De partea adevărului

De citit ca bază a studiului: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, cap. 4–6.

Orașul modern Izmir, de pe coasta Turciei de azi, a fost cândva cetatea biblică Smirna, menționată în cartea Apocalipsa. Această cetate antică, de aproximativ 100.000 de locuitori, a înflorit la sfârșitul secolului I și în secolul al II-lea, fiind prosperă și extrem de loială Romei. O dată pe an cetățenilor ei li se cerea să ardă tămâie pentru zeii romani. Evident, în secolul al II-lea, Smirna avea și o comunitate prosperă de creștini. Policarp, unul dintre primii lideri ai bisericii, a fost ars pe rug în piața publică din oraș pentru refuzul de a-L trăda pe Dumnezeu. Când i s-a cerut pentru ultima oară să se lepede de Hristos, bătrânul a răspuns: „I-am slujit vreme de 86 de ani și nu mi-a făcut niciun rău. Cum aș putea să Îl vorbesc de rău pe Regele care m-a salvat?”

De-a lungul secolelor, bărbați și femei au fost dispuși mai degrabă să treacă prin martiraj decât să renunțe la credința lor în Hristos. Sacrificiul lor ne reaprinde curajul. Istoria devotamentului lor înnoiește devotamentul nostru. În această săptămână vom vedea câteva principii biblice care i-au motivat pe valdenzi și pe reformatorii de după ei, precum Hus și Ieronim, să rămână credincioși Domnului indiferent de circumstanțe – chiar și în fața amenințării cu moartea.

1. Citește Daniel 7:23-25 și Apocalipsa 12:6,14. Care sunt perioadele profetice la care se referă aceste pasaje?

De fiecare dată când poporul lui Dumnezeu rămâne credincios, Satana se înfurie. Și adesea urmează persecuție. Profetul Daniel a descris o perioadă, pentru el încă în viitor, în care biserica medievală avea să facă „război sfinților” și să asuprească poporul lui Dumnezeu (Daniel 7:21,25). Profetul Ioan descrie aceeași perioadă ca pe un timp în care biserica lui Dumnezeu avea să fie forțată să fugă în pustiu, unde avea să fie „hrănită o vreme, vremi și jumătatea unei vremi” (Apocalipsa 12:14; citește și Apocalipsa 12:6). Deci poporul lui Dumnezeu a fost hrănit în pustiu. În cele mai grele momente ale vieții, Dumnezeu pregătește întotdeauna un refugiu pentru urmașii Săi credincioși. (Vezi Psalmul 46.)

Cele 1.260 de zile și „o vreme, vremi și jumătatea unei vremi” fac referire la aceeași perioadă (3,5 vremi × 360 de zile/an = 1.260 de zile. Pentru a înțelege de ce un an profetic are 360 de zile, vezi Studiul 11/ secțiunea din 12 iunie). Profeția biblică este adeseori scrisă în simboluri. În părțile profetice din Daniel și Apocalipsa, o zi profetică este echivalentul unui an propriu-zis. Găsim acest principiu zi-an în Numeri 14:34 și în Ezechiel 4:6. Principiul zi-an se bazează nu doar pe aceste două texte, ci are o amplă bază biblică. Dr. William Shea, cronologist și specialist în Vechiul Testament, oferă 23 de grupuri de dovezi veterotestamentare în sprijinul acestui principiu folosit de interpreții biblici de-a lungul istoriei.

Vizigoții, vandalii și ostrogoții au fost triburi care aveau alte credințe decât avea Roma. Cele 1.260 de zile au început când ultimul dintre aceste triburi barbare, ostrogoții, a fost alungat din Roma, în anul 538 d.H. Această perioadă de întuneric spiritual a continuat până în anul 1798, când generalul lui Napoleon, Berthier, l-a scos pe papă din Roma.

Nenumărați creștini au fost martirizați în această lungă perioadă pentru că ascultau de Cuvântul lui Dumnezeu. În ciuda morții, ei au învins. Prin Hristos, au fost eliberați de vina și de sub domnia păcatului, biruind „prin sângele Mielului”. Victoria asupra lui Satana pe care Hristos a avut-o pe cruce a fost victoria lor. Deși au murit, moartea lor nu este decât o odihnă până la revenirea lui Hristos.

Cum a fost întărită credinţa ta de împlinirea profeţiilor biblice?

2. Citește Iuda 3 și 4. Ce avertizare găsim aici și cum s-a aplicat bisericii creștine de mai târziu?

Cartea lui Iuda a fost scrisă cândva înainte de anul 65 d.H. pentru creștinii „iubiți în Dumnezeu Tatăl și păstrați pentru Isus Hristos” (Iuda 1). Acești credincioși au fost îndemnați să lupte „pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi unii […] oameni neevlavioși care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru” (Iuda 3,4). Această mustrare a căpătat și mai mult sens pentru credincioșii din Evul Mediu după ce practicile păgâne au inundat biserica și tradițiile omenești au compromis Cuvântul lui Dumnezeu. Vreme de secole, oameni precum valdenzii au fost apărători ai adevărurilor Scripturii. Ei credeau că Domnul Hristos era singurul lor mijlocitor și Biblia, singura lor sursă de autoritate. „În fiecare generație au existat martori pentru Dumnezeu, […] care au considerat Biblia singura regulă de viață și care au sfințit adevăratul Sabat” (Tragedia veacurilor, p. 61).

3. Citește Apocalipsa 2:10. Ce le promite Dumnezeu celor care sunt credincioși în ciuda ameninţării, chiar și cu moartea?

Aceste cuvinte i-au fost adresate bisericii din Smirna. Unul dintre zeii protectori ai cetății era Dionis, zeul petrecerii și al fertilității, printre altele. Când preoții lui Dionis mureau, în cadrul procesiunii funerare li se așeza o cunună pe cap. Ioan face aluzie la această cunună pământească în contrast cu cununa vieții, pusă pe capul celor care triumfă asupra forțelor răului. Cununa vieții le este acordată celor care au trecut prin încercări, dificultăți, suferințe și chiar prin moarte – de dragul lui Hristos. Această coroană a vieții îi motivează întotdeauna pe credincioși în circumstanțe dificile. I-a inspirat și pe valdenzi în timpul suferințelor și persecuțiilor. Știau că aveau să Îl vadă pe Isus într-o zi și să fie cu El pentru totdeauna. Cununa vieții este și pentru noi: chiar dacă trecem acum prin încercări, ne așteaptă această coroană, dacă avem privirea ațintită asupra lui Isus.

Ce te încurajează când treci prin perioade dificile? Ce te înspăi­mântă? Care sunt făgăduinţele a căror împlinire o poţi cere în acele perioade?

4. Citește Faptele 5:28-32; Efeseni 6:10-12 și Apocalipsa 3:11. Ce principiu de bază găsești în aceste texte?

Una dintre trăsăturile specifice valdenzilor și reformatorilor a fost loialitatea absolută față de Dumnezeu, supunerea față de autoritatea Scripturii și devotamentul față de supremația lui Hristos, nu a papalității. Mintea lor era îmbibată de istoriile de credință și curaj din Noul Testament. Împreună cu Petru și cu ceilalți apostoli, valdenzii spuneau: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele 5:29). Ei au dat curs îndemnului lui Pavel: „Întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10). În loc să se supună tradițiilor bisericii, acești oameni neclintiți în credință au avut curajul să stea de partea adevărurilor Cuvântului lui Dumnezeu.

Valdenzii s-au numărat printre primele grupuri care au avut Biblia în propria limbă. Jean Leger, un copist valdenz de Biblii, descrie activitatea valdenzilor. Ei copiau în secret Biblia în comunitățile lor de munte din nordul Italiei și sudul Franței. Tinerii erau instruiți de părinți de la o vârstă fragedă să memoreze părți mari din Scriptură. Echipe de copiști colaborau pentru a transcrie Biblia. Mulți dintre acești tineri valdenzi călătoreau în întreaga Europă ca negustori care împărtășeau pe ascuns adevărurile Scripturii. Unii s-au înscris la universități, iar la momente potrivite prezentau părți din Scriptură colegilor lor. Călăuziți de Duhul Sfânt, când simțeau receptivitate din partea vreunui căutător sincer, îi dăruiau acestuia porțiuni din prețioasele lor pasaje din Scriptură. Mulți au plătit cu viața devotamentul lor. Deși nu au înțeles clar fiecare învățătură biblică, valdenzii au păstrat vreme de secole adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și l-au împărtășit altora.

„Cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei” (Proverbele 4:18). Solomon compară calea pe care Dumnezeu Își conduce copiii cu un soare din ce în ce mai luminos. Dacă Dumnezeu ar acționa un întrerupător cosmic și soarele ar lumina instantaneu în toată strălucirea lui, ne-ar orbi. După ce lumea a fost învăluită în întuneric vreme de secole, Dumnezeu a ridicat bărbați și femei dedicați Cuvântului Său care au continuat să caute mai mult.

Cum putem noi, reflectând lumina Domnului Hristos, să strălucim în comunităţile noastre? Facem lucrul acesta?

5. Citește Psalmii 19:7-11; 119:140,162 și Ieremia 15:16. Care a fost atitudinea lui David și a lui Ieremia faţă de Cuvântul lui Dumnezeu și ce a reprezentat piatra de temelie a Reformei?

Cuvântul Domnului a fost „bucuria și veselia” inimii reformatorilor. Ei s-au bucurat să facă voia lui Dumnezeu. Au iubit legea Lui. Unul dintre adevărurile de bază ale Reformei a fost bucuria adusă de studiul Scripturii. Cercetarea Bibliei nu era o sarcină grea. Nu era o cerință rigidă, ci o încântare. În timp ce studiau, reformatorii erau transformați de puterea Duhului Sfânt. „Caracterul lui Wycliffe este o mărturie despre puterea transformatoare și educativă a Sfintelor Scripturi. Biblia l-a făcut ceea ce era. Efortul de a înțelege marile adevăruri ale revelației dă prospețime și vigoare tuturor capacităților intelectuale, dezvoltă mintea, ascute înțelegerea și maturizează judecata. Studiul Bibliei va înnobila orice gând, sentiment și aspirație cum niciun alt studiu nu o poate face. El ne dă un scop stabil, răbdare, curaj și tărie, rafinează caracterul și sfințește sufletul. Un studiu al Scripturilor întreprins în mod serios și cu respectul cuvenit ar aduce mintea cercetătorului în legătură directă cu Mintea Infinită și ar da lumii oameni cu un intelect mai puternic și mai activ și cu principii mai nobile decât a produs vreodată cea mai aleasă educație pe care o poate oferi filozofia omenească” (Tragedia veacurilor, p. 94).

6. Citește 2 Timotei 2:1-3. Ce sfat i-a dat Pavel lui Timotei cu privire la împărtășirea Cuvântului lui Dumnezeu?

Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și bucuria mântuirii prin Hristos umpleau inima reformatorilor în așa măsură încât trebuiau să le împărtășească. John Wycliffe a tradus Cuvântul Domnului în limba engleză, din două motive: Hristos cel viu îl schimbase prin intermediul Cuvântului și iubirea Domnului Hristos îl motiva să împărtășească altora ce aflase. Întrucât a murit înainte ca Roma să ajungă la el, papalitatea a dezgropat rămășițele lui Wycliffe, le-a ars și i-a aruncat cenușa într-un râu. Dar, la fel cum cenușa a fost purtată de apă, Cuvântul lui Dumnezeu, apa vieții, s-a răspândit ca rezultat al lucrării lui. Astfel a fost folosit de Dumnezeu „Luceafărul Reformei”.

7. Citește Evrei 2:14,15. Cum au simţit credincioșii din Evul Mediu realitatea marii lupte în viaţa lor?

Ce i-a încurajat pe credincioșii valdenzi în timpul persecuțiilor aprige cu care se confruntau? Ce le-a dat lui Hus și lui Ieronim, lui Tyndale, lui Latimer și alor martiri medievali curajul să înfrunte flăcările și sabia? Credința în promisiunile divine, cum ar fi cea a Domnului Isus: „Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi” (Ioan 14:19). Ei au considerat că puterea Lui este suficientă pentru a trece prin marile încercări ale vieții. Ba chiar s-au bucurat că pot fi părtași la suferințele lui Hristos. Și credincioșia lor a fost o mărturie dârză în fața lumii. Ei priveau dincolo de prezent și știau că, prin învierea lui Hristos, moartea era un dușman învins. Asupra acestor oameni curajoși moartea nu mai avea nicio putere. Ei s-au ținut strâns de făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu și au ieșit biruitori.

8. Citește Ioan 5:24; 11:25,26 și 1 Ioan 5:11-13. Ce asigurări îţi oferă aceste făgăduinţe? Cum ne ajută în încercările vieţii?

Ian Hus nu avea să se clatine în fața întemnițării, a nedreptății și nici măcar a morții. A stat în închisoare luni întregi. Mediul rece și umed i-a cauzat o febră care aproape că i-a curmat viața. Dar „harul lui Dumnezeu l-a susținut […]; pacea cerului i-a umplut sufletul. «Scriu această scrisoare», îi spunea el unui prieten, «din închisoare, cu mâna încătușată, așteptându-mi mâine sentința de moarte. […] Când, cu ajutorul lui Isus Hristos, ne vom întâlni iarăși în pacea dulce a vieții viitoare, vei afla cât de îndurător S-a arătat Dumnezeu față de mine, cum m-a susținut pe deplin în mijlocul ispitelor și al încercărilor» (Bonnechose, vol. 2, p. 67). În întunericul închisorii, el a prevăzut triumful credinței adevărate” (Tragedia veacurilor, p. 107, 108).

Sfatul lui Pavel are pentru noi o și mai mare relevanță: „Să ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduința” (Evrei 10:23). La fel cum făgăduințele lui Dumnezeu I-au susținut poporul în vremurile apuse, tot așa ne susțin și pe noi azi.

Ce înseamnă să pierzi totul pentru Hristos? La urma urmei, ce pierzi de fapt? (Vezi Marcu 8:36.) Ce lecţii învăţăm de la valdenzi și reformatori care ne pot susţine în conflictul final de pe pământ?

Marcu 8:36 Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?

„Dumnezeu a îngăduit ca o mare lumină să strălucească asupra minții acestor bărbați aleși, descoperindu-le multe dintre erorile Romei, dar ei n-au primit toată lumina care trebuia dată lumii. Prin intermediul lor, Dumnezeu scotea poporul din întunericul romano-catolicismului, dar mai existau obstacole mari și multe cu care oamenii urmau să se confrunte. El i-a condus înainte pas cu pas, pe măsură ce puteau suporta lumina, căci nu erau pregătiți să o primească dintr-odată pe toată. Dacă le-ar fi fost prezentată, i-ar fi făcut să se îndepărteze de ea, având același efect pe care îl are strălucirea soarelui de amiază asupra celor care au stat îndelung în întuneric. De aceea El le-a descoperit-o conducătorilor puțin câte puțin, în măsura în care putea fi acceptată de oameni. […]

Într-o altă scrisoare, […] Hus […] a adăugat aceste sfaturi mișcătoare: «Fie ca slava lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor, nu deținerea de bunuri și averi să-ți ocupe mintea! Nu-ți împodobi casa mai mult decât sufletul și, mai presus de orice, acordă toată atenția clădirii spirituale! Fii evlavios și smerit cu cei săraci și nu-ți da averea pe petreceri!” (Tragedia veacurilor, p. 103, 105, 106).

Studiu zilnic

Biblia: Ezechiel 20 – 26;

Cum profetiza Ezechiel că aveau să fie loviturile sabiei?

Cine erau Ohola și Oholiba?

Ce i-a răpit Domnul lui Ezechiel, ce-i era lui mai scump în ochi?

Cine era împăratul tuturor împăraților adus împotriva Tirului?

Ellen G. White: Divina vindecare, capitolul „Traficul de alcool și prohibiţia”.

Ce fac practic bisericile care acceptă membri care fac comerţ cu băuturi alcoolice?