Daruri pentru Isus

De citit: 2 Corinteni 9:6,7; Deuteronomul 16:17; Psalmii 116:12-18; 1 Cronici 16:29; Marcu 12:41-44; Marcu 14:3-9.

În afară de zecime, mai sunt și darurile, care provin din cei 90% care rămân în posesia noastră după ce Îi înapoiem zecimea lui Dumnezeu. Aici începe generozitatea. Poporul lui Dumnezeu aducea diferite tipuri de daruri, precum: jertfe pentru păcat, aduse ca răspuns la harul lui Dumnezeu, sau jertfe de mulțumire, aduse ca recunoștință pentru ocrotirea lui Dumnezeu și pentru binecuvântarea cu sănătate, prosperitate și putere de la El. Mai erau și darurile pentru săraci și pentru construirea și întreținerea casei de închinare.

Când ne gândim la multitudinea darurilor lui Dumnezeu pentru noi, începem să vedem că dăruirea noastră înseamnă mai mult decât amenajarea parcării de la biserică sau cumpărarea unor mape noi pentru cor. Ne aducem darurile ca răspuns la ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi, în mod special prin jertfa lui Isus. „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19). Apoi biserica, fie la nivel local, regional (Conferința) sau mondial, folosește darurile noastre pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu.

În această săptămână vom recapitula ce spune Biblia despre daruri ca parte a modului nostru de administrare a bunurilor lui Dumnezeu pe pământ.

Dăruirea noastră este răspunsul nostru la uimitorul Lui dar pentru noi: Isus. De fapt, ni se spune: „Domnul nu are nevoie de darurile noastre. El nu Se îmbogățește din ceea ce Îi putem noi oferi. Biblia spune: «Totul vine de la Tine și din mâna Ta primim ce-Ți aducem» (1 Cronici 29:14). Dumnezeu ne oferă ocazia să ne arătăm prețuirea față de îndurarea Sa, prin eforturi și sacrificii personale de a extinde harul Său asupra altora. Acesta este singurul mod posibil prin care putem să ne manifestăm recunoștința și dragostea față de Dumnezeu.” (Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creștină a vieții, p. 18).

Când Îi predăm lui Isus banii „noștri”, dragostea noastră față de El și față de alții crește. Banii pot fi o adevărată putere în slujba binelui. Isus a petrecut mai mult timp vorbind despre bani și bogăție decât despre orice altceva. În medie, la fiecare șase versete din Matei, Marcu și Luca, unul este despre bani. Vestea bună a Evangheliei este că Dumnezeu ne poate elibera de iubirea de bani și de folosirea greșită a acestora.

1. Citește Matei 6:31-34 și Deuteronomul 28:1-14. Ce promite Dumnezeu să facă pentru noi, dacă Îl vom asculta? Este o dovadă de egoism din partea noastră să cerem împlinirea făgăduinţelor Lui?

Darurile sunt o dovadă a dispoziției noastre de a face de bunăvoie sacrificii pentru Dumnezeu. Ele pot fi o experiență spirituală profundă, o exprimare a faptului că viața noastră este predată în totalitate lui Dumnezeu ca Domn al nostru. Oricât am spune că Îl iubim pe Dumnezeu, numai darurile noastre generoase demonstrează (și chiar întăresc) ceea ce spunem.

Darul vine dintr-o inimă care are încredere într-un Dumnezeu personal, care Se îngrijește în mod constant de nevoile noastre după cum consideră El de cuviință. Dăruirea noastră are la bază convingerea că avem siguranța mântuirii în Hristos. Dăruirea nu caută îmbunarea lui Dumnezeu, ci vine dintr-o inimă care L-a acceptat pe Hristos prin credință ca singurul mijloc adecvat de har și răscumpărare.

2. Citește 2 Corinteni 9:6,7. Ce ne spune Domnul aici? Ce înseamnă ca cineva „să dea după cum a hotărât în inima lui”? Cum pot învăţa copiii și tinerii să dăruiască bucuroși?

_________________________________________________________________________

3. Citește Deuteronomul 16:17. Spre deosebire de procente, ce criteriu exprimă Dumnezeu aici ca bază pentru măsura de daruri oferite?

Darurile noastre sunt o recunoaștere și o exprimare a recunoștinței noastre față de Dumnezeu pentru darurile Lui bogate: viața, răscumpărarea, susținerea existenței și multele Lui binecuvântări constante. Așadar, după cum am aflat din pasajul de mai sus, măsura darurilor noastre are la bază măsura lucrurilor cu care am fost binecuvântați. „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48).

4. Citește Psalmii 116:12-14. Cum ar trebui să răspundem întrebării puse în versetul 12? Ce legătură au banii cu acest răspuns?

Cum L-am putea răsplăti vreodată pe Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale față de noi? Răspunsul simplu este că nu am putea niciodată. Cel mai bun lucru pe care se pare că îl putem face este să fim generoși în ajutarea cauzei lui Dumnezeu și a aproapelui nostru. Când Și-a trimis ucenicii într-o călătorie misionară, Isus le-a spus: „Fără plată ați primit, fără plată să dați” (Matei 10:8). Darurile pe care le facem contribuie la dezvoltarea unui caracter ca al lui Hristos. Suntem astfel transformați de la egoism la iubire; trebuie să fim preocupați de ceilalți și de cauza lui Dumnezeu așa cum era Hristos.

Să nu uităm niciodată că „atât de mult a iubit Dumnezeu […], că a dat”. În schimb, este la fel de cert ca venirea zorilor că, dacă adunăm mai multe pentru noi, inima noastră va deveni mai egoistă și vom fi mai nefericiți.

Noi stabilim ce sumă dăruim și ce entitate primește darurile noastre. Dar aducerea unui dar Domnului este o datorie creștină cu implicații spirituale și morale. Neglijarea acestui aspect ne afectează spiritual, poate chiar mai mult decât ne dăm seama.

Discută cu persoanele apropiate din familia ta despre atitudinea voastră faţă de dăruire, ca mod de manifestare a relaţiei personale cu Dumnezeu.

Biblia nu ne oferă o ordine a serviciilor de închinare. Se pare însă că cel puțin patru elemente sunt prezente în serviciile de închinare. În Noul Testament această listă include: (1) studiul sau predica; (2) rugăciunea; (3) muzica și (4) oferirea de daruri și zecimi.

De trei ori pe an bărbații din Israel (împreună cu familia lor) trebuiau să vină înaintea lui Dumnezeu la Ierusalim. Și „să nu se înfățișeze cu mâinile goale înaintea Domnului” (Deuteronomul 16:16). Cu alte cuvinte, o parte din serviciul de închinare include înapoierea zecimilor și oferirea darurilor. Copiii lui Dumnezeu își aduceau zecimile și darurile cu ocazia Paștelui evreiesc, a Cincizecimii și a Sărbătorii Corturilor. Este greu să îți imaginezi pe cineva mergând cu mâna goală la acele sărbători.

Cu alte cuvinte, pentru Israelul din vechime, darurile și zecimile erau o parte centrală a experienței de închinare. Închinarea, adevărata închinare, înseamnă exprimarea recunoștinței și mulțumirii noastre nu numai prin cuvinte, imnuri și rugăciuni, ci și prin aducerea darurilor noastre la casa Domnului. Ei le aduceau la templu; noi le aducem la biserică în Sabat (aceasta fiind cel puțin o modalitate de înapoiere a zecimilor și darurilor), ca un act de închinare.

5. Citește 1 Cronici 16:29; Psalmii 96:8,9 și 116:16-18. Cum aplici principiile exprimate aici la propria experienţă de închinare?

În calitate de copii ai lui Dumnezeu cărora li s-a încredințat responsabilitatea de a-I administra bunurile de pe pământ, avem privilegiul, oportunitatea și responsabilitatea să dăruim. Dacă Dumnezeu ne-a dăruit copii pe care să îi creștem pentru El, ar trebui să împărtășim cu ei bucuria aducerii zecimilor și a darurilor la Școala de Sabat și la serviciile de închinare. În unele locuri, oamenii înapoiază zecimile online sau prin alte mijloace. Indiferent de mijlocul ales, înapoierea zecimilor și aducerea darurilor fac parte din experiența noastră de închinare la Dumnezeu.

Care este experienţa ta privind dăruirea ca parte a închinării?

6. Citește Marcu 12:41-44. Ce mesaj extragem din această istorisire, indiferent dacă suntem bogaţi sau nu? Care este principiul prezentat și cum îl putem aplica la propria experienţă de închinare?

Isus și ucenicii Săi se aflau în curtea templului, unde erau cuferele vistieriei, și îi priveau pe cei care își aduceau darurile. Erau suficient de aproape cât să vadă că o văduvă dăduse doi bănuți de aramă. Pusese în ladă tot ceea ce avea. „Însă Isus cunoștea motivația ei. Ea considera că slujba de la templu era o rânduială de la Dumnezeu și era nerăbdătoare să facă tot ce ținea de ea pentru a o susține. A făcut cât a putut, și fapta ei avea să fie un monument în amintirea ei de-a lungul timpurilor și motivul ei de bucurie de-a lungul veșniciei. Ea a oferit acel dar din toată inima; valoarea lui a fost apreciată nu după valoarea monedei, ci după dragostea față de Dumnezeu și după interesul față de lucrarea Sa, care au stat la baza faptelor ei” (Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creștină a vieții, p. 175).

O altă idee foarte importantă este că acesta este singurul dar pe care Isus l-a lăudat vreodată – un dar pentru o „biserică” pe cale să Îl respingă, o „biserică” ce se îndepărtase grav de chemarea și misiunea ei.

7. Citește Faptele apostolilor 10:1-4. De ce a primit centurionul vizita unui înger din cer? Care au fost cele două activităţi ale sale observate în ceruri?

Se pare că nu numai rugăciunile noastre sunt ascultate în cer, ci și motivația dăruirii noastre. Pasajul precizează că sutașul Corneliu dăruia cu generozitate. „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6:21). Inima lui Corneliu era acolo unde erau darurile lui. Rugăciunea și binefacerea sunt strâns legate și demonstrează iubirea noastră față de Dumnezeu și față de aproapele nostru – cele două mari principii ale Legii lui Dumnezeu: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Luca 10:27). Prima parte se manifestă prin rugăciune, a doua parte, prin binefacere.

Cercetările arată că doar aproximativ 9% din resursele oamenilor sunt lichide și ar putea fi oferite ca daruri în orice moment. Banii gheață, cecurile, depozitele de economii, fondurile de investiții etc. sunt în general considerate resurse lichide, cel puțin de cei care le au în posesie. Majoritatea resurselor noastre, aproximativ 91%, sunt „investite” în bunuri imobile, precum propria casă, animalele de fermă (dacă locuim la țară) sau alte resurse nelichide.

Diferențele de procentaj între resursele lichide și cele nelichide pot fi ilustrate punând 1.000 de bani în două borcane, câte o monedă de 10 bani reprezentând fiecare procent. Așadar, ai avea 90 de bani într-un borcan mic, reprezentând cei 9% în resurse lichide, și 910 bani într-un borcan mare, reprezentând cei 91% în resurse nelichide.

Majoritatea oamenilor dăruiesc din borcanul mic – din resursele lor lichide. Adică din banii pe care îi au în contul curent sau în portofel. Dar, când cineva este cu adevărat entuziasmat de ceva, dăruiește din borcanul mare. Biblia are multe astfel de istorisiri.

8. Citește Marcu 14:3-9 și Ioan 12:2-8. Cine erau cele mai importante personaje la masa lui Simon? Care era valoarea darului Mariei? De ce a ales ea să Îl ungă pe Isus la momentul acela?

_________________________________________________________________________

Darul Mariei valora 300 de dinari – salariul pe un an. Era, cel mai probabil, un dar din „borcanul mare”. Iuda avea să-L trădeze pe Isus pentru aproximativ o treime din acea sumă – un dar din „borcanul mic”, 30 de arginți (Matei 26:15). Este nevoie de o iubire și un angajament real pentru a oferi daruri din „borcanul mare” – din investițiile noastre. Dar, atunci când devenim lacomi, ca Iuda, ne putem vinde sufletul aproape pe nimic.

Lucrarea și activitățile lui Barnaba sunt menționate de 28 de ori în Noul Testament. Îl cunoaștem în primul rând ca tovarăș al apostolului Pavel și ca un mare misionar. Dar punctul de pornire a tuturor acestora este precizat în primul pasaj în care apare Barnaba. În Faptele apostolilor 4:36,37 citim despre darul lui, într-adevăr un dar din „borcanul mare”. Ce exemplificare elocventă a cuvintelor lui Isus: „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6:21).

De ce donaţiile făcute cu spirit de sacrificiu sunt la fel de importante pentru cel care oferă cât și pentru cel care primește?

Cartea de aducere-aminte din cer consemnează și credincioșia financiară a membrilor familiei lui Dumnezeu. „Îngerul raportor consemnează fidel fiecare dar dedicat lui Dumnezeu și pus în trezorerie, precum și rezultatul final al mijloacelor astfel date. Dumnezeu ia cunoștință de fiecare bănuț consacrat cauzei Sale și de bunăvoința sau ezitarea dătătorului. Motivația dăruirii este înregistrată de asemenea. […] Chiar dacă mijloacele consacrate astfel vor fi greșit folosite, neatingând scopul avut în vedere de dăruitor – slava lui Dumnezeu și salvarea de suflete –, cei care au făcut sacrificiile cu sinceritate, având în vedere numai slava lui Dumnezeu, nu-și vor pierde răsplata” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 2, p. 518).

„Asemenea lui Corneliu, trebuie să unim rugăciunea cu dăruirea. […] Credința fără fapte este moartă și fără o credință vie este imposibil să Îi fim pe plac lui Dumnezeu. Atunci când ne rugăm, trebuie să oferim tot ceea ce putem, atât prin ceea ce facem, cât și din resursele noastre, pentru împlinirea rugăciunilor noastre. Dacă ne trăim practic credința, nu vom fi uitați de Dumnezeu. El notează fiecare act de iubire și renunțare de sine. El ne va deschide căi prin care ne putem arăta credința prin fapte” (Ellen G. White, în Atlantic Union Gleaner, 17 iunie 1903).

Studiu zilnic

Biblia: capitolele 1 Cronici 29 – 2 Cronici 6;

1. Cu ce ocazie a fost făcut Solomon împărat a doua oară?

2. Conform 2 Cronici 2:18, câți oameni coordona în medie un supraveghetor de lucrări?

3. Câte sfeșnice de aur erau în templu?

4. Când au ridicat leviții chivotul?

Ellen G. White: cartea Rugăciunea, capitolul 13 (Neemia, până la finalul capitolului)

5. În ce perioade era Ioan Botezătorul interesat de cele ce se întâmplau în lume?