Hristos şi Legea lui Moise

Mulţi creştini au crescut cu ideea că Domnul Isus ar fi avut o atitudine negativă faţă de religia iudaică. Din nefericire, această idee nu a făcut decât să hrănească antisemitismul de-a lungul secolelor. Este adevărat că Isus a vorbit deschis împotriva abuzurilor religiei, însă El nu a vorbit împotriva religiei mozaice, deoarece, în definitiv, El Însuşi o adusese la existenţă!

Relatările din Evanghelii despre viaţa şi activitatea Sa arată că El era un evreu credincios, care a purtat toate semnele caracteristice culturii iudaice din momentul naşterii şi până în ultima săptămână a vieţii Sale în trup omenesc.

Ca orice evreu din primul secol, Domnul Isus era răspunzător în faţa legii mozaice. Fiind crescut de părinţi evrei credincioşi, El a preţuit în întregime moştenirea Sa pământească, moştenire care îşi avea rădăcinile în providenţa divină. El a ştiut că Dumnezeu Însuşi îl inspirase pe Moise să scrie aceste legi cu scopul de a crea o societate care să reflecte voinţa Sa şi care să fie un far călăuzitor pentru popoare. El a ascultat cu credincioşie de litera legii. De la circumcizie la suirea la templu, la vârsta de doisprezece ani, de la participarea la sărbători la atitudinea faţă de taxe, Isus a rămas fidel unui sistem despre care ştia că avea să-şi găsească împlinirea în moartea Sa şi în slujirea Sa în cer.

Săptămâna aceasta, vom studia legile pe care le-a respectat Domnul Isus în timpul vieţii Sale pe pământ.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

Pentru meditaţie şi rugăciune

„Părinţi, fiţi buni şi blânzi cu copiii voştri, şi ei vor învăţa blândeţea.” – Ellen G. White, Îndrumarea copilului, p. 142
__________&__________

Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam şi i-a făgăduit că va fi tatăl multor neamuri (Geneza 17:4). Pe atunci, Avraam avea nouăzeci şi nouă de ani, îl avea pe Ismael şi încă nu i se născuse fiul promis, Isaac. Ca semn al legământului, Dumnezeu i-a poruncit ca el şi toţi bărbaţii din familia lui să fie tăiaţi împrejur şi toţi copiii de parte bărbătească ce aveau să se nască de atunci înainte în casa lui să fie tăiaţi împrejur în ziua a opta (Geneza 17:9-12). Circumcizia era atât de importantă, încât trebuia adusă la îndeplinire chiar dacă ziua a opta cădea într-o zi de Sabat (Leviticul 12:3; Ioan 7:22).

Adevărul acesta ne ajută să înţelegem mai bine primele zile din viaţa Domnului Isus. Evangheliile arată că Iosif şi Maria au fost aleşi ca părinţi pământeşti ai Săi cel puţin pentru evlavia lor. Despre Iosif se spune că era „un om neprihănit” (Matei 1: 19) şi despre Maria că a „căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu” (Luca 1:30). La opt zile de la naşterea Sa, părinţii L-au dus pe Isus la templu pentru a-I pune un nume şi a-L supune circumciziei, un ritual la care fuseseră supuşi până atunci nenumăraţi copii evrei de sex masculin.

Astfel, Fiul fără pată al lui Dumnezeu, născut în trup omenesc, S-a supus ritualului pe care El Însuşi îl stabilise cu mai multe secole înainte.

1. Citeşte Luca 2:21-24 în lumina pasajelor din Exodul 13:2,12 şi Leviticul 12:1-8. Ce aflăm despre Iosif şi Maria? Ce putem învăţa de la ei?

Biblia declară că Maria era fecioară atunci când a fost aleasă să fie mama lui Isus (Luca 1:27); prin urmare, Isus a fost primul ei copil. Potrivit cu Exodul 13, fiecare întâi-născut dintre israeliţi (atât dintre oameni, cât şi dintre animale) trebuia dedicat Domnului. De asemenea, legea stipula în Leviticul 12:2-5 că, după naşterea unui copil de sex masculin, femeia era necurată din punct de vedere ceremonial timp de patruzeci de zile. La sfârşitul acestei perioade, trebuia să meargă la preot şi să aducă o jertfă. Fiind evrei credincioşi, Iosif şi Maria şi-au îndeplinit cu conştiinciozitate obligaţiile faţă de Legea lui Moise şi au avut grijă ca Fiul lui Dumnezeu să poarte semnele legământului.

2. Ce ni se spune despre atitudinea lui Isus faţă de sărbătorile iudaice? Ioan 5:1.

Prima perioadă majoră de sărbători din anul calendaristic iudaic este Sărbătoarea Azimelor, care ţine şapte zile şi începe cu Paştele. Ea comemorează eliberarea din robia egipteană, ocazie în care îngerul morţii a trecut „peste” casele celor care au uns cu sânge uşorii uşii. Evangheliile consemnează trei ocazii în care Domnul Isus a sărbătorit Paştele (Luca 2:41-43; Ioan 2:13-23; Matei 26:17-20).

La cincizeci de zile după Paşte, urma Shavuot, sau Cincizecimea, după numele din greceşte. Deşi Vechiul Testament nu arată cu claritate care era motivul acestei sărbători, rabinii credeau că ea comemora primirea Legii de către Moise. În Evanghelii nu se aminteşte că Isus ar fi sărbătorit Cincizecimea. Totuşi, înainte de înălţare, le-a cerut ucenicilor să aştepte în Ierusalim botezul cu Duhul Sfânt (Faptele 1:4,5), eveniment care s-a petrecut la Cincizecime (Faptele 2:1-4).

Ultima perioadă de festivităţi din calendarul evreiesc era reprezentată de Sărbătoarea Corturilor şi Ziua Ispăşirii (Yom Kippur). Ziua Ispăşirii era ziua în care păcatul era îndepărtat din tabără şi în care poporul devenea din nou cu totul al lui Dumnezeu. Sărbătoarea Corturilor comemora perioada în care evreii au locuit în corturi în călătoriile lor prin deşert.

În afară de sărbătorile amintite în cărţile lui Moise, evreii mai aveau două sărbători importante pentru ei, ca popor: Purim, care marchează salvarea lor de la genocid prin intervenţia Esterei la împăratul persan, şi Hanukah, sau Înnoirea (Dedicarea) Templului (Ioan 10:22), care celebrează biruinţa macabeilor asupra grecilor în 164 î.Hr.

Sărbătorile din Vechiul Testament şi-au găsit împlinirea în Hristos şi nu mai este necesar să fie respectate astăzi. Totuşi, dacă le vom studia şi dacă vom încerca să înţelegem mesajele pe care ele le transmit, vom descoperi lucruri interesante, fiindcă toate ne învaţă despre harul mântuitor al lui Dumnezeu şi despre puterea Sa eliberatoare.

Noi nu mai ţinem aceste sărbători, dar ce putem face pentru a păstra vie înaintea ochilor noştri realitatea existenţei lui Dumnezeu, a intervenţiei Sale în favoarea noastră şi a aşteptărilor pe care le are de la noi?

Noul Testament nu ne dă prea multe amănunte despre copilăria Domnului Isus.

3. Ce aflăm din relatarea primei ocazii în care Isus a mers cu părinţii Săi la Ierusalim de Paşti, la doisprezece ani? Luca 2:41-52. Citeşte întregul pasaj şi apoi răspunde la întrebările de mai jos:

a. Ce ne spune această relatare despre caracterul vădit evreiesc al Evangheliilor şi despre importanţa religiei în toate activităţile?

b. Ce semnificaţie are faptul că întâmplarea aceasta a avut loc în timpul Paştelui?

c. Câte zile L-au căutat părinţii pe Isus? La ce ne trimite cu gândul acest fapt?

d. Cu toate că Isus a fost un copil ascultător, răspunsul pe care l-a dat părinţilor Săi sună aproape ca o mustrare. Ce idee importantă conţine răspunsul Său? Ce ne spune aceasta despre lucrurile care ar trebui să fie prioritare în viaţa noastră?

4. Reciteşte Luca 2:51. Ce înseamnă faptul că „le era supus”?

Ce descoperim în acest verset despre condescendenţa uimitoare de care a dat dovadă Dumnezeu pentru a ne mântui? Dar despre importanţa faptului de a ne supune la timpul şi la locul potrivit?

Legea lui Moise era compusă din legi civile şi legi ceremoniale. Legile ceremoniale arătau că templul se afla în centrul vieţii religioase evreieşti. De altfel, în secolul I, templul era singurul lucru care le menţinea viu simţul identităţii naţionale. În timpul Domnului Isus, la Templul din Ierusalim se făceau lucrări de restaurare, conform proiectului lui Irod cel Mare, proiect demarat în anul 20 î.Hr., care avea să se încheie abia în anul 66 d.Hr. Romanii au văzut cât de serioşi erau evreii când era vorba de religia lor şi le-au permis să strângă taxele pentru acoperirea cheltuielilor cerute de întreţinerea templului. Fiecare bărbat evreu cu vârsta de peste douăzeci de ani avea obligaţia de a plăti taxa de jumătate de şechel, indiferent de statutul lui economic (Exodul 30:13; 38:26).

5. Ce a vrut Isus să spună prin cuvintele: „Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască…” (n.t. – în alte versiuni, „să se poticnească” „să nu-i ofensăm”)? Matei 17:24-27. Ce principiu de aici ar trebui să aplicăm în viaţa noastră?

Se pare că perceptorii aveau grijă ca fiecare bărbat să îşi plătească darea pentru templu. Răspunsul lui Petru lasă de înţeles că Isus plătea această dare (Matei 17:24,25), însă Domnul afirmă că nu era potrivit ca El să dea bani pentru întreţinerea casei Tatălui Său.

„Dacă ar fi plătit fără niciun protest, Isus ar fi recunoscut justeţea acestei pretenţii şi, în felul acesta, ar fi tăgăduit divinitatea Sa. Dar, deşi a socotit că e bine să împlinească cererea, a combătut pretenţia pe care era întemeiată. Procurând mijloacele pentru a plăti taxa, El a dat dovadă de originea Sa divină. El S-a manifestat ca fiind una cu Dumnezeu, arătând astfel că nu avea aceleaşi obligaţii ca un supus oarecare al stăpânirii,” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 434

Domnul Isus a ales să se conformeze autorităţilor şi i-a spus lui Petru că va găsi banul necesar pentru achitarea taxei în gura primului peşte pe care îl va prinde cu undiţa. Banul acesta putea acoperi taxa pentru două persoane.

Isus a plătit taxa pentru templu, chiar dacă ştia că măreţul edificiu urma să fie distrus în curând (Matei 24:1,2), Ce ne spune aceasta despre obligaţia de a ne aduce darurile şi zecimile cu credincioşie, indiferent de problemele care credem că există?

După cum am văzut, Domnul Isus era un bun cetăţean evreu, care făcea ce era dator chiar şi atunci când viaţa Sa era pusă în pericol (Ioan 7:1,25,26; 10:31). De altfel, El a declarat că scopul Său nu era să desfiinţeze „Legea sau Prorocii” (Matei 5:17-20).

6. Cum putem să înţelegem Ioan 8:1-11 şi Matei 19:1-9 în lumina pasajelor din Deuteronomul 22:23,24 şi 24:1-4? Ce se întâmplă aici?

Unii farisei au încercat să-L învinuiască pe Isus pe orice cale (vezi Ioan 8:6) de încălcarea legii. Când au adus-o la El pe femeia prinsă în adulter, ei I-au spus: „Moise… ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei. Tu dar ce zici?” (Ioan 8:5). Mântuitorul le-a răspuns: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea” (vers. 7). Interesant este că El nu le răspunde direct la întrebare, mai mult, practic, El sprijină Legea lui Moise. El nu declară că femeia nu ar trebui ucisă cu pietre, ci îi constrânge pe acuzatorii ei să îşi vadă propriile călcări ale legii. Chiar şi absolvirea de vină a femeii este în armonie cu Legea lui Moise, deoarece în jurul ei nu mai rămâne nimeni care să o acuze, iar pentru aplicarea pedepsei era nevoie de cel puţin doi martori (Deuteronomul 17:6).

În discuţia cu privire la divorţ şi recăsătorire, Domnul Isus pare să contrazică Legea lui Moise, accentuând ideea că, la început, nu era acceptat niciun motiv de divorţ (Matei 19:4-6). Însă, când fariseii fac referire la porunca lui Moise din Deuteronomul 24:1-4, El dă câteva explicaţii edificatoare: Moise nu a impus nicăieri ca divorţul să aibă loc în anumite circumstanţe, ci a îngăduit divorţul în acele circumstanţe din cauza încăpăţânării poporului (Matei 19:8). Observăm, aşadar, că Hristos nu desfiinţează nicio prevedere a legii mozaice, nici chiar atunci când o critică. El era un evreu credincios din toate punctele de vedere, un evreu care respecta legile lui Moise.

Cum putem avea o atitudine echilibrată, de îmbinare a dreptăţii cu mila, faţă de cei care cad în păcat? Suntem oameni şi suntem tentaţi să înclinăm balanţa fie spre dreptate, fie spre milă. Spre care dintre acestea două este mai bine să o înclinăm? De ce?

Citeşte capitolele „La Sărbătoarea Corturilor”, p. 447-454, şi „Printre curse”, p. 455-462, din Hristos, Lumina lumii (Viaţa lui Iisus) de Ellen G. White.

„De trei ori pe an, iudeii erau obligaţi să se adune la Ierusalim pentru scopuri religioase. Învăluit în stâlpul de nor, Conducătorul nevăzut al lui Israel dăduse îndrumări cu privire la aceste adunări. În timpul robiei, ele n-au putut fi ţinute, dar, când a revenit în ţară, poporul a început să ţină din nou aceste sărbători. Era planul lui Dumnezeu ca aceste aniversări să-L readucă în mintea oamenilor.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 447

„Era natural pentru părinţii lui Isus să-L considere ca Fiul lor. El era zilnic cu ei, viaţa Sa era aproape la fel ca viaţa altor copii şi era greu pentru ei să priceapă că El era Fiul lui Dumnezeu. Ei erau în primejdia de a nu preţui binecuvântarea ce li se acordase prin prezenţa Mântuitorului lumii. Durerea despărţirii lor de El şi duioasa mustrare exprimată prin cuvintele Sale aveau drept scop să-i determine să se gândească mai mult la sfânta lor răspundere.” – Ibidem, p. 81

Întrebări pentru discuţie

1. Meditează la ideea că, prin întrupare, Domnul Isus S-a aşezat sub autoritatea unor legi pe care El Însuşi le instituise. Ce ne spune aceasta despre caracterul lui Dumnezeu?

2. Încearcă să te aşezi în locul lui Iosif şi al Mariei. Te mai miri acum că ei nu au înţeles pe deplin tot ce presupunea responsabilitatea de părinţi ai lui Isus? Nu-i aşa că nici noi astăzi nu înţelegem tot ce este legat de Isus? Ce putem face pentru a ne deprinde să avem încredere şi să ascultăm, chiar dacă nu înţelegem multe lucruri?

3. Ce îi poţi răspunde unui creştin care susţine că ar trebui să păzim sărbătorile? (Sugestie: Poţi să începi cu următoarea întrebare: „Tu cum intenţionezi să le păzeşti, dacă toate sărbătorile erau legate de templu şi presupuneau vărsarea de sânge?”.)