Împlinirea profeţiilor din Vechiul Testament

Putem vedea în repetate rânduri în cartea lui Ioan lucrurile spuse și făcute de Isus care au dezvăluit faptul că într-adevăr Mesia (hammașiach), Hristosul, venise la cei din poporul Israel. Și venise de fapt ca unul dintre ei, un evreu născut în Betleem, așa cum preziseseră Scripturile. Dar, așa cum a scris Ioan, „El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut” (Ioan 1:10).

Adică El era în lume, lumea a fost făcută prin El și lumea nu L-a recunoscut totuși? Ce declarație uimitoare! Într-adevăr, după cum putem vedea în Ioan și în celelalte evanghelii, mulți nu L-au recunoscut, deși ar fi trebuit, mai ales datorită lucrurilor pe care Isus le-a făcut și le-a zis. Ba, mai mult, datorită faptului că Scripturile din Vechiul Testament indicau spre El.

În această săptămână vom vedea mai multe moduri în care Ioan L-a zugrăvit pe Isus ca Mesia și totodată vom vedea motivul pentru care unii au continuat să Îl respingă, în ciuda tuturor argumentelor puternice care confirmau că El este Hristosul. Ce putem învăța din greșelile lor?

Pe lângă minunile punctuale folosite pentru a arăta că Isus este Mesia, Ioan a consemnat și discuția mai largă despre semnele, lucrările și minunile făcute de Isus. Acestea, de unele singure, nu erau o dovadă a faptului că El era Mesia, pentru că mulți profeți, uneori mincinoși, făceau și ei minuni. Ioan nu a consemnat semnele doar pentru că arătau un mare făcător de minuni. Semnele despre care Ioan a scris aveau caracterul unic de a face trimitere la Isus ca Mesia și de a arăta că într-adevăr El venea de la Tatăl Însuși.

1. Citește Ioan 5:17,20,36-38. Cum descriu aceste versete relaţia dintre Isus și Dumnezeu Tatăl în contextul semnelor?

Isus a folosit semnele pentru a arăta relația Lui strânsă de colaborare cu Tatăl. Cei doi erau una. Isus Însuși a afirmat: „Tatăl este în Mine și Eu sunt în Tatăl” (Ioan 10:38; vezi și 14:10,11). Scopul venirii lui Isus a fost să facă lucrările Celui care L-a trimis, pentru ca acestea să fie cunoscute de lume. Adică a venit să facă lucrarea pe care Tatăl L-a trimis să o facă, iar faptele Sale erau o mărturie clară că El era de la Tatăl.

Cu toate acestea, după cum am văzut deja, cu toate semnele și mărturiile puternice ale multora, unii au ales în continuare să nu creadă. Conducătorii religioși L-au întrebat pe Isus: „Până când ne tot ții sufletele în încordare? Dacă ești Hristosul, spune-ne-o deslușit.” Isus le-a răspuns: „V-am spus […] și nu credeți. Lucrările pe care le fac Eu în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 10:24,25).

Dacă Isus ar fi fost direct și ar fi spus că El este Mesia, conducătorii religioși, care căutau orice lucru împotriva Lui, s-ar fi năpustit asupra Lui. Știind acest aspect, Isus a făcut în schimb trimitere la faptele Sale. Dacă ar fi spus că era Hristosul, conducătorii ar fi putut să încerce cu ușurință să nege lucrul acesta. Dar cum puteau nega semnele, faptele și minunile? Acestea erau mărturii puternice despre cine era și de unde venea.

Cum putem convinge inimile împietrite? În ce modalităţi s-ar putea să luptăm împotriva lucrării lui Dumnezeu în viaţa noastră?

Pe lângă semnele și mărturiile clare folosite pentru a indica mesianitatea lui Isus, Ioan a apelat și la autoritatea Vechiului Testament și la profețiile despre lucrarea lui Hristos.

Vechiul Testament ocupă un loc central, nu doar în Evanghelia după Ioan, ci în întreg Noul Testament. Justificarea existenței lui Hristos, a persoanei Lui, a locului de unde a venit, precum și a faptelor Lui din trecut și din viitor are la bază Scriptura, în cazul de față Vechiul Testament.

2. Citește Ioan 5:39,40,46,47. Ce ne spun aceste texte despre atitudinea lui Isus faţă de autoritatea Scripturii?

În toate evangheliile, Isus face în mod repetat trimitere la autoritatea Scripturii ca martorul Său cheie. De exemplu, Isus folosește adeseori evenimente din Vechiul Testament pentru a face trimitere la Sine și la ceea ce face.

Iată un astfel de caz în legătură cu Numeri 21:5-9! „Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului” (Ioan 3:14). Aici Isus nu doar face referire la situație în sine, ci, folosindu-Se de ea pentru a indica spre Sine, ne oferă practic interpretarea oficială a situației de atunci și ce a vrut să le transmită oamenilor.

Și nu numai Isus, ci și alții folosesc Vechiul Testament pentru a face trimitere la El. De exemplu, la începutul Evangheliei după Ioan, citim cuvintele lui Filip: „Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în Lege, și prorocii” (Ioan 1:45).

3. Citește Ioan 13:18; 17:12; 19:24,28,36. Ce credeau Domnul Isus și Ioan despre autoritatea Scripturii?

Tu cum înţelegi autoritatea Cuvântului scris?

Într-o discuție cu conducătorii religioși cu privire la identitatea Sa, Isus a afirmat autoritatea Scripturii. La prima vedere poate părea inutil gestul Său, deoarece conducătorii religioși credeau în Biblie. Cu toate acestea, chiar și în cazul lor, Isus avea să accentueze autoritatea Scripturilor și o accentua cu scopul de a le arăta cine era El – indiferent cât de împietrite erau inimile lor și indiferent cât de mult ar fi încercat să nu se lase convinși.

Pe parcursul cărții sale, Ioan consemnează multe aluzii și citate directe din Vechiul Testament și arată că Isus era împlinirea promisiunii din Vechiul Testament referitoare la Mesia.

4. Cum se leagă între ele următoarele pasaje din Noul și din Vechiul Testament? Cu alte cuvinte, cum folosește Noul Testament aceste texte pentru a da mărturie despre Domnul Isus?

Ioan 1:23; Isaia 40:3

Ioan 2:16,17; Psalmii 69:9

Ioan 7:38; Ieremia 2:13

Ioan 19:36; Numeri 9:12

Nu numai Ioan, ci și Petru, Pavel, Matei, Marcu, Luca și toți scriitorii Noului Testament, sub inspirația Duhului Sfânt, accentuează în mod repetat cum viața, moartea, învierea și înălțarea la tronul lui Dumnezeu a Domnului Isus din Nazaret sunt toate împliniri ale profețiilor din Vechiul Testament.

Cu toate că Isus îndrepta continuu atenția ucenicilor spre Scripturi, care prevesteau lucrarea Lui, când au înțeles ucenicii, în cele din urmă, că acestea indicau moartea și învierea Lui? Numai după ce a murit, a înviat și li S-a arătat au înțeles. „Tocmai de aceea, când a înviat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că le spusese vorbele acestea și au crezut Scriptura și cuvintele pe care le spusese Isus” (Ioan 2:22; vezi și 20:9).

Isus le-a spus conducătorilor religioși: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39). Ce afirmație incredibilă despre propria Persoană!

Estimările variază, dar unii cercetători susțin că Isus din Nazaret a împlinit sute de profeții din Vechiul Testament. Oricare ar fi numărul, șansele ca un om să împlinească și doar câteva dintre ele, cu atât mai mult pe toate, sunt uluitor de mici. Din când în când se folosește următoarea ilustrație: imaginează-ți că umpli o suprafață de peste două ori mai mare decât suprafața României cu grămezi de monede de jumătate de metru înălțime, apoi colorezi în roz o singură monedă și le amesteci pe toate. După aceea, îi dai unei persoane legate la ochi o singură șansă să aleagă moneda roz. Care sunt șansele ca, din prima, acea persoană să aleagă moneda roz?

Fără îndoială, nașterea, viața și moartea lui Hristos au fost prezise de Vechiul Testament, o dovadă uluitoare a identității Sale de Mesia cel așteptat. Ioan indică în mod repetat aceste texte din Vechiul Testament pentru a evidenția cine era Isus și de asemenea de ce ar trebui să credem în El și să acceptăm salvarea pe care o oferă.

5. Ce transmit următoarele pasaje despre Isus ca împlinire a profeţiei mesianice?

Ioan 12:13; Psalmii 118:26

Ioan 12:14,15; Zaharia 9:9

Ioan 13:18; Psalmii 41:9

Ioan 19:37; Zaharia 12:10; 13:6

Dacă te-ar întreba cineva de ce crezi în Isus ca Mesia, ce ai răspunde? În ce direcţie ai merge și de ce, pentru a-ţi apăra credinţa?

În studiul nostru de până acum asupra Evangheliei după Ioan, am văzut că Ioan arată cum Isus este într-adevăr Mesia cel promis, marea speranță mult așteptată de poporul evreu.

Cu toate acestea, mulți lideri spirituali ai poporului au fost cei mai mari dușmani ai Săi.

De ce?

6. Citește Ioan 8:12-30. Care este dinamica dintre Isus și acești conducători? Ce texte explică de ce mulţi L-au respins?

Isus spune că ei nu-L cunosc nici pe El, nici pe Tatăl (Ioan 8:19). Ar fi trebuit să Îi cunoască pe amândoi, dar acești bărbați se amăgeau singuri. Erau atât de prinși în propriile tradiții și filozofii încât, deși Îl aveau pe Isus chiar în fața ochilor făcând și spunând toate acele lucruri – revelații puternice despre Tatăl –, tot L-au respins.

În al doilea rând, Isus le-a spus: „Voi sunteți de jos” (Ioan 8:23). Cu alte cuvinte, oricât de religioși ar fi fost, aceștia nu erau oameni spirituali, evlavioși. Aveau o „formă de evlavie” (2 Timotei 3:5), doar atât. Manifestau o pioșenie exterioară, dar în sinea lor erau necredincioși.

Nu era ceva nou: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine și frica pe care o are de Mine nu este decât o învățătură de datină omenească” (Isaia 29:13). Acest concept este evocat de Isus secole mai târziu: „Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești” (Marcu 7:7). Învățătura lor era „de datină omenească”, iar poruncile lor – „din lumea aceasta” (Ioan 8:23), în timp ce El declara: „Eu nu sunt din lumea aceasta” (Ioan 8:23). Era destul de rău că acești oameni se amăgiseră singuri, dar era de-a dreptul tragic că îi conduceau și pe alții în rătăcire. Totuși, interesant de știut, Ioan a scris că, în urma acestui schimb de replici, „mulți au crezut în El” (Ioan 8:30).

Astfel, în ciuda unei conduceri deficitare, mulți evrei au putut să treacă dincolo de ea și să vadă singuri cine era Isus cu adevărat.

Ce lecţii extragi din schimbul de replici dintre Isus și conducătorii religioși? Cum putem fi „de sus” și nu „de jos” – și cum putem să ne dăm seama de diferenţă?

Suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, cap. 73

„Dumnezeu nu le ascunde oamenilor adevărul. Ei sunt cei care îl fac să fie de neînțeles, prin atitudinea lor. Domnul Hristos le-a oferit iudeilor nenumărate dovezi ale faptului că El era Mesia, dar învățătura Sa le cerea o schimbare hotărâtă a vieții. Ei au înțeles că, dacă Îl acceptă pe Hristos, trebuie să renunțe la preceptele și tradițiile lor îndrăgite și la obiceiurile lor egoiste și nesfinte. Acceptarea unui adevăr veșnic și neschimbător le cerea un sacrificiu. Prin urmare, nu erau dispuși să recunoască dovada cea mai convingătoare pe care a putut să le-o dea Dumnezeu pentru a-i face să creadă în Domnul Hristos. Deși pretindeau a crede în scripturile Vechiului Testament, iudeii au refuzat să accepte mărturia conținută în ele cu privire la viața și caracterul Domnului Hristos. Le era teamă să se lase convinși, ca nu cumva să fie convertiți și constrânși să renunțe la părerile lor preconcepute. Comoara Evangheliei, Acela care era Calea, Adevărul și Viața Se afla în mijlocul lor, dar ei au respins cel mai mare Dar cu care îi putea binecuvânta Cerul” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 105).

Zilnic

Faptele apostolilor 14 – 20;

Cum S-a purtat Dumnezeu față de toate neamurile în veacurile trecute?

Ce propunere au făcut fariseii deveniți creștini în adunarea bisericii din Ierusalim și ce decizie au luat apostolii și prezbiterii?

Ce au făcut femeile cu vază ale grecilor în Bereea?

Cât ținea Pavel la viața lui și ce voia el?

Calea către Hristos, capitolul 8

De ce depinde puterea noastră de a fi folositori?