„Un cer nou și un pământ nou”

În 2 Petru 3:10-13, Petru descrie destinul cerului și al pământului. Atât cerurile, cât și pământul, împreună cu tot ce conţin ele, vor fi distruse.

Dar istoria nu se încheie nicidecum aici, pentru că vechiul cer şi vechiul pământ vor fi înlocuite cu un cer nou şi un pământ nou.

Observă contrastul dintre cele două existenţe. În lumea veche predomină păcatul; în lumea nouă locuieşte neprihănirea. În lumea veche, stăpână este moartea; în lumea nouă, stăpână este viaţa. Contrastul este izbitor sau absolut.

De asemenea, după cum vedem în aceste făgăduinţe, rolul lui Dumnezeu de Creator nu s-a încheiat odată cu prima creare a pământului. El nu s-a încheiat odată cu lucrarea de transformare a noastră în făpturi noi în Hristos. Dimpotrivă, El continuă să creeze. Acelaşi Domn care a creat lumea odinioară prin puterea supranaturală a Cuvântului, o va crea din nou, prin aceeaşi putere supranaturală.

În lipsa acestui ultim act creator, toate celelalte s-ar dovedi inutile: Cerurile noi şi pământul nou constituie încununarea făgăduinţelor lui Dumnezeu pentru noi.

Un lucru pe care îl au în comun ştiinţa şi Biblia este convingerea că planeta aceasta, aşa cum o cunoaştem în prezent, nu va exista pentru totdeauna. Potrivit ştiinţei (cel puţin în unele teorii ale ei), aceleaşi forţe impersonale şi crude care au adus la existenţă pământul şi viaţa de pe el vor distruge, în cele din urmă, tot ce există. La rândul ei, şi Biblia susţine că pământul acesta nu va dura veşnic şi că, în final, va fi distrus. Deosebirea este aceea, că în scenariul pe care îl prezintă ştiinţa, distrugerea pământului marchează finalul existenţei, pe când, în viziunea Bibliei, ea marchează începutul unei existenţe noi şi extraordinare care va dura veşnic.

1. Cum este descrisă lumea viitoare în Apocalipsa 21:1-5? Ce lucruri extraordinare ne aşteaptă acolo? Ce motive avem să credem că numai Dumnezeu ne poate oferi o astfel de lume?

Una dintre cele mai frumoase făgăduinţe cu privire la viaţa viitoare este aceea că moartea şi suferinţa vor dispărea pentru totdeauna. Potrivit acestui pasaj, Dumnezeu nu consideră că ele ar fi nişte experienţe pozitive. Ele nu au existat la început, când Dumnezeu a spus că toate erau foarte bune (Geneza 1:31), ci sunt nişte intruşi; ele nu au fost create de la început şi nu vor exista pe Noul Pământ. Isus a venit să le distrugă, iar noi nu le vom mai cunoaşte în lumea viitoare.

Noul Pământ marchează un nou început, acest experiment nefericit cu păcatul se va încheia. Rezultatele lui sunt mai mult decât evidente: păcatul aduce moartea şi suferinţa, iar Legea lui Dumnezeu este legea vieţii.

Dumnezeu va crea cerurile şi pământul din nou, aşa cum au fost ele la început, oferindu-ne astfel un nou început. Numai El, Creatorul, poate face acest lucru. Noi putem beneficia de toate aceste daruri ale Sale numai pe baza lucrării Domnului Isus în favoarea noastră. Dacă nu ar exista Planul de Mântuire, noi nu am putea spera la nimic dincolo de ceea ce ne oferă viaţa prezentă.

De ce sunt atât de vitale pentru noi aceste făgăduinţe cu privire la noua existenţă? Ce s-ar întâmpla cu credinţa noastră în lipsa lor?

2. Citeşte Geneza 2:7 şi 3:19. Din ce a fost creat Adam? Care a fost consecinţa păcatului său?

Dumnezeu l-a creat pe om din ţărâna pământului, iar el a devenit o fiinţă vie. Omul îşi putea continua existenţa atâta timp cât păstra relaţia cu Acela care l-a creat. În momentul în care a păcătuit, Adam s-a separat de Sursa vieţii. Ca urmare, el a murit şi s-a întors în ţărâna pământului.

3. Citeşte Isaia 26:19 şi Daniel 12:2. Ce se va întâmpla cu cei care dorm în ţărâna pământului?

Făgăduinţa învierii le inspiră o mare speranţă creştinilor. Iov a exprimat această speranţă în cuvintele următoare: „Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu” (Iov 19:26). Pentru cei credincioşi, moartea nu este decât o stare trecătoare. Dumnezeul care l-a întocmit pe Adam din ţărâna pământului şi i-a suflat în nări suflare de viaţă nu a uitat cum să creeze oameni din ţărână. Învierea va fi un act de creaţie, la fel cum a fost crearea lui Adam.

4. Citeşte 1 Corinteni 15:52-58. Ce învăţătură strâns legată de creaţiune, aşa cum este prezentată în Geneza, putem desprinde de aici?

Învierea celor drepţi la a doua venire a Domnului Isus se va produce instantaneu. Ea va fi un eveniment supranatural, în care Dumnezeu va face totul, aşa ca atunci când l-a creat pe om la început. Adevărul acesta intră în contradicţie totală cu evoluţionismul teist. Practic, dacă Dumnezeu nu are nevoie de mai multe milioane de ani de evoluţie pentru a ne recrea, ci numai de o clipită, înseamnă că El a putut să ne creeze la fel şi la început, fără a apela la evoluţie. Conchidem, aşadar, că speranţa învierii este o dovadă biblică în plus, care susţine creaţiunea şi respinge evoluţionismul teist.

Ce ne spune despre limitele ştiinţei faptul că ea nu ne poate oferi nicio explicaţie în privinţa subiectului atât de important al învierii?

5. Compară Geneza 1:28 cu Ioan 12:31. Ce statut aveau Adam şi Eva în lumea de curând creată? Cine le-a luat cu forţa această autoritate şi a devenit stăpânitorul lumii acesteia?

La început, statutul de stăpânitor al lumii i-a fost încredinţat lui Adam. Dar, după ce a păcătuit, acest statut a fost ştirbit. Satana a început să îşi exercite puterea asupra planetei, generând degradarea şi violenţa pe care le observăm pretutindeni în jurul nostru.

Din fericire, după Golgota, Domnul Isus a redobândit autoritatea asupra pământului (vezi Matei 28:18, Apocalipsa 12:10, Ioan 12:31). Lui Satana nu este îngăduit să acţioneze pe pământ şi să producă distrugeri, însă ne putem bucura ştiind că zilele lui sunt numărate: biruinţa Domnului Hristos pe cruce garantează acest lucru.

6. Ce adevăruri putem desprinde din 2 Timotei 2:11,12 şi Apocalipsa 5:10? Vezi şi 1 Corinteni 6:2,3.

Cei mântuiţi vor primi autoritatea de fi împăraţi şi preoţi. Statutul de împărat implica ideea de autoritate; statutul de preot transmite ideea de intermediere între Dumnezeu şi alte fiinţe; probabil că aici este vorba de fiinţele din alte lumi create, care nu au cunoscut niciodată păcatul şi nenorocirile pe care el le aduce.

„Toate comorile universului vor fi deschise spre studiu mântuiţilor lui Dumnezeu. Neîncătuşaţi de moarte, ei îşi iau zborul neobosit către lumile îndepărtate – lumi care au fost mişcate de durere la vederea necazului oamenilor şi au tresăltat în cântări de bucurie la vestea despre un suflet salvat. Cu o bucurie de nedescris, copiii pământului ajung părtaşi la bucuria şi înţelepciunea fiinţelor necăzute.” (Tragedia veacurilor, pag. 677)

Ce crezi că înseamnă să ajungem „părtaşi la bucuria şi înţelepciunea fiinţelor necăzute? Ce am putea învăţa de la fiinţele necăzute? Ce ar putea ele să înveţe de la noi?

În lumea aceasta, vânătoarea este un mod de viaţă obişnuit printre animale. Conceptul de „lanţ trofic” ne este cunoscut. El ne aduce aminte de importanta vânătorii pentru ecosistemul nostru şi ne este greu să ne imaginăm cum ar arăta lumea fără ea. Însă la început, toate animalele terestre se hrăneau cu plante verzi (Geneza 1:30). Nu existau animale de pradă. Geneza 1:30 nu precizează cu ce se hrăneau animalele acvatice, dar probabil că şi în cazul lor era valabil acelaşi principiu. În final, când a evaluat tot ce crease, Dumnezeu a declarat că toate erau „foarte bune”.

7. Ce schimbări au apărut înainte de potop în viaţa de pe pământ? Ce modificări au apărut după potop în relaţia omului cu animalele? Geneza 6:11-13; 9:2-4

Lumea paşnică de la început a fost potopită de stricăciune, violenţă şi tot felul de rele. Acestea sunt urmările păcatului. Lumea aceasta, care la început a fost foarte bună, a ajuns atât de rea, încât a trebuit să fie distrusă.

După potop, tuturor animalelor a început să le fie frică de om – atât celor de pe uscat, cât şi celor care trăiesc în apă sau în aer. Situaţia aceasta contrastează puternic cu situaţia iniţială. Se pare că, de la potop, stăpânirea omului asupra animalelor s-a redus.

8. Citeşte Isaia 65:25; 11:6-9. Ce deosebiri există între relaţia actuală dintre vieţuitoare şi relaţia viitoare (potrivit făgăduinţei lui Dumnezeu)?

Isaia încearcă să descrie lumea nouă prin intermediul unor imagini poetice sugestive, care să ne arate că acolo nu va mai exista violenţă. Degradarea şi violenţa, trăsăturile distinctive ale lumii antediluviene, care au impus de altfel şi distrugerea ei, nu vor mai exista pe Noul Pământ, care va fi caracterizat de armonie, pace şi cooperare. Noi suntem obişnuiţi cu violenţa, cu vânătoarea şi cu moartea şi ne este greu să ne imaginăm o astfel de lume.

După cum vedem, Evanghelia ne vorbeşte în primul rând despre refacere. Este adevărat că numai Dumnezeu poate realiza această refacere finală, dar ce putem face noi pentru ca refacerea să înceapă încă de pe acum?

„Înainte de intrarea păcatului în lume, Adam se bucura de o comuniune, directă cu Făcătorul Său.” (Tragedia veacurilor, pag. 7)

Însă, după cădere, relaţia strânsă cu El s-a schimbat radical din mai multe puncte de vedere.

9. Citeşte Geneza 3:24, Exodul 33:20 şi Deuteronomul:24-26. Cum a afectat păcatul relaţia strânsă dintre om şi Dumnezeu?

Păcatul a distrus relaţia dintre Dumnezeu şi om. Dumnezeu i-a alungat pe primii noştri părinţi din prezenţa Sa pentru a-i proteja, căci omul nu mai putea să vadă Faţa Sa şi totuşi să trăiască.

Dar, în momentul acela, Domnul a luat iniţiativa şi i-a făcut cunoscut omului Planul de Mântuire, al cărui scop era refacerea relaţiei distruse, iar preţul urma să fie plătit chiar de Dumnezeu.

10. Citeşte Ioan 14:1-3 şi Apocalipsa 22:3-5. Ce făgăduinţă le-a făcut Domnul Isus ucenicilor Săi cu puţin timp de a merge la cruce? Care va fi urmarea împlinirii acestei făgăduinţe?

Relaţia dintre Dumnezeu şi omenire va fi refăcută; oamenii vor trăi cu toţii în bună înţelegere şi se vor întâlni cu El faţă în faţă. Pământul nu va mai suferi din cauza vreunui blestem şi tot ce a fost pierdut va fi redobândit. Cei răscumpăraţi vor primi în dar un mediu nou, o viaţă nouă, o autoritate nouă asupra planetei, o armonie nouă cu universul întreg şi o relaţie nouă cu Dumnezeu. Scopul iniţial al creării omului se va împlini în sfârşit. Dumnezeu, rasa umană şi tot universul creat de Dumnezeu vor fi în armonie, o armonie care va dăinui pentru totdeauna.

Cum ne putem deprinde acum, înainte ca Dumnezeu să facă un cer nou şi un pământ nou, să ne bucurăm de o comuniune strânsă cu El? Ce decizii din viaţa personală ne influenţează (pozitiv sau negativ) relaţia cu El?

„Şi anii veşniciei în desfăşurarea lor vor aduce descoperiri mai bogate şi mai slăvite despre Dumnezeu şi despre Hristos. Pe măsură ce creşte cunoştinţa cresc şi dragostea, respectul şi fericirea. Cu cât oamenii Îl vor cunoaşte pe Dumnezeu mai mult, cu atât mai mare va fi admiraţia lor faţă de caracterul Său. Când Isus deschide în faţa lor bogăţiile mântuirii şi realizările uimitoare în lupta cea mare cu Satana, inimile celor mântuiţi sunt cuprinse de o devoţiune şi mai arzătoare şi, cu o bucurie şi mai entuziastă, ei îşi ating harpele de aur şi atunci de zece mii de ori zece mii şi mii de mii de glasuri se unesc pentru a înălţa coruri puternice de laudă. […]

Marea luptă s-a sfârşit. Păcatul şi păcătoşii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibraţie de armonie şi de bucurie străbate prin vasta creaţie. De la Acela care a creat toate lucrurile se revarsă Viaţa, lumina şi fericirea prin toate domeniile spaţiului fără sfârşit. De la atomul minuscul şi până la lumile cele mai mari, toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită şi într-o bucurie desăvârşită, declară că Dumnezeu este iubire.” (Tragedia veacurilor, pag. 679)

Întrebări pentru discuţie

1. Alcătuieşte o listă cu cât mai multe texte biblice (mai ales din Apocalipsa) care vorbesc despre viaţa pe pământul refăcut. Discutaţi în cadrul grupei despre informaţiile pe care ni le oferă aceste texte. Care aspecte ale existenţei pe Noul Pământ ţi se par cele mai atrăgătoare? Ce aspecte ţi se par mai greu de înţeles?

2. Ce relaţie există între doctrina despre creaţiune, aşa cum este ea descrisă în Geneza 1 şi 2, şi doctrina despre refacerea cerurilor şi a pământului? Cum am putea înţelege această refacere, dacă evoluţionismul teist ar avea dreptate?

3. Citeşte Romani 8:18 şi 2 Corinteni 4:16,17. Ce spune Pavel aici? Ce încurajare ne oferă aceste texte?

4. Meditează mai mult la mesajul principal al Evangheliei şi anume refacerea. Ce înseamnă cuvântul refacere? Ce anume este sau va fi refăcut? Cum este realizată refacerea? Avem noi vreun rol în procesul de refacere? Ce rol?

5. Ce ne spune făgăduinţa cu privire la un cer nou şi un pământ nou despre caracterul lui Dumnezeu?