Articole din: 2022 La sfârşitul acestor zile: Mesajul cărţii Evrei
Evrei 12:18-29, pasajul din săptămâna aceasta, constituie apogeul epistolei şi sintetizează preocuparea principală a autorului, prin repetarea gândului cu care a început: Dumnezeu ne-a vorbit în persoana Fiului Său şi noi trebuie să fim foarte atenţi (Evrei 1:1,2; 12:25). Modul în care pasajul din Evrei 12:22-24 Îl descrie pe Isus reprezintă rezumatul afirmaţiilor despre El […]
Citește tot
Capitolele 11 şi 12 sunt, probabil, cele mai iubite capitole din cartea Evrei. Ele descriu viaţa creştinului ca fiind o cursă, sau o alergare, în care participăm cu toţii şi la sfârşitul căreia toţi cei care rămân credincioşi vor primi premiul. De asemenea, ele descriu şi drama răscumpărării ca pe o alergare pe parcursul căreia […]
Citește tot
Când s-au întors de la Muntele Măslinilor, imediat după ce Isus Se înălţase la cer, ucenicii au fost plini de simţământul bucuriei şi al victoriei. Învăţătorul şi Prietenul lor ocupa o poziţie de autoritate asupra lumii şi îi invitase să se apropie de Dumnezeu în Numele Său, cu încrederea absolută că Tatăl avea să răspundă […]
Citește tot
Gândul că un om care a fost găsit vinovat şi apoi a fost omorât prin crucificare putea fi venerat ca fiind Dumnezeu era ofensator în gândirea celor din vechime. În literatura romană există câteva referinţe despre cruce care dovedesc aversiunea lor faţă de acest lucru. Pentru evrei, legea decreta că omul care murea spânzurat pe […]
Citește tot
Prin faptul că a trăit o viaţă desăvârşită şi apoi a murit în locul nostru, Isus a fost Mijlocitorul unui legământ nou, mai bun, între noi şi Dumnezeu. Prin moartea Sa, El a anulat pedeapsa cu moartea pe care încălcările noastre o impuneau şi a făcut posibilă realitatea unui nou legământ. Adevărul acesta este lămurit […]
Citește tot
Evrei 5:11-6:20 întrerupe expunerea teologică a lui Pavel despre lucrarea de Mare-Preot a lui Isus în favoarea noastră. Apostolul introduce aici o avertizare severă cu privire la pericolul de a ne îndepărta de Hristos. Se pare că oamenii se aflau în pericolul real de a aluneca pe panta autocompătimirii şi a necredinţei. Apostolul Pavel este […]
Citește tot
Prăpastia care a existat între Dumnezeu şi noi a fost creată de păcat. Problema s-a agravat pentru că păcatul a însemnat şi pervertirea naturii umane. Dumnezeu este sfânt şi păcatul nu poate exista în prezenţa Sa. Prin urmare, natura noastră coruptă ne-a separat de Dumnezeu, după cum doi magneţi care sunt orientaţi greşit se resping […]
Citește tot
Evrei 1 şi 2 se concentrează pe întronarea lui Isus ca stăpân şi eliberator al poporului lui Dumnezeu. Capitolele 3 şi 4 Îl introduc pe Isus ca fiind Cel care ne oferă odihnă. Această progresie are sens dacă ne amintim că legământul cu David promitea că Dumnezeu avea să-i dea împăratului făgăduit şi poporului său […]
Citește tot
Evrei 1 vorbeşte despre Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, Cel care este stăpân peste îngeri, „oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui” (Evrei 1:3). În Evrei 2, Isus este Fiul omului, care S-a coborât mai jos decât îngerii şi a luat asupra Sa natura umană cu slăbiciunile ei, chiar până la moarte (Evrei 2:7). […]
Citește tot
Imediat după ce Adam şi Eva au păcătuit, Dumnezeu le-a promis „o sămânţă”, sau un urmaş, un Fiu care avea să-i elibereze din mâna vrăjmaşului, să recupereze moştenirea care fusese pierdută şi să împlinească scopul pentru care ei fuseseră creaţi (Geneza 3:15). Acest Fiu avea să-i reprezinte şi să-i răscumpere punându-Se în locul lor şi, […]
Citește tot
Un document evreiesc scris la câteva decenii după cartea Evrei, în jurul anului 100 d.Hr., conţine o rugăciune: „Toate acestea le-am rostit înaintea Ta, Doamne, pentru că Tu ai spus că pentru noi ai creat lumea aceasta… Şi acum, o, Doamne, iată, popoarele acestea, care sunt o nimica, ne stăpânesc şi ne devorează. Dar noi, […]
Citește tot
Ţi-ai imaginat vreodată cum ar fi să-L auzi pe Isus sau pe unul dintre apostoli predicând? Deţinem fragmente şi rezumate ale câtorva dintre predicile lor, dar acestea oferă doar o imagine limitată despre ce ar fi însemnat să-i ascultăm. Totuşi, Dumnezeu a păstrat pentru noi în Scripturi cel puţin o predică completă: Epistola lui Pavel […]
Citește tot
După cum am văzut de-a lungul întregului trimestru, Moise este personajul central dintre oameni, în cartea Deuteronomul. Viaţa, caracterul şi mesajul lui străbat întreaga carte. Deşi Deuteronomul este despre Dumnezeu şi despre dragostea Lui pentru ‘am yisra’el, poporul Israel, Dumnezeu l-a folosit deseori pe Moise pentru a-Şi descoperi această dragoste şi pentru a-i vorbi poporului […]
Citește tot
Noul Testament este îmbibat cu Vechiul Testament. Aceasta înseamnă că scriitorii inspiraţi ai Noului Testament au citat din scriitorii inspiraţi ai Vechiului Testament ca o sursă de autoritate. Isus Însuşi a spus: „Este scris” (Matei 4:4), care însemna: „Este scris în Vechiul Testament”; şi tot El a spus că trebuie „să se împlinească Scripturile” (Marcu […]
Citește tot
Unul dintre cele mai fascinante lucruri la Biblie, mai ales la Vechiul Testament, este cât de des face referire la ea însăşi; adică scriitorii de mai târziu ai Vechiului Testament fac referire la cei timpurii, folosindu-i în scrierile lor pentru a-şi susţine punctul de vedere. De exemplu, psalmul 81 face referire la cartea Exodul şi […]
Citește tot