Viziunile speranţei (Zaharia)

Gândul central: Israel îşi primise pedeapsa pentru păcatele lui, dar venise timpul să se întoarcă din nou la Dumnezeu, să refacă relaţia cu El, potrivit făgăduinţelor Sale.

Pe zidul unui vechi castel din Europa centrală se poate vedea următoarea inscripţie în limba latină: Dum spiro, spero! Ea înseamnă: „Cât timp respir, sper!” Expresia aceasta redă în numai câteva cuvinte solia transmisă de Zaharia. La aproape douăzeci de ani după întoarcerea poporului lui Dumnezeu din robia babiloniană, entuziasmul de la început a dispărut şi s-a instalat descurajarea. Oamenii au început să se întrebe dacă Dumnezeu mai era prezent în mijlocul lor.

Zaharia, al cărui nume înseamnă „Domnul Îşi aduce aminte”, şi-a început activitatea de profet la câteva luni după Hagai (Hagai 1:1; Zaharia 1:1). El a aflat despre planurile divine pentru vremea aceea şi pentru vremea viitoare prin intermediul mai multor viziuni. Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu avea să vină în curând, dar apelul profetului era ca poporul să Îi slujească Domnului atunci. O bună parte a cărţii sale este dedicată tocmai acestui subiect. În studiul pentru săptămâna aceasta şi în cel al săptămânii viitoare, ne vom îndrepta atenţia spre ceea ce ne-a descoperit Domnul prin Zaharia.

1. Care este mesajul principal din Zaharia 1? Opreşte-te în mod special asupra versetului 3. Ce îndemn este dat aici?

Sfârşitul exilului babilonian şi întoarcerea în patrie le-au adus iudeilor multă bucurie, dar şi multă îngrijorare. Aveau ei să ajungă cu bine în ţara lor sau aveau să fie hărţuiţi din nou de duşmani? Le iertase Dumnezeu necredincioşia sau aveau să fie pedepsiţi în continuare din cauza ei? Ce avea Dumnezeu în plan cu ei şi cu celelalte popoare?

În viziunea lui Zaharia, îngerul Domnului vine să mijlocească pentru Iuda şi pune în versetul 12 întrebarea: „Până când?” În Biblie, această întrebare este adresată de obicei de popor atunci când trece printr-un necaz şi cere ajutorul Domnului (Psalmii 74:10; Isaia 6:11; Daniel 8:13). În acest context, răspunsul conţine vorbe bune şi de mângâiere şi este oferit îngerului interpret care, la rândul său, îl transmite profetului.

Îngerul îi spune apoi lui Zaharia să vestească faptul că Domnul era „plin de o mare gelozie” pentru Ierusalim (Zaharia 1:14). Cuvântul „gelozie” poate avea conotaţii negative, dar în Biblie poate face referire şi la dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu Îşi iubea poporul şi Se aştepta la credincioşie din partea lui.

Pe de altă parte, îngerul îi spune că Domnul era „plin de o mare mânie” faţă de popoarele care s-au purtat cu atâta barbarie faţă de poporul Său. În esenţă, acuzaţia adusă popoarelor este aceea că au depăşit limitele disciplinei pe care El a vrut să o aplice poporului Său şi i-au tratat cu o cruzime exagerată pe prizonierii de război.

Dumnezeu a fost într-adevăr mânios pe iudei, dar le promite că îi va mângâia. Zaharia este trimis să le dea vestea că intenţia Sa era să Se întoarcă spre Ierusalim cu milă, să mângâie poporul (vezi Isaia 40:1) şi să-Şi verse mânia asupra duşmanilor Săi. Ierusalimul avea să fie rezidit şi avea să fie iarăşi cetatea Domnului.

Reciteşte Zaharia 1:3. Cum putem „să ne întoarcem” la Domnul?

2. Ce viziune şi ce făgăduinţă sunt prezentate în Zaharia 2:4.5.8.10?

Aici este consemnată o viziune despre Ierusalimul rezidit, care avea să fie atât de plin de oameni, încât porţile lui aveau să rămână deschise tot timpul. El avea să atragă popoare fără număr, făgăduinţă care la data aceea părea aproape incredibilă. În versetul 10, locuitorii Ierusalimului sunt îndemnaţi să strige de veselie şi este prezentat şi motivul: Domnul avea să vină şi să locuiască în mijlocul lor.

Întoarcerea Domnului în casa Sa reconstruită este un motiv de recunoştinţă pentru cei veniţi din exil. Ierusalimului, locaşul marelui Împărat, îi este dat aici un nume de alint: „fiica Sionului”. În lumina viitorului său glorios, Ierusalimul este îndemnat să se bucure, pentru că Domnul Însuşi va avea grijă de locuitorii lui. Oricine s-ar fi atins de ei, se atingea de lumina ochilor Săi (vers. 8).

Apoi, profetul declară că, în ziua Domnului, multe popoare se vor alătura poporului Său şi vor intra în legământ cu El. Planul Său iniţial a fost ca popoarele învecinate să observe binecuvântările şi prosperitatea lui Israel, urmare a faptului că I se închină Dumnezeului adevărat, şi să se alipească şi ele de Domnul. Acest plan avea să se împlinească atunci când rămăşiţa lui Israel şi popoarele credincioase aveau să alcătuiască un singur popor şi Domnul Însuşi să locuiască în mijlocul lui. Evenimentul acesta avea să fie o împlinire a făgăduinţei primite de Avram şi Sara că toate popoarele pământului aveau să fie binecuvântate prin urmaşii lor (Geneza 12:1-3).

3. Când şi cum s-a împlinit această profeţie? Romani 15:9-18; Efeseni 3:1-8.

Prin profeţia lui Zaharia, Dumnezeu nu anunţă distrugerea popoarelor, ci includerea lor în poporul ales. Evenimentul acesta viitor avea să aibă loc ca urmare a iniţiativei Sale. Spre el au privit cu nerăbdare mulţi profeţi biblici.

Isus Hristos i-a încredinţat bisericii misiunea de a duce în toată lumea vestea bună a mântuirii, care poate fi găsită în Isus de oricine Îl primeşte ca Mântuitor. Pavel numeşte acest plan al Domnului „taina ţinută ascunsă timp de veacuri” (Romani 16:25).

Ce impact ar trebui să aibă concepţia noastră că Evanghelia este pentru toţi oamenii asupra modului în care trăim? Cât din viaţa noastră, din timpul nostru şi din gândurile noastre ar trebui dedicate misiunii de a duce în lume adevărurile minunate pe care le-am primit?

4. Citeşte Zaharia 3. Ce referiri se fac aici la Evanghelie?

Cu excepţia capitolului 53 din Isaia, niciun alt pasaj din Vechiul Testament nu dezvăluie în mai mare măsură ca acesta adevărul că mântuirea este numai prin credinţă. În această viziune, marele-preot Iosua trebuie să dea socoteală pentru acuzaţiile aduse de Satana. Acuzaţiile sunt valabile şi în dreptul întregului popor pe care Iosua îl reprezintă. Numele Iosua înseamnă „Domnul mântuieşte” (Matei 1:21) şi este o altă scriere a numelor proprii Iehoşua, Ieşua sau Iosua, din care provine şi numele Isus.

Textul spune că Satana stă la dreapta lui Iosua. În Biblie, poziţia aceasta exprimă ideea de apărare şi de protecţie. Psalmistul spune: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei. Când este El la dreapta mea, nu mă clatin” (Psalmii 16:8; vezi şi Psalmii 44:3). Însă aici, Satana face exact opusul (Psalmii 109:6). În timp ce Iosua mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru popor, Satana îl acuză, scoţându-i la iveală păcatele.

Domnul respinge acuzaţiile, amintindu-i acuzatorului că El l-a ales deja pe Iosua şi că poporul Său a suferit deja pedeapsa deplină. Iosua şi rămăşiţa poporului au fost scoşi din robia lungă a Babilonului cum este scos un tăciune din jar (vezi Amos 4:11).

La porunca îngerului Domnului, Iosua este dezbrăcat de hainele murdare, simbolul păcatelor poporului, este spălat şi îmbrăcat în haine noi, de sărbătoare, simbol al mântuirii şi al neprihănirii. În final, Iosua primeşte îndemnul de a împlini voia lui Dumnezeu şi de a umbla în căile Sale, pentru a se putea bucura de multele Sale binecuvântări.

„Marele-preot nu se poate apăra nici pe sine şi nici pe Poporul său de acuzaţiile lui Satana. El nu pretinde că Israel este nevinovat. Îmbrăcat în haine murdare, care simbolizează păcatele copiilor lui Israel pe care el le poartă ca reprezentant al lor, Iosua stă înaintea Îngerului, mărturisind vinovăţia lor, dar arătând spre pocăinţa şi umilinţa lor şi încrezându-se în mila unui Răscumpărător care iartă păcatele. Prin credinţă, el cere împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 583, 584.

Între făgăduinţele acestea, este şi cea referitoare la atribuirea neprihănirii Domnului Hristos.

Gândeşte-te cum ar fi să stai înaintea lui Dumnezeu îmbrăcat în haine murdare. Ce mare speranţă găsim în acest pasaj? Cum ne putem însuşi această speranţă şi cum putem demonstra că o avem în sufletul nostru?

5. Citeşte Zaharia 4. Ce făgăduinţă îi este dată poporului aici?

Zaharia vede un sfeşnic alimentat cu untdelemnul produs de doi măslini. Imaginea ne duce cu gândul la sfeşnicul de la sanctuarul din pustie (Exodul 25:31-40). Cele şapte candele ale sfeşnicului sunt dispuse de jur împrejurul unui vas mare cu untdelemn.

Vasul acesta este simbolul puterii manifestate de Dumnezeu prin Duhul Său, iar candelele care dau multă lumină sunt un simbol al prezenţei divine neîntrerupte, care alungă întunericul. După cum uleiul se scurge din măslini direct în vasul sfeşnicului, fără ca omul să intervină, tot la fel puterea de la Dumnezeu vine în mod constant şi în măsură suficientă şi nu are nevoie de intervenţia omului.

Mesajul viziunii date de profet este acela că Templul din Ierusalim avea să fie reconstruit în curând. Nu eforturile omului, ci Duhul lui Dumnezeu garantează încheierea lucrării de refacere, în pofida obstacolelor care, în ochii lucrătorilor, păreau a se înălţa ca un „munte mare” (vers. 7).

Poziţia lui Zorobabel nu avea să egaleze niciodată autoritatea şi puterea regală a strămoşilor lui David şi Solomon. Din punct de vedere omenesc, eforturile şi resursele de care dispuneau lucrătorii erau cu totul insuficiente. Dar Cuvântul lui Dumnezeu spune că Împăratul nu este salvat prin mărimea armatei lui, nici viteazul nu este izbăvit prin mărimea puterii lui (Psalmii 33:16). Domnul le spune conducătorilor că fiecare aspect al slujirii lor Îi poate da slavă numai când sunt conduşi de Duhul Său.

În acest pasaj profetic, ne este descoperit un principiu important care merită ţinut minte: Dumnezeu ne încredinţează anumite misiuni care pot să ni se pară grele, dar El Îşi va împlini planul prin lucrarea Duhului Său (vezi Filipeni 2:13; 4:13). Prin Duhul Său, El ne dă puterea de a face tot ce ne-a cerut. Succesul nu este dat de puterea sau de tăria omului, ci de lucrarea Domnului prin cei care se lasă folosiţi de El.

Citeşte cu atenţie Zaharia 4:6. De ce este important să nu uităm că suntem total dependenţi de Dumnezeu? Ce se întâmplă atunci când uităm că tot ce avem şi tot ce putem face se datorează Domnului şi puterii Sale care Lucrează în şi prin noi?

În cel de-al doilea al an al slujirii lui Zaharia, a venit la Ierusalim o delegaţie din Betel pentru a le pune preoţilor şi profeţilor o întrebare (Zaharia 7:1-3) legată de un obicei împământenit în perioada robiei babiloniene: un post în luna a cincia pentru a deplânge distrugerea templului (2 Împăraţi 25:8,9). Alte posturi importante erau ţinute în luna a patra, în luna a şaptea şi în luna a zecea (Zaharia 8:19). În luna a patra era comemorată străpungerea zidului Ierusalimului (Ieremia 39:2). Postul din luna a şaptea, în care se sărbătorea Ziua Ispăşirii, era singurul post poruncit de Dumnezeu prin Moise (vezi Leviticul 16). În luna a zecea, poporul deplângea asedierea Ierusalimului (Ieremia 39:1). Totuşi, în momentul acela, exilul se încheiase, templul era aproape reconstruit şi oamenii se întrebau dacă mai era necesar să postească în luna a cincia.

6. Care este răspunsul pe care îl dă Domnul? În ce privinţe sunt valabile cuvintele acestea şi în dreptul nostru? Zaharia 7:8-14

Răspunsul dat de Dumnezeu prin Zaharia cuprinde două aspecte. În primul rând, poporul să nu uite trecutul ca să nu-l repete. Domnul îi avertizase pe strămoşii lor că aştepta din partea lor o viaţă de credinţă şi de ascultare. Exilul a fost pedeapsa pentru răzvrătirea lor persistentă. De aceea, poporul este chemat să înveţe din greşelile trecutului. În al doilea rând, Domnului nu-I place să-i vadă pe oameni suferind de foame. Atunci când ţin post şi se smeresc înaintea Sa, trebuie să dea dovadă de pocăinţă şi de smerenie în tot ce fac. A posti pentru a te autocompătimi este o pierdere de timp şi de energie. Postul ar trebui să însemne, printre altele, înlăturarea eului din calea slujirii semenilor. „Adevăratul spirit al postului şi al rugăciunii este spiritul în care mintea, inima şi voinţa Îi sunt predate lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Dietă şi hrană, p. 189

Prin ce atitudini şi obiceiuri ajungem să transformăm unele practici religioase bune (de exemplu, postul şi rugăciunea) în înlocuitori pentru viaţa creştină autentică? Pregăteşte-te să prezinţi răspunsul în cadrul grupei.

„Satana ştie că aceia care cer de la Dumnezeu iertare şi har le vor primi. De aceea, el le pune păcatele înainte ca să-i descurajeze. El caută mereu ocazii să se plângă împotriva acelora care încearcă să asculte de Dumnezeu. El caută să facă să pară coruptă chiar slujirea lor cea mai bună şi cea mai vrednică de primit. Prin planuri nenumărate, foarte subtile şi nemiloase, se străduieşte să obţină condamnarea lor.

În propria putere, omul nu poate face faţă acuzaţiilor vrăjmaşului. El stă înaintea lui Dumnezeu în haine mânjite de păcat, mărturisindu-şi vinovăţia. Dar Isus, Apărătorul nostru, prezintă o rugăciune eficientă în favoarea tuturor acelora care, prin credinţă şi pocăinţă, şi-au predat Domnului viaţa pentru a fi păzită. El le susţine cauza şi, prin argumentele puternice ale Calvarului, îl biruie pe învinuitorul lor. Ascultarea Sa desăvârşită de Legea lui Dumnezeu I-a dat toată puterea în cer şi pe pământ, iar El cere de la Tatăl Său milă şi împăcare pentru omul vinovat. El Îi spune învinuitorului poporului Său: «Domnul să te mustre, Satano! Aceştia sunt răscumpăraţi cu sângele Meu, tăciuni scoşi din foc.» Iar acelora care se încred în El cu tărie le dă asigurarea: «Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare» (Zaharia 3:4).” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 586, 587

Întrebări pentru discuţie

1. Citiţi fragmentul din Ellen G. White notat mai sus. Cum lămureşte el marele adevăr al mântuirii prin credinţă? Cum putem găsi speranţă şi mângâiere în aceste cuvinte, în clipele noastre de mare descurajare din cauza defectelor şi a neajunsurilor personale? Cum putem învăţa să facem din acest mare adevăr o sursă de putere, care să ne ajute să nu-L părăsim pe Domnul din cauza simţământului de nevrednicie? Cum putem face din acest adevăr minunat o sursă de putere pentru a continua să-L iubim pe Domnul şi să păzim toate poruncile Sale?

2. În cadrul grupei, revedeţi întrebarea finală de la secţiunea de joi. De ce cădem atât de uşor în această capcană? La ce pericole ne expunem atunci când transformăm religia într-un fel de „serviciu de asistenţă socială”? Cum putem menţine o atitudine echilibrată?

3. Unele părţi din cartea lui Zaharia sunt dificile, dar putem desprinde din ea mai multe lecţii despre vieţuirea creştină. Care sunt lecţiile acestea?