Iubirea pecetluită prin legământ

Multora li s-a spus că termenul grecesc agape redă o dragoste care Îi este specifică numai lui Dumnezeu, în timp ce alți termeni, cum ar fi phileo, transmit alte tipuri de iubire, inferioare celei agape. Unii susțin și că agape redă o iubire unilaterală, care doar oferă, dar nu primește niciodată, o iubire complet independentă de răspunsul omului. Dar studiul atent asupra iubirii divine din Biblie arată că aceste idei, deși des întâlnite, sunt greșite. Iată de ce: (1) Agape face referire nu doar la iubirea lui Dumnezeu, ci și la iubirea umană, uneori chiar și la iubirea umană greșit investită (2 Timotei 4:10). (2) În toată Biblia sunt mulți alți termeni în afară de agape care fac referire la iubirea lui Dumnezeu. De exemplu, Isus a spus: „Tatăl Însuși vă iubește [phileo], pentru că M-ați iubit [phileo]” (Ioan 16:27). Prin urmare, phileo nu face referire la un tip inferior de iubire, ci inclusiv la dragostea lui Dumnezeu.

Scriptura ne învață și că iubirea lui Dumnezeu nu este unilaterală, ci profund relațională, în ideea că pentru Dumnezeu contează enorm dacă oamenii reflectă sau nu dragostea Lui în raport cu El și cu alți oameni.

Scriptura este clară: Dumnezeu iubește pe toată lumea. Cel mai cunoscut verset din Scriptură, Ioan 3:16, proclamă acest adevăr. Recitește-l sau spune-l din memorie!

1. Citește Psalmii 33:5 și 145:9. Ce ne învaţă aceste versete despre cât de mari sunt bunătatea și compasiunea lui Dumnezeu?

S-ar putea ca unii să creadă că nu sunt demni de iubire sau că Dumnezeu poate iubi pe oricine altcineva, dar nu și pe ei. Dar Biblia proclamă constant că fiecare persoană este iubită de Dumnezeu. Nu există niciun om pe care Dumnezeu să nu îl iubească. Și, pentru că iubește pe toată lumea, Dumnezeu dorește și ca toți să fie mântuiți.

2. Studiază 2 Petru 3:9; 1 Timotei 2:4 și Ezechiel 33:11. Care este dorinţa lui Dumnezeu pentru toţi oamenii?

Versetul de după Ioan 3:16 adaugă: „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3:17). Dacă ar depinde numai de Dumnezeu, fiecare ființă umană I-ar accepta iubirea și ar fi salvată. Dar Dumnezeu nu va forța pe nimeni să primească această iubire. Oamenii sunt liberi să o accepte sau să o respingă. Și, deși unii o resping, Dumnezeu nu încetează niciodată să îi iubească. În Ieremia 31:3, El îi declară poporului Său: „Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea.” Și în alte părți Biblia susține că iubirea lui Dumnezeu persistă pentru totdeauna (vezi, de exemplu, Psalmul 136). Dragostea lui Dumnezeu nu se termină niciodată. Este eternă. Nouă ne este greu să înțelegem lucrul acesta pentru că adesea ne este ușor să nu îi iubim pe alții, nu-i așa? Totuși, dacă fiecare dintre noi ar putea învăța să beneficieze de realitatea acelei iubiri – adică să cunoască personal iubirea lui Dumnezeu –, cât de diferit am trăi și i-am trata pe alții!

Dacă Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii, înseamnă că trebuie să iubească niște oameni destul de ticăloși, pentru că în lume sunt unii (destul de mulți, de fapt) de-a dreptul nemernici. Ce ar trebui să ne învețe iubirea lui Dumnezeu pentru acești oameni despre modul în care să încercăm să relaționăm și noi cu ei?

Biblia descrie adesea relația specială de iubire dintre Dumnezeu și noi folosind metafore legate de familie și legături de rudenie, în mod special metafora iubirii maritale sau materne. Acestea sunt folosite mai ales pentru a descrie relația dintre Dumnezeu și poporul cu care a încheiat un legământ. Este o relație de iubire pecetluită prin legământ, care implică nu numai dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Său, ci și așteptarea ca poporul să accepte această iubire și să Îl iubească, la rândul lui, pe Dumnezeu (și pe alții).

3. Ce stă la baza legământului dintre Dumnezeu și popor, conform explicaţiei din Deuteronomul 7:6-9?

Deuteronomul 7:9 descrie un tip special de iubire pe care Dumnezeu o manifestă față de cei din poporul cu care a făcut un legământ, o relație care depinde parțial de fidelitatea sau lipsa lor de fidelitate. Iubirea lui Dumnezeu nu este condiționată, dar relația de legământ cu poporul Său este. Cuvântul tradus prin „îndurare” în Deuteronomul 7:9, ḥesed, redă exact aspectul de legământ al iubirii divine (și nu numai). Ḥesed este deseori folosit pentru a descrie măreția milei, bunătății și iubirii lui Dumnezeu. Printre altele, ḥesed face referire la blândețea sau la dragostea statornică față de o persoană în cadrul unei relații existente de iubire reciprocă. De asemenea, descrie un sentiment care inițiază o astfel de relație, cu speranța că cealaltă parte va manifesta la rândul ei această bunătate iubitoare. Ḥesed-ul lui Dumnezeu arată că îndurarea Lui iubitoare este total demnă de încredere, consecventă și persistentă. Totuși, în același timp, primirea privilegiilor care vin odată cu ḥesed este condiționată, depinde de disponibilitatea poporului Său de a asculta și de a se achita de partea din relație (vezi 2 Samuel 22:26; 1 Împărați 8:23; Psalmii 25:10; 32:10; 2 Cronici 6:14).

Iubirea statornică a lui Dumnezeu este baza tuturor relațiilor de iubire, iar noi nu am putea niciodată egala acea iubire. Dumnezeu nu doar că ne-a adus la existență din proprie inițiativă, dar, prin Hristos, S-a dat pe Sine de bunăvoie pentru noi. Citește Ioan 15:13. Fără îndoială, expresia supremă a iubirii lui Dumnezeu este faptul că Domnul „S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8).

Cum poţi păstra constant în gândurile tale realitatea iubirii lui Dumnezeu? De ce este important să faci lucrul acesta?

Dumnezeu invită fiecare persoană la o relație strânsă de iubire cu El (vezi Matei 22:1-14). Răspunsul adecvat la această chemare implică ascultarea de porunca lui Dumnezeu de a-L iubi pe El și pe semenii noștri (vezi Matei 22:37-39). Va avea parte de beneficiile acestei relații cu Dumnezeu doar omul care decide de bunăvoie să-I accepte iubirea.

4. Studiază Osea 9:15; Ieremia 16:5; Romani 11:22 și Iuda 21 și meditează la posibilitatea ca privilegiile iubirii lui Dumnezeu să fie respinse și chiar pierdute.

În aceste texte și în altele, bucuria de a avea parte de privilegiile unei relații de iubire cu Dumnezeu este condiționată de răspunsul omului la iubirea Lui. Cu toate acestea, nu ar trebui să facem greșeala de a crede că Dumnezeu Se oprește vreodată din a iubi pe cineva. După cum am văzut, dragostea lui Dumnezeu este veșnică și, deși în Osea 9:15 Dumnezeu spune despre cei din poporul Său: „Nu-i mai pot iubi”, este important să nu uităm că ulterior în aceeași carte Dumnezeu declară: „Îi voi iubi cu adevărat” (Osea 14:4). Osea 9:15 nu poate însemna că Dumnezeu nu Își mai iubește deloc poporul, ci cel mai probabil se referă la caracterul condiționat al unui aspect sau privilegiu din cadrul relației cu Dumnezeu. Iar modul în care răspundem la iubirea Lui este esențial pentru continuarea acestei relații. „Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește și cine Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui” (Ioan 14:21). „Căci Tatăl Însuși vă iubește, pentru că M-ați iubit și ați crezut că am ieșit de la Dumnezeu” (16:27).

Aceste texte și altele ne învață că păstrarea privilegiilor unei relații mântuitoare cu Dumnezeu depinde de acceptarea de către noi a iubirii lui Dumnezeu (care implică dispoziția de a fi canale ale acelei iubiri). Din nou, lucrul acesta nu înseamnă că iubirea lui Dumnezeu dispare vreodată. Așa cum nu putem opri soarele să lumineze, dar ne putem feri de razele lui, nu putem opri iubirea eternă a lui Dumnezeu, dar putem respinge definitiv o relație cu El, renunțând astfel la ceea ce oferă ea, în mod special la perspectiva vieții veșnice.

Cum pot oamenii vedea și simţi realitatea iubirii lui Dumnezeu, fie că răspund sau nu la ea? De exemplu, cum transmite natura, chiar și după păcat, dragostea Lui?

Iubirea lui Dumnezeu este veșnică și întotdeauna nemeritată, dar avem posibilitatea de a o accepta sau a o respinge, însă doar pentru că Dumnezeu manifestă abundent și de bunăvoie iubirea Sa perfectă și eternă, care precedă orice faptă a noastră (Ieremia 31:3). Iubirea noastră pentru Dumnezeu este un răspuns la ceea ce ni s-a dat deja încă dinainte ca noi să fi cerut.

5. Ce se spune în 1 Ioan 4:7-20, mai ales în versetele 7 și 19, despre caracterul anterior al iubirii lui Dumnezeu?

Dragostea lui Dumnezeu este întotdeauna prima. Dacă Dumnezeu nu ne-ar iubi primul, nu L-am putea iubi la rândul nostru. Deși Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a iubi și a fi iubiți, El Însuși este fundamentul și sursa întregii iubiri. Putem alege însă să acceptăm sau nu această iubire și apoi să o reflectăm în viața noastră. Acest adevăr este ilustrat în parabola lui Hristos despre robul nemilostiv (vezi Matei 18:23-36). Acesta nu ar fi putut niciodată să-i achite stăpânului ce îi datora, cei 10.000 de talanți. Un talant însemna aproximativ 6.000 de dinari, 1 dinar fiind plata pe o zi a unui muncitor de rând (compară cu Matei 20:2). Prin urmare, i-ar fi luat unui muncitor de rând 6.000 de zile să câștige 1 talant. Pornind de la premisa că un lucrător obișnuit ar lucra efectiv 300 de zile pe an, câștigând 300 de dinari într-un an, înseamnă că ar fi nevoie de aproximativ 20 de ani să plătească 1 talant, care însuma 6.000 de dinari. Pentru 10.000 de talanți ar fi necesitat muncă timp de 200.000 de ani. Pe scurt, robul nu ar fi putut niciodată să plătească această datorie. Dar stăpânului i s-a făcut milă de slujitorul lui și l-a iertat de bunăvoie de această datorie imensă.

Însă, atunci când acest slujitor iertat a refuzat să ierte datoria mult, mult mai mică, de 100 de dinari, unuia dintre tovarășii lui slujitori și l-a aruncat în închisoare din cauza datoriei, stăpânul s-a înfuriat și și-a retras iertarea îndurătoare. Slujitorul a pierdut iubirea și iertarea stăpânului său. Deși mila lui Dumnezeu nu se termină niciodată, omul poate respinge sau chiar renunța la beneficiile îndurării, milei lui Dumnezeu.

Gândește-te la lucruri pentru care ai fost iertat și care a fost costul iertării tale de către Isus. Ce ar trebui să îţi spună lucrul acesta despre iertarea acordată de tine altora?

La fel cum slujitorul nu ar fi putut niciodată să îi returneze stăpânului ce îi datora, nici noi nu Îl putem răsplăti vreodată pe Dumnezeu. Nu am putea niciodată să câștigăm sau să merităm incredibila iubire divină. Citește Romani 5:8 și 1 Ioan 3:1. Ceea ce putem și ce ar trebui să facem este să reflectăm dragostea lui Dumnezeu față de alți oameni cât mai mult posibil. Dacă am primit atât de multă îndurare și iertare, cu cât mai mult ar trebui să manifestăm milă și iertare față de alții? Să ne amintim că slujitorul a pierdut mila și iertarea stăpânului pentru că nu le-a manifestat față de tovarășul lui de slujbă. Dacă Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, nu vom înceta să reflectăm iubirea Lui față de alții.

6. Studiază Ioan 15:12; 1 Ioan 3:16 și 4:17-12. Ce te învaţă aceste pasaje despre relaţia de iubire dintre om, semeni și Dumnezeu?

Isus le-a spus ucenicilor: „Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu” (Ioan 15:14). Și ce le-a poruncit Dumnezeu? Printre altele, le-a poruncit (și ne-a poruncit și nouă) să îi iubească pe alții la fel cum El îi iubea pe ei. Pe scurt, ar trebui să recunoaștem că ni s-a iertat o datorie infinită, de neachitat de către noi, dar care a fost achitată numai la cruce în numele nostru. Prin urmare, ar trebui să Îl iubim și să Îl lăudăm pe Dumnezeu și să trăim cu iubire și har față de alții. După cum ne învață Luca 7:47, cui i se iartă mult iubește mult, dar „cui i se iartă puțin iubește puțin”. Și care este acela dintre noi care nu realizează cât de mult i s-a iertat?

Dacă a-L iubi pe Dumnezeu presupune să-i iubim pe alții, ar trebui să împărtășim urgent mesajul dragostei lui Dumnezeu, atât prin cuvinte, cât și prin fapte. Ar trebui să-i ajutăm pe oameni în viața lor zilnică și să căutăm să fim un mijloc de transmitere a iubirii lui Dumnezeu. De asemenea, trebuie să-i îndreptăm spre Cel care le oferă perspectiva vieții veșnice într-un cer nou și pe un pământ nou – o creație complet nouă față de această lume, atât de stricată și de distrusă de păcat și de moarte, regretabilele roade ale respingerii iubirii lui Dumnezeu.

Ce pași preciși poţi face pentru a-L iubi pe Dumnezeu prin iubirea pentru alţii? Ce faci astăzi și în zilele următoare pentru a le arăta oamenilor dragostea lui Dumnezeu?

Suplimentar: Ellen G. White, Calea către Hristos, cap. 11

„Adu înaintea lui Dumnezeu nevoile, bucuriile, necazurile, grijile și temerile tale! N-o să poți să-L faci să Se simtă împovărat, nici obosit. Dacă El ține socoteală până și de perii capului tău, atunci nu va rămâne indiferent față de nevoile copiilor Săi. «Domnul este plin de milă și îndurare» (Iacov 5:11). Inima Sa iubitoare este mișcată de necazurile noastre și ne ascultă când Îi vorbim despre ele. Adu la El orice dificultate cu care te confrunți! Nimic nu este prea mare ca să poată fi îndurat de El, deoarece El ține lumile și guvernează toate lucrările universului. Nimic din ceea ce are o legătură de vreun fel cu pacea noastră nu este prea neînsemnat ca să fie luat în considerare de El. În experiența noastră nu există niciun capitol prea întunecat ca să-l poată citi și nici încurcături prea mari ca să le poată rezolva. Nicio nenorocire nu se poate abate asupra celui mai neînsemnat dintre copiii Săi, nicio îngrijorare nu-i poate chinui sufletul, nicio bucurie nu-l poate încânta și nicio rugăciune sinceră nu-i poate ieși de pe buze fără ca Tatăl ceresc să nu le observe, fără ca El să nu manifeste un viu interes pentru toate acestea. […] Legăturile dintre Dumnezeu și fiecare suflet sunt atât de strânse și de profunde, ca și când n-ar mai fi un alt om pe pământ de care El să Se îngrijească și pentru care să-L fi dat pe Fiul Său mult iubit” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 100).

Zilnic: 2 Corinteni 3 – 9; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 2

1. Cine este Duhul și ce este unde este Duhul Domnului?
2. De ce noi „nu dăm nimănui niciun prilej de poticnire”?
3. Îi părea rău apostolului că i-a întristat pe corinteni prin epistola dintâi?
4. Cum trebuiau pregătite darurile ca „să fie gata”?
5. Prin ce se deosebeau bărbaţii care aveau să fie învăţătorii lumii?