Studii biblice

Aprofundează valorile Scripturii cu ajutorul studiilor în format audio

Creşterea în Hristos

STUDIUL 5 » 27 OCTOMBRIE-2 NOIEMBRIE
Text de memorat: „A dezbracat domniile si stapânirile si le-a facut de ocara înaintea lumii, dupa ce a iesit biruitor asupra lor prin cruce." (Coloseni 2:15)
0:00
0:00

Gândul central: Biruinta obtinuta de Domnul Hristos pe cruce ne arata cât de mare poate fi biruinta crestinului.

Adaugirea adusa punctelor fundamentale de credinta ale bisericii si votata cu ocazia Sesiunii Conferintei Generale din 2005, poarta titlul „Cresterea în Hristos”. Din aceasta denumire putem desprinde urmatoarele idei semnificative: Domnul Isus a înfrânt puterile demonice si fortele raului; prin El, este posibila biruinta asupra acestor puteri si asupra manifestarilor lor din trecutul unui om; exista câteva conditii necesare pentru ca omul sa dobândeasca aceasta biruinta.

Vom studia aceste idei pe parcursul urmatoarelor trei studii. Saptamâna aceasta, vom studia despre natura biruintei câstigate de Hristos la cruce. Prin aceasta biruinta asupra pacatului si asupra tuturor fortelor care lupta împotriva omului si împotriva lumii create de Dumnezeu, Domnul Hristos a dobândit mântuirea noastra.

Pe masura ce întelegem mai bine ce a facut Hristos pentru noi, suntem mai bine pregatiti sa întelegem binecuvântarile de care ne putem bucura chiar si în viata aceasta. Biruinta Sa poate fi si a noastra daca o cerem personal, deoarece trebuie sa ne însusim tot ce a facut Isus pentru noi. Biruinta nu îi este oferita nimanui în mod automat.

Rascumpararea

Crestinismul este religia rascumpararii. El sustine ca omul este salvat de degradarea adusa de pacat prin ceea ce a facut pentru el altcineva, adica Domnul Isus. Religia crestina nu este o religie a legii, în care omul poate scapa de condamnare prin eforturile sale de a face fapte bune. Este o religie a rascumpararii, întrucât, potrivit Bibliei, fara Hristos, noi suntem robi ai pacatului (Ioan 8:34) si ne aflam sub condamnarea la moarte (Romani 6:23). Noi nu putem iesi singuri din aceasta stare. Situatia în care se afla pacatosul impune o interventie din exterior, iar interventia aceasta presupune platirea unui pret. Potrivit învataturii clare a Noului Testament, pretul acesta a fost moartea lui Isus pe cruce.

1. Ce ne spun despre rascumparare pasajele urmatoare.

Isaia 35:10 ____________________________________________________
Marcu 10:45 ____________________________________________________
Galateni 4:4,5 _________________________________________________
Tit 2:14 _______________________________________________________
Evrei 9:12 _____________________________________________________
1 Petru 1:18,19 ________________________________________________

Din perspectiva Noului Testament, moartea rascumparatoare a lui Isus Hristos este sacrificiala si înlocuitoare. El S-a asezat în locul nostru, S-a jertfit în locul nostru si a suferit de dragul nostru soarta noastra, pentru ca noi sa nu mai avem parte de ea. Unii resping ideea aceasta fiindca nu pot accepta gândul ca un om sa sufere în locul altui om (în special în locul unuia care este vinovat), dar ea este esenta mesajului Evangheliei.

„Asadar, când vorbeste despre rascumparare, Noul Testament vrea sa spuna ca Hristos a platit pretul de rascumparare … În masura în care pretul platit trebuie sa corespunda achizitiei facute, lucrul acesta indica o echivalenta, o substituire.” (Leon Morris, The Apostolic Preaching of the Cross, pag. 61)Gândeste-te la câteva lucruri din viata ta pe care le consideri imposibil de schimbat, în dreptul carora esti convins(a) ca nu poti face nimic.

Gândeste-te acum ca nu putem face absolut nimic pentru a ne salva singuri. Cum ne ajuta gândul acesta sa întelegem ce a facut Domnul Hristos pentru noi pe cruce. Ce impact ar trebui sa aiba asupra vietii noastre constientizarea acestui fapt.

Sclavi eliberati

Când întelegem ca rascumpararea este eliberarea dintr-o forma de sclavie care necesita o interventie exterioara, tragem concluzia ca omul pacatos este tinut ostatic de o forta sau de o putere mai mare decât el. Dar trebuie mai întâi sa raspundem la întrebarea urmatoare: Ce putere îl tine rob pe omul pacatos.

2. Studiaza Romani 6:12-23. Observa ca în versetele 18, 20 si 22, Pavel vorbeste despre libertate („slobozenie”). În ce context. Ce vrea sa spuna el aici.

Gândeste-te ce spune Pavel în acest pasaj si în Romani 6:1-11. La început, el arata ce se întâmpla cu ocazia botezului crestin si apoi prezinta câteva lucruri care trebuie sa moara împreuna cu Hristos la botez. Dupa aceea, îl îndeamna pe crestinul care a devenit una cu Hristos sa dea dovada ca acum este robul lui Hristos, Cel care l-a eliberat de sub puterea pacatului.

Ideea principala transmisa aici de Pavel este aceea ca, prin Hristos, putem fi eliberati de puterea înrobitoare a pacatului, oricât de mult a fost corupta de pacat firea noastra. Exista oare vreun om care sa nu fi vazut cât de distrugatoare poate fi aceasta robie, care sa nu fi vazut oameni ruinati de pacat, exista vreun om care sa nu se fi luptat cu puterea pacatului manifestata în viata lui. Pacatul este, cu siguranta, cel mai mare dusman cu care avem de luptat.

Dar si mai rau este faptul ca robia aceasta nu a fost impusa în mod exclusiv din exterior, ci vine si din interiorul nostru. Cum putem fi eliberati de o robie care vine dinauntrul nostru, din însasi natura noastra.

Dupa cum se afirma în versetele de mai sus, solutia se gaseste numai în puterea lui Isus care a obtinut biruinta pentru noi si care ne ofera puterea de a birui. Prin Hristos, noi suntem iertati de pacate si, mai mult decât atât, murim fata de ele si suntem eliberati de ele. Ele nu ne mai domina. Fagaduintele acestea sunt uimitoare, sunt impresionante si fiecare om care marturiseste Numele lui Hristos trebuie sa ceara împlinirea lor în dreptul lui.

Care a fost experienta ta cu puterea înrobitoare si brutala a pacatului. Cum te poti deprinde sa te prinzi de fagaduintele minunate ale eliberarii prin Isus.

Domniile si stapânirile(1)

Biblia arata ca omenirea se afla sub stapânirea fortelor raului care cauta sa ne înrobeasca si sa ne distruga. Marea lupta este urmarea interventiei Domnului împotriva lor. Vestea buna este ca, dupa jertfa Sa, biruinta îm-potriva lor este asigurata, chiar daca lupta continua. Conflictul este dra-matic, este universal si este aprig, dar biruinta este a lui Dumnezeu, iar noi putem avea parte de ea, prin credinta.

3. Ce ne spun urmatoarele versete despre realitatea acestei lupte. Ce speranta si ce fagaduinte gasim în ele. 1 Ioan 3:8; 5:19; Ioan 12:31; 16:11; Efeseni 6:12; Coloseni 1:16; 2:15; Romani 8:38,39.

Multi oameni din secolul al XXI-lea nu cred decât în ceea ce sustine stiinta. Ei privesc lucrurile dintr-o perspectiva strict naturalista, singura pe care o considera valida. Ideea ca lumea ar fi populata de forte ale raului si ca ar fi dominata de puteri demonice ostile este considerata de ei o ramasita a unei epoci a superstitiilor si a ignorantei. Totusi Biblia asaza sub denumirea de „domnii” si „stapâniri” o varietate de forte ostile, incluzându-le în realitatea lumii noastre. Conceptia biblica încorporeaza concepte naturaliste si stiintifice, dar nu le asaza la temelia tuturor cunostintelor despre realitate. Viziunea Bibliei asupra lumii este suficient de larga pen-tru a cuprinde si conceptul de supranatural.

Spre exemplu, în Romani 8:38, cuvântul grecesc tradus cu „stapâniri” este archai, care poate avea sensul atât de „autoritati civile”, cât si de „puteri supranaturale rele care încearca sa îi ia pe oameni în stapânire”. În Efeseni 6:12, expresia „stapânitorilor întunericului acestui veac” poate fi tradusa si prin „conducatorilor acestei lumi întunecate”.

„Este clar ca Pavel se refera la spiritele rele care exercita un anumit grad de autoritate asupra lumii. Compara cu expresia «stapânitorul lumii acesteia», care îl descrie pe Satana, în Ioan 12:31; 14:30; 16:11. Faptul ca Diavolul este o fiinta era un fapt la fel de clar si pentru Ioan (Apocalipsa 2:10; 12:10).” (Comentariul biblic AZS, vol. 6, pag. 1044)

Ce forme de manifestare ia realitatea marii lupte în viata ta. În ce as-pecte simti intensitatea acestei lupte. Care este singura cale prin care poti fi înfrânt(a) în aceasta lupta, desi ai promisiunea biruintei obtinute de Domnul Hristos în dreptul tau.

Domniile si stapânirile(2)

Cuvântul archai tradus cu „stapâniri” poate avea sensul de „autoritati civile”, dar si de „puteri supranaturale care încearca sa ia în stapânire via-ta oamenilor”. Un alt cuvânt este stoicheia – „elemente” sau „substante elementare ori principiu elementar”. Contextele ne dezvaluie alte aspecte ale lumii cazute din care am fost rascumparati prin biruinta de la cruce.

4. De ce alte lucruri am fost eliberati prin Isus, în afara de eliberarea de puterile rele. Coloseni 2:8,14,20; Galateni 4:1-11, în special versetele 3 si 9.

Termenul „puteri” utilizat de Pavel, pare a adauga lânga sensul de „fiinte spirituale” si pe cel de „forte, sau puteri care stapânesc peste viata oamenilor, dar nu sunt divine”: puterea politica sau sociala, puterea traditiei si chiar puterea religioasa. Cuvântul stoicheia („învataturi începatoare”) din Galateni 4:3,9 se refera la sistemul de învataturi pagâne din care fu-sesera scosi crestinii galateni. Este utilizat si cu referire la unele aspectele ale sistemului de legi iudaice antice, iar în Coloseni 2:8,20, se refera meta-foric la principiile filosofice ale lumii.

„În Isaia 24:21, expresia «pe pamânt, pe împaratii pamântului» ne lasa sa întelegem ca «în cer, ostirea de sus» se refera la Satana si la îngerii rai. Pavel îl numeste pe Satana «domnul puterii vazduhului» (Efeseni 2:2), iar pe conducatorii nevazuti ai raului îi numeste «stapânitorii întunericului acestui veac … care sunt în locurile ceresti» (Efeseni 6:12). În 1 Corinteni 15:24,25, Pavel vorbeste despre faptul ca Hristos a supus toate aceste puteri. Isaia prevede timpul în care îngerii rai si oamenii rai vor suferi cu totii pedeapsa – vezi Matei 25:41; 2 Petru 2:4,9; Apocalipsa 20:10-15.” (Comentariul biblic AZS, vol. 4, pag. 198, 199)

Biblia ne învata ca viata este stapânita de o varietate de puteri, atât personale, cât si impersonale. Fara Hristos, omul ramâne la discretia lor, indiferent de forma pe care o au. Presiunile momentului, frica de viitor si exigentele vietii, ale societatii, ale traditiei si ale ideologiei pot exercita o influenta care sa ne desparta de Domnul. Însa, prin Hristos, noi am fost eliberati de pacate si de robia fata de aceste „puteri”. Avem nevoie sa întelegem în ce consta biruinta Sa si sa o cerem si în dreptul nostru.

Pe lânga realitatile supranaturale din lumea noastra, cu ce alte forte si influente te lupti, cu ce forte si puteri ostile tie si credintei tale te confrunti. Mai întâi, e nevoie sa identifici care sunt ele si apoi sa ceri împlinirea fagaduintelor pe care le ai prin Isus ca sa poti câstiga biruinta asupra lor.

Descoperirea ucigasului

Hristos a venit în lume ca sa nimiceasca lucrarile Diavolului (Evrei 2:14) si a facut acest lucru la cruce. Dar, daca El l-a înfrânt pe Diavol si a înfrânt domniile si stapânirile, atunci noi de ce ne mai luptam cu ele. De ce mai are Diavolul libertatea de a da târcoale ca un leu care racneste si cauta pe cine sa înghita.

5. Care sunt cele trei verbe folosite de Pavel în Coloseni 2:15 pentru a des-crie ce s-a întâmplat la cruce. Ce întelegem de aici.

Hristos „a dezbracat domniile” („a dezbracat de putere domniile” – NTR) Cuvântul apekduomai are sensul propriu de „a dezbraca pe cineva de haine”. Putem întelege ca Hristos a luat armele domniilor, adica le-a dezarmat. Despre ce fel de arme este vorba aici. „Viata de biruinta a lui Hristos, al carei punct culminant a fost Calvarul, a rostit condamnarea în dreptul Diavolului. Masca lui a fost data la o parte. Metodele lui de lucru au fost dezvaluite înaintea îngerilor si înaintea întregului univers. El a dat în vileag adevaratul caracter al acestuia … Prin crucea Sa, Isus Hristos a dezbracat domniile si puterile întunericului de haina pozitiei si autoritatii lor ca domni ai acestei lumi si de armura puterii lor în lupta împotriva binelui.” (Comentariul biblic AZS, vol. 7, pag. 205)

6. Cum au fost facute de ocara „puterile” la cruce. Ce realitate a fost des-coperita. Ioan 8:44

Pavel foloseste expresia thriambeuo, „sarbatoare”. Isus era pe cruce, suferind în aparenta o mare înfrângere, dar Biblia o numeste biruinta! Biruinta aceasta a dovedit ca Satana este un ucigas, asa cum afirmase Isus. Datorita crucii, în curând stapânirea puterilor se va încheia complet si definitiv, când Hristos va nimici „orice domnie, orice stapânire si orice putere” (1 Corinteni 15:24), iar ultimul vrajmas care va fi distrus va fi moartea (vers. 26). Pâna atunci, trebuie sa rezistam, sa ducem lupta credintei prin puterea lui Dumnezeu, care este oferita tuturor celor care o cer.

Dupa moartea lui Hristos, „Satana a vazut ca masca sa a fost smulsa. Gu-vernarea sa fusese descoperita înaintea îngerilor necazuti si înaintea universului ceresc. El se descoperise ca ucigas. Varsând sângele Fiului lui Dumnezeu, el s-a detasat singur de simpatia fiintelor ceresti … Si, pentru binele omului, existenta lui Satana trebuie sa continue. Omul, ca si îngerii, trebuie sa vada contrastul dintre Printul luminii si printul întunericului. El trebuie sa aleaga cui vrea sa slujeasca.” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 761)

Studiu suplimentar

Citeste Ellen G. White, Principiile fundamentale ale educatiei crestine, cap. „Cartea cartilor”; Istoria mântuirii, cap. „Spiritismul”; Tragedia veacurilor, cap. 31.„Se da o lupta nevazuta de ochii omului. Ostirea Domnului este pe teren, cautând sa salveze suflete. Dar si Satana si oastea lui sunt la lucru, încercând orice cale cu putinta sa însele si sa nimiceasca. […] Zi dupa zi, lupta merge înainte. Daca ochii nostri s-ar putea deschide sa-i vada la lucru pe agentii binelui si pe cei ai raului, atunci n-ar mai fi flecareala, usuratate, glume si zeflemea. Daca toti s-ar îmbraca cu toata armura lui Dumnezeu si ar purta barbateste bataliile Domnului, s-ar câstiga biru-inta care ar face sa tremure împaratia întunericului.” (Ellen G. White, Marturii, vol. 6, pag. 41)„Când cauta sa ajunga în armonie cu Dumnezeu, oamenii constata ca vrajmasia împotriva crucii lui Hristos nu a încetat. Domniile si stapânirile spiritelor nelegiuite din locurile nevazute sunt gata de lupta contra tu-turor acelora care doresc sa respecte Legea cerului. Asadar, în loc sa se întristeze din cauza persecutiei, ucenicii lui Hristos ar trebui sa se bucure, deoarece persecutia constituie o dovada ca merg pe urmele Domnului lor.” (Ellen G. White, Cugetari de pe Muntele Fericirilor, pag. 29, 30)

Întrebari pentru discutie

1. Citeste cu mai multa atentie Evrei 2:14,15. Moartea este descrisa aici ca mijloc de înrobire. Observa, de asemenea, si accentul pus pe frica noastra de moarte. De ce ne este atât de frica de moarte. În ce sens suntem robii mortii. Ce este moartea pentru crestinul liber în Hristos.

2. Pentru unii oameni, ideea existentei fortelor demonice este doar o superstitie; altii însa traiesc toata viata lor cu frica de aceste forte. Cum pot crestinii sa aiba o conceptie echilibrata despre puterile demonice si totodata sa înteleaga ce a facut Hristos pentru noi în lupta împotriva lor.

3. Ce exemple poti sa dai despre modul în care fortele raului controleaza si influenteaza diferite puteri ale lumii.

4. Cum ne ajuta aceasta conceptie despre marea lupta sa întelegem existenta neîntrerupta a raului, chiar si dupa biruinta obtinuta de Hristos pe cruce.

2012 Creșterea în Hristos

Marea luptă, un concept fundamental
STUDIUL 1 » 29 OCTOMBRIE-5 OCTOMBRIE
Apocalipsa si Dumnezeul pe care ea Îl descopera
STUDIUL 2 » 6 OCTOMBRIE-12 OCTOMBRIE
Omul – lucrarea mâinilor lui Dumnezeu
STUDIUL 3 » 13 OCTOMBRIE-19 OCTOMBRIE
Mântuirea, singura solutie
STUDIUL 4 » 20 OCTOMBRIE-26 OCTOMBRIE
Creşterea în Hristos
STUDIUL 5 » 27 OCTOMBRIE-2 NOIEMBRIE
Biruinta asupra forțelor răului
STUDIUL 6 » 3 NOIEMBRIE - 9 NOIEMBRIE
Înarmarea pentru biruință
STUDIUL 7 » 10 NOIEMBRIE -16 NOIEMBRIE
Biserica în slujba oamenilor
STUDIUL 8 » 17 NOIEMBRIE -23 NOIEMBRIE
Biserica – ceremonii și ritualuri
STUDIUL 9 » 24 NOIEMBRIE - 30 NOIEMBRIE
Legea și Evanghelia
STUDIUL 10 » 1 DECEMBRIE - 7 DECEMBRIE
Viața creștină
STUDIUL 11 » 8 DECEMBRIE - 11 DECEMBRIE
Evenimentele finale – Domnul Isus si cei mantuiti
STUDIUL 12 » 15 DECEMBRIE - 21 DECEMBRIE
La înnoirea tuturor lucrurilor
STUDIUL 13 » 22 DECEMBRIE - 28 DECEMBRIE

Alte trimestre

2024 Marea Luptă
Trimestrul 2-2024
2024 Evanghelia după Marcu
Trimestrul 3-2024
2024 Cartea psalmilor
Trimestrul 1-2024
2023 Trei mesaje cerești
TRIMESTRUL 2-2023
2022 Cartea Geneza
TRIMESTRUL 2 – 2022
2021 Odihnă în Hristos
TRIMESTRUL 3 – 2021
2021 Isaia
TRIMESTRUL 1 – 2021
2020 Educaţia creştină
TRIMESTRUL 4 – 2020
2020 Bucuria misiunii
TRIMESTRUL 3 – 2020
2020 Cum să interpretăm Scriptura
TRIMESTRUL 2 – 2020
2020 Daniel
TRIMESTRUL 1 – 2020
2019 Ezra şi Neemia
TRIMESTRUL 4 – 2019
2019 Slujirea celor în nevoie
TRIMESTRUL 3 – 2019
2019 Anotimpurile familiei
TRIMESTRUL 2 – 2019
2019 Cartea Apocalipsa
TRIMESTRUL 1 – 2019
2018 Unitatea în Hristos
TRIMESTRUL 4 – 2018
2018 Faptele apostolilor
TRIMESTRUL 3 – 2018
2017 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 3 - 2017
2016 Evanghelia dupa Matei
TRIMESTRUL 2-2016
2016 Cartea lui Iov
TRIMESTRUL 4-2016
2015 Ieremia
TRIMESTRUL 4-2015
2015 Misionarii
TRIMESTRUL 3-2015
2015 Luca
TRIMESTRUL 2-2015
2015 Cartea proverbele
TRIMESTRUL 1-2015
2014 Epistola lui Iacov
TRIMESTRUL 4-2014
2014 Ucenicia
TRIMESTRUL 1-2014
2013 Sanctuarul
TRIMESTRUL 4-2013
2013 La început, Dumnezeu ...
TRIMESTRUL 1-2013
2012 Creșterea în Hristos
TRIMESTRUL 4-2012
2012 Tesaloniceni
TRIMESTRUL 3-2012
2012 Dumnezeul nostru minunat
TRIMESTRUL 1-2012
2011 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 4-2011
2011 Închinarea
TRIMESTRUL 3-2011