Biserica şi educaţia

Încă din timpurile cele mai îndepărtate în care credincioșii s-au adunat să se închine lui Dumnezeu, în sinagogi, în case și în biserici, Biblia prezintă oa­ meni care, prin studiul Scripturilor și prin închinare, caută să-L cunoască pe Dumnezeu și să înțeleagă voia Sa pentru viața lor. Biblia ne descoperă în mod repetat că biserica este un Ioc în care ar trebui să fie discuții serioase și rele­vante și în care oamenii să poată crește în cunoașterea lui Dumnezeu și a voii Sale pentru viața lor.

Uneori, ne este teamă să punem întrebări. Totuși, în Biblie găsim deseori întrebări folosite pentru a-i aduce pe oameni la o înțelegere mai clară des­pre Dumnezeu. în același fel sunt folosite în Biblie povestirile, pentru a le crea oamenilor ocazii de a-și regândi angajamentele. Domnul Isus a folosit în mod deosebit acest tip de educație cu ucenicii și urmașii Săi.

Ca loc pentru educație, biserica trebuie să ofere spațiul potrivit pentru un dialog autentic. Când eram elevi, ni se spunea că, la întrebarea: „Ce părere ai?”, nu există răspuns greșit. Fiecare își spunea părerea care, ulterior, putea fi corectată printr-o înțelegere mai bună. în același fel, trebuie să asigurăm în biserică un mediu sigur pentru ca fiecare om să crească în har și în înțelegerea lui Dumnezeu și a planului Său pentru viața sa.

Se povestește despre un rabin care, uitându-se la ochii somnoroși ai băieților care se aflau în clasa lui, a întrebat:
– Dragii mei, cum știm când se sfârșește noaptea și începe ziua?
Mai mulți elevi au ridicat prudent mâna.
– Domnule învățător, a întrebat unul dintre ei, este ca atunci când poți să spui care este diferența dintre un smochin și un măslin?
-Nu!
-Domnule, este ca atunci când poți să spui care este diferența dintre o oaie și o capră? a încercat altul un răspuns. După ce a ascultat o mulțime de răspunsuri, învățătorul a spus:
– Dragii mei, știm că noaptea s-a sfârșit și ziua a început când ne uităm la fața unui om pe care nu l-am mai văzut niciodată înainte și-l recunoaștem ca pe un frate sau o soră. Până în acel moment este încă noapte, indiferent cât de strălucitoare ar fi ziua.

1. Ce idee a subliniat Isus prin relatarea următoare? Ce trebuie să cuprindă adevărata educație creștină?
Luca 10:30-37______________________________________________________

Ca adventiști de ziua a șaptea am fost binecuvântați cu lumină și adevăruri din belșug (starea morților, Sabatul, 1844 și judecata, marea luptă ș.a.), pe care majoritatea lumii creștine nu le înțelege încă. Și totuși, oricât de importante ar fi aceste adevăruri, ce bine ne-ar aduce dacă nu suntem buni cu oamenii, dacă avem idei preconcepute față de alții și dacă permitem ca prejudecățile sociale din mediul nostru să ne facă să-i tratăm pe alții ca inferiori? Adevărata educație creștină trebuie să ne determine să ne ridicăm deasupra acestor slă­biciuni și rele omenești și să-i vedem pe alții așa cum îi vede Hristos – oameni pentru care El a murit, ale căror păcate le-a purtat pe cruce și pentru care a plătit un preț infinit. Dacă înălțăm jertfa Sa așa cum ar trebui, atunci vom vedea însemnătatea și valoarea fiecărui om și, ideal ar fi, să-l tratăm pe fiecare așa cum merită, potrivit cu valoarea dată de Dumnezeu. Educația creștină trebuie să includă învățătura aceasta, altfel nu este demnă să se numească „creștină”.

Ce prejudecăți îți transmit cultura și societatea, în mod subtil ori chiar deschis, deasupra cărora tu, în calitate de creștin, trebuie să te ridici?

Oriunde privim, se pare că planeta noastră că se întoarce împotriva ei însăși, oferind întuneric în loc de lumină. Totuși, întunericul este parcă și mai „acasă” când ne gândim la experiențele noastre în această lume dificilă și plină de pro­bleme. Căci și noi înțelegem ororile pe care ni le aduce viața aceasta când ne luptăm cu boala, când avem de-a face cu pierderea celor dragi, când vedem familii căzând pradă despărțirii și divorțului, când ne luptăm să înțelegem lu­crurile rele din societatea noastră.

Și totuși, pe fondul acestei priveliști de decădere morală și întuneric spiri­tual, în toiul acestei zarve din interior și din exterior, auzim cuvintele lui Isus.

2. Ce a spus EH în Predica de pe Munte? Cum trebuie să trăim? Cum afectează ceea ce facem noi modul în care ceilalți îi văd pe Dumnezeu?
Matei 5:14-16 _____________________________________________________

Cum au înțeles oare oamenii care formau audiența lui Isus cuvintele Sale, în timp ce stăteau în acea zi lângă Marea Galileei, sub soarele fierbinte? Aceia care au auzit cuvintele Lui știau multe despre lumină și întuneric. Cu siguranță existența lor cuprindea mult întuneric de care să se teamă. Ei trăiau sub ocupația romană, într-o societate militarizată în care romanii erau peste tot, amintindu-le maselor de oameni de pe coasta dealului că oricine insista să cre­eze probleme avea să-și găsească rapid drumul spre torturi și spre o moarte fără veșminte pe o cruce romană.

Și totuși, iată-L pe Isus, chemându-i să fie o lumină. Să fie milostivi. Cu ini­mă curată. împăciuitori. Prin urmare, educația creștină trebuie să includă și învățăturile prin care oamenii pot fi lumini în lume, pot fi în stare să facă alegeri care le vor descoperi altora realitatea existenței și a bunătății lui Dumnezeu.

Cum putem să le arătăm oamenilor că Dumnezeu există și că El este bun?

Dacă biserica își înțelege misiunea de a fi o forță pentru educația creștină, este necesar să se bazeze pe modelul lăsat de Domnul Isus. El a chemat ucenici și i-a pregătit să facă misiune, mergând cu ei. Le-a oferit ocazii de a se implica în viața oamenilor pe care trebuiau să-i iubească și să aibă grijă de ei. Și le-a arătat zilnic cum ar putea fi lumea dacă oamenii s-ar trata unii pe alții ca frați și surori.

3. Care este mesajul lui Hristos pentru noi toți, ca urmași ai Săi?
Luca 4:18-23_______________________________________________________

Timp de trei ani, ucenicii au privit cum Isus, învățătorul lor, trăia idealuri­ le împărăției pe care le vestise în prima Sa predică, în sinagoga din Nazaret. Iertarea, harul și dragostea au mers mână-n mână cu singurătatea, devotamen­tul și greutățile. Dacă urma să fie învățată o lecție, aceea ar fi fost că ucenicia nu poate fi tratată cu superficialitate. Ești ucenic pe viață, nu doar pentru o zi.

„Insărcinarea pe care Mântuitorul le-a dat-o ucenicilor… îi cuprinde pe toți cei care vor crede în Hristos până la sfârșitul timpului…. însărcinarea de a pre­dica Evanghelia le este dată tuturor acelora care au simțit chemarea cerească. Toți cei care primesc viața lui Hristos sunt sfințiți pentru lucrarea de mântuire a semenilor lor. Biserica a fost întemeiată pentru lucrarea aceasta și toți aceia care iau asupra lor sfânta ei răspundere se leagă să fie conlucrători cu Hristos.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 882

Astăzi, ca ucenici ai lui Isus, trebuie să ne asigurăm că El este întotdeauna înălțat în cadrul părtășiei și închinării noastre. Este bine să ne amintim că El a pus bazele uceniciei. Deși rabinii din zilele Lui îi atrăgeau pe adepții lor, Isus i-a chemat pe oameni, bărbați și femei, să-L urmeze. Niciodată nu și-ar fi putut imagina rabinii o chemare atât de radicală care să sugereze ideea că a fi cu Isus era mai important decât toate poruncile lor.

Și, ca ucenici ai lui Isus, noi nu doar că avem respect pentru toată lumea, dar vom și lucra pentru a ne asigura că biserica este acel loc în care toți oamenii pot să crească și să se dezvolte. Așadar, educația creștină trebuie să includă această latură a misiunii, a scopului, ca să facem, în sfera noastră de acțiune, ce ne cheamă Isus să facem: să călcăm pe urmele Lui în ce privește slujirea celor în nevoie și să le spunem și lor vestea bună a Evangheliei.

Se spune că Albert Einstein, adesea considerat a fi părintele fizicii moder­ne, ar fi spus: „Cel mai important lucru este să nu încetezi nicio clipă să te în­trebi. Curiozitatea există pentru un motiv. Nu putem decât să fim copleșiți când contemplăm misterele veșniciei, ale vieții, ale minunatei structuri a realității. E suficient dacă cineva încearcă numai să înțeleagă o fărâmă din acest mister în fiecare zi. Să nu-ți pierzi niciodată sfânta curiozitate!”

Deși știința modernă ne-a arătat o complexitate incredibilă la fiecare nivel al vieții, în lumea noastră există încă destule necunoscute. Și dacă așa stau lu­crurile în lumea fizică, cu cât mai complexă este lumea spirituală!

4. Cum trebuie să fie căutarea noastră după adevăr?
Ieremia 29:13_____________________________________________________
Matei 7:7__________________________________________________________
Faptele 17:26,27____________________________________________________
PsaImii 2 5:5________________________________________________________
Ioan 16:13; 17:17___________________________________________________

Biblia este plină de istorii despre oameni curioși care seamănă cu noi: bărbați și femei care au întrebări, temeri, speranțe și bucurii, care caută adevă­rul în felul lor și răspunsuri la întrebările cele mai dificile ale vieții.

„Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar și gân­dul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu” (Eclesiastul 3:11). Unii traduc ebraicul ‘olam cu „veșnicie”, alții, cu „un simțământ al trecutului și al viitorului”. Așadar, Dumnezeu a pus în inima și în mintea omului un simțământ al trecutului și al viitorului, al veșniciei însăși. Deci noi suntem în stare să ne gândim la așa- numitele „mari întrebări” despre viață și despre existența noastră în general.

Aici, Scripturile au un rol principal. Cine suntem noi? De ce suntem aici? Cum ar trebui să trăim? Ce se întâmplă când murim? De ce există răul și suferința? Sunt întrebări pe care și le-au pus dintotdeauna căutătorii după adevăr. Ce privilegiu și ce responsabilitate avem să-i ajutăm pe cei ce caută adevărul! Educația creștină îi îndrumă pe oameni spre aceste răspunsuri, așa cum se gă­sesc în Cuvântul lui Dumnezeu.

5. Cum ar putea să se aplice în școlile și în bisericile noastre ceea ce scria Pavel în textele de mai jos?
1 Tesaioniceni 2:6-8_________________________________________________

Ințelegerea biblică despre biserică este mai relevantă ca oricând acum, când ne confruntăm cu dezintegrarea principiului de comunitate în societate, în Matei 18:20 citim: „Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.” Viziunea Noului Testament despre biserică și co­munitate s-a conturat în primul rând în casele credincioșilor. Acolo, credincioșii s-au întâlnit în grupe mici, rugându-se, cântând, luând Cina Domnului, învățând și împărtășind cuvintele lui Isus unul cu altul.

Aceste grupe de închinare au devenit și primele școli-biserică – erau lo­cul în care noilor membri li se făcea cunoștință cu noua viață în Isus. Scrierile lui Pavel, de exemplu: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre (Romani 12:2), sugerează că biserica a luat foarte în serios lucrarea de educație. Primii creștini au descoperit în scurt timp că Evanghelia poate fi trăită cel mai bine în comunitate. în cadrul comunității avem un motiv pentru a cânta cu voce tare, a ne ruga mai stăruitor și a fi mai grijulii și mai miloși. Când îi auzim pe alții vorbind despre bunătatea lui Dumnezeu, înțelegem cât de bun a fost El cu noi; când auzim despre luptele și durerile celuilalt, ne dăm seama de vindecarea adusă de Dumnezeu în viața fiecăruia dintre noi și simțim o dorință reînnoită de a fi cei prin care El oferă har și vindecare.

In pasajul de azi, Pavel afirmă că Evanghelia este totul: puterea crucii, învi­erea Domului, făgăduința revenirii Sale. Nu există nicio altă veste mai bună în toată lumea, iar Pavel și-a trăit viața dedicându-se total lucrării de a-L vesti cu toată integritatea și dăruirea numai pe Isus, de a vorbi despre viața Sa. Totuși, el sugerează că mesajul Evangheliei poate fi cel mai bine înțeles și trăit printr-o viață de părtășie unii cu alții. Nu trebuie să uităm niciodată că oamenii se uită atent să vadă dacă viața noastră ilustrează mesajul harului care se găsește în Biblie.

Gândește-te la viața ta și întreabă-te: Ce fel de mărturie sunt pentru cei din jurul meu?

„Hristos nu a răspuns speranței celor care doreau o măreție lumească. în Predica de pe Munte, El a căutat să îndrepte ce se stricase printr o greșită educație și să le dea ascultătorilor Săi o dreaptă concepție despre împărăția și despre caracterul Său. Dar El n-a atacat direct rătăcirile oamenilor. El a văzut mizeria lumii adusă de păcat, dar nu le-a pus în față o descriere vie a stării lor de nelegiuire, l-a învățat lucruri nemărginit mai bune decât acelea pe care le cunoscuseră. Fără a combate ideile lor despre împărăția lui Dumnezeu, El le-a făcut cunoscute condițiile intrării în această împărăție, lăsându-i pe ei să tragă concluziile cu privire la natura ei. Adevărurile pe care El le-a învățat nu sunt de mai mică însemnătate pentru noi decât pentru mulțimea care-L urma pe Isus. Nu mai puțin ca ei, noi trebuie să învățăm principiile fundamentale ale împărăției lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 299

Studiu la rând:
Ieremia 19-25

Evanghelizare, secţiunea 10, subcapitolul „Ajutorul acordat noilor credincioşi pentru a câştiga suflete”
1. Despre ce practică a poporului spune Domnul că nu-l trecuse prin minte?
2. Pe cine era poporul îndemnat să nu-l plângă și pe cine să-l plângă?
3. Ce nume avea să i se dea Odraslei lui David?
4. Pe cine și de ce i-a trimis Domnul „dis-de-dimineață”?
5. Care este „tratamentul” cel mai bun pe care îl poate oferi biserica pentru cei nou-convertiți?