Evanghelia ajunge în Tesalonic

Gândul central: Încrederea noastră În făgăduinţele lui Dumnezeu
trebuie să se bazeze pe Încrederea În Sfintele Scripturi.

Tânărul pastor stătea pe o bancă lângă o tânără care tocmai fusese
botezată. Ea i-a spus un lucru care l-a surprins:

– Am nevoie să fiu botezată din nou.

EI a întrebat-o de ce, iar ea i-a răspuns:

– Nu i-am mărturisit pastorului bisericii unele lucruri din trecutul meu.
Aşa a început o lungă discuţie despre iertarea oferită de Hristos pe
care fata a primit-o cu sufletul însetat. După ce pastorul s-a rugat pentru
ea, a început să plouă şi i-a udat pe amândoi până la piele. Tânăra a ex­
clamat fericită:

– Sunt botezată din nou!

În harul Său, Dumnezeu ne oferă multe semne, cum a fost şi această
ploaie, pentru a ne asigura că suntem plăcuţi înaintea Sa. Dar încrede­
rea noastră în EI este si mai puternică atunci când este întemeiată pe
învăţătura clară din C~vântul Său. În acest studiu, vom descoperi că
împlinirea profeţi ei le-a oferit credincioşilor din Tesalonic o încredere
puternică.

1.De ce au respins filipenii Evanghelia cu atâta Înverşunare? Ce principiu Important descoperim În reacţia lor, principiu la care şi noi trebuie să fim atenţi? Cum se manifestă acest principiu uneori chiar si În viata celor care se numesc creştini? Faptele 16:9-40 „

Evanghelia este vestea bună despre faptele măreţe săvârşite de
Dumnezeu prin Hristos, fapte care duc la iertare, acceptare şi transfor­
mare (Rom. 1:16,17). Din cauza păcatului, întreaga omenire era con­
damnată; prin moartea şi învierea lui Isus, întreaga omenire a primit o
nouă şansă de a avea viaţa veşnică pentru care Dumnezeu îi crease pe oa­
meni încă de la început. El Şi-a adus lucrarea la îndeplinire pe când eram
noi încă păcătoşi (Rom. 5:8). Lucrarea de răscumpărare a fost realizată
de Domnul Isus fără ajutorul nostru, iar noi nu putem contribui cu nimic
la ea. Totuşi Evanghelia devine o realitate în viaţa noastră numai atunci
când recunoaştem că merităm să fim condamnaţi pentru păcatele noastre
şi primim iertarea oferită prin Isus.

Dacă Evanghelia este o veste atât de bună si dacă nu ni se cere nimic
în schimb pentru a o primi, de ce unii oameni o resping sau i se opun?
Răspunsul este simplu: acceptarea Evangheliei ne cere să renuntăm la
încrederea în noi înşine şi în lucrurile pământeşti, cum ar fi banii, puterea şi
atracţia fizică. Acestea nu sunt lucruri rele în sine, dacă se respectă voinţa
şi căile lui Dumnezeu. Insă atunci când oamenii se agaţă de lucrurile
trecătoare şi le aşază în locul asigurării Evangheliei, Evanghelia şi cei care
o proclamă devin pentru ei o ameninţare.

2. Cum erau Pavel şi Sila când au ajuns la Tesalonic?
1 Tesaloniceni 2:1.2

Când au venit la Tesalonic, Pavel si Sila încă sufereau urmările lovitu­
rilor grele şi ale întemniţării din Filipi (Faptele 16:22-24). Cu toate aces­
tea, ei au fost încurajaţi de semnele puterii lui Dumnezeu. Ei au intrat
plini de curaj în sinagoga din Tesalonic, în ciuda suferinţei personale, şi au
vorbit şi acolo despre Mesia, care le schimbase viaţa şi care îi trimisese în
misiunea de predicare a veştii bune acolo unde nu fusese predicată încă.

Care lucruri din lume ne pot îndepărta de Domnul dacă nu suntem
atenţi? De ce trebuie să păstrăm tot timpul în centrul atenţiei jertfa lui Isus şi
semnificaţia ei, mai ales atunci când tentaţia lumii este foarte puternică?

3.Ce ştim despre locul. momentul şi metoda alese de Pavel În cadrul stra­tegiei de predicare folosite În Tesalonic? Faptele 17:1-3

Deşi 1 Tesaloniceni este una dintre printre primele epistole ale lui
Pavel, atât teologia, cât şi strategia sa misionară erau bine dezvoltate când
a intrat în Tesalonic.

Mai întâi, Pavel mergea în Sabat la sinagogă. Era normal, pentru că Sa­
batul era o ocazie foarte bună de a ajunge la foarte mulţi iudei. Totuşi aici
nu este doar o strategie misionară. De obicei, Pavel îşi lua timp să se roage
si să se închine în Sabat, chiar dacă nu găsea iudei sau o sinagogă (Faptele
16:13). În plus, pe atunci, nu era ceva neobişnuit ca iudeii să invite la
sinagogă vizitatori care să ţină o cuvântare, mai ales dacă aceştia veneau
de la Ierusalim, ca Pavel şi Sila. Adunarea era dornică să primească veşti
despre viaţa iudeilor din alte locuri şi interesată să afle dacă vizitatorii
descoperiseră vreo idee nouă în studiul Scripturilor. Prin urmare, strate­
gia lui Pavel corespundea perfect cu atmosfera de la sinagogă.

Pasul următor era să predice direct din Scripturile cunoscute lor, adică
din Vechiul Testament. El începea cu o temă de mare interes pentru iu­
deii de atunci: Mesia („Hristos” este echivalentul grec al cuvântului ebraic
„Mesia” – Faptele 17:3). Pe baza textelor din Vechiul Testament, Pavel
demonstra că Mesia avea mai întâi să sufere şi abia apoi să dobândească
slava cu care iudeii erau foarte familiarizaţi. Cu alte cuvinte, versiunea
populară a venirii lui Mesia în slavă era doar o parte a tabloului. La prima
Sa venire, Mesia avea să fie Robul suferind, şi nu Împăratul biruitor.

Apoi, după ce le împrospăta cunoştinţele despre Mesia, începea să le
vorbească despre Isus, arătând că viaţa Sa a împlinit cu exactitate profeţiile
biblice. Desigur, le vorbea şi despre îndoielile şi opoziţia pe care el însuşi
le manifestase odinioară, dar şi despre convingerea puternică la care a
ajuns în urma întâlnirii sale cu Hristos cel înălţat. Potrivit lui Luca (Luca
24:25-27, 44-46), strategia de predicare utilizată de Pavel în Tesalonic a
respectat modelul folosit de Isus cu ucenicii, după înviere.

Pavel s-a apropiat de oameni, pornind de la lucrurile cu care ei erau
familiarizaţi. De ce este atât de importantă această metodă? Gândeste-te la
persoanele cărora vrei să le împărtăşeşti credinţa ta. Ce poţi face pentru a
porni de la nivelul la care se află ei şi nu de la nivelul la care te afli tu?

Încă din vremuri străvechi, cititorii Vechiului Testament au observat o
varietate de perspective în profeţiile care arătau spre Mesia. Majoritatea
evreilor şi primii creştini au identificat două direcţii majore în profeţiile
mesianice. De o parte, erau textele care arătau spre un Mesia Impărat: un
Împărat biruitor care avea să facă dreptate poporului şi să extindă terito­
riul lui Israel până la marginile pământului. De cealaltă parte, erau textele
care suge rau că Mesia avea să fie un Rob suferind, umilit şi respins. Mulţi
nu au înţeles că aceste texte se referau la una şi aceeaşi Persoană, dar la
aspecte diferite din diferite momente ale lucrării Sale.

4.Ce trăsături ale viitorului Eliberator găsim În următoarele texte? Şi ce imagini „contrastante”? ler. 23:1-6; Is. 9:1-7; 53:1-6; Zah. 9:9.

Textele acestea erau derutante înainte de venirea lui Mesia. Textele
despre Mesia ca Împărat nu conţineau nicio aluzie la suferinţă sau umi­
linţă, iar Mesia, Robul suferind, era descris ca având puţină putere sau
autoritate pământească. Iudeii din vremea lui Isus au încercat să rezolve
această problemă considerând că Robul suferind era un simbol al întregii
naţiuni şi al suferinţelor ei din timpului exilului şi al ocupaţiei străine.
Odată îndepărtate aceste texte din ecuaţia mesianică, mulţi iudei au în­
ceput să Îl aştepte pe Mesia Împăratul, sau Biruitorul care avea să-i alunge
pe asupritori la fel ca David şi avea să restabilească poziţia lui Israel.

O problemă majoră pe care o ridică îndepărtarea textelor despre
Ro­bul suferind este existenţa în Vechiul Testament a unor texte semnifica­
tive, în care cele două caracteristici majore ale lui Mesia se împletesc.
Ele descriu una şi aceeaşi Persoană. Ceea ce este mai puţin clar la prima
vedere este dacă aceste caracteristici se regăsesc simultan sau consecutiv.
Pasajul din Faptele 17:2,3 arată că Pavel a parcurs aceste texte mesia­
nice din Vechiul Testament împreună cu iudeii din Tesalonic şi a studiat
împreună cu ei semnificaţia lor.

În Antichitate, iudeii nu aveau o concepţie clară despre prima venire a lui
Mesia. Astăzi există muLtă confuzie în legătură cu a doua Sa venire. Ce ne
spune aceasta despre nevoia de a căuta cu seriozitate să cunoaştem adevărul
biblic? De ce sunt atât de periculoase învăţăturile false?

5.La ce concluzie cu privire la suferinţa şi slava lui Mesia au ajuns atât Pavel cât si Domnul Isus studiind Scripturile Vechiului Testament? Fapteie 17:3; Luca 24:26.

Cuvântul „trebuia” din Luca 24:26 se găseşte şi în Faptele 17:3, unde
Pavel afirmă că Mesia „trebuia să pătimească”.

Atât Pavel, cât si Domnul Isus au observat, probabil, că cele mai im­
portante personaje’ din Vechiul Testament au trecut printr-o perioadă
îndelungată de suferinţă înainte de a intra în perioada de slavă din viaţa
lor. Iosif a stat cam treisprezece ani în închisoare înainte de a ajunge prim­-
ministru al Egiptului. Moise a păzit oile patruzeci de ani Înainte de a fi
conducătorul poporului. David a trăit mulţi ani ca fugar, o vreme chiar
în tări străine, pentru ca abia apoi să urce pe tron. Daniel a fost prizonier
de război si a fost chiar condamnat la moarte înainte de a fi înălţat la
poziţia de prim-ministru al Babilonului. În aceste istorii despre slujitorii
lui Dumnezeu din Vechiul Testament, există prefigurări ale lui Mesia care
avea să sufere si să fie umilit înainte de a fi înălţat la poziţia de împărat.

Cheia acestei concepţii nou-testamentare se găseşte în pasajul vechi­
testamentar cel mai des citat de scriitorii Noului Testament: Isaia 53.
Ro­bul suferind din Isaia a fost dispreţuit, respins şi întristat (Is. 53:2-4). La fel
ca mielul de la Sanctuar, El a fost înjunghiat din cauza păcatelor noastre
(Is. 53:5-7), potrivit cu voinţa Domnului (Is. 53:8-10). Dar, după ce avea
să-Si dea viata ca jertfă pentru păcat” (Is. 53:11), avea să-i îndreptăţească
pe mulţi ~; av~a să primească partea Lui la un loc cu cei ma:i (Is. 53:12) ..

Pentru scriitorii Noului Testament, Isaia 53 era cheia care desci­fra
rolul lui Mesia. În mod sigur, Pavel a predicat despre acest pasaj în
Tesalonic. Potrivit cu Isaia 53, la prima Sa venire, Mesia nu avea să aibă
nimic împărătesc sau puternic. De fapt, El avea să fie respins de mulţi
compatrioţi ai Săi. Însă respingerea avea să fie urmată de venirea în glorie
asteptată de iudei. Astfel, Pavel a reuşit să arate că Isus pe care ajunsese
să-L cunoască era de fapt Mesia din profeţile Vechiului Testament.

Citeste cu rugăciune Isaia 53, stiind că pasajul vorbeşte despre suferinţele
pe care Îe-a îndurat Domnul, Creatorul nostru, pentru ca tu să ai viaţa veşnică.
De ce ar trebui ca Hristos să ocupe primul loc în viaţa noastră, dacă avem în
vedere ceea ce ne descoperă acest pasaj despre caracterul lui Dumnezeu?

6.Potrivit cu Faptele apostolilor 17:1-4,12, din ce clase sociale era
alcătuită biserica nou-formată În Tesalonic?

Întotdeauna Pavel mergea mai întâi la iudei şi apoi la greci (Romani
1:16). Pavel le-a acordat prioritate iudeilor, oferindu-le frecvent ocazia
de a auzi şi a primi Evanghelia. Potrivit Bibliei, mulţi iudei din vremea lui
L-au acceptat pe Isus ca Mesia. Mai târziu, pe măsură ce biserica a căzut
în apostazie ~i a respins Legea şi în special Sabatul, iudeilor le-a fost tot
mai greu să Il accepte pe Isus al crestinilor ca Mesia, tocmai din cauza
bisericii care desfiinţase Legea şi mai ales Sabatul.

Câţiva iudei din Tesalonic au fost convinşi când Pavel a prezentat textele
mesianice şi împlinirea lor în viaţa lui Isus. Unul dintre ei, Aristarh, a făcut
mai târziu echipă cu Pavel şi, la un moment dat, i-a fost şi tovarăş de temniţă
(vezi Coloseni 4:10,11; Faptele 20:4). Un alt iudeu, pe nume Iason, se pare
că era destul de bogat pentru a-i primi pe membrii bisericii în casa lui după
ce aceştia nu au mai fost acceptaţi în sinagogă. Tot el a oferit cel puţin o
parte din suma necesară pentru ca Pavel să nu fie arestat (Faptele 17:4-9).

Dintre „grecii temători de Dumnezeu” (Faptele 17:4) se crede că făceau
parte păgânii care ajunseseră să îmbrăţişeze iudaismul şi care mergeau la
sinagogă, dar nu erau convertiţi. Fenomenul acesta era răspândit în vremea
lui Pavel. Prin aceşti păgâni, Pavel încerca să ajungă la ceilalţi păgâni care
nu aveau nicio cunoştinţă despre iudaism sau despre Vechiul Testament.

În Faptele 17 (de exemplu, în vers. 12) se scoate în evidenţă specificul
iudaic şi relativ prosper al bisericii nou-înfiinţate în Tesalonic, căreia i se
alăturaseră şi câţiva greci „cu vază”, dar, la momentul scrierii primei Epis­
tole către tesaloniceni, o mare parte a membrilor bisericii cărora Pavel
li s-a adresat era formată din păgânii (1 Tesaloniceni 1:9) din clasa celor
care îşi câştigau existenţa muncind (1 Tesaloniceni 4:11).

Remarcăm aici caracterul universal al Evangheliei – faptul că ea este
destinată tuturor oamenilor, tuturor claselor, tuturor raselor; celor bogaţi şi
celor săraci, grecilor şi evreilor deopotrivă, întrucât Hristos a murit pentru
întreaga omenire. De aceea mesajul nostru, al adventiştilor de ziua a şaptea,
este pentru întreaga omenire (Apocalipsa 14:6) – nu se face o selecţie pe
baza etniei, a naţionalităţii, a castei sau a statutului economic. Cât de im­
portant este să păstrăm mereu înaintea ochilor noştri acest mandat! Cât de
important este să nu ne izolăm de oameni, să nu devenim absorbiţi de noi
înşine şi mai interesaţi de a întreţine ceea ce avem decât de a păşi dincolo de
limitele zonei de confort pe care ni le-am impus poate fără să ne dăm seama!

„Din zilele lui Pavel şi până în timpul de faţă, Dumnezeu, prin Duhu~
Sfânt, le-a adresat chemarea atât iudeilor, cât şi neamurilor. «Inaintea lui
Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului», spunea Pavel. Apostolul se
socotea «dator si grecilor, şi barbarilor», la fel ca iudeilor; dar el niciodată
nu a pierdut din vedere avantajele certe pe care le aveau iudeii faţă de
altii, «mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele
lui Dumnezeu». «Evanghelia» – afirma el – «este puterea lui Dumnezeu
pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului.»”
– Ellen G. White, Faptele apostolilor, pag. 380

Cu ocazia ultimei vestiri a Evangheliei, când trebuie să fie făcută o
lucrare deosebită pentru clasele de oameni neglijate până acum,
Dumnezeu aşteaptă ca solii Săi să aibă un intere~ deosebit faţă de
evreii care se găsesc peste tot în lume. [ … ] Când ei Il văd pe Hnstosul
dispensaţiunii Evangheliei zugrăvit pe paginile Scripturii Vechiului Tes-
­tament si înteleg cât de lămurit îl explică Noul Testament pe cel Vechi,
puterile priceperii lor, până aici adormite, sunt trezite şi ei Il recunosc pe
Hristos ca Mântuitor.” – Ibidem, pag. 381

Întrebări pentru discuţie

1.Pavel i-a abordat pe iudeii din vremea lui pornind de la profeţiile me­
sianice din Vechiul Testament. Cât de utilă este abordarea aceasta în
prezent, mai ales în cazul evreilor secularizaţi care poate că nu cu-
nosc profeţiile? Ce alte metode am putea folosi? Cum am putea sa-i
abordăm pe cei de alte naţionalităţi care nu-L cunosc pe Dumnezeu?

2.Ce putem face pentru ca profeţiile Bibliei să fie mai relevante pentru
prietenii şi vecinii noştri? Ce metode putem folosi cu cei care nu cred
în autoritatea Bibliei? Cum l-ar putea ajuta capitolul 2 din Daniel pe
un ateu sau pe un necunoscător al Bibliei să creadă că Biblia este Cu­
vântullui Dumnezeu?

Rezumat: Gândul cu care trebuie să rămânem mai presus de toate
este acela al importanţei Cuvântului lui Dumnezeu pentru viaţa, misiunea
si mărturia noastră. Avem nevoie să fim bine întemeiaţi pe Biblie şi pe
adevărurile pe care ea le conţine, nu doar pentru noi înşine, ci şi pentru a
fi niste martori cât mai eficienti posibil.