„Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?”

STUDIUL 3 » 8 OCTOMBRIE – 14 OCTOMBRIE

Textul de memorat: „Dar Iov i-a răspuns: «Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul? În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.»” (Iov 2:10)

Cartea lui Iov ne dezvăluie o cu totul altă dimensiune a realităţii, ne lasă să urmărim puţin cum se desfăşoară marea luptă dintre Hristos şi Satana. Ea ne oferă prin aceasta un cadru de referinţă, o reprezentare simplificată, în linii generale, ca să ne ajute să înţelegem lumea în care trăim şi care adeseori ne derutează, ne uimeşte şi chiar ne îngrozeşte cu ceea ce pune în calea noastră în acelaşi timp însă, cartea aceasta ne arată că marea luptă nu este lupta altcuiva, care pe noi nu ne-ar privi. Ar fi bine să fie aşa, dar nu este: „Vai de voi, pământ şi mare, căci Diavolul s-a pogorât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme!” (Apocalipsa 12:12), Satana a coborât pe pământ şi pe mare şi ştim foarte bine că mânia lui e mare. Cine dintre noi n-a simţit mânia lui pe propria piele?

Săptămâna aceasta, vom studia primele două capitole din cartea lui Iov şi vom încerca să înţelegem care este locul nostru în această mare luptă aflată în plină desfăşurare.

Duminică, 9 octombrie – Robul lui Dumnezeu, Iov

1. Citeşte Iov 1. Observă în special acuzaţiile pe care i le aduce Satana lui Iov. Ce vrea el să spună de fapt? Ce insinuează prin atacurile lui? În realitate pe cine atacă?

„Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui acoperă ţara” (Iov 1:10). Din introducerea cărţii aflăm că Iov era neprihănit, că avea un caracter bun, că se bucura de binecuvântări materiale şi că avea o familie frumoasă. Datorită acestor calităţi, a ajuns să fie considerat „cel mai cu vază dintre toţi locuitorii Răsăritului” (Iov 1:3). Satana găseşte însă în aceste calităţi un motiv de a-I reproşa lui Dumnezeu că Iov I-ar sluji din interes.

De fapt, spre cine îşi îndreaptă el atacul când declară că Iov L-ar blestema pe Dumnezeu dacă ar pierde tot ce avea (Iov 1:11)? Spre Dumnezeu, desigur! (De fapt, în aceasta constă marea luptă.) Dacă Dumnezeu este intr-adevăr atât de bun şi de minunat, atunci Iov Îl ascultă, se teme de El şi i se închină din dragoste şi recunoştinţă. Fiindcă cine nu L-ar iubi dacă ar primi atâtea de la El? Astfel, Satana Îl învinuieşte pe Dumnezeu că Şi-ar câştiga supuşi prin mituire, că, de fapt, Iov nu L-ar sluji din dragoste, ci din motive egoiste.

Au existat în istorie conducători politici mârşavi şi odioşi care şi-au câştigat prieteni loiali până la moarte printr-un gest de clemenţă. Dacă Domnul ar fi cu adevărat bun, iubitor şi milos după cum se spune, atunci Iov I-ar sluji chiar dacă ar pierde tot ce avea. Dar Iov, insinuează Satana, nu Îi va rămâne credincios, pentru că, de fapt, nu are încredere deplină în El, ci Îi este loial doar de dragul binecuvântărilor primite. Prin urmare, susţine el, loialitatea acestui om este condiţionată de bunăstarea de care se bucură.

De ce îi slujeşti Domnului? Să presupunem că motivele tale nu sunt desăvârşite. Dacă ai aştepta ca motivele tale să fie desăvârşite, ce s-ar întâmpla cu tine şi cu credinţa ta?

Luni, 10 octombrie – „Piele pentru piele” – bătălia continuă

Pasajul din Iov 2:1-3 reia aproape în întregime pasajul din Iov 1:6-8. Marea deosebire se găseşte în Iov 2:3, unde Domnul subliniază că Iov a rămas credincios în ciuda nenorocirilor suferite. Se pare că până aici acuzaţiile lui Satana sunt respinse ca fiind false. Iov I-a rămas credincios lui Dumnezeu şi nu L-a blestemat, cum prevăzuse Satana.

2. Citeşte Iov 2. Ce evenimente sunt descrise ai ? De ce se precizează atât în capitolul 1, cât şi în capitolul 2 că „fiii lui Dumnezeu” asistă la dialogul dintre Dumnezeu şi Satana?

Expresia „piele pentru piele” i-a pus în încurcătură pe comentatori. Ideea însă este că, dacă s-ar întâmpla ceva cu persoana lui, Iov şi-ar da arama pe faţă. Distruge-i corpul, suprimă-i sănătatea şi vei vedea ce se întâmplă!

Este interesant că scenele confruntării din Iov 1 şi 2 nu au loc în particular, ci în cadrul unei reuniuni la care sunt prezente aceste fiinţe inteligente şi Dumnezeu Însuşi. Satana îşi prezintă învinuirile în „public”, de faţă cu alte persoane. Faptul acesta ne confirmă ceea ce ştim despre marea luptă, şi anume că ea se desfăşoară înaintea întregului univers (vezi 1 Corinteni 4:9; Daniel 7:10; Apocalipsa 12:7-9).

„Dar planul mântuirii avea un scop mai larg şi mai profund decât mântuirea omului. Hristos nu a venit pe pământ numai pentru acest lucru, pentru ca locuitorii acestei mici lumi să poată privi Legea lui Dumnezeu aşa cum ar trebui privită, ci lucrul acesta a fost făcut pentru apărarea caracterului lui Dumnezeu înaintea întregului univers. (…) Jertfa lui Hristos pentru salvarea omului trebuia nu numai să facă cerul accesibil pentru oameni, ci să justifice înaintea întregului univers atitudinea lui Dumnezeu şi a Fiului faţă de răzvrătirea lui Satana. Ea avea să întărească perpetuitatea Legii lui Dumnezeu şi să descopere natura şi urmările păcatului.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 68-69

Marţi, 11 octombrie – „Binecuvântat fie Numele Domnului!”

3. Care a fost reacţia lui Iov după primul atac al lui Satana asupra lui? Ce semnificaţie are faptul că, în pofida marii tragedii suferite, Iov „n-a păcătuit deloc şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu”? Iov 1:20-22

Guvernarea lui Dumnezeu se bazează pe dragoste, iar esenţa ei este libertatea de alegere. Dorinţa Sa este să-I slujim din iubire, nu din obligaţie. „Satana a insinuat că Iov îi slujea lui Dumnezeu din motive egoiste. (…) El a încercat să nege faptul că religia adevărată izvorăşte din dragoste şi din aprecierea raţională a caracterului lui Dumnezeu, că închinătorii adevăraţi iubesc religia de dragul religiei şi nu de dragul răsplătirii, că Îi slujesc lui Dumnezeu fiindcă este drept să-I slujească, nu fiindcă cerul este plin de slavă, şi că Îl iubesc pe Dumnezeu fiindcă El este demn de afecţiunea şi încrederea lor şi nu fiindcă El îi binecuvântează.” – CBAZŞ, vol. 3, p. 500

Iov a dovedit că acuzaţiile lui Satana sunt false. Dumnezeu i-a prevăzut reacţia, dar nu la constrâns în niciun fel. Iov a fost liber să decidă cum să se poarte. Ar fi putut să păcătuiască, ar fi putut să vorbească necuviincios împotriva Domnului, dar n-a făcut-o. Prin statornicia sa în aceste circumstanţe dificile, el a dat o mărturie uimitoare înaintea oamenilor şi înaintea îngerilor.

4. Compară evenimentele din Iov 1 cu cele din Geneza 3:1-8. Cum ai caracteriza păcatul lui Adam şi al Evei, dacă ar fi să-l compari cu atitudinea lui Iov?

Adam şi Eva, deşi erau fără păcat şi trăiau într-un adevărat paradis, au nesocotit porunca lui Dumnezeu şi au căzut în păcat, ca urmare a atacului lui Satana. Dar Iov, deşi a fost asaltat de atâtea tragedii şi suferinţe, I-a rămas credincios Domnului, în ciuda atacurilor lui Satana. Ambele situaţii ne vorbesc despre impactul libertăţii de alegere asupra mizelor marii lupte.

Ce ne spune atitudinea lui Iov despre cât de ieftine şi de nefondate sunt pretextele pe care le invocăm adeseori când păcătuim?

Miercuri, 12 octombrie – Soţia lui Iov

Acum este momentul să discutăm despre o altă victimă a nenorocirilor abătute asupra lui Iov: soţia lui. Ea este amintită doar în Iov 2:9,10, după care dispare complet din relatare. Nu ni se mai spune nimic despre ea. Dar cine ar putea înţelege durerea prin care a trecut ea? Tragedia ei, a copiilor ei şi a celorlalte victime amintite în capitolul 1 ne demonstrează universalitatea suferinţei. Toţi suntem angrenaţi în marea luptă, nimeni nu este scutit.

5. Ce expresie asemănătoare folosesc Dumnezeu şi soţia lui Iov şi de ce este important modul în care o folosesc? Compară Iov 2:3 cu Iov 2:9.

Utilizarea expresiilor similare – „a se ţine tare”, „a rămâne neclintit în neprihănire” – nu este o simplă coincidenţă. Cuvântul tradus cu „neprihănire” provine din termenul utilizat în Iov 1:1,8 şi redat prin „fără prihană”, Rădăcina lui transmite ideea de „desăvârşire”, „integritate”.

Ce trist că tocmai soţia îl îndeamnă pe Iov să renunţe la calitatea pe care Dumnezeu i-o laudă! În durerea şi mâhnirea ei, îi spune să facă exact ceea ce Dumnezeu spune că nu va face. Sigur că nu vrem să o judecăm, dar dorim să desprindem o lecţie: să fim atenţi la vorbele noastre ca să nu devenim un prilej de păcătuire pentru alţii (vezi Luca 17:2)!

6. Ce altă mărturie puternică dă Iov? Iov 2:10, vezi şi Filipeni 4:11-13.

Iov demonstrează că are o credinţă autentică. El Îi va sluji Domnului atât în vremuri de prosperitate, cât şi în vremuri de restrişte. Merită remarcat faptul că, din acest moment, Satana dispare din relatare şi nu mai este menţionat nicăieri. Dar, deşi textul nu ne dezvăluie reacţia lui, ne putem închipui că a fost extrem de furios şi de frustrat de cuvintele lui Iov. Şi când ne gândim cât de uşor a reuşit să-i doboare pe Adam şi pe Eva şi pe mulţi alţii! „Pârâşul fraţilor noştri” (Apocalipsa 12:10) a fost nevoit să-şi verse acuzaţiile asupra altcuiva!

Cum ne putem deprinde să-I fim credincioşi lui Dumnezeu atât în timpuri de prosperitate, cât şi în timpuri de restrişte?

Joi, 13 octombrie – Ascultător până la moarte

Până aici avem două concluzii: „În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu” (Iov 1:22) şi „În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui” (Iov 2:10). În ambele situaţii dificile, Iov I-a rămas credincios Domnului. Ambele texte subliniază că el n-a păcătuit nici cu fapta, nici cu vorba.

Dar nu afirmă că Iov n-ar fi fost păcătos şi nici n-ar putea afirma aşa ceva, întrucât Biblia declară că toţi oamenii sunt păcătoşi: „Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în noi” (1 Ioan 1:10). Dacă eşti „fără prihană şi curat la suflet”, dacă te temi de Dumnezeu şi te abaţi de la rău, nu înseamnă că eşti fără păcat. Iov era un om ca toţi oamenii: s-a născut în păcat şi avea nevoie de un Mântuitor.

Totuşi el I-a rămas credincios Domnului în pofida tuturor necazurilor îndurate. În privinţa aceasta, Iov ar putea fi privit ca un simbol al lui Isus, fiindcă, atunci când a fost asaltat de încercări şi ispite, n-a cedat, n-a căzut în păcat şi a respins astfel acuzaţiile aduse de Satana lui Dumnezeu. Desigur, ceea ce a făcut Hristos a avut urmări mai ample, mai grandioase şi mai semnificative decât ceea ce a făcut Iov. Însă paralela rămâne valabilă.

7. Citeşte Matei 4:1-11. Ce asemănări există între experienţa lui Iov şi ispitirea lui Isus?

Cu toate că Se afla într-un mediu ostil şi era slăbit fizic din cauza lipsei de hrană, Isus, în trup omenesc, „într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Romani 8:3), n-a făcut ce L-a îndemnat Satana să facă, după cum n-a făcut nici Iov. De asemenea, după ce Isus a ţinut piept ispitirii, „Diavolul L-a lăsat” (Matei 4:11; vezi şi Iacov 4:7); la fel, după ce Iov rămâne credincios, Satana dispare din scenă.

Însă ispitirea din pustie a fost pentru Isus doar începutul. Adevăratul test avea să vină la cruce, dar şi acolo, în ciuda asaltului Diavolului (mai dur decât asaltul suferit de Iov), El avea să rămână credincios, chiar până la moarte.

Citeşte Filipeni 2:5-8. Ce speranţă ne dă faptul că Hristos a ascultat până la moarte şi cum ar trebui să trăim când ştim despre ascultarea Sa?

Vineri, 14 octombrie – Un gând de încheiere

Cercetătorii cărţii lui Iov care analizează în detaliu textul ebraic descoperă un fenomen interesant. Cuvintele soţiei lui Iov sunt traduse astfel: „Blestemă pe Dumnezeu şi mori!” (Iov 2:9). Iov 15 este tradus astfel: „Poate fiii mei au păcătuit şi L-au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor” (NTR): Şi Iov 1:11 este redat astfel: „Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.” În fiecare caz însă, cuvântul tradus cu „a blestema” provine dintr-un termen care are sensul de „a binecuvânta”! El derivă din rădăcina brk şi apare pretutindeni în Biblie cu sensul de a „binecuvânta”. Aceeaşi rădăcină este utilizată în Geneza 1:22, unde se spune că Dumnezeu „a binecuvântat” vieţuitoarele din apă şi din aer, precum şi în Psalmii 66:8, în apelul: „Binecuvântaţi, popoare, pe Dumnezeul nostru!”

De ce oare acelaşi verb este tradus în unele locuri cu „a binecuvânta”, iar în alte locuri cu „a blestema”? De ce nu a folosit autorul un cuvânt uzual pentru „a blestema”? Cercetătorii consideră că Moise a ales să folosească verbul „a binecuvânta” ca eufemism, deoarece ideea de a scrie „a blestema” în dreptul lui Dumnezeu era ofensatoare pentru sensibilitatea lui religioasă (un caz similar se găseşte în 1 Împăraţi 21:10,13. Unde cuvântul tradus cu „a blestema” derivă din brk, „a binecuvânta”).

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Iov 11-17
1. Cu ce compară Ţofar suferinţele trecute?
2. În ce condiţii ar mai fi tras nădejde Iov în mijlocul suferinţei sale?
3. Cum i-a caracterizat Iov pe mângâietorii săi?
4. Unde avea să-l însoţească nădejdea pe Iov?

Calea către Hristos, capitolul 7 (Ascultă de aici)
5. Care este adevăratul semn al faptului că suntem ucenicii Domnului?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!