Închinarea în biserica primară

Imediat după înălţarea Domnului Hristos la cer, biserica primară a început să se extindă şi să se dezvolte. La început, ea era alcătuită aproape în exclusivitate din evrei care L-au primit pe Isus ca Mesia şi care s-au alăturat credincioşilor. Mulţi credincioşi considerau că Evanghelia era nu­ mai pentru evrei, fapt ce arăta că mai aveau încă multe de învăţat.

Cu ocazia Cincizecimii, după predica lui Petru şi apelul adresat evreilor adunaţi (Fapte 2), „cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete” (Fapte 2,41). Textul acesta ne demonstrează cât de greşită este ideea că toţi evreii L-au respins pe Isus.

Tot la fel de greşit ar fi să credem că în biserica primară închinarea şi lauda ar fi avut o aură idilică. Deşi contextul era cu totul altul decât în prezent, biserica primară se confrunta cu multe probleme care s-au per­ petuat până astăzi, probleme care puteau să afecteze credinţa şi închi­narea.

Săptămâna aceasta, vom studia câteva situaţii din istoria creştinismului primar şi unele probleme cu care s-a confruntat biserica pe măsură ce a crescut şi vom încerca să desprindem câteva învăţăminte.

Din punct de vedere omenesc, s-ar părea că lucrarea Domnului Isus pe pământ nu a avut prea mult succes. Deşi Şi-a câştigat o oarecare populari­ tate în timpul vieţii, El nu a reuşit să îi atragă pe toţi de partea Sa. Mulţi conducători L-au respins, romanii L-au răstignit, iar ucenicii Lui cei mai apropiaţi s-au împrăştiat şi au fugit.

Situaţia a rămas neschimbată până la învierea Sa şi până la Ziua Cinci­ zecimii când, deodată, ucenicii Lui au început să proclame cu mult curaj că Învăţătorul lor era Mesia Cel aşteptat de Israel. Biserica a început să se închege de-abia după învierea Sa.

1. Ce adevăruri importante descoperim În Fapte 1,1-11 despre revenirea Domnului, despre botez, despre Duhul Sfânt si despre misiune?

2. Ce mai aveau ucenicii de invatat? Vers. 3 si 6

Unul dintre versetele cele mai interesante din acest pasaj este versetul 3, în care Luca afirmă că Isus le-a dat multe „dovezi.” Unele versiuni fo­ losesc expresia „dovezi sigure” pentru a accentua ideea. O altă versiune foloseşte expresia „dovezi convingătoare”, o traducere mai puţin proble­ matică. Ideea este că ucenicii lui Isus au primit dovezi că El era Mesia. Şi, dacă ţinem cont de misiune a dificilă pe care le-o încredinţase şi de opoziţia cu care aveau să se confrunte, ei aveau nevoie de cât mai multe dovezi. Vestea bună este că Domnul ne va oferi toate argumentele de care avem nevoie pentru a crede, toate argumentele de care avem nevoie ca să credem în lucrurile pe care nu le înţelegem pe deplin.

După cum vedem în aceste texte, ucenicii încă nu înţelegeau pe deplin care erau planurile Domnului cu poporul Israel, deşi petrecuseră cu El atât de mult timp. Avem nevoie să învăţăm cum să ne închinăm Domnului, cum să-L lăudăm şi să-L ascultăm, chiar dacă nu înţelegem totul.

Gândeşte-te la dovezile ciare pe care ne bazăm convingerile, la toate argu­ mentele bune care sustin credinta noastră. Apoi îndreaptă-ti atentia spre cu­ vântul credinţă. Ce îdseamnă c~edinţa? Ce argumente ave’;’ să cr~dem, chiar dacă nu înţelegem totul?

O parte semnificativă a tradiţiei protestante o constituie predicarea Cuvântului. Cel căruia i s-a încredinţat sarcina de a-i hrăni pe membri, de a-i învăţa, de a le predica, de a-i îndemna şi de a-i încuraja are o respon­ sabilitate sacră. Muzica, rugăciunea, Cina Domnului şi spălarea picioare­ lor îşi au fiecare locul său, dar probabil că nimic nu este mai important decât ceea ce se predică de la amvon în timpul serviciului divin de închi­nare.

3. Citeste predica ţinută de Petru În Ziua Cincizecimii. Cum prezintă el su­biectele importante (Scriptura, doctrina, profeţia, Hristos, Evanghelia si mântuirea)? De ce sunt ele atât de esenţiale În predicare? Fapte 2,14-41

Ce experienţă extraordinară trebuie să fi fost aceea de a-l asculta pe pescarul Petru predicând cu atâta putere şi autoritate! Cuvintele lui nu trădează nicio urmă de ezitare sau de îndoială, ci arată că Duhul Sfânt lu­ cra prin el. Petru nu şovăie nicio clipă, ci foloseşte Scriptura (adică Vechiul Testament) şi vesteşte cu putere Evanghelia lui Isus Hristos, Mesia Cel răstignit şi înviat, care „S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 2,33). Uimitor este faptul că, în doar câteva fraze, el reuşeşte să transmită un număr atât de mare de informaţii – totul, de la revărsare a Duhului Sfânt şi pocăinţă până la a Doua Venire.

4. Care au fost rezultatele predicării lui Petru? Fapte 2,41. Cum putem apli­ ca această Învăţătură la viaţa noastră ţ;i la serviciile divine?

Fără îndoială că serviciul divin susţinut de Petru a fost cu totul special. Dar şi noi ne bucurăm de aceleaşi făgăduinţe ca şi ucenicii. Avem aceeaşi Biblie (plus Noul Testament) şi avem acelaşi Domn care ne dăruieşte acelaşi Duh Sfânt. De ce nu au aceleaşi rezultate serviciile noastre divine? Ce ne impiedica?

A existat în istoria bisericii primare o altă problemă controversată, legată de închinare, şi anume cea legată de obiectul închinării. Ne vom opri de data aceasta la experienţa apostolului Pavel în Atena, locul unde au trăit trei dintre cei mai mari filozofi ai lumii (Socrate, Platon şi Aristotel). Ascultătorii strânşi în jurul lui Pavel sunt cu totul diferiţi de evreii evlavioşi din Ierusalim care se adunaseră să-I asculte pe Petru.

5. Citeşte predica ţinută de Pavel În Atena. Ce deosebiri există Între predi­ ca lui şi predica rostită de Petru la Cincizecime? Fapte 17,15-34

Una dintre deosebirile cele mai evidente este aceea că, în această oca­ zie, Pavel nu citează din Biblie. Dimpotrivă, citează dintr-un scriitor păgân. În acelaşi timp, observăm că el apelează la argumente logice şi la raţiune. Priviţi în jur la natură, încerca el să le spună, şi veţi descoperi dovezi clare despre Dumnezeul Creator. El a recurs în introducere la argumente din lumea naturală pentru a susţine credinţa în Dumnezeul Creator.

Este interesant de remarcat referirea la închinare din acest pasaj. Ate­nienii se închinau unui dumnezeu necunoscut. Pornind de la acest fapt, Pavel a încercat să îi îndepărteze de idoli şi de alte lucruri deşarte şi să le îndrepte atenţia spre Dumnezeul cel viu. Oamenii par a avea o nevoie înnăscută de a se închina la ceva sau cuiva, şi Pavel a căutat să le îndrepte privirea spre singura Fiinţă care merită într-adevăr închinarea lor.

6. Ce idee nu au putut să accepte atenienii? De ce? Vers. 31, 32

Concluzia este că, dacă apelăm la logică, la raţipne şi la argumente din lumea naturală, nu putem ajunge prea departe. In mărturia sa, Pavel a încercat să le vorbească despre pocăinţă, despre judecată şi despre înviere, nişte învăţături care pot fi acceptate doar pe baza credinţei. De aceea nu a avut prea mult succes. Deşi au fost câţiva convertiţi, cei mai mulţi se pare că s-au întors la închinarea la idolii care nu puteau să-i mântuiască.

Cum putem îmbunătăţi serviciile divine pentru a ajunge la cei care nu sunt familiarizaţi cu Scriptura, care nu pornesc de la aceleaşi premise ca noi? Ce putem face pentru ca serviciile divine să fie mai accesibile pentru ei?

Închinarea nu se referă doar la activitatea noastră din biserică, din ziua Sabatului. Ea cuprinde întreaga viaţă creştină: ceea ce credem, ceea ce proclamăm, cum ne purtăm. Esenţa închinării este ideea că Domnul este Creatorul si Răscumpărătorul nostru. Toate celelalte elemente ale închinării decurg din acest adevăr fundamental si sacru. Închinarea Îl are în centru pe Dumnezeu şi lucrările Sale de-a lungul istoriei. Închinarea autentică trebuie să-i aducă pe participanţi la o relaţie mai strânsă cu Domnul lor, la o atitudine de respect, veneraţie şi pocăinţă faţă de El şi la iubire faţă de El şi faţă de semenii lor.

Noi trebuie să ne gândim mereu la Domnul (Luca 21,36; Ps. 1,2), însă închinarea este un timp special şi unic în acest sens. Nu ne putem aştepta ca biserica sau conducătorii serviciilor divine, chiar dacă au un rol impor­ tant, să ne ofere „pe tavă” experienţa închinării. Ceea ce contează este atitudine a cu care venim la biserică în Sabat.

Pe de altă parte, după cum am studiat în trimestrul acesta, închinarea este un mijloc, nu un scop în sine. Închinarea nu ne mântuieşte, ci este răspunsul nostru la faptul că am fost mântuiţi.

7. Ce acuzaţie i-a fost adusă lui Pavel şi ce ne spune lucrul acesta despre închinare? Fapte 18,1-16

Pavel a fost acuzat că îi convingea pe oameni „să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii” (vers. 13). (Chiar şi iudeii care crec deau în Isus îi aduceau această acuzaţie lui Pavel.) Mesajul din Fapte 18 este că oamenii aceştia erau atât de înrădăcinaţi în tradiţie, atât de preocupaţi de obiceiurile trecutului, atât de captivaţi de formele de închi­nare, încât, atunci când Pavel le-a vorbit despre Acela care ar fi trebuit să Se afle în centrul închinării lor, despre Acela Căruia I se închinau fără să-şi dea seama, despre Acela spre care arătau toate serviciile lor de închi­nare, ei L-au respins. Erau atât de preocupaţi de Lege, încât nu L-au văzut pe Acela spre care arăta Legea!

Societatea în care trăim este cu totul diferită de cea în care a trăit Pavel, dar şi noi trebuie să avem grijă ca formele şi tradiţiile să nu devină esenţa credinţei noastre. Orice închinare care nu ne duce direct la Cruce este greşită.

Este atât de uşor să privim în urmă la biserica primară şi să afirmăm că ea este un model de armonie şi de pace, un exemplu de închinare adevărată! Din nefericire, istoria Noului Testament se asemănă bine cu istoria Vechiului Testament: ea ne arată starea de profundă degradare a întregii omeniri.

De exemplu, să ne gândim la biserica din Corint, pe care Pavel a înfiinţat-o în timpul celei de-a doua călătorii misionare. Corintul era un centru comercial cunoscut pentru luxul şi bogăţia lui şi era, totodată, centrul religiilor celor mai degradante din epoca aceea. Sub influenţa culturii, biserica a fost invadată de imoralitate şi de disensiuni. Dar acestea nu erau singurele probleme. Pavel aminteşte şi alte probleme care divizau biserica: idolatria (1 Cor. 10,14), accentul exagerat pus pe daruri, în spe­cial folosirea greşită a darului limbilor pentru motive egoiste (1 Cor. 14).

8. În mijlocul cuvântării adresate corintenilor despre problemele exis­tente În biserica lor, Pavel scrie cuvintele celebre din 1 Corinteni 13. Care este mesajul principal al acestui capitol? Cum ÎI putem aplica la viaţa si la Închinarea noastră?

Pavel declară că mărturisirile noastre publice, minunile puternice, darurile harismatice, evlavia şi zelul nu ne sunt de niciun folos dacă inima noastră nu este plină de dragoste faţă de Dumnezeu, care este confirmată prin dragostea faţă de semenii noştri. Acesta este darul cel mai important pe care trebuie să-I căutăm. El nu poate fi înlocuit cu nimic altceva.

Darurile spirituale sunt utile. Creştinii trebuie să-şi folosească darurile pentru a-L onora pe Dumnezeu şi pentru a susţine unitate a bisericii, nu pentru a atrage atenţia altora asupra lor înşişi, pentru câştiguri egoiste sau pentru a tulbura închinarea.
O biserică plină de creştini iubitori şi devotaţi va exercita o influenţă statornică şi în timpul săptămânii, nu numai în Sabat.

Cum se schimbă viata ta atunci când îti manifesti dragostea fată de semenii tăi? Cât timp şi câtă energie in vesteşti în slujirea nevoilor altora? Cât de dispus eşti să renunţi la tine pentru binele altora? Este uşor?

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Faptele apostolilor, capitolele „Ziua Cincizecimii”, „Darul Duhului”, „Proslăvirea Crucii”, „Corint” şi „Chemare la o treaptă mai înaltă”.
„Sfinţenia nu este extaz, răpire sufletească; ea este o deplină predare a voinţei lui Dumnezeu; ea înseamnă a trăi prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu; [ … ] înseamnă a umbla prin credinţă, [ … ] înseamnă sprijinire pe Dumnezeu cu o încredere neclintită şi rămânere în iubirea Sa.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, pag. 51

„În ce a constat puterea acelora care au suferit în trecut prigonire pen­ tru Hristos? În unirea cu Dumnezeu, cu Duhul Sfânt, cu Hristos. Ocara şi prigoana i-au despărţit pe mulţi de prietenii pământeşti, dar niciodată de iubirea lui Hristos.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, pag. 85

„Solii cei consacraţi [ … ] nu au îngăduit ca vreun gând de înălţare de sine să mânjească lucrarea lor de prezentare a lui Hristos [ … ] Ei nu au râvnit nici autoritatea, nici întâietatea.” – Ellen G. White, Faptele aposto­ lilor, pag. 209

„Prin idolatrie, el nu înţelegea numai închinarea la idoli, ci şi preocuparea de sine, iubirea unei vieţi de uşurătate, satisfacerea apetitu­lui şi a pasiunilor.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, pag. 317

Întrebări pentru discuţie

1. Discutaţi în grupă despre argumentele care stau la baza credinţei noastre. Ce dovezi avem pentru ceea ce credem? Ce dovezi rationale si logice ne întăresc credinţa? De ce contraargumente ne lovim? În ciuda lor, de ce susţinem această credinţă?

2. Care sunt cele mai impresionante servicii divine la care aţi participat? De ce au fost ele speciale şi deosebite? Ce elemente anume le-au făcut să fie speciale? Cum putem introduce aceste elemente în serviciul divin de închinare?

3. Ce aspecte ale serviciilor divine ne pot împiedica să Îl vedem pe Hristos şi crucea Sa? Cum ne putem asigura că nimic nu ne împiedică să-L vedem?

4. Meditaţi mai mult asupra capitolului 13 din 1 Corinteni. Ce paşi con­creţi poate face biserica voastră pentru a manifesta dragostea despre care vorbeşte Pavel aici?