Începutul lucrării Domnului Isus

Una dintre cele mai mari preocupări ale omenirii a fost aceea de a cunoaşte sensul şi scopul vieţii şi de a afla cum trebuie să trăim. În definitiv, nu venim pe lume având în mână instrucţiunile de funcţionare.

„Nu am înţeles care era sensul vieţii”, spunea un tânăr de şaptesprezece ani, provenind dintr-o familie înstărită, după ce a ajuns dependent de droguri. „Nici acum nu înţeleg, dar am crezut că toţi ceilalţi l-au înţeles şi că era un mare secret pe care toţi ceilalţi Îl cunoşteau, iar eu, nu. Am crezut că toţi ştiam de ce suntem aici şi că toţi erau fericiţi undeva, în ascuns, fără mine.”

Paul Feyerabend, scriitor german şi filosof în domeniul ştiinţei, mărturisea în biografia sa: „Şi uite-aşa trec zilele, una după alta, şi nu este clar pentru ce trăim.”

De aceea avem nevoie de Biblie, de Evanghelie, de istoria vieţii lui Isus şi de tot ce a făcut El pentru noi. În Isus – adică în preexistenţa Sa, în naşterea, viaţa şi moartea Sa,În lucrarea Sa din cer şi a doua Sa venire – noi putem găsi răspunsuri la cele mai presante întrebări ale vieţii. În această săptămână, vom privi către începutul vieţii şi al lucrării lui Hristos aici, pe pământ, singurele care pot da un sens deplin vieţii şi lucrării noastre.

Capitolul 3 din Evanghelia după Matei începe cu prezentarea lui Ioan Botezătorul, ale cărui prime cuvinte menţionate în text sunt imperative: „Pocăiţi-vă!” (Matei 3:2). Într-un fel, acesta este, pe scurt, mesajul pe care Îl transmite Dumnezeu omenirii de la căderea în păcat încoace: Pocăiţi-vă, primiţi iertarea Mea, părăsiţi-vă păcatele şi veţi găsi mântuire şi odihnă pentru sufletele voastre!

Şi totuşi, oricât de universal ar fi acest mesaj, Ioan l-a adresat în mod specific oamenilor din acel timp.

1. Citeşte Matei 3:2,3. Ce mesaj special – „adevăr prezent” pentru timpul acela – predica Ioan, împreună cu chemarea la pocăinţă, la botez şi la mărturisirea păcatelor? Vezi şi Matei 3:6.

Matei face aici ceva ce întâlnim în întreg Noul Testament: citează Vechiul Testament. Profeţiile Vechiului Testament capătă viaţă în Noul Testament: din când în când, Isus, Pavel, Petru sau Ioan citează Vechiul Testament pentru a confirma, explica sau chiar dovedi semnificaţia evenimentelor relatate în Noul Testament. Nu este de mirare că Petru, chiar atunci când vorbeşte despre minunile la care fusese martor ocular, când se referă la lucrarea lui Isus, accentuează „cuvântul prorociei, făcut şi mai tare” (2 Petru 1:19).

2. Care sunt cele două componente ale mesajului lui Ioan Botezătorul, aşa cum apar în mustrarea făcută liderilor religioşi ai vremii? Matei 3:7-12

Să observăm că Isus era în centrul a tot ce predica Ioan. Totul era despre Isus, despre cine era El şi ce avea să facă. Deşi era prezentată Evanghelia, Ioan arăta clar şi că avea să urmeze o judecată finală, o separare finală între grâu şi neghină, şi că această separare avea să o facă Cel despre care vorbeau profeţiile. Avem aici o dovadă în plus cu privire la faptul că Evanghelia (Vestea bună) şi judecata sunt inseparabile. În acelaşi timp, remarcăm faptul că, aici, Ioan nu făcea distincţie între prima şi a doua venire a Domnului Isus Hristos.

3. Ce s-a întâmplat imediat după botezul lui Isus? Matei 4:1

Să ne imaginăm această scenă din perspectiva lui Satana. Fiinţa divină înălţată, pe care el o cunoştea ca fiind Fiul lui Dumnezeu, acum Se umilise – luase asupra Sa natura umană – pentru a salva neamul omenesc. Acest Isus era Cel împotriva căruia luptase el în cer şi care îl izgonise de acolo împreună cu îngerii care îl urmaseră (vezi Apocalipsa 12:7-9). Dar acum, acest Isus era… ce? O fiinţă umană slăbită, vlăguită, singură în pustia aspră, fără niciun ajutor, fără nicio susţinere. Probabil credea că avea să fie o pradă uşoară pentru înşelăciunile sale.

„Când Satana şi Fiul lui Dumnezeu s-au întâlnit prima dată în luptă, Hristos era Conducătorul oştilor cereşti, iar Satana, căpetenia răscoalei din ceruri, a fost aruncat afară. Acum, rolurile păreau să fie inversate şi Satana căuta să speculeze cât mai mult presupusul lui avantaj.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 93 (119)

Ce contrast: în timp ce Lucifer încercase să fie „ca Cel Preaînalt” (Isaia 14:14), Isus Se golise de slava Cerului. Aici, doar în această scenă, putem să vedem diferenţa imensă dintre egoism şi altruism, dintre sfinţenie şi păcat.

4. Compară Isaia 14:12-14 cu Filipeni 2:5-8. Ce ne spun aceste texte cu privire la diferenţa dintre caracterul lui Isus şi cel al lui Satana?

Cum au privit oare îngerii, care Îl cunoscuseră pe Isus în slava Lui cerească, această scenă? Deşi noi ştim cum s-a terminat această confruntare, îngerii şi chiar întregul cer – nu ştiau. De aceea, trebuie să fi privit totul cu cel mai mare interes.

Satana s-a înălţat pe sine, iar Isus S-a umilit, chiar până la moarte. Ce putem învăţa din acest contrast şi cum putem aplica la noi înşine acest adevăr important? Cum ne influenţează el modul în care luăm anumite decizii, în special atunci când ne este afectat orgoliul personal?

5. Citeşte Matei 4:1-12. De ce a trebuie să treacă Isus pe aici? Ce legătură este între acest episod din viaţa lui Isus şi mântuirea noastră? Cum a înfruntat Isus nişte ispite atât de puternice în condiţii atât de grele şi ce ar trebui să ne spună acest lucru cu privire la Împotrivirea faţă de ispite?

Textul din Matei 4:1 începe cu ceva ce pare ciudat, străin: Duhul L-adus pe Isus în pustie ca să fie ispitit de Diavol. Noi suntem îndemnaţi să ne rugăm să nu fim duşi în ispită: „Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (Matei 6:13). Aşadar, de ce L-ar fi dus Duhul Sfânt pe Isus acolo?

Un indiciu se găseşte în capitolul anterior. Când vine la Ioan să fie botezat, văzându-i Împotrivirea, Isus spune: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit” (Matei 3:15). Pentru a Împlini tot ce trebuia Împlinit, adică pentru a face tot ce era necesar ca să-i dea neamului omenesc un exemplu desăvârşit şi să poată fi un reprezentant desăvârşit al omului, Isus trebuia să fie botezat, chiar dacă era fără păcat.

În pustia ispitirii, Isus trebuia să obţină acea biruinţă Împotriva ispitei pe care noi toţi, de la Adam încoace, nu am reuşit să o obţinem. Făcând astfel, „Hristos avea să îndrepte greşeala lui Adam” (Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 90/ în original, p. 117), doar că avea să o facă în condiţii mult mai grele decât Adam.

Prin această biruinţă, Isus ne arată că nu avem niciodată vreo scuză pentru păcat, ci, prin credinţă şi supunere faţă de El, putem învinge. Aşa cum ni s-a spus: „Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă Diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi” (Iacov 4:7,8).

Această relatare biblică, arătându-ne atât de categoric că nu avem nicio scuză pentru păcat, ne face să ne dăm seama cât de mare este nevoia noastră după neprihănirea lui Hristos. Ce speranţă ne dă faptul că Domnul Isus a biruit ispita? Ce aşteptări are El de la noi?

În Matei 4:12 ni se spune despre întemniţarea lui Ioan, prin care s-a pus capăt lucrării lui. În acest punct începe lucrarea lui Isus. Textul nu spune de ce Isus, când a auzit despre Ioan, a plecat în Galileea; ne spune doar că „S-a dus” (vezi şi Marcu 1:14-16 şi Luca4:14). Poate că, atâta timp cât Ioan încă predica, Isus a vrut să rămână mai în umbră ca să nu stârnească o rivalitate. Verbul grecesc folosit în Matei 4:12 şi tradus frecvent prin „a plecat” poate transmite ideea de „retragere” („S-a retras în Galileea”), în sensul evitării unui pericol. Probabil că Isus a căutat să evite o tulburare.

6. De ce S-adus Isus în ţinutul lui Zabulon şi Neftali? Matei 4:13-16

Zabulon şi Neftali, seminţii formate din descendenţii celor doi fii ai lui Iacov care se numeau astfel (Geneza 35:23-26), se stabiliseră în minunata regiune din nord. Însă aceste două seminţii se numărau printre cele zece care decăzuseră de la credinţa în Dumnezeu şi se întorseseră către idolatrie. Mulţi profeţi ai Vechiului Testament rostiseră mustrări şi blesteme din cauza păcatului, a caracterului lumesc şi a nelegiuirii acestor triburi nordice care, în cele din urmă, au fost cucerite de asirieni şi împrăştiate în tot imperiul. În locul lor au fost aduse populaţii idolatre, care s-au stabilit aici, amestecându-se cu puţinii localnici rămaşi. Astfel, în ce priveşte cunoaşterea de Dumnezeu, Galileea a ajuns un loc plin de confuzie şi întunecos.

Totuşi Isaia profetizase despre ţara lui Zabulon şi Neftali, Galileea neamurilor: „Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină” (Isaia 9:2). Aici – unde era atât de mare nevoie de „lumină”, unde oamenii erau consideraţi neciopliţi, înapoiaţi, needucaţi – Isus a venit, a trăit şi a slujit. Vedem în aceasta dispoziţia Sade a Se umili atât de mult, de la înălţimea slavei Sale, de dragul oamenilor, dar şi o dovadă a importanţei majore a Vechiului Testament în cadrul misiunii lui Isus.

Cum putem evita să-i considerăm pe unii oameni nedemni de efortul de a lucra pentru ei şi de a le da mărturie? Ce este greşit într-o asemenea atitudine?

„Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 4:17). La fel ca Ioan, şi Isus Şi-a început lucrarea cu o chemare la pocăinşă. Si El cunoştea asemenea lui Ioan, starea decăzută a omenirii şi necesitatea ea toţi oamenii să se pocăiască şi să vină la Dumnezeu, să ajungă să Îl cunoască. De aceea, nu este surprinzător că prima Sa cuvântare publică, cel puţin prima relatată de Matei, este însoţită de o chemare la pocăinţă.

7. Ce sugerează faptul că, la începutul lucrării Sale Isus a chemat câşiva oameni să-L urmeze? Care era planul Său? Matei 4:17-22

Aici, în ţinutul uitat al Galileei, exista o mică asociaţie de pescuit, întreţinută de patru bărbaţi tineri: două perechi de fraţi. Aceştia se pare că aveau inima pentru Dumnezeu, deoarece, un timp, l-au urmat pe Ioan Botezătorul. Dar, spre surprinderea lor, Ioan le-a îndreptat atenţia către un alt tânăr din regiunea lor.

Bărbaţii aceştia au mers la Isus din Nazaret şi l-au cerut voie să-L urmeze (Ioan 1). Aşa se proceda atunci şi acolo: oamenii abordau un rabin şi Îi cereau permisiunea de a-I urma. Dar rabinul era cel care hotăra cine avea să devină discipolul Său. Iar când un rabin te chema să-i fii discipol, era un eveniment.

Mulţi oameni au rămas cu ideea că ziua în care Isus i-a chemat pe ucenici de la malul mării a fost prima ocazie în care aceştia L-au întâlnit pe Mântuitorul. Dar din Ioan capitolele 1-5 ştim că oamenii aceştia deja petrecuseră un an Împreună cu Isus, deşi nu stăteau cu El permanent.

„Isus a ales pescari needucaţi, deoarece ei nu fuseseră şcolişi în tradişiile şi obiceiurile greşite din vremea lor, Erau oameni cu daruri înnăscute şi erau smeriţi şi gata să primească învăţătură, oameni pe care El Îi putea educa pentru lucrarea Sa. Pe căile obişnuite ale vieţii, sunt mulţi oameni care duc cu răbdare povara muncii lor zilnice, dar nu-şi dau seama că au anumite capacităşi care, dacă ar fi puse la lucru, i-ar ridica la acelaşi nivel cu oamenii cei mai onoraţi ai lumii, E nevoie de atingerea unei mâini iscusite pentru a trezi facultăţi adormite. Isus a chemat oameni de felul acesta pentru a fi conlucrătorii Lui şi le-a dat privilegiul de a fi Împreună cu El.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 205 (250)

Un evanghelist şi-a făcut următoarea reclamă: „Veniţi să vedeţi un predicator care rupe o pagină din Biblie!” Declaraţia lui a stârnit curiozitatea şi a atras o mulţime de oameni. În faţa lor, predicatorul a deschis Biblia şi a rupt o pagină din ea. „Pagina aceasta”, a spus el, „nu trebuia să fie aici. Ea separă Vechiul Testament de Noul.” Chiar dacă gestul a fost oarecum teatral, predicatorul a subliniat un aspect important. Aceste două părţi sunt, de fapt, una singură. Pe tot parcursul Noului Testament este citat Vechiul Testament. Foarte frecvent Isus a declarat că „trebuia să se Împlinească Scriptura”. Prin Isus însuşi, care adeseori a îndreptat atenţia către Scripturi (vezi Ioan 5:39; Luca 24:27; Matei 22:29; Ioan 13:18), prin Pavel, care a citat Vechiul Testament (Romani 4:3; 11:8; Galateni 4:27), sau prin Ioan care, în Apocalipsa, are aproximativ 550 de referiri la Vechiul Testament, Noul Testament este în mod constant legat de Vechiul. În acest fel, cele două sunt revelaţiile scrise ale planului de mântuire făcut de Dumnezeu pentru om. Deşi unele părţi din Vechiul Testament, ca, de exemplu, sistemul de jertfe, nu mai sunt valabile pentru creştini, nu trebuie să facem niciodată greşeala de a considera că Vechiul Testament este inferior faţă de Noul Testament. Acestea alcătuiesc Împreună Biblia şi din amândouă învăţăm adevăruri esenţiale despre Dumnezeu şi despre planul de mântuire.

Studiu suplimentar

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: 1 Samuel 22-28
1. Cine a scăpat din cetatea preoţească Nob, după ce Saul a trecut-o prin ascuţişul sabiei?
2. Unde a fost îngropat Samuel?
3. De ce nu s-a trezit nimeni când David a luat suliţa şi urciorul cu apă de lângă Saul?
4. Câţi oameni au trecut cu David la Achiş, împăratul Gatului?

Viaţa lui Iisus, capitolul 67
5. Ce consideră Dumnezeu mai scump decât cel mai preţios dar?

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!