Evanghelia de pe Patmos

Profeţiile din Apocalipsa i-au fost descoperite apostolului Ioan în viziune în urmă cu peste nouăsprezece secole, pe când se afla exilat pe mica insulă stâncoasă Patmos, din Marea Egee (Apocalipsa 1:9). Apocalipsa 1:3 lasă să se înţeleagă că ele urmau să fie citite cu voce tare în biserică. Versetul îi promite fericire celui care urma să le citească cu voce tare, precum şi celor care aveau să le asculte, mai exact credincioşilor adunaţi la biserică. Însă ei nu sunt fericiţi doar pentru că le citesc sau le ascultă, ci şi pentru că le păzesc (vezi Apocalipsa 22:7).

Profeţiile din Apocalipsa sunt dovada că Dumnezeu are grijă de poporul Său. Ele ne vorbesc despre scurtimea şi despre fragilitatea vieţii, despre mântuirea prin Isus şi despre chemarea noastră de a răspândi Evanghelia.

Profeţiile biblice seamănă cu o lumină care străluceşte într-un loc întunecos (2 Petru 1:19). Menirea lor este să ne ofere îndrumare pentru viaţa prezentă şi speranţă pentru viitor. Iar de îndrumarea lor vom avea nevoie până la revenirea lui Hristos şi pană la întemeierea împărăţiei Sale veşnice!

1. Ce semnificaţie are titlul cărţii? Despre cine este de fapt această carte? Apocalipsa 1:1,2

Apocalipsa 1:1 ne spune că titlul cărţii este „Descoperirea lui Isus Hristos”. Cuvântul „descoperire” este grecescul apokalupsis care are sensul de „a descoperi, a dezvălui”. Apocalipsa este, aşadar, o descoperire a lui Isus Hristos, venită de la El şi care vorbeşte despre El. Deşi a venit de la Dumnezeu prin Isus Hristos (vezi Apocalipsa 22:16), cartea spune că Isus este subiectul ei. În ea, Domnul Isus li Se descoperă credincioşilor Săi şi îi asigură că El le poartă de grijă.

Isus este personajul principal. Cartea începe cu El (Apocalipsa 1:5-8) şi se încheie cu El (Apocalipsa 22:12-16). „Ascultaţi ce spune Daniel, ascultaţi ce spune Apocalipsa şi vestiţi adevărul. Dar, oricare ar fi subiectul prezentat, Înălţaţi-L pe Isus ca temei al oricărei speranţe, «Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă»” (Ellen G. White, Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, ed. 2007, p. 115).

Isus din Apocalipsa este acelaşi cu Isus din evanghelii. Apocalipsa este o continuare a descrierii pe care o avem în cele patru evanghelii despre persoana Sa şi despre lucrarea Sa de mântuire. Doar că se concentrează pe aspecte diferite ale existenţei şi slujirii Sale. În principiu, punctul ei de pornire coincide cu punctul final al evangheliilor, mai exact cu învierea şi înălţarea Lui la cer.

La fel ca Epistola către evrei, Apocalipsa pune accent pe lucrarea Sa din cer. Ea ne arată că, după înălţare, Isus Şi-a început lucrarea ca împărat şi preot în sanctuarul ceresc. Dacă nu am avea aceste două cărţi, cunoştinţele noastre despre această etapă a slujirii Sale ar fi limitate şi învăluite în mister. Însă, graţie lor, avem posibilitatea să aflăm în ce constă ea.

Ce făgăduinţă încurajatoare găsim în Ioan 14:1-3 despre ce face Isus acum în cer pentru noi?

Apocalipsa 1:1 ne spune şi care este scopul cărţii: să ne dezvăluie evenimentele viitoare, care aveau să se întâmple din momentul scrierii ei înainte. Cei familiarizaţi cu Apocalipsa ştiu că aceste evenimente – cele împlinite deja sau cele care urmau să se întâmple – ocupă cel mai mare spaţiu. Prima jumătate (capitolele 1-11) tratează despre evenimentele petrecute între secolul I d.Hr. şi timpul sfârşitului, iar a doua jumătate (capitolele 12-22), despre evenimentele premergătoare revenirii lui Hristos.

Scopul general al profeţiilor biblice este să ne asigure că, indiferent ce ne rezervă viitorul, Dumnezeu deţine controlul. Nici Apocalipsa nu face excepţie. Ea ne dă asigurarea că Isus Hristos este cu poporul Său în tot decursul istoriei lumii şi pe tot parcursul evenimentelor finale.

Prin urmare, profeţiile din Apocalipsa au două scopuri practice: să ne înveţe cum să trăim astăzi şi să ne pregătească pentru viitor.

2. De ce nu ne sunt dezvăluite unele lucruri şi cu ce scop ne sunt dezvăluite altele? Deuteronomul 29:29; Apocalipsa 22:7

Profeţiile despre timpul sfârşitului din Apocalipsa nu ne sunt date pentru a ne satisface curiozitatea cu privire la viitor, ci ne dezvăluie doar atât cât avem nevoie să ştim. Şi ne sunt date ca să ne conştientizeze de gravitatea lucrurilor care vor veni şi de importanţa dependenţei de Dumnezeu şi a ascultării de El.

De-a lungul secolelor, au existat multe speculaţii şi chiar s-a făcut apel la senzaţional în prezentarea evenimentelor sfârşitului. Prezicând sfârşitul imediat, unii au făcut avere escrocându-i pe credincioşi, speriindu-i şi făcându-i să doneze pentru „lucrare”. Şi totuşi sfârşitul nu a venit, iar oamenii au rămas decepţionaţi şi descurajaţi. Profeţia, ca de altfel toate lucrurile bune pe care le-am primit de la Dumnezeu, poate fi exploatată şi folosită greşit.

Ce indiciu găsim în Ioan 14:29 cu privire la scopul profeţiei?

3. Ce au în comun următoarele viziuni? Apocalipsa 13; Daniel 7:1-3; Ezechiel 1:1-14

Apocalipsa 1:1 declară: „Şi le-a făcut-o cunoscută trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan.” Expresia „le-a făcut-o cunoscută” redă grecescul semainō, care are sensul de „a reprezenta prin simboluri, a simboliza”. Apare şi în traducerea în limba greacă a Vechiului Testament (Septuaginta) în pasajul în care Daniel îi explica lui Nebucadneţar că, prin intermediul chipului din aur, argint, aramă şi fier. Dumnezeu îi înfăţişa simbolic „ce are să se întâmple după aceasta” (Daniel 2:45). Folosind acest cuvânt, Ioan ne transmite ideea că scenele şi evenimentele din Apocalipsa i-au fost arătate în viziune sub forma unor reprezentări simbolice. Sub îndrumarea Duhului Sfânt, el le-a consemnat exact aşa cum i-au fost descoperite (Apocalipsa 1:2).

Ca urmare, limbajul prin care au fost înfăşate profeţiile de aici nu trebuie luat literal. Ca regulă, citirea Bibliei, în general, presupunere o înţelegere literală a textului, cu excepţia cazurilor în care textul însuşi indică un anumit simbol, însă, când citim Apocalipsa, cu excepţia cazurilor în care textul indică un sens literal, este necesar să o interpretăm simbolic. Scenele şi evenimentele prevestite sunt reale, însă, de obicei, sunt înfăţişate în limbaj simbolic.

Dacă vom lua în considerare caracterul general simbolic al cărţii Apocalipsa, nu vom risca să distorsionăm mesajul profetic. Când încercăm să identificăm semnificaţia simbolurilor, nu trebuie să-i impunem textului o semnificaţie dată de imaginaţia umană sau semnificaţia actuală a acelor simboluri, ci să mergem la Biblie şi la simbolurile menţionate în ea. Mai concret, să reţinem că cele mai multe au fost preluate din Vechiul Testament. Când prezintă viitorul în limbajul trecutului, Dumnezeu vrea să ne imprime în minte faptul că modul Său de acţiune din viitor se va asemăna foarte mult cu modul în care a acţionat în trecut. El va face din nou pentru poporul Său ceea ce a făcut în trecut. În demersul de decodificare a simbolurilor şi imaginilor din Apocalipsa, un prim pas îl constituie înţelegerea Vechiului Testament.

Apocalipsa se deschide cu un salut similar celor din epistolele lui Pavel. Iniţial, ea a fost trimisă ca scrisoare către cele şapte biserici din Asia Mică din timpul lui Ioan (Apocalipsa 1:11). Însă comentatorii sunt de acord că destinatarii ei sunt toate generaţiile de creştini din toate secolele.

4. Care este salutul în următoarele texte şi cine sunt cei salutaţi? Apocalipsa 1:4,5; Romani 1:7

În ambele pasaje găsim salutul epistolar: „Har şi pace vouă!” Expresia este formată din salutul grecesc charis („har”) şi cel evreiesc shalom („pace”, „bunăstare”). Observăm că harul şi pacea vin din partea celor trei Persoane ale Dumnezeirii care, şi aici, şi în tot restul cărţii, sunt identificate prin limbaj simbolic.

Dumnezeu Tatăl este numit „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine” (Apocalipsa 1:8; 4:8), făcând referire la numele Yahwé, „EU SUNT CEL CE SUNT” (Exodul 3:14), care indică existenţa eternă a lui Dumnezeu.

Duhul Sfânt este menţionat prin expresia „cele şapte duhuri” (compară cu Apocalipsa 4:5 şi 5:6), Şapte este numărul desăvârşirii. „Cele şapte duhuri” corespund celor şapte biserici în care lucrează Duhul. Imaginea aceasta indică universalitatea lucrării Duhului Sfânt în poporul lui Dumnezeu de-a lungul istoriei, El fiind cel care le dă credincioşilor puterea necesară pentru a-şi împlini chemarea.

Isus Hristos este identificat prin următoarele trei titluri: „Martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului” (Apocalipsa 1:5), care indică moartea Sa pe cruce, învierea Sa şi domnia Sa în cer. Apoi se spune ce a făcut şi face: „ne iubeşte,… ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său (vers. 5,6).

„Ne iubeşte” exprima o acţiune care acoperă trecutul, prezentul şi viitorul – o dragoste nepieritoare. Cel care ne iubeşte ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său. În greacă, aici este o acţiune încheiată într-un moment din trecut: El ne-a spălat de păcatele noastre pentru totdeauna atunci când a murit pe cruce.

Ce se spune în Efeseni 2:6 şi Filipeni 3:20? Ce înseamnă aceasta şi cum ne bucurăm de statutul de „împăraţi şi preoţi” acum, când trăim în lumea aceasta a păcatului? Ce impact ar trebui să aibă acest fapt asupra modului în care trăim?

Ultimele cuvinte din prologul Apocalipsei scot în evidenţă tema ei dominantă: revenirea lui Isus în putere şi slavă. Promisiunea aceasta este repetată de trei ori în concluzia cărţii (Apocalipsa 22:7,12,20).

5. Citeşte următoarele pasaje. Potrivit lor, cât de certă este revenirea Domnului? Apocalipsa 1:7,8; Daniel 7:13,14; Zaharia 12:10; Matei 24:30

În Apocalipsa, revenirea lui Hristos este punctul final către care se îndreaptă istoria. Ea va marca sfârşitul istoriei acestei lumi şi începutul împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu, precum şi eliberarea de rău, durere, suferinţă şi moarte.

Apocalipsa 1:7 arată, în concordanţă cu întreg Noul Testament, că revenirea lui Hristos în glorie va fi literală şi personală. De asemenea, la acest eveniment vor asista toţi oamenii, inclusiv „cei ce L-au străpuns”. Aceasta înseamnă că va exista o înviere specială a unui grup de persoane, din care vor face parte şi cei care L-au răstignit. La a doua Sa venire, Isus le va aduce eliberare celor care L-au aşteptat şi judecată celor care au refuzat îndurarea şi dragostea Sa.

Certitudinea revenirii lui Hristos este transmisă prin cuvintele „Da, amin!” (Apocalipsa 1:7). Cuvântul „da” redă grecescul nai, iar amin este o confirmare evreiască. Împreună, ele exprimă siguranţa. Aceasta este formula cu care se încheie cartea Apocalipsa (vezi şi Apocalipsa 22:20).

„Credinţa în apropiata venire a Fiului omului pe norii cerului nu-l va face pe adevăratul creştin să devină neglijent şi nepăsător faţă de preocupările obişnuite ale vieţii. (…) Sinceritatea, credincioşia şi integritatea sunt testate şi trebuie să fie dovedite în lucrurile vremelnice” (Ellen G. White, Mărturii, vol. 4, ed. 2010, p, 270).

O promisiune este demnă de crezare sau nu în funcţie de integritatea celui cane a făcut-o şi de capacitatea lui de a o împlini. Nu uita că făgăduinţa revenirii a fost făcută de Dumnezeu, Acela care Şi-a împlinit până acum toate promisiunile.

„Descoperirea aceasta a fost dată pentru călăuzirea şi mângâierea bisericii în tot timpul dispensaţiunii creştine. (…) O descoperire este ceva ce este dat pe faţă. Domnul Isus însuşi i-a dezvăluit servului Său tainele cuprinse în această carte şi planul Său este acela ca ele să fie deschise cercetării tuturor. Adevărurile ei sunt adresate acelora care trăiesc în ultimele zile ale istoriei pământului, cum şi celor din zilele lui Ioan. Unele dintre scenele descrise în această profeţie sunt în trecut, altele au loc acum; unele ne aduc în atenţie încheierea marii lupte dintre puterile întunericului şi Prinţul cerului, iar altele descoperă triumful şi bucuria celui răscumpărat pe pământul înnoit.

Nimeni să nu considere că, întrucât nu poate explica însemnătatea fiecărui simbol din Apocalipsa, este inutil să cerceteze această carte în străduinţa de a cunoaşte înţelesul adevărului cuprins în ea. Cel care i-a descoperit aceste taine lui Ioan îi va da cercetătorului sârguincios după adevăr o pregustare a lucrurilor cereşti. Cei a căror inimă este deschisă pentru primirea adevărului vor fi făcuţi în stare să înţeleagă învăţăturile ei şi li se va acorda binecuvântarea făgăduită acelora care «ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea»” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014 pp. 429-430).

Studiu suplimentar: Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, secţiunea „Studiul cărţii lui Daniel şi Apocalipsa”, ed. 2007, pp. 110-115.

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Exodul 20-26
1. Din ce material trebuia să fie altarul pentru arderile-de-tot şi jertfele de mulţumire?
2. În ce situaţie putea fi omorât un om din cauza unui bou?
3. Ce trebuia să facă omul din casa căruia fusese furat ceva împrumutat, dacă hoţul nu era prins?
4. Cum se numea instrumentul la care trebuia lucrată perdeaua de la intrarea cortului?

Istoria mântuirii, capitolul 45
5. Ce susţin protestanţii cu insistenţă şi ce anume le lipseşte?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) de Ellen G. White.

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Menţionare! Materialele: prezentare PowerPoint, rezumat şi imaginea textului de memorat sunt preluate de la http://www.fustero.es/index_ro.php. (Mulţumiri!)
Coperta ciclului de Studii biblice şi Veştile misionare scrise ale fiecărui trimestru le veţi găsi doar la pagina primei lecţii!

Cuvinte cheie: descarcă, descarca, download Comentarii pentru zecimi şi daruri 2019

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina ultimei lecţii din trimestru!