________________________
Apocaiipsa 22:12 ___________________________________________________

„Sistemul de educație instituit la începutul lumii trebuia să fie un model pentru om de-a lungul veșniciei. Ca o ilustrare a principiilor sale, a fost înteme­ iată o școală-model în Eden, căminul primilor noștri părinți.” – Ellen G. White, Educație, p. 20

Educația creștină este un angajament de a-i educa pe membrii bisericii și fa­miliile în ce privește doctrina, închinarea, învățătura, părtășia, evanghelizarea și slujirea. în cămin, membrii familiei învață despre dragostea și făgăduințele lui Dumnezeu. Aici, Isus le este prezentat copiilor ca Domn, Mântuitor și Prieten al lor și Biblia este înălțată ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Familia este locul în
care copiii trebuie să înțeleagă cum este o relație bună cu Tatăl nostru ceresc.

In Geneza 4:1-4 vedem cum Cain și Abelîi aduc jertfe Domnului. Cu siguranță că ei au învățat despre sensul și importanța jertfelor ca parte a educației din fa­milie despre planul de mântuire. Dar o bună educație nu conduce întotdeauna la rezultatul sperat, după cum ne demonstrează și istoria.

Ce alegeri poți face pentru ca familia ta să devină un mediu în care adevă­rul să fie învățat și trăit?

Luni, 5 octombrie – Copilăria lui Isus

Scriptura ne oferă foarte puține detalii despre copilăria lui Isus. 0 mare par­te din anii aceia sunt învăluiți în mister. Cu toate acestea, ni s-au dau niște informații cu privire la caracterul părinților Lui pământești, Maria și losif, și ce aflăm despre ei ne poate explica ceva din copilăria și educația Lui timpurie.

2. Ce ne spun următoarele texte despre Maria și losif și despre educația pe care l-au oferit-o lui Isus?
Luca 1:26-38 _____________________________________________________
Luca 1:46-55 _____________________________________________________
Matei 1:18-24 ____________________________________________________

Din aceste texte putem înțelege că atât Maria, cât și Iosif erau evrei
credincioși, care căutau să trăiască în ascultare de legile Dumnezeu. Și, într-adevăr, când Domnul le-a spus ce urma să losif și Maria au făcut cu credincioșie tot ce li se spusese.

„Copilul Isus nu a învățat la școlile sinagogilor. Mama Sa l-a fost primul învățător omenesc. Din gura ei și din scrierile profeților, El a învățat despre lucrurile cerești. Chiar cuvintele pe care El însuși i le spusese lui Moise pentru Israel le învăța acum, stând pe genunchii mamei Sale. Trecând de la vârsta co­pilăriei la aceea a tinereții, El nu a studiat la școlile rabinilor, nu avea nevoie să obțină educația din astfel de izvoare, deoarece Dumnezeu era învățătorul Său.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 70

Fără îndoială că Maria și losif au fost niște învățători buni și credincioși pentru Isus, dar, așa cum ne descoperă relatarea din Luca 2:41-50, erau încă multe lucruri pe care ei nu le înțelegeau despre Fiul lor, deoarece Isus avea o cunoaștere și o înțelepciune care îi fuseseră date direct de Dumnezeu.

Recitește afirmațiile lui Ellen G. White. Cum înțelegem ce a scris ea despre cum a învățat Isus, pe genunchii mamei, cuvintele pe care El însuși le spu­sese? Ce ne spune acest lucru despre dragostea uimitoare a lui Dumnezeu și smerenia Fiului omului? Care ar trebui să fie atitudinea noastră față de Scripturi?

Marți, 6 octombrie – Educația și comunicarea

La orice nivel, educația înseamnă comunicare. învățătorul are cunoștință, înțelepciune, informații, dovezi etc., pe care le transmite elevilor. Cel care are multe cunoștințe trebuie să fie în stare să li le transmită și altora. însă abilitățile de predare nu presupun doar capacitatea de a comunica. în acest proces, este important să se clădească și o relație. „Adevăratul învățător le poate oferi ele­vilor puține daruri la fel de valoroase ca acela al prieteniei sale. Este adevărat despre bărbați și femei, și cu atât mai mult despre tineri și copii, că nu-i putem înțelege decât dacă venim în contact prin sentimente de simpatie; iar pentru a-i face cuiva bine în modul cel mai eficient, trebuie să-l înțelegem.” – Ellen G. White, Educație, p. 212. Cu alte cuvinte, o bună metodă de predare acționează și la nivel emoțional, și la nivel personal. Acest lucru este foarte important în familie, care este ca o școală. Trebuie să se formeze o bună relație între elev și învățător.

Relațiile se formează și se dezvoltă prin comunicare. Când credincioșii nu comunică cu Dumnezeu, prin citirea Bibliei și prin rugăciune, relația lor cu El stagnează. Familiile au nevoie de îndrumare divină dacă vor să crească în harul și cunoașterea lui Hristos.

3. Ce ne învață Scriptura despre raportarea noastră la cei de lângă noi?

Psalmii 37:7-9_____________________________________________________
Proverbele 10:31,32________________________________________________
Efeseni 4:15_______________________________________________________
1 loan 3:18________________________________________________________
Tit 3:1,2__________________________________________________________
lacov 4:11_________________________________________________________

Când ne luăm timp pentru comunicare, aceasta îi va pregăti pe membrii fami­liei pentru o relație personală cu Hristos și ne va ajuta și să dezvoltăm relații bune în cadrul familiei. Va deschide căi de comunicare de care veți fi bucuroși că le-ați format atunci când copiii vor ajunge la adolescență sau la maturitate. Chiar dacă nu aveți copii, principiile acestea funcționează pentru orice tip de relații.

De ce este important nu doar ce spui, ci și cum spui?

Miercuri, 7 octombrie – Rolul părinților

Părinții au o responsabilitate extraordinară. Tatăl este capul familiei, iar fa­milia este pepiniera bisericii, a școlii și a societății. Dacă tatăl este slab, ires­ponsabil și incompetent, atunci familia, biserica, școala și societatea vor su­feri consecințele. Tații trebuie să se străduiască să manifeste roada Duhului: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22,23). Iar mamele au poate cel mai important rol în orice societate. Ele au o mare influență în modelarea caracterului copiilor lor și în a da tonul și starea de spirit în cămin. Tații trebuie să facă tot ce pot pentru a lucra cu mamele la educarea copiilor lor.

4. Ce pot învăța tații și mamele din următoarele texte?

Efeseni 5:22,23,25,26________________________________________________
1 Corinteni 11:3 ____________________________________________________
2 Corinteni 6:14 ___ ________________________________________________
Romani 13:13 _____________________________________________________
2 Petru 1:5-7 _______________________________________________________
Filipeni 4:8

Părinții creștini au obligația morală de a oferi, prin comportamentul lor, un model biblic despre Hristos și biserică. Relația de căsătorie este un simbol al relației lui Isus cu biserica Sa. Când refuză să-și asume rolul de conducători sau conduc tiranic, părinții creează o imagine falsă a lui Hristos înaintea copiilor și înaintea lumii. Dumnezeu le poruncește tuturor părinților să își învețe cu sârguință copiii (Deuteronomul 6:7). Ei au răspunderea de a-și învăța copiii să-L iubească pe Domnul cu toată inima lor, de a-i învăța frica de Domnul și un de­ votament total, plin de iubire, și supunerea față de El.

Israeliților li s-au dat instrucțiuni specifice de a-i învăța pe copiii lor despre tot ce făcuse Domnul pentru ei. Oricât de măreață a fost istoria pe care bătrânii au trebuit să le-o spună atunci copiilor, noi, cei care trăim după evenimentele de la cruce, avem un mesaj cu mult mai bun de transmis.

Educația este o lucrare proactivă, în curs de desfășurare, prin care sădim adevărul lui Dumnezeu în copiii noștri și îi pregătim pentru relația lor personală cu Hristos. Totuși, tuturor ni s-a dat darul inviolabil al liberului-arbitru. în ultimă instanță, copiii noștri vor trebui să dea socoteală pentru ei înșiși înaintea lui Dumnezeu, când vor fi adulți.

Joi, 8 octombrie – „Vezi să nu uiți”

Inainte ca israeliții să intre în țara promisă, Moise le-a vorbit din nou și a trecut în revistă minunatele căi pe care i-a condus Domnul, atrăgându-le atenția, în repetate rânduri, să nu uite ce a făcut El pentru ei. în multe privințe, Deuteronomul reprezintă ultima dorință și testamentul lui Moise. Și, deși au fost scrise cu mii de ani în urmă, într-o cultură și un context de viață radical diferite de realitățile cu care ne confruntăm noi astăzi, principiile cuprinse în
carte ni se aplică și nouă.

5. Ce putem învăța din Deuteronomul 6 despre principiile educației creștine?

Deuteronomul 6:6-9,24,25____________________________________________

Lucrarea minunată a lui Dumnezeu în mijlocul israeliților a fost punctul cen­tral al tuturor învățăturilor pe care ei trebuiau să li le dea copiilor lor. De ase­menea, avertismentul de a nu uita tot ce făcuse El pentru ei a fost foarte clar.

Bineînțeles, dacă trebuie să aibă primul rol important în integrarea
învățăturilor biblice în viețile copiilor lor, părinții au responsabilitatea de a-și organiza și pregăti propriile vieți într-o așa manieră, încât să dețină cunoștințe potrivite și să aibă timp de petrecut cu copiii lor.

„Primul învățător al copilului este mama. în perioada în care este cel mai impresionabil și se dezvoltă în cel mai rapid ritm, educația lui se află într-o mare măsură în mâinile ei.” – Ellen G. White, Educație, p. 275

Acesta este timpul propice când părinții se îngrijesc de copiii lor, prezentându-le dragostea și făgăduințele lui Dumnezeu. Punerea deoparte, cu regulari­tate a unui timp în care să îi înveți personal pe copiii tăi despre înțelepciunea și făgăduințele lui Dumnezeu va avea un impact pozitiv asupra familiei tale, pentru generațiile următoare.

Citește Deuteronomul 6:7. Care este ideea principală a textului? De ce
să păstrăm mereu realitatea prezenței Domnului nu doar înaintea copiilor
noștri, ci și înaintea ochilor noștri?

Vineri, 9 octombrie – Un gând de încheiere

„Taților și, de asemenea, mamelor le revine responsabilitatea atât pentru educarea timpurie a copilului, cât și pentru cea de mai târziu, iar cerința pre­ gătirii aprofundate a ambilor părinți este extrem de importantă. înainte să-și asume statutul de tată și mamă, bărbații și femeile ar trebui să se familiarizeze cu legile dezvoltării fizice…; ei ar trebui, de asemenea, să înțeleagă legile dez­voltării intelectuale și ale educației morale.” – Ellen G. White, Educație, p. 276

„Lucrarea de cooperare ar trebui să înceapă chiar cu tatăl și mama, în viața de familie. în educarea copiilor lor, ei au o responsabilitate comună, iar fap­tul de a acționa împreună ar trebui să constituie strădania lor neîntreruptă….Este puțin probabil ca părinții care dau o asemenea educație să se numere printre aceia care sunt surprinși criticându-l pe învățător. Ei simt că atât inte­resul copiilor lor, cât și dreptatea cuvenită școlii cer ca, pe cât posibil, să-l spri­jine și să-l cinstească pe acela cu care își împart responsabilitatea.” – Ibidem,p. 283

Studiu la rând: – Isaia 36-42

Evanghelizare, Secţiunea 9, subcapitolul „Încheierea completă a lucrării”

1. Cum au venit îmbrăcați trimișii împăratului Ezechia la prorocul Isaia?
2. Cine sunt „ca o picătură de apă din vadră și ca praful pe o cumpănă”?
3. Unde se spune că olarul își călca lutul?
4. Ce li se cere „surzilor” și „orbilor”?
5. Ce anume este chiar mai important decât boala și moartea?

2020 Educaţia creştină

Educația în Grădina Edenului
STUDIUL 1 » 26 SEPTEMBRIE – 2 OCTOMBRIE
Familia
STUDIUL 2 » 3 OCTOMBRIE - 9 OCTOMBRIE
Legea ca invatator
STUDIUL 3 » 10 OCTOMBRIE - 16 OCTOMBRIE
Cum văd ochii Domnului – viziunea biblică
STUDIUL 4 » 17 OCTOMBRIE - 23 OCTOMBRIE
Isus, Marele învățător
STUDIUL 5 » 24 OCTOMBRIE - 30 OCTOMBRIE
Lecții mai greu de învățat
STUDIUL 6 » 31 OCTOMBRIE - 6 NOIEMBRIE
Închinarea şi educaţia
STUDIUL 7 » 7 NOIEMBRIE - 13 NOIEMBRIE
Educația și răscumpărarea
STUDIUL 8 » 14 NOIEMBRIE - 20 NOIEMBRIE
Biserica şi educaţia
STUDIUL 9 » 21 NOIEMBRIE - 27 NOIEMBRIE
Educaţia în artă şi ştiinţe
STUDIUL 10 » 28 NOIEMBRIE - 4 DECEMBRIE
Creştinul şi munca
STUDIUL 11 » 5 DECEMBRIE - 11 DECEMBRIE
Binecuvântările Sabatului
STUDIUL 12 » 12 DECEMBRIE - 18 DECEMBRIE
Educaţie continuă
STUDIUL 13 » 19 DECEMBRIE - 25 DECEMBRIE

Alte trimestre

2024 Marea Luptă
Trimestrul 2-2024
2024 Evanghelia după Marcu
Trimestrul 3-2024
2024 Cartea psalmilor
Trimestrul 1-2024
2023 Trei mesaje cerești
TRIMESTRUL 2-2023
2022 Cartea Geneza
TRIMESTRUL 2 – 2022
2021 Odihnă în Hristos
TRIMESTRUL 3 – 2021
2021 Isaia
TRIMESTRUL 1 – 2021
2020 Educaţia creştină
TRIMESTRUL 4 – 2020
2020 Bucuria misiunii
TRIMESTRUL 3 – 2020
2020 Cum să interpretăm Scriptura
TRIMESTRUL 2 – 2020
2020 Daniel
TRIMESTRUL 1 – 2020
2019 Ezra şi Neemia
TRIMESTRUL 4 – 2019
2019 Slujirea celor în nevoie
TRIMESTRUL 3 – 2019
2019 Anotimpurile familiei
TRIMESTRUL 2 – 2019
2019 Cartea Apocalipsa
TRIMESTRUL 1 – 2019
2018 Unitatea în Hristos
TRIMESTRUL 4 – 2018
2018 Faptele apostolilor
TRIMESTRUL 3 – 2018
2017 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 3 - 2017
2016 Evanghelia dupa Matei
TRIMESTRUL 2-2016
2016 Cartea lui Iov
TRIMESTRUL 4-2016
2015 Ieremia
TRIMESTRUL 4-2015
2015 Misionarii
TRIMESTRUL 3-2015
2015 Luca
TRIMESTRUL 2-2015
2015 Cartea proverbele
TRIMESTRUL 1-2015
2014 Epistola lui Iacov
TRIMESTRUL 4-2014
2014 Ucenicia
TRIMESTRUL 1-2014
2013 Sanctuarul
TRIMESTRUL 4-2013
2013 La început, Dumnezeu ...
TRIMESTRUL 1-2013
2012 Creșterea în Hristos
TRIMESTRUL 4-2012
2012 Tesaloniceni
TRIMESTRUL 3-2012
2012 Dumnezeul nostru minunat
TRIMESTRUL 1-2012
2011 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 4-2011
2011 Închinarea
TRIMESTRUL 3-2011