Cele două legăminte

Creştinii care resping autoritatea Vechiului Testament consideră că darea Legii pe Sinai e incompatibilă cu Evanghelia. Ei trag concluzia că legământul încheiat pe Sinai este simbolul unei perioade, al unei dispen­ saţiuni, în care mântuirea se baza pe ascultarea de Lege. Ei susţin că oa­ menii din vremea aceea nu au reuşit să respecte cerinţele Legii şi că, din acest motiv, Dumnezeu ar fi încheiat un legământ nou, un legământ al ha­ rului, prin meritele lui Isus Hristos. Prin urmare, ar exista două legăminte: vechiul legământ, bazat pe Lege, şi noul legământ, bazat pe har.

Concepţia aceasta este foarte răspândită, dar este greşită. Mântuirea nu a fost niciodată oferită pe baza ascultării de Lege; iudaismul biblic a fost încă de la început o religie a harului. Legalismul cu care s-a confruntat Pavel în Galatia era o pervertire a creştinismului şi a Vechiului Testa­ ment însuşi. Cele două legăminte nu reprezintă două perioade distincte din istoria omenirii, ci două atitudini distincte ale omului. Ele reprezintă două tipuri diferite de a ne raporta la Dumnezeu, tipuri apărute încă de pe vremea lui Cain şi Abel. V echiullegământ îi reprezintă pe aceia care, asemenea lui Cain, se bazează în mod greşit pe propria lor ascultare ca mijloc de a-I fi plăcuţi lui Dumnezeu; de partea cealaltă, noul legământ reprezintă experienţa celor care, asemenea lui Abel, se bazează în între­ gime pe harul lui Dumnezeu care va face tot ce a promis.

Mulţi consideră că pasajul din Galateni 4,21-31, în care Pavel interpre­ tează istoria lui Israel, este cel mai dificil pasaj din această epistolă, pentru că aici se aduce un argument foarte complex, pentru a cărui înţelegere avem nevoie de cunoştinţe temeinice despre personajele şi evenimentele din Vechiul Testament. Pentru a-l înţelege, trebuie mai întâi să cunoaştem câteva lucruri element are în legătură cu nOţiune a de legământ.

Cuvântul ebraic tradus prin „legământ” este berit. El apare de apro­ ximativ trei sute de ori în Vechiul Testament şi are sensul de „contract”, „învoiaIă”, „înţelegere”. Mii de ani, legămintele au avut un rol esenţial în stabilirea relaţiilor dintre popoarele din Orientul Apropiat. La încheierea unui legământ, se obişnuia să se aducă animale ca jertfă. Prin aceasta, se arăta ce i se va întâmpla celui care nu îşi va respecta obligaţiile asumate.

„De la Adam la Isus, Dumnezeu a păstrat legătura cu omenirea prin intermediul unei serii de făgăduinţe solemne care aveau în centru un Răscumpărător care urma să vină si care au culminat cu legământul davi­ dic (Gen. 12,2.3; 2 Sam. 7,12-17; Is: 11). În timpul captivităţii babiloniene, Dumnezeu le-a promis israeliţilor că va face cu ei un «legământ nou», mai eficient (Ier. 31,31-34), în care se face referire la venirea lui Mesia, din casa lui David (Ezech. 36,26-28; 37,22-28).” – Hans K. LaRondelle, Our Creator Redeemer, pag. 4

1. Pe ce se baza legământul iniţial, încheiat de Dumnezeu cu Adam în Grădina Eden, înainte de apariţia păcatului? Gen. 1.28; 2,2.3.15-17.

Căsătoria, munca fizică şi Sabatul au făcut parte dintre prevederile generale ale legământului de la creaţiune, dar punctul lui central era porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul oprit. Principiul fundamen­tal al acestui legământ era: „Ascultă şi vei trăi!” Dat fiind faptul că lumea creată era în armonie cu Dumnezeu, oamenilor nu li s-a cerut imposibi­ lul. Ascultarea era înclinaţia naturală a omului; cu toate acestea, Adam şi Eva au ales să facă ceea ce nu era natvral şi, prin acest act, au încălcat legământul încheiat când au fost creaţi şi, mai mult decât atât, au făcut ca termenii lui să fie imposibil de respectat de către oamenii degradaţi de păcat. Dumnezeu a trebuit să găsească o cale de refacere a relatiei pe care Adam şi Eva o pierduseră. În acest scop, El a introdus legământul harului, bazat pe făgăduinţa unui Mântuitor (Gen. 3,15).

Ce cuvinte din Geneza 3,15, prima făgăduinţă din Biblie care face referire la Evanghelie, ne trimit cu gândul la speranţa pe care o avem în Hristos?

2. Ce făgăduinţe i-a făcut Dumnezeu lui Avraam În Geneza 12, 1-5? Care a fost răspunsul lui?

Primele făgăduinţe făcute de Dumnezeu lui Avraam constituie unul dintre cele mai frumoase pasaje ale Vechiului Testament. Ele ne vorbesc despre harul Său. Dumnezeu face aceste promisiuni, nu Avraam. Omul nu a făcut nimic pentru a câştiga sau a merita favoarea lui Dumnezeu. Nu există niciun indiciu că Dumnezeu şi Avraam ar fi stabilit împreună terme­ nii acestei înţelegeri. Dumnezeu face făgăduinţele, iar Avraam este chemat să creadă că ele sunt sigure şi să dovedească această credinţă, Iăsându-şi rudele (la vârsta de şaptezeci şi cinci de ani!) şi pornind spre ţara promisă.

„Prin «binecuvântarea» pronunţată asupra lui Avraam şi, prin el, asupra tuturor fiinţelor omeneşti, Creatorul Şi-a reînnoit planul de răscumpărare. El i-a binecuvântat pe Adam şi pe Eva în Paradis (Gen. 1,28; 5,2) si apoi «a binecuvântat pe Noe si pe fiii săi» după potop (9,1). În acest f~l, Dumnezeu a clarificat promisiunea anterioară referitoare la un Răscumpărător care avea să recupereze omenirea, să distrugă răul şi să refacă Paradisul (Gen. 3,15). El a confirmat promisiune a Sa de a bine­ cuvânta «toate familiile», în planul Său universal.” – Hans K. LaRondelle, Dur Creator Redeemer, pag. 22, 23

3. După zece ani În care a aşteptat ca fiul promis să se nască, ce Întrebări avea Avraam În legătură cu făgăduinţa lui Dumnezeu? Gen. 15,1-6

Este uşor să îl lăudăm pe Avraam pentru credinţa lui, dar uităm că şi el a avut întrebările si îndoielile lui. Avraam a crezut, dar a avut si întrebări. Credinţa lui era în’ creştere. În Geneza 15,8, el îi spune lui Dumnezeu ceva asemănător cu ceea ce spune tatăl din Marcu 9,24: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” Dar Dumnezeu îl asigură cu îndurare de siguranţa promisiunii Sale, prin încheierea unui legământ oficial (Gen. 15,7-8).

Lucrul surprinzător din acest pasaj nu este faptul că Dumnezeu intră în legământ cu Avraam, ci nelimitata Sa dispoziţie de a intra în acest legământ. Spre deosebire de conducătorii antici din Orientul Apropiat, care nu puteau ac­ cepta ideea de a încheia o învoială cu servitorii lor, Dumnezeu nu numai că Si-a dat cuvântul, ci, prin trecerea simbolică a flăcărilor printre animalele despicate, a jurat pe viaţa Sa că îl va împlini. În final, Domnul Isus Şi-a dat viaţa pe Calvar, transformând făgăduinţa în realitate.

În ce domenii trebuie să manifesti credintă si să crezi un lucru care pare imposibil? Cum te poţi deprinde să îii păstrezi credinţa, orice ce s-ar întâmpla?

5. De ce dezaprobă Pavel incidentul cu Agar? Ce lucru esenţial privitor la mântuire vrea el să sublinieze prin amintirea acestei întâmplări din Vechiul Testament? Gal. 4,21-31; Gen. 16.

Agar este amintită în Geneza, în legătură directă cu eşecul lui Avraam, de a crede în făgăduinţa lui Dumnezeu. Ea era o sclavă egipteană pe care probabil că Avraam o primise în dar de la Faraon, din pricina Sarei, un eveniment asociat cu primul lui act de necredinţă (Geneza 12,11-16).

După ce a aşteptat zece ani ca fiul promis să se nască, Sara a tras con­ cluzia că era stearpă. Crezând că Dumnezeu avea nevoie de ajutor, Sara i-a dat-o pe Agar lui Avraam ca ţiitoare. Lucrul acesta sună ciudat astăzi, însă planul ei era destul de ingenios. Potrivit tradiţiilor antice, sclava putea fi mamă-surogat pentru stăpâna ei stearpă. Copilul care avea să i se nască lui Agar, avea să se considere că era al stăpânei ei. Agar a născut într-ade­ văr un fiu, dar nu el era fiul făgăduit de Dumnezeu.

Avem aici cazul unui mare om al lui Dumnezeu care îsi pierde credinta în circumstanţe descurajatoare. În Geneza 17,18.19, Avraam Îi cere lui Dumnezeu să îl accepte pe Ismael ca moştenitor al lui, dar Domnul respinge, bineînţeles, dorinţa lui. Singurul element „miraculos” în naşterea lui Ismael a fost dispoziţia Sarei de a-i oferi soţului ei o altă femeie! Naşterea acestui copil nu avea nimic extraordinar: era un copil născut „în chip firesc”. Dacă Avraam ar fi avut încredere în promisiune a lui Dumnezeu, în loc să permită ca împrejurările să îl copleşească, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat, iar el ar fi fost scutit de multă durere.

5. Compară circumstanţele naşterii lui Ismael cu circumstanţele naşterii lui Isaac. De ce au avut nevoie Avraam si Sara de multă credintă? Gen.17,15-19; 18,10-13; Evr. 11,11-12.

Ţi s-a întâmplat până acum să suferi din cauză că nu ai avut credinţă în făgăduinţele lui Dumnezeu? Ce poţi face în mod concret pentru a avea mai multă încredere în promisiunile Sale?

6. Ce tip de legământ a vrut să încheie Dumnezeu cu poporul Său la Sinai? Ce lucruri comune există între acest legământ şi făgăduinţa făcută de Dumnezeu lui Avraam? Ex. 6,2-8; 19,3-6; Deut 32,10-12.

La Sinai, Dumnezeu a dorit să încheie cu israeliţii acelaşi legământ pe care îl încheiase cu Avraam. Există câteva asemănări între cuvintele adresate de Dumnezeu lui Avraam în Geneza 12,1-3 si cele adresate lui Moise în Exod 19. În ambele cazuri, se subliniază ceea ~e va face El pentru poporul Său. El nu le cere israeliţilor să promită că vor face ceva anume pentru a obţine binecuvântările Sale, ci doar să asculte, ca urmare a ace­ lor binecuvântări. Cuvintele ebraice din Exod 19,5, traduse cu „a asculta” şi „a păzi”, au sensul literal de „a auzi.” Dumnezeu nu Se referă aici la neprihănirea prin fapte. Dorinţa Sa era ca Israel să aibă credinţa pe care a avut-o Avraam (în cea mai mare parte a vieţii sale!) în făgăduinţele Sale.

7. Dacă legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu israeliţii pe Sinai este similar cu cel făcut cu Avraam, atunci de ce Pavel aseamănă Muntele Sinai cu experienţa negativă a lui Agar? Ex. 19,7-25; Evr. 8,6.7.

Legământul de la Sinai arăta spre păcătoşenia oamenilor şi spre remediul oferit de harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, care era ilustrat prin serviciile din Sanctuar. Neajunsul acestui legământ nu s-a datorat lui Dumnezeu, ci făgăduinţelor defectuoase făcute de popor (Evr. 8,6). Ati­tudinea israeliţilor faţă de făgăduinţele lui Dumnezeu nu a fost una de umilinţă şi de credinţă, ci de încredere în ei înşişi: „Vom face tot ce a zis Domnu!!” (Ex. 19,8) După patru sute de ani de robie în Egipt, ei nu mai erau conştienţi de măreţia lui Dumnezeu şi de marea lor păcătoşenie.

Ei au încercat să transforme legământul harului lui Dumnezeu într-un legă­ mânt al faptelor, la fel cum Avraam si Sara au încercat să Îl ajute pe Dumnezeu să Îşi împlinească făgăduinţele. Agar este simbolul Muntelui Sinai, pentru că ea reprezintă eforturile oamenilor de a se mântui prin fapte. Pavel nu declară că Legea dată pe Sinai ar fi rea sau că ar fi fost desfiinţată. El este preocupat de modul greşit în care se raportau galate­ nii la Lege. „În loc ca Legea să-i convingă că e absolut imposibil să-I fie plăcuţi lui Dumnezeu prin păzirea ei, ea a trezit în ei hotărârea fermă de a depinde de resursele personale pentru a-I fi plăcuţi. Astfel, pentru credincioşii iudaizanţi, Legea nu a servit scopurilor harului, conducându-i la Hristos. Dimpotrivă, ea i-a despărţit de Hristos.” – O. Palmer Robert­ son, The Christ ofthe Covenants, pag. 181

Pavel face o scurtă prezentare a istoriei lui Israel cu scopul de a combate argumentele adversarilor lui, care susţineau că ei erau adevăraţii urmaşi ai lui Avraam şi că Ierusalimul- centrul creştinismului iudaic şi al Legii – era „mama” lor. În opinia lor, neamurile erau nişte urmaşi nelegitimi. Dacă doreau să devină adevăraţi urmaşi ai lui Hristos, atunci trebuiau să devină mai întâi fiii lui Avraam, prin acceptarea legii circumciziei.

Dar Pavel afirmă că lucrurile stau exact invers. Legaliştii nu sunt fiii lui Avraam, ci sunt nişte fii ne legitimi, la fel ca Ismael. Prin faptul că îşi puneau încrederea în circumcizie, ei se bazau pe eforturile lor, cum a făcut Sara cu Agar şi cum au făcut israeliţii cu Legea lui Dumnezeu la Sinai. Credincioşii dintre neamuri erau fiii lui Avraam nu prin descendenţă naturală, ci prin descendenţă supranaturală, ca Isaac. „La fel ca Isaac, ei erau o împlinire a făgăduinţei făcute lui Avraam … ; la fel ca naşterea lui Isaac, naşterea lor în libertate era un act al harului divin; la fel ca Isaac, ei făceau parte din şirul beneficiarilor legământului făgăduinţei.” – J ames D. G. Dunn, The Epistle ta the Galatians, pag. 256

8. Cu ce se vor confrunta urmasii lui Avraam În această lume? Gal. 4,28-31;Gen. 21,8-12.

Statutul de copil al făgăduinţei i-a adus lui Isaac nu numai binecuvântări, ci şi împotrivire şi persecuţie. Când vorbeşte despre prigonire, Pavel are în minte ospăţul dat în cinstea lui Isaac (Geneza 21,8-10), ocazie în care Ismael l-a luat în râs. Reacţia Sarei ne lasă să înţelegem că Ismael şi-a bătut joc sau l-a ridiculizat pe Isaac. Poate că purtarea lui Ismael nu pare atât de gravă în zilele noastre, însă ea dezvăluia atitudinea lui de ostilitate profundă într-un moment în care era în joc dreptul de întâi născut.

Mulţi conducători încercau să-şi întărească poziţia prin eliminarea potenţialilor rivali, inclusiv a fraţilor lor de corp (Jud. 9,1-6). Isaac a întâmpinat îm­ potrivire, dar s-a bucurat de toată dragostea, protecţia şi favoarea pe care le aducea privilegiul de a fi moştenitorul tatălui său.

Ca descendenţi spirituali ai lui Isaac, nu ar trebui să fim surprinşi de faptul că îndurăm greutăţi şi împotrivire chiar şi din interiorul familiei bisericii.

În ce fel ai fost persecutat pentru credinţa ta, chiar şi de cei mai apropiaţi ţie? Sau pune-ţi această întrebare grea: I-ai persecutat pe alţii pentru credinţa lor? Gândeşte-te la acest lucru.

Citeşte din Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, capitolul „Legea şi legămintele” .

„Dar, dacă legământul avraamic contine a făgăduinta mântuirii, de ce s-a mai făcut un alt legământ la Sinai? În robie, poporul pierduse în mare măsură cunoaşterea de Dumnezeu şi a principiilor legământului avra­amic. [ … ] Dumnezeu i-a adus la Sinai, unde Şi-a descoperit slava, le-a dat Legea Sa şi făgăduinţa unor mari binecuvântări, cu condiţia ascultării … Israeliţii nu şi-au dat seama de păcătoşenia inimii lor şi de faptul că, fără Hristos, era imposibil pentru ei să ţină Legea lui Dumnezeu; şi, în mod pripit, au încheiat un legământ cu Dumnezeu. Cu toate acestea, n-au tre­ cut decât câteva săptămâni şi au rupt legământul cu Dumnezeu, s-au ple­ cat până la pământ şi s-au închinat înaintea unui chip cioplit. Ei nu mai puteau nădăjdui în bunăvoinţa lui Dumnezeu pe temeiul unui legământ pe care îl călcaseră; şi acum, văzându-şi păcătoşenia şi nevoia de iertare, au fost aduşi în situaţia de a-şi da seama de nevoia lor după un Mântuitor, descoperit în legământul avraamic şi preînchipuit în jertfele aduse. Acum, prin credinţă şi iubire, au fost legaţi de Dumnezeu ca Izbăvitor al lor din robia păcatului. Acum erau pregătiţi să preţuiască binecuvântările noului legământ.” – EBen G. White, Patriarhi şi profeţi, pag. 371, 372

Întrebări pentru discuţie

1. Relaţia ta cu Domnul se încadrează mai mult în legământul de tip vechi sau în cel de tip nou? De unde îţi dai seama?

2. Ce probleme din biserica locală produc tensiuni între membri? Cum sunt soluţionate? Dacă te socoteşti o victimă a „persecuţiei”, cum poţi să te asiguri că nu îi persecuţi şi tu pe alţii? Cum poţi evita această situaţie? (Vezi şi Mat. 18,15-17.)

3. De câte ori I-ai promis lui Dumnezeu ceva şi ţi-ai călcat promisiunea? Cum te ajută această tristă realitate să înţelegi ce înseamnă harul?

Rezumat: Istoria lui Agar, a lui Ismael şi a copiilor lui Israel la Sinai ne arată cât de nechibzuiţi suntem atunci când încercăm să ne bazăm pe eforturile noastre pentru a împlini ce a promis Dumnezeu. Atitudinea aceasta de îndreptăţire personală poartă denumirea de legământ vechi. Legământul nou este legământul veşnic al harului care a fost încheiat pen­ tru prima dată cu Adam şi Eva după căderea lor în păcat, a fost apoi reîn­ noit cu Avraam, iar în final a fost împlinit prin Hristos.