Închinarea şi educaţia

Inchinarea este o componentă a firii omului, face parte din natura umană, chiar și din natura umană căzută. Fără îndoială, în virtutea
libertății date de Dumnezeu, noi am fost creați ca ființe care să se închine Domnului pentru că îl iubesc și știu că El este demn de închinare. O astfel de închinare trebuie să fi fost destul de ușor de adus într-o lume care nu căzuse în păcat, unde oamenii aveau acces direct la Dumnezeu, într-o creațiune neîntinată de păcat, moarte și distrugere, pe care noi, care cunoaștem doar o lume căzută, abia ne-o putem imagina.

In prezent, cu toate că nevoia înnăscută după închinare există încă în noi, a fost și ea distorsionată de păcat, ca orice alt lucru din această lume, ceea ce înseamnă că putem ajunge să ne închinăm la lucruri greșite sau să ne închinăm chiar Domnului, dar nu așa cum se cuvine (vezi Marcu 7:1-13; leremia 7:4).

Deoarece închinarea ocupă un loc atât de important în experiența creștină, educația creștină trebuie să abordeze și închinarea – tema acestui studiu.

Există ceva în noi care tânjește după a da închinare; ceva care, fără îndo­ială, a fost pus de Dumnezeu în ființa noastră, dar, ca oricare alt lucru, a fost pervertit de păcat. în mod evident, la început, noi trebuia să ne închinăm doar Singurului care merită închinare, Domnul și Creatorul nostru. Dar, odată cu că­derea în păcat, toate acestea s au schimbat într-o mare măsură.

Totuși, într-un fel sau altul, toți ne închinăm la ceva sau cuiva. Acest lucru ne ajută să explicăm de ce toți oamenii, de-a lungul istoriei omenirii și chiar în prezent, practică închinarea. în Egiptul antic, unii oameni îl venerau pe faraon; alții, în alte timpuri și în alte ținuturi, se închinau la statui ce reprezentau pești, la zei cu multe capete și alte presupuse divinități. Unii oameni se închinau la soare, la lună și la stele.

Astăzi, cei mai mulți oameni se consideră prea rafinați ca să se plece înain­tea statuii unei broaște (dar, după câte se pare, nu și înaintea statuii Fecioarei Maria); și totuși, aceasta nu înseamnă că oamenii, chiar și cei seculari, nu se închină la ceva: bani, putere, sex, ei înșiși, staruri de muzică rock, actori, poli­ticieni. Tot ce iubim cel mai mult, toate acele lucruri asupra cărora ne concen­trăm cel mai mult atenția, orice lucru pentru care trăim, la aceea ne închinăm.

1. Ce învățăm din experiența celor trei tineri iudei din Babilon despre impor­tanța închinării adevărate?
Daniel 3:16-28

In mod evident, cei trei tineri evrei au luat în serios porunca a doua, așa cum intenționase Dumnezeu (Exodul 20:4-6). La urma urmei, ea face par­te din Cele Zece Porunci, alături de interdicțiile cu privire la crimă sau la furt ș.a.m.d. închinarea, cea corespunzătoare, este atât de importantă, încât ocupă într-adevăr un loc central în problemele din zilele din urmă, înainte de reve­nirea Domnului Isus. în consecință, educația creștină trebuie să includă tot ce ține de subiectul închinării: ce este ea, cum ne închinăm, de ce este importantă și cui ne închinăm?

Citește Apocalipsa 14:6-12. Ce spun aceste texte despre închinare, în timpul crizei finale, dinaintea revenirii lui Isus?

Psalmii din Vechiul Testament aveau un rol important în viața religioasă a Israelului antic. Ei erau recitați și cântați, deseori cu acompaniament instru­mental,în timpul momentelor deînchinare, mai ales ale închinării publice care, în Vechiul Testament, a fost esențială pentru modul în care oamenii se închinau în general. Israel funcționa ca o comunitate și, ca atare, israeliții se închinau împreună.

Psalmii sunt, în esență, poezie, versuri pentru cântece. Termenul ebraic pentru Psalmi, Tehillîm, înseamnă „cântări de laudă”. Și, când îi cântăm laudă lui Dumnezeu, noi ne închinăm Domnului.

2. Care este mesajul de bază din versetele de mai jos și cum se potrivește el cu problema educației și a închinării?
Psalmii 78:1-17_____________________________________________________

Există un anumit determinism cu privire la mesajul din Psalmii 78. în verse­tul 2, Asaf menționează modul în care noi vom vesti „înțelepciunea vremuri­ lor străvechi”. în alte traduceri, străvechi este tradus cu „ascuns” (NTR) sau cu „plăcutele adevăruri de demult” (Message). Ideea principală este că, în Israel, educația includea istoria, modul în care Domnul a lucrat cu poporul ales.

3. Care erau lecțiile specifice pe care israeliții trebuiau să le predea copiilor lor? Care era scopul suprem al acestui tip de educație?
Psalmii 78:6-17_____________________________________________________

După cum se observă în text, printre obiectivele educației se numără și acela că fiii și fiicele vor învăța să se încreadă în Dumnezeu și să păzească po­runcile Lui. Cum ar putea un text cum este cel din Apocalipsa 14:12 să reflecte aceeași idee pentru noi, astăzi?

Unul dintre cele mai frumoase rapoarte din Noul Testament despre modul în care Isus a slujit sufletele zdrobite se găsește în relatarea întâlnirii Sale cu femeia de la fântâna lui lacov.

4. Ce îi spune Isus femeii referitor la închinare?
loan 4:24 __________________________________________________________

Deși ea a încercat să schimbe subiectul, vorbind despre închinare, Isus a folosit tactica ei pentru a ne oferi câteva adevăruri profunde despre închinare și ce implică ea.

Adevărata închinare față de Domnul trebuie să fie „în duh”, adică trebu­ie să izvorască din dragostea noastră pentru Dumnezeu, din experiența de cunoaștere personală a Lui. „Religia care vine de la Dumnezeu este singura religie care duce la Dumnezeu. Pentru a-L sluji corect, trebuie să fim născuți din Duhul Sfânt. Acesta va curăți inima și va înnoi mintea, dându-ne o nouă putere de a-L cunoaște și a-L iubi pe Dumnezeu. Acesta ne va face să ascultăm de bu­năvoie de toate cerințele Lui. Aceasta este adevărata închinare. Ea este rodul lucrării Duhului Sfânt.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 189

In același timp, Domnul dorește o închinare „în adevăr”. Trebuie să avem o cunoaștere corectă despre Dumnezeu, despre cine este El și ce cere de la noi. Cu alte cuvinte, este vorba și despre doctrină. (De exemplu, să știm că ne închi­năm unui Dumnezeu care nu îi arde pe oameni în iad o veșnicie!)

Putem observa două elemente care țin de închinare: experiența care re­ zultă din cunoașterea și ascultarea de Dumnezeu și adevărurile obiective care ne-au fost descoperite cu privire la Dumnezeu. Duhul fără adevăr poate duce la un sentimentalism superficial, întemeiat mai mult pe o emoție capricioasă decât pe orice altceva. Iar adevărul fără duh poate duce la un formalism lipsit de viață. Prin urmare, avem nevoie de ambele elemente.

Cum ai putea să înveți pe cineva să se închine „în duh și în adevăr”, fără să pună accentul mai mult pe unul sau celălalt dintre aceste aspecte?

5. încearcă să îți imaginezi scenele din cântarea de laudă a lui David. Ce putem învăța de aici despre închinare?
1 Cronici 16:1,8-36__________________________________________________

Locul închinării era cortul întâlnirii în care Dumnezeu sălășluise cu vechiul Israel și locul în care planul de mântuire îi fusese descoperit poporului. Prin urmare, în centrul închinării și al educației cu privire la închinare trebuie să fie Isus și planul de mântuire, toate acestea fiind prefigurate în serviciul de la cortul întâlnirii. Totul este lipsit de sens fără speranța vieții veșnice oferite prin moartea Lui sacrificială și înlocuitoare de pe cruce, indiferent de orice altceva a făcut Dumnezeu pentru noi care merită laudă și închinare.

De asemenea, observă dimensiunea misionară a pasajului: întreaga lume
trebuia să învețe despre Dumnezeul lui Israel.

6. Recitește versetul! 29: „Dați Domnului slavă pentru Numele Lui! Aduceți da­ruri și veniți înaintea Lui, închinați-vă înaintea Domnului cu podoabe sfinte” (în engl.: „în frumusețea sfințeniei” – de aici și titlul studiului de azi). Ce ar putea să însemna să ne închinăm Domnului „în frumusețea sfințeniei”?

In primul rând, gândește-te cât de hidos, de distrugător și de înjositor este păcatul. De asemenea, pentru noi este greu acum să ne imaginăm cât de rele, de îngrozitoare și degradante erau practicile de cult ale popoarelor din jurul Israelului, practici ce includeau, mai cu seamă, sacrificarea copiilor. Și, fără în­doială, aceste lucruri arătau ce fel de oameni erau cei care le practicau.

Prin contrast, Israelul antic trebuia să fie un popor sfânt, despărțit de obice­iurile rele din jurul lui. Copiii lui Israel trebuiau să fie sfinți în inimile și mințile lor – acest lucru dădea închinării lor sens și frumusețe înaintea lui Dumnezeu, în mod repetat, profeții Vechiului Testament s-au ridicat împotriva oamenilor care se închinau lui Dumnezeu în timp ce erau corupți și inimile lor erau depar­te de El.

Israelul din vechime fusese înconjurat de popoare foarte religioase, oameni atât de dedicați închinării și îmbunării zeilor, încât își sacrificau chiar copiii. Un exemplu de devotament! Prin urmare, închinarea, adevărata închinare la ade­văratul Dumnezeu, era un element important în protejarea evreilor de a nu se lăsa implicați în idolatria și în închinarea falsă care îi înconjura. Și totuși, în ciuda tuturor avertismentelor, ei au ajuns să aibă obiceiurile idolatre împotriva cărora fuseseră în mod specific avertizați.

Dar cum este cu noi astăzi? De ce ar fi atât de importantă închinarea la ade­văratul Dumnezeu, rememorând tot ce a făcut El pentru noi, mai ales în fața pericolelor idolatriei moderne?

7. Ce principiu găsim în versetele 7-9 din pasajul următor, care s-ar putea apli­ca astăzi educației creștine cu privire la pericolul de a accepta învățături false, nebiblice, preluate din practici și idei greșite, care ar putea avea un impact negativ asupra trăirii credinței noastre?
Marcu 7:1-13 ______________________________________________________

Astăzi, multe dintre marile idei intelectuale din lume sunt întemeiate pe un punct de vedere naturalist al realității. Azi, multe materii de studiu din școală sunt cercetate din această perspectivă, ceea ce înseamnă că, adesea, ce se predă va fi în contradicție cu Scriptura. Putem fi ispitiți să acceptăm idei care au fost postulate, teoretizate și puse în practică. De asemenea, putem și să zeificăm mințile sclipitoare ale filozofilor, oamenilor de știință și ale matema­ ticienilor care au lansat acele idei. Problema este că, de multe ori, aceste idei pot fi în conflict cu Scriptura și, întrucât ele sunt predate și considerate a fi adevărate, oamenii încearcă să le înglobeze în educația creștină. însă acest lu­cru este compromiterea credinței, pentru că, de multe ori, presupune sucirea și denaturarea Scripturilor pentru a le face să se potrivească ideilor respective.

Ce teorii care contrazic Scripturile sunt foarte răspândite astăzi? Cum pu­tem să ne ferim, ca biserică, să le introducem în sistemul nostru educațional?

„Unii se bizuie pe o experiență pe care au avut-o cu muiți ani în urmă, însă, când sunt aduși în fața acestor momente de cercetare, când toți ar trebui să aibă o experiență zilnică, ei nu au nimic de istorisit. Ei par a crede că, dacă susțin că sunt de partea adevărului, doar acest lucru îi va mântui. Când vor renunța la acele păcate pe care Dumnezeu le urăște, Domnul Isus va intra și va cina cu ei, și ei, cu El. Atunci, ei vor căpăta putere de la Isus, vor crește în El și vor putea spune, în biruință sfântă: «Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Isus Hristos.» Pentru Domnul ar fi mult mai plăcut ca așa-zișii creștini, aflați în starea de căldicel, să nu fi rostit niciodată Numele Său. Ei sunt o continuă povară pentru aceia care vor să fie urmași credincioși ai lui Isus. Ei sunt o piedică și pentru cei necredincioși, iar îngerii răi tresaltă cu privi­re la ei și găsesc în aceasta un prilej de a-i înțepa pe îngerii lui Dumnezeu prin metodele lor necinstite. Unii ca aceștia constituie un blestem pentru lucrare, atât în cămin, cât și în afara lui. Ei se apropie de Dumnezeu doar cu buzele, în timp ce inima le este departe de El.” – Ellen G. White, Mărturii, voi. 1, p. 188

Studiu la rând:
Ieremia 5-11

Evanghelizare, Secţiunea 10, subcapitolul „Lucrarea pastorală şi evanghelizarea„

1. Ce constatare se face atât despre cei mici, cât și despre cei mari?
2. Cum este descrisă implicarea copiilor în idolatrie, împreună cu părinții lor?
3. Cum sunt descrise hainele idolilor (dumnezeilor)?
4. Cine pe cine a numit „Măslin verde, gras…”?
5. Care este cea mai exigentă lucrare ce le-a fost încredințată vreodată oame­nilor muritori?