Prins și judecat

Capitolele 14 – 16 din Marcu sunt cunoscute drept capitolele patimilor, deoarece descriu suferința, moartea și învierea Domnului Isus. După cum am notat la Studiul 9, ultimele șase capitole din Marcu acoperă numai aproximativ o săptămână. Majoritatea evenimentelor din Marcu 14 – 16 au loc în joia sau în vinerea acestei Săptămâni a Patimilor. Moartea Domnului Isus va avea loc vinerea, iar învierea, duminica.

Studiul din această săptămână se concentrează asupra capitolului 14 din Marcu, începând cu a cincea povestire în ramă, care îmbină două acțiuni opuse în legătură cu Isus. Urmează Cina cea de Taină, sau Cina Domnului, după care vine chinul Lui din Ghetsimani. Acolo este arestat și dus înaintea conducătorilor pentru a fi judecat. Scena judecății este legată de renegarea lui Isus de către Petru, alcătuind a șasea și ultima dintre povestirile în ramă din Marcu. Din nou este vorba de două acțiuni opuse, dar, printr-o paradoxală turnură, ele afirmă același adevăr.

Două intrigi contrastante se desfășoară în paralel în cadrul narațiunii. Într-un stil alert, Marcu îi prezintă cititorului aceste intrigi conflictuale, dezvăluind în același timp victoria lui Isus.

1. Citește Marcu 14:1-11. Care două relatări se întrepătrund aici și cum se completează una pe cealaltă?

Mai erau două zile până la Paște. Întâlnirea a avut loc fie în noaptea de marți, fie în miercurea acelei săptămâni. Conducătorii religioși au un plan și un timp stabilit. Mai au nevoie doar de un agent prin care să-și atingă scopul. Identitatea acestuia este surprinzătoare.

Acest pasaj este a cincea povestire în ramă din Marcu (vezi Studiul 3). Istorisirea complotului împotriva lui Isus este legată de cea a unei femei care unge capul lui Isus cu un mir prețios. Două personaje asemănătoare acționează complet diferit, creând un contrast ironic, paradoxal.

Marcu nu dezvăluie cine este femeia din această istorisire. Darul incredibil oferit de ea lui Isus contrastează cu viclenia de care dă dovadă Iuda în trădarea Domnului Său. Numele ei nu este dezvăluit; despre el ni se spune că este unul dintre cei 12. Valoarea darului ei este menționată; prețul lui este doar promisiunea primirii unor bani.

Nu se precizează niciun motiv pentru care femeia face acest lucru, dar musafirii de la cină sunt revoltați de ceea ce ei consideră că este o mare risipă a salariului pe aproape un an, transformat în parfumul turnat pe Isus. Isus însă intervine în apărarea ei și spune că ceea ce a făcut această femeie va fi inclus în proclamarea Evangheliei în lume, spre pomenirea ei. Este ceva de neuitat. Într-adevăr, toate cele patru evanghelii relatează această secvență într-un fel sau altul, probabil datorită cuvintelor lui Isus care imortalizează fapta ei.

Și trădarea lui Iuda e de neuitat. Marcu sugerează că motivația lui a fost lăcomia. Evanghelia lui Ioan exprimă clar lucrul acesta (Ioan 12:4‑6).

Marcu întrebuințează un joc de cuvinte în jurul termenului „bun(ă)/ bine” pentru a ilustra că sunt în desfășurare două motive sau intrigi. Isus spune în Marcu 14:6 că fapta/lucrarea femeii este „bună” (NTR, BTF) și adaugă că săracilor li se poate face „bine” întotdeauna (Marcu 14:7). Apoi, în Marcu 14:9, numește fapta ei parte din „Vestea Bună” (BVA)/ „Evanghelie”. Pe de altă parte, în Marcu 14:11, Iuda caută „un prilej nimerit/bun” pentru a-L trăda pe Isus. Acest joc de cuvinte sugerează că acest complot al oamenilor de a-L distruge pe Mesia va deveni de fapt parte din istoria Evangheliei pentru că aduce la îndeplinire voia lui Dumnezeu de a-Și da Fiul pentru salvarea omenirii.

Cum ne ajută Romani 8:28 să explicăm ce se va întâmpla aici?

2. Citește Marcu 14:22-31 și Exodul 24:8. Ce semnificaţie importantă pentru credinţa creștină găsim în acest pasaj?

Marcu 14:12 consemnează că aceasta este prima zi a Sărbătorii Azimelor, când se jertfea mielul pentru Paște. Masa avea loc joi seara.

La Cina cea de Taină, Isus instituie o slujbă nouă comemorativă. Este o tranziție de la sărbătoarea evreiască a Paștelui și este direct legată de ieșirea poporului Israel din Egipt și de dobândirea statutului de popor al lui Dumnezeu la Sinai. La pecetluirea legământului, în Exodul 24:8, Moise stropește poporul cu sângele jertfei și spune: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”

Este surprinzător faptul că în cadrul Cinei Domnului/Sfintei Cine, pe care Isus o instituie aici, nu se folosește în niciun fel mielul de la masa de Paște. Aceasta pentru că Isus este Mielul lui Dumnezeu (compară cu Ioan 1:29). Pâinea de la Cina Domnului reprezintă trupul Său. Noul legământ (compară cu Ieremia 31:31-34) este pecetluit cu sângele lui Isus, reprezentat prin pahar. El spune: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți” (Marcu 14:24).

Apoi, în mijlocul tuturor acestor lucruri, Isus prezice că toți ucenicii Săi Îl vor părăsi. El citează Zaharia 13:7, care vorbește despre sabia care lovește păstorul și oile care se risipesc. Isus este păstorul, iar ucenicii Săi sunt oile. Este un mesaj dur și deprimant. Dar Isus adaugă un mesaj de speranță, repetând prezicerea privitoare la învierea Sa. De data aceasta adaugă că va merge înaintea ucenicilor în Galileea. Această prezicere este cea la care va face referire tânărul de la mormântul lui Isus, în Marcu 16:7, prin urmare are o semnificație deosebită aici.

Toate acestea sunt însă prea greu de acceptat de ucenici, mai ales de Petru, care susține că și dacă toți ceilalți L-ar părăsi, el nu-L va părăsi. Cu toate acestea, Isus continuă cu limbajul solemn și prezice că Petru se va lepăda de El de trei ori înainte ca să cânte cocoșul de două ori. Această predicție va juca un rol crucial în scena procesului lui Isus și a lepădării lui Petru de El; prin urmare, are un rol esențial și aici.

Ce poţi învăţa din toate momentele în care I-ai promis lui Dumnezeu că vei face sau nu un anumit lucru, dar ai sfârșit neţinându-te de cuvânt?

3. Citește Marcu 14:32-42. Pentru ce S-a rugat Isus în Ghetsimani și ce răspuns a primit?

Ieșind din Ierusalimul înconjurat de ziduri, unde mâncaseră Paștele, Isus și ucenicii Săi au trecut valea Chedron pentru a ajunge într-o grădină de pe colinele Muntelui Măslinilor. Numele Ghetsimani înseamnă presă de ulei, sugerând că în apropiere se afla o presă de procesare a uleiului de măsline. Nu se cunoaște locul exact, pentru că romanii au tăiat toți arborii de pe Muntele Măslinilor în timpul asediului din anul 70 d.H.

După ce intră în grădină, Isus îi lasă pe ucenici acolo și merge mai departe cu Petru, Iacov și Ioan. Apoi însă îi lasă și pe aceștia trei și înaintează de unul singur. Această distanțare în spațiu sugerează faptul că Isus devine din ce în ce mai izolat și mai singur în fața suferinței Sale viitoare.

Isus Se roagă ca paharul suferinței să fie îndepărtat, dar numai dacă este voia lui Dumnezeu (Marcu 14:36). El folosește termenul aramaic Abba, pe care Marcu îl traduce cu „Tată”. Termenul nu înseamnă „tati/ tăticule”, așa cum au sugerat unii. Termenul folosit de un copil pentru a se adresa tatălui său era abi (vezi Raymond E. Brown, The Death of Messiah, Anchor Bible Reference Library, 1994, vol. 1, p. 172, 173). Cu toate acestea, folosirea termenului Abba, Tată, implică într-adevăr o legătură familială strânsă, care nu trebuie neglijată.

Isus Se roagă pentru îndepărtarea paharului suferinței. Dar Se supune voii lui Dumnezeu (compară cu Rugăciunea Domnească, Matei 6:10). Din restul narațiunii patimilor reiese clar că răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea lui Isus este „Nu!” Nu va îndepărta cupa durerii, pentru că prin acea experiență îi este oferită lumii salvarea.

Când te confrunți cu necazuri, ești încurajat de faptul că ai prieteni care te susțin. În Filipeni 4:13, Pavel vorbește despre faptul că poate face totul prin Hristos, care îl întărește. Dar mulți uită versetul următor, Filipeni 4:14, unde apostolul începe cu „dar/însă”. Acolo el scrie: „Însă ați făcut bine că ați fost alături de mine în necaz” (NTR). Același lucru Și l-ar fi dorit Isus în Ghetsimani. De trei ori a venit căutând alinare din partea ucenicilor. De trei ori i-a găsit dormind. La sfârșit, îi trezește să meargă cu El la judecată. El este pregătit. Ei, nu.

4. Citește Marcu 14:43-52. Ce se întâmplă aici și este crucial pentru planul de mântuire?

Este șocant că unul dintre cei mai apropiați tovarăși ai lui Isus L-a trădat în fața adversarilor Lui. Evangheliile nu intră în prea multe detalii cu privire la motivele lui Iuda. Dar Ellen G. White scrie: „Din fire, Iuda avea o puternică iubire de bani, dar nu fusese dintotdeauna atât de corupt ca să poată face o faptă ca aceasta. El nutrise spiritul rău al avariției până când acesta a devenit motivul dominant al vieții sale. Iubirea lui pentru Mamona a fost mai mare decât iubirea pentru Domnul Hristos. Devenind rob al acestui viciu, el s-a predat lui Satana și avea să fie târât adânc în păcat” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 716).

Trădarea în sine este detestată de toată lumea, chiar și de cei care se folosesc de trădători (compară cu Matei 27:3-7). Dar fapta lui Iuda este cu atât mai abominabilă cu cât caută să își ascundă trădarea sub masca prieteniei. El spune mulțimii că bărbatul pe care el Îl va săruta este Cel care trebuie arestat. Se pare că Iuda voia să își ascundă perfidia de Isus și de ceilalți ucenici.

Haosul se dezlănțuie când mulțimea Îl prinde pe Isus. Cineva scoate o sabie (Ioan 18:10,11 spune că a fost Petru) și taie urechea slujitorului marelui-preot. Isus Se adresează oamenilor din mulțime, mustrându-i că fac în secret ceea ce le-a fost teamă să facă în mod deschis, când El îi învăța pe oameni în templu. Dar Isus încheie cu o referire la împlinirea Scripturilor. Un alt semn al dublei intrigi care se desfășoară în narațiunea patimilor – că voia lui Dumnezeu se împlinește chiar și în timp ce voia omului acționează să Îl distrugă pe Mesia.

Toți ucenicii fug, inclusiv Petru, care va apărea totuși din nou, urmându-L pe Isus de la distanță și sfârșind prin a da el însuși de necaz. Dar Marcu 14:51,52 menționează un tânăr care Îl urma pe Isus – un detaliu consemnat doar aici, nicăieri altundeva în evangheliile canonice. Unii cred că este vorba chiar de Marcu, lucru ce nu poate fi dovedit. Ceea ce este remarcabil este că fuge dezbrăcat. Tânărul, în loc să lase totul ca să „Îl urmeze pe” Isus, lasă totul ca să „fugă de” Isus.

Gândește-te la ideea de a fi robul chiar și al unui singur viciu (doar un viciu l-a determinat pe Iuda să facă ce a făcut). Cât de mult urăști păcatul?

5. Citește Marcu 14:60-72. Compară comportamentul Domnului Isus în aceste împrejurări și comportamentul lui Petru. Ce lecţie înveţi din aceste diferenţe?

Marcu 14:53-59 descrie cum a fost adus Isus în fața sinedriului și prima parte a procesului Său. Este deosebit de frustrant. Conducătorii încearcă în mod repetat să își demonstreze acuzațiile la adresa lui Isus. Scriitorul evangheliei notează cum mărturiile erau false, iar martorii nu cădeau de acord. În cele din urmă, marele-preot se ridică și se adresează direct lui Isus. La început Isus nu răspunde, dar apoi marele-preot Îl pune sub jurământ înaintea lui Dumnezeu (vezi Matei 26:63) și Îl întreabă direct dacă este Mesia. Isus recunoaște sincer și deschis că este, apoi face referire la textul din Daniel 7:13,14, care vorbește despre Fiul omului care stă la dreapta lui Dumnezeu și va veni pe norii cerului. Acest lucru este prea mult pentru marele-preot, care își sfâșie hainele și cere condamnarea lui Isus, pe care conciliul o acordă imediat. Conducătorii încep să Îl umilească pe Isus – să Îl scuipe, să Îi acopere fața, să Îl bată și să Îi ceară să facă profeții.

În timp ce Isus Se află înăuntru, este judecat și dă o mărturie dreaptă, Petru este afară și exprimă o minciună. Aceasta este a șasea și ultima povestire în ramă din Marcu, iar aici ironia situației se evidențiază în mod special. Sunt două personaje paralele, Isus și Petru, care acționează în mod diferit. Isus dă o mărturie dreaptă, iar Petru una mincinoasă. De trei ori este Petru abordat de o slujitoare sau de martori și de fiecare dată neagă orice legătură cu Isus, ba chiar blestemă și înjură în acest sens.

În acel moment se aude un cocoș care cântă pentru a doua oară, iar Petru își amintește brusc de profeția lui Isus că se va lepăda de Domnul său de trei ori chiar în noaptea aceea. Distrus, izbucnește în lacrimi. Iată ironia izbitoare, paradoxul – la sfârșitul procesului Său, Isus este legat la ochi și lovit, după care I se poruncește să prorocească. Era o bătaie de joc, de vreme ce nu putea vedea cine L-a lovit. Dar, chiar în momentul în care ei fac lucrul acesta, Petru Îl reneagă pe Isus în curtea de jos, împlinind exact una dintre profețiile Lui. Prin urmare, renegându-L pe Isus Petru demonstrează că Isus este Mesia.

Ce cuvinte de speranţă ai adresa cuiva care, deși dorește să Îl urmeze pe Isus, nu reușește uneori? Care dintre noi nu s-a lovit de eșec când încerca să facă ce dorește Isus?

Suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, cap. 75, 76

„În timp ce blestemele înjositoare erau încă pe buzele lui Petru, iar cântatul pătrunzător al cocoșului îi răsuna încă în urechi, privirea Mântuitorului s-a întors de la judecătorii încruntați spre sărmanul Său ucenic. În același timp, privirea lui Petru a fost atrasă de Învățătorul său. În privirea aceea blândă, el a citit milă adâncă și întristare, dar nu se afla în ea nicio umbră de mânie.

Vederea acelei fețe palide și suferinde, privirea aceea plină de compasiune și iertare au străpuns inima lui Petru asemenea unei săgeți. Conștiința i-a fost trezită. Memoria i s-a împrospătat. Petru și-a amintit de promisiunea făcută cu câteva ore înainte, că va merge cu Domnul său la închisoare și la moarte. Și-a amintit de amărăciunea sa atunci când Mântuitorul i-a spus în camera de sus că, în aceeași noapte, se va lepăda de trei ori de Domnul său. Petru tocmai declarase că nu-L cunoaște pe Isus, dar acum el își dădea seama cu o chinuitoare durere cât de bine îl cunoștea Domnul său și cât de bine citise Domnul în inima lui falsitatea care îi era chiar și lui necunoscută” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 712 , 713).

Studiu zilnic

Biblia: Marcu 5 – 11;

De ce cuvinte nu a ținut seama Isus?

Ce a făcut copila demonizată după ce a fost vindecată?

Ce trebuie să facă persoana care dorește să vină după Isus?

Care lucru este cu neputință la oameni?

Ellen G. White: Divina vindecare, cap. „În contact cu alţii”

Care este argumentul cel mai convingător și apelul cel mai solemn?