Legământul zecimii

De citit: Geneza 14:18-20; Maleahi 3:10; Deuteronomul 12:5-14; Leviticul 27:30; 1 Împăraţi 17:9-16; 1 Corinteni 4:1,2.

În Geneza 14, Avram se întorsese dintr-o misiune reușită de salvare de ostatici, în urma căreia îi recuperase pe nepotul lui, Lot, familia acestuia și pe ceilalți prizonieri de război luați din Sodoma. Regele Sodomei a fost atât de recunoscător pentru că fusese salvat încât i-a oferit lui Avram toată prada de război. Avram nu doar că a refuzat oferta regelui, dar i-a dat lui Melhisedec zecime din tot ceea ce deținea.

Imediat după experiența lui Avram cu zecimea, Dumnezeu a spus: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare” (Geneza 15:1). De fapt, Dumnezeu îi spunea lui Avram: „Nu te teme! Eu te voi proteja și Mă voi îngriji de nevoile tale.” Apoi, mult mai târziu, Moise le spune israeliților chiar înainte să intre în Canaan: „Să iei zeciuială din tot ce-ți va aduce sămânța, din ce-ți va aduce ogorul în fiecare an […] ca să te înveți să te temi totdeauna de Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronomul 14:22,23).

Ellen G. White a scris: „Dinainte să-i fie dat lui Moise sistemul precis, încă din zilele lui Adam chiar, oamenilor li s-a cerut să Îi ofere lui Dumnezeu daruri în scopuri religioase” (Mărturii pentru biserică, vol. 3, p. 393). Ce înseamnă toate acestea pentru zilele noastre?

Dicționarele definesc zecimea ca „a zecea parte din ceva” sau „zece la sută”. Această definiție este probabil preluată din narațiunea biblică. Zecime înseamnă pur și simplu a-I înapoia lui Dumnezeu 10% din venitul sau câștigul nostru. Se înțelege că tot ce avem Îi aparține Lui, de la bun început. Legislația privitoare la zecime dată lui Israel pe muntele Sinai arată că zecimea este sfântă și Îi aparține lui Dumnezeu (vezi Leviticul 27:30,32). Dumnezeu nu cere decât cei 10% care Îi aparțin. Darurile noastre de mulțumire sunt separate, ceva în plus față de zecime. Zecimea este mărturia minimă a angajamentului nostru creștin. Nicăieri în Biblie nu găsim vreun element care să indice că partea lui Dumnezeu ar fi mai puțin decât o zecime.

1. Citește Geneza 14:18-20 și Evrei 7:1-9. Care a fost răspunsul lui Avram când s-a întâlnit cu Melhisedec? Ce ne învaţă lucrul acesta despre cât de veche era această practică?

Prima menționare a zecimii în Biblie este în Geneza 14, care redă întâlnirea dintre Melhisedec și Avram. Ultima menționare a zecimii în Biblie evocă aceeași întâlnire, iar termenii „a zecea parte” și „zeciuială” sunt interschimbabili (vezi Evrei 7:1-9 în traducerile românești BTF și VBRC). De observat în pasajul din Evrei că nici Melhisedec, nici Hristos nu era din seminția lui Levi, așadar zeciuiala a existat și înainte, și după leviți – israeliți cu un statut distinct. Zecimea nu este un obicei exclusiv evreiesc și nu își are originea la Sinai, în cadrul poporului evreu.

2. Citește Geneza 28:13,14,20-22. Ce a promis Dumnezeu să facă pentru Iacov și care a fost răspunsul lui Iacov adresat lui Dumnezeu?

Într-o seară, după ce a plecat de acasă fugind de furiosul lui frate Esau, Iacov a visat o scară care se ridica de la pământ până la cer. Îngeri urcau și coborau pe ea. Dumnezeu stătea la capătul ei și a promis să fie cu Iacov, iar într-o zi să îl readucă acasă. Acest tânăr singur a avut o experiență de convertire reală și a spus: „Domnul va fi Dumnezeul meu […] și Îți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da” (Geneza 28:21,22).

De ce este important să înţelegem că zecimea, la fel ca Sabatul, nu își are originea în legislaţia iudaică religioasă? Ce înţelegem din acest adevăr noi, cei care trăim în era de după Hristos?

3. Citește Maleahi 3:10. Ce aflăm din acest verset despre locul în care ar trebui să ajungă zecimea noastră?

Chiar dacă în text nu se oferă indicații precise, este evident că poporul lui Dumnezeu știa la ce făcea referire termenul „casa vistieriei”. Dumnezeu include în îndrumările Sale: „ca să fie hrană în Casa Mea”. Poporul Lui știa că inițial casa lui Dumnezeu a fost sanctuarul – cortul complex construit după instrucțiuni precise date lui Moise la muntele Sinai. Mai târziu, când Israel a locuit în Țara Făgăduită, locația centrală a fost mai întâi la Șilo, apoi, oarecum permanent, la templul din Ierusalim.

4. Citește Deuteronomul 12:5-14. Aceste versete nu sugerează că aceia care sunt copii ai lui Dumnezeu pot să aleagă singuri unde să își depună zecimea. Ce principii putem extrage din aceste versete pentru noi astăzi?

Ca membri ai familiei lui Dumnezeu, vrem să înțelegem și să punem în practică voia Lui cu privire la ce să facem cu zecimea. Din narațiunea biblică aflăm că de trei ori pe an – cu ocazia Paștelui, a Cincizecimii și a Sărbătorii Corturilor (Exodul 23:14-17) – poporul lui Dumnezeu trebuia să meargă la Ierusalim să își aducă personal darurile și zecimile și să Îl laude pe Dumnezeu și să se închine Lui. Apoi leviții împărțeau zecimea fraților lor din toată țara lui Israel (vezi 2 Cronici 31:11-21; Neemia 12:44-47; 13:8-14). În armonie cu acest principiu biblic al colectării centralizate, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a desemnat conferințele locale, misiunile și uniunile de biserici ca „vistierii” ale bisericii mondiale, de unde se plătește lucrarea de slujire.

Pentru confortul membrilor bisericii, zecimea este adusă la biserica locală, unde, ca parte a experienței lor de închinare, ei își aduc zecimile și darurile, deși unii aleg să dăruiască online. Trezorierii locali trimit apoi zecimea către contul conferinței. Acest sistem de administrare a zecimii, conceput și rânduit de către Dumnezeu, a permis Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea să aibă un impact mondial tot mai mare.

Imaginează-ţi cum ar fi dacă fiecare ar alege să își depună zecimea unde vrea, în detrimentul Bisericii Adventiste în sine. Ce s-ar întâmpla atunci cu biserica noastră? Prin urmare, de ce este această practică o idee rea și contrară Scripturii?

5. Citește Leviticul 27:30 și Numeri 18:21,24. Ce spune Dumnezeu să se facă cu zecimea?

Pentru că este stăpânul tuturor lucrurilor (Psalmii 24:1), Dumnezeu nu are nevoie de bani. Dar, pentru că zecimea este a Lui, El ne spune ce să facem cu ea, și anume să o folosim pentru sprijinirea lucrării Evangheliei. Astfel, zecimea lui Dumnezeu este folosită pentru nevoile slujitorilor. Seminției lui Levi – corpul preoțesc din Vechiul Testament – nu i s-au oferit proprietăți importante, cum au primit celelalte seminții. Cei din Levi au primit anumite cetăți, inclusiv cetățile de scăpare, cu suficient pământ în jurul lor pentru grădini. Ei erau întreținuți de zecimile celorlalte seminții și ei înșiși dădeau zecime din venitul lor.

6. Citește Faptele apostolilor 20:35. Care este mesajul acestui verset și ce legătură are cu zecimea?

Zeciuirea este importantă pentru că ne ajută să stabilim o relație de încredere cu Dumnezeu. Să iei o zecime din venitul tău și să „o dai” (chiar dacă, practic, ea Îi aparține oricum lui Dumnezeu) este cu adevărat un act de credință și numai prin exercitarea ei credința va crește.

Gândește-te, de exemplu, la vremea sfârșitului, când cei credincioși nu vor putea vinde sau cumpăra, așa cum este descris în Apocalipsa 13 și 14 (vezi studiul 11). Faptul de a avea deja consolidată încrederea în Dumnezeu, în grija, puterea și dragostea Lui va avea o importanță capitală atunci când va părea că întreaga lume este împotriva noastră. Dar, chiar și înainte de acea perioadă, cât este de important pentru noi toți să învățăm să ne încredem în Dumnezeu indiferent de situația în care ne aflăm! Un al doilea motiv important pentru a fi credincioși din punct de vedere financiar este acela că vom avea acces la binecuvântări tangibile promise de Dumnezeu. Ca parte a legământului zecimii, Dumnezeu a promis binecuvântări atât de mari încât nu vom avea unde să le depozităm. Cu acest surplus îi putem ajuta pe alții și putem contribui la înaintarea lucrării lui Dumnezeu, prin darurile noastre.

În ce moduri ai cunoscut din propria experienţă marele adevăr că este „mai ferice să dai decât să primești” (Faptele apostolilor 20:35)?

Calculăm zecimea în funcție de venitul pe care îl avem, dacă suntem plătiți la oră sau avem un salariu fix, și dăm zecime din profit, dacă suntem propriii angajați și avem propria afacere. În multe țări, statul oprește taxe pentru a acoperi costul serviciilor puse la dispoziția oamenilor, precum siguranța, drumurile și podurile, plata șomajului etc. Întrebarea legată de venitul brut sau net face referire la calcularea zecimii înainte sau după oprirea acestor taxe de către stat. Aceia care sunt propriii angajați sunt îndreptățiți să își deducă costurile afacerii pentru a-și determina profitul înainte de a fi achitate taxele personale.

Studii privind obiceiurile de dăruire ale adventiștilor de ziua a șaptea arată că majoritatea adventiștilor calculează zecimea din venitul brut, adică din ceea ce câștigă înainte de reținerea taxelor.

7. Citește 1 Împăraţi 17:9-16. Care era situaţia văduvei înainte de venirea lui Ilie? Ce i-a cerut profetul să facă înainte să se îngrijească de ea și de fiul ei? Ce aflăm în legătură cu subiectul în discuţie?

Când a sosit Ilie, văduva din Sarepta i-a explicat situația ei dificilă. Ilie i-a cerut apă, apoi a adăugat: „Nu te teme, întoarce-te și fă cum ai zis. Numai pregătește-mi întâi mie, cu untdelemnul și făina aceea, o mică turtă și adu-mi-o; pe urmă să faci și pentru tine și pentru fiul tău. Căci așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: «Făina din oală nu va scădea, și untdelemnul din urcior nu se va împuțina până în ziua când va da Domnul ploaie pe fața pământului»” (1 Împărați 17:13,14). Dădea Ilie dovadă de egoism? Sau testa credincioșia femeii dându-i ocazia să își manifeste credința? Răspunsul ar trebui să fie evident.

Ideea principală cu privire la venitul brut sau net este că fiecare trebuie să decidă în dreptul său. Biserica nu ne impune ce să facem, și aceasta pe bună dreptate. În definitiv, fiecare trebuie să facem propria alegere și, indiferent ce facem noi, personal, nu ar trebui să îi judecăm pe cei care fac altfel. Fiecare dintre noi trebuie să dea socoteală individual lui Dumnezeu, și numai Lui, pentru alegerile noastre. „Fiecare trebuie să fie propriul evaluator și este lăsat să dea cum își propune în inima sa” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 4, p. 469).

Cum explici cuiva care nu a dat niciodată zecime care sunt binecuvântările de pe urma returnării ei? Care sunt acele binecuvântări și cum îţi întărește credinţa faptul că dai zecimea?

8. Citește 1 Corinteni 4:1,2. Ce fel de oameni suntem chemaţi să fim în calitate de copii ai lui Dumnezeu și administratori ai binecuvântărilor Lui?

Așadar, ce înseamnă să fim credincioși cu zecimea noastră? În această săptămână am recapitulat câteva elemente definitorii:

1. Suma – este a zecea parte sau 10% din venitul sau din profitul nostru.
2. Dusă la „casa vistieriei” – locul din care sunt plătiți angajații pentru vestirea Evangheliei.
3. Cinstirea lui Dumnezeu cu prima parte din venitul nostru.
4. Folosită în scopul corect – sprijinirea lucrării de slujire.

E responsabilitatea noastră ca membri ai bisericii să respectăm primele trei elemente; este responsabilitatea administratorilor trezoreriei să se asigure că fondurile din zecimi sunt folosite în mod corespunzător.

De asemenea, spre deosebire de darurile noastre, zecimea nu rămâne la aprecierea noastră. Atât zecimea, cât și donarea ei în trezorerie sunt responsabilitatea noastră. Nu noi suntem cei care stabilesc parametrii, ci Dumnezeu. Dacă nu înapoiez toți cei 10% din câștigul meu înseamnă că nu ofer zecimea; dar și dacă nu duc la „casa vistieriei” cei 10% înseamnă tot că nu ofer zecimea.

9. Citește Matei 25:19-21. Când ni se cere să dăm socoteală de modul în care am administrat fondurile lui Dumnezeu? Ce li se spune celor care au fost credincioși din punct de vedere financiar?

„«Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile» (Maleahi 3:10), aceasta este porunca lui Dumnezeu. Nu se face niciun apel la recunoștința sau generozitatea noastră. Aceasta nu este decât o chestiune de corectitudine. Zecimea este a Domnului; iar El ne îndeamnă să Îi dăm înapoi ceea ce este al Său” (Ellen G. White, Educație, p. 138). Administrarea bunurilor lui Dumnezeu este un privilegiu unic – și totodată o responsabilitate. El ne binecuvântează și ne susține și nu cere decât a zecea parte, apoi Își folosește zecimea pentru a avea grijă de cei care slujesc, la fel cum a avut grijă de seminția lui Levi în vremurile Israelului din vechime.

Unor persoane nu le place cum sunt folosiţi banii lor și de aceea nu dau zecime sau oferă donaţii în altă parte. Ce ne învaţă Biblia despre aceasta?

Citește cel mai amplu document despre zecime scris de Ellen G. White, în volumul 9 din Mărturii pentru biserică, p. 245-252. Studiază și Secţiunea III din Sfaturi privind administrarea creștină a vieţii, p. 65-107.

„Dacă toată zecimea s-ar vărsa în tezaurul Domnului așa cum ar trebui, s-ar primi așa binecuvântări încât darurile și jertfele în scopuri sacre s-ar înmulți de zece ori” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 4, p. 474). Ce declarație extraordinară! Dacă am fi toți credincioși în darea zecimii, Dumnezeu ne-ar binecuvânta cu fonduri care să ne înmulțească darurile o mie la sută.

„Toți ar trebui să-și aducă aminte că cerințele lui Dumnezeu sunt superioare oricăror cerințe. El ne dă din belșug și contractul pe care l-a făcut cu omul este ca a zecea parte din bunurile sale să Îi fie înapoiată lui Dumnezeu. Domnul, plin de îndurare, le încredințează administratorilor Săi comorile Sale, dar cu privire la a zecea parte El zice: aceasta este a Mea. Exact în măsura în care Dumnezeu i-a dat omului proprietatea Sa, omul trebuie să-I înapoieze lui Dumnezeu cu credincioșie o zecime din tot avutul său. Acest aranjament deosebit a fost făcut chiar de Hristos” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 6, p. 384).

Studiu zilnic

Biblia: 1 Cronici, capitolele 22 – 28

1. Ce a strâns David și număra un milion pentru zidirea templului?

2. Câți dregători, judecători și instrumentiști leviți a rânduit David?

3. Ce instrumente se foloseau pentru prorocire?

4. De ce a fost refuzat David când a dorit să zidească o casă Numelui Domnului?

Ellen G. White: cartea Rugăciunea, capitolul 13 (David până la Daniel, inclusiv)

5. Ce urma să facă Dumnezeu când conducătorii în vreme de război intrau în casa de rugăciune?