Alte simboluri din domeniul vestimentar

Nu trebuie să ne surprindă faptul că putem extrage atât de multe lecţii din relatările biblice în care este amintită îmbrăcămintea. Hainele fac parte din viaţa noastră şi pot spune foarte multe despre noi înşine, chiar dacă nu rostim niciun cuvânt. Adeseori, îi evaluăm pe cei din jurul nostru în funcţie de hainele pe care le poartă sau de modul cum le poartă.

Studiul de săptămâna aceasta va aborda relatările din viaţa lui Isus, în care sunt amintite diferite obiecte de îmbrăcăminte. Vom analiza experienţa femeii care a crezut că tot ce trebuia să facă pentru a fi vindecată era să se atingă de hainele Lui. Apoi, vom trece la evenimentul Sfintei Cine, când Isus Şi-a dat jos haina, ca să poată spăla picioarele ucenicilor. După aceea, vom studia despre marele-preot care şi-a rupt veşmintele, pecetluindu-şi prin gestul acesta condamnarea. Într-o altă secţiune, ne vom opri asupra hainelor de batjocură, cu care soldaţii romani L-au îmbrăcat pe Isus. În cele din urmă, ne vom opri asupra momentului în care soldaţii au tras la sorţi pentru cămaşa lui Isus, împlinind în felul acesta o veche profeţie biblică.

În Marcu 5,24-34 şi Luca 8,43-48 este relatat despre o femeie care avea „o scurgere de sânge”. Pe lângă faptul că simptomul acesta poate indica o afecţiune gravă, în cultura de atunci, el era însoţit de stigmatul necurăţiei rituale, lucru care sporea şi mai mult nefericirea acestei femei. Doctorii nu au putut să o ajute. Ea îşi dorea vindecarea cu atâta disperare, încât şi-a cheltuit toată averea pe multe leacuri, care nu au făcut decât să-i înrăutăţească boala. Suferinţa şi ruşinea pe care le îndura această femeie depăşesc orice închipuire. Dar apoi ea a venit la Isus, la Omul care făcea minuni extraordinare.

1. Citeşte Marcu 5,24-34 şi Luca 8,43-48. Ce lecţie putem desprinde din convingerea acestei femei că, pentru a fi vindecată, era de ajuns să seatingă de haina lui Isus?

Femeia aceasta avea multă credinţă în Isus; ea a fost convinsă că îşi va recăpăta sănătatea dacă se va atinge de haina Lui. Este adevărat că nu hainele i-au dat vindecare, nici atingerea de ele, ci puterea lui Dumnezeu care a lucrat la inima ei, chemând-o la El şi conştientizând-o de neputinţaşi de nevoia ei. Atingerea hainelor lui Isus este o ilustrare a credinţei care lucrează prin fapte, temă care constituie, de altfel, esenţa creştinismului.

2. De ce a întrebat Isus cine s-a atins de hainele Lui? Marcu 5, 30.33.34

Când a pus această întrebare, Domnul Isus a făcut publică vindeca rea femeii, pentru ca mărturia ei să fie auzită de toţi cei prezenţi. Pe de altă parte, intenţia Sa a fost să o ajute să înţeleagă că vindecarea ei nu se datora unei puteri magice emanate de hainele Lui, ci puterii lui Dumnezeu care a lucrat în ea prin credinţa ei. Deşi situaţia în care se găsise înainte de vindecare fusese ruşinoasă, ea putea acum să dea mărturie despre lucrarea lui Hristos în ea.

Cum putem învăţa să venim la Domnul la fel ca această femeie, în credinţă şi supunere, conştienţi de neputinţa noastră? Cum putem păstra această credinţă în El, atunci când vindecarea pe care I-o cerem nu vine aşa cum ne-am aştepta?

În ultimele zile din viaţa Sa pe acest pământ, Hristos a urcat împreună cu ucenicii în camera de sus, unde au luat Paştele, sărbătoarea care comemora eliberarea din sclavia egipteană. Camera de sus era pregătită, dar ceva lipsea. Atmosfera era tensionată şi plină de ranchiună. Cu puţin timp înainte, ucenicii se certaseră între ei pentru locul cel mai important din noua împărăţie. Acum erau laolaltă la o sărbătoare care ar fi trebuit să le vorbească despre marea lor nevoie după harul mântuitor al lui Dumnezeu şi despre dependenţa lor de El.

3. Ce lucru nu reuşiseră ucenicii să înţeleagă încă, deşi petrecuseră atâta timp cu Isus? Matei 20,20-28

Pe lângă disensiunile dintre ucenici, mai era şi atitudinea sfidătoare a lui Iuda, care încerca să-şi ascundă trădarea. Isus ar fi putut să-Şi exprime dezgustul faţă de toţi, dar El îi iubea şi a ales să facă altceva.

4. Ce lecţie ne dă Domnul Isus în Ioan 13,1-16? De ce este principiul acesta esenţial pentru viaţa de ucenicie?

Ucenicii ar fi trebuit să se ocupe de spălarea picioarelor murdare de praful adunat de pe drum. Aceasta era datoria slugilor, dar ucenicii nu aveau slugi. Şi niciunul dintre ei nu era dispus să se umilească. Totuşi ei au fost profund mişcaţi când Isus Şi-a dat jos veşmântul de deasupra şi a început să le spele picioarele. Ei îşi exprimaseră convingerea că El era Fiul lui Dumnezeu şi s-au simţit ruşinaţi când El S-a plecat în genunchi pentru a îndeplini o lucrare de slugă. Textul spune că, înainte de aceasta, Isus Şi-a dat jos hainele pentru a arăta că era dispus să Se umilească şi să Se smerească oricât era necesar pentru a ajunge la inima ucenicilor Lui. Iar apoi, ca o încununare a gestului Său de umilinţă, a trecut la Iuda şi i-a spălat picioarele.

Cât de mult eşti dispus să te „pleci” pentru a le face bine altora şi pentru a le sluji? Când ai făcut lucrul acesta ultima dată?

5. Ce poruncă explicită fusese dată prin Moise cu privire la marele-preot? Lev. 21,10

6. Dincolo de intenţia pe care a avut-o când şi-a sfâşiat hainele, ce simbol a mai avut acest gest al său? Matei 26,59-68, vezi şi Marcu 15,38; Evr. 8,1.

Marele-preot şi-a rupt veşmintele pentru a arăta că Isus trebuia condamnat la moarte. Prin acest gest, el şi-a arătat indignarea şi groaza faţă de presupusa pretenţie blasfematoare a lui Isus, că era Fiul lui Dumnezeu.

Legea mozaică îi interzicea marelui-preot să-şi rupă veşmintele preoţeşti (Lev. 10,6; 21,10), fiindcă ele erau simbolul desăvârşirii carac terului lui Dumnezeu. Ruperea acestor veşminte era o profanare, o nesocotire a caracterului Său, o negare a desăvârşirii Lui. Astfel, Caiafa s-a făcut vinovat de încălcarea Legii pe care pretindea că o apără. Gestul acesta îl descalifica pentru poziţia de preot. Pedeapsa pentru un mare-preot care îşi rupea veşmintele era moartea.

Marea ironie în toate acestea este că, la instigarea marelui-preot care merita moartea pentru faptele lui, urma să fie condamnat la moarte Isus, care nu săvârşise niciun rău.

Ruperea veşmintelor preoţeşti are o semnificaţie profundă. Ea marchea ză începutul sfârşitului pentru Sanctuarul pământesc şi pentru preoţie. În curând, avea să fie instaurat un nou sistem, în care Hristos avea să fie Mare-Preot în Sanctuarul din cer. Hainele marelui-preot din Sanctuarul pământesc, atât de pline de semnificaţie la vremea lor, aveau să dispară în curând împreună cu un sistemul din care făceau parte. Cât de înfricoşător este faptul că mulţi conducători religioşi (nu toţi) s-au lăsat orbiţi de ură, gelozie şi teamă şi nu L-au recunoscut pe Hristos – Acela spre care arăta întregul lor sistem religios! Totuşi, oamenii de rând L-au acceptat pe Isus ca Mesia şi şi-au asumat lucrarea pe care ar fi trebuit să o facă preoţii.

Suntem cumva şi noi orbi faţă de adevărurile importante pe care Domnul vrea să le învăţăm? Cum putem renunţa la îndreptăţirea de sine, cum putem simţământul de superioritate morală şi spirituală?

7. Ce ne spune relatarea evenimentelor de dinaintea răstignirii despre ignoranţa, cruzimea şi nebunia oamenilor? Cum se poartă omenirea cu Creatorul şi Răscumpărătorul ei? Mat. 27,27-29, vezi şi Marcu 15,17-20; Luca 23,10.11.

Isus a fost dezbrăcat de hainele Lui şi a fost îmbrăcat într-o haină stacojie (roşu-aprins). E posibil ca haina aceasta să fi fost o mantie a vreunui soldat sau o haină veche de-a lui Pilat. Roşul era culoarea regalităţii. Soldaţii romani I-au aruncat-o lui Isus pe umeri, în bătaie de joc, pentru că pretindea a fi împărat.

Şi apoi, orice împărat trebuie să aibă o coroană! Soldaţii i-au pregătit o coroană dintr-o creangă de arbust spinos care creşte în Palestina şi I-au pus în mână o trestie în loc de sceptru. Apoi, s-au plecat înaintea lui în batjocură, numindu-L „Împăratul iudeilor”. Preoţii şi-au îndreptat batjocurile împotriva autorităţii spirituale a lui Hristos, în vreme ce soldaţii au luat în derâdere suveranitatea Lui. Într-o parodie de ceremonie, ei au defilat în jurul Împăratului universului, pe care Îl îmbrăcaseră în haine de batjocură. Acela care Se oferise să îmbrace omenirea păcătoasă în hainele neprihănirii şi desăvârşirii Sale, purta acum haine de batjocură.

Ceea ce ne uimeşte este faptul că Domnul Isus a răbdat toate acestea, din dragoste pentru toţi oamenii, chiar şi pentru aceia care L-au tratat astfel. Iar noi ne supărăm imediat şi căutăm să ne răzbunăm când cineva ne tratează rău sau se uită ciudat la noi! Să imităm de acum înainte exemplul dat de Domnul în această situaţie!

Cum reacţionezi când ţi se face o nedreptate? Cum poţi imita exemplul dat de Isus?

Ne este greu să ne imaginăm ruşinea pe care Isus a trebuit să o îndure. După ce a fost batjocorit de soldaţi, El a fost dus la locul de răstignire şi a fost dezbrăcat şi de ultimul rând de haine, de cămaşă. Lovit, dispreţuit, umilit şi ironizat, Isus a băut pe cruce cupa aceea amară care Îi fusese pusă deoparte „de la întemeierea lumii” (Apoc. 13,8).

8. Ce interpretare profetică dă Biblia faptului că soldaţii i-au luat hainele şi ce importanţă are? Matei 27,35; Ioan 19,23.24, Ps. 22,18.

Deşi asistau la cel mai mare eveniment din istoria universului, soldaţii erau preocupaţi să împartă între ei hainele victimei! Într-un anumit sens însă, gestul lor nu este neînsemnat, întrucât Biblia ne arată că era o împlinire a profeţiei. Ioan (dar şi Matei) îl leagă direct de Psalmul 22, afirmând că s-a întâmplat aşa, „ca să se împlinească Scriptura”, oferindu-ne astfel mai multe dovezi ca să credem.

Dar ce a însemnat gestul acesta pentru Mântuitorul? Chinuit de suferinţa provocată de apăsarea păcatului omenirii şi de despărţirea de Tatăl, Isus îi vede la piciorul crucii pe aceşti soldaţi care aruncă sorţul pentru haina Lui, ca împlinire a profeţiei. Probabil că lucrul acesta I-a dat curaj pentru a îndura mai departe suferinţa. Fapta soldaţilor era o dovadă în plus că, în ciuda durerii teribile, a suferinţei îngrozitoare, profeţia se împlinea – lucrarea Sa pământească atingea punctul culminant şi jertfa Sa avea să asigure mântuirea fiecărui om care avea să o accepte prin credinţă.

Ce profeţii biblice ţi-au întărit credinţa, în mod special în momente grele, când credinţa ţi-a fost pusă la încercare? Aminteşte-ţi un astfel de moment. Împărtăşeşte grupei experienţa ta şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru felul în care a lucrat în viaţa ta.

Ellen G. White, Divina vindecare, cap. „Atingerea credinţei”; Hristos, Lumina lumii, cap. „Atingerea credinţei” „În sala de judecată a lui Pilat şi „Golgota”.
„Vrăjmaşii lui Isus aşteptau acum cu nerăbdare moartea Sa. Ei îşi imaginau că evenimentul acesta va alunga pentru totdeauna zvonurile despre puterea Sa divină şi despre minunile săvârşite de El. Ei se flatau cu gândul că nu vor mai tremura din cauza influenţei Sale. Soldaţii nepăsători, care atârnaseră trupul lui Isus pe cruce, îşi împărţeau între ei veşmintele Sale, certându-se pentru cămaşa care era ţesută dintr-o bucată. În cele din urmă, au hotărât să tragă la sorţi. Prin inspiraţie, Scriptura descrisese cu acurateţe scena aceasta cu sute de ani înainte de a avea loc. «Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele; îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţ pentru cămaşa mea» (Ps. 22,16.18).” – Ellen G. White, Istoria mântuirii, pag. 223, 224

Întrebări pentru discuţie

1. Discutaţi în cadrul grupei despre profeţiile care v-au întărit credinţa într-un mod special. Cum ne arată aceste profeţii că Dumnezeu ne-a dat motive suficiente ca să credem?

2. Recitiţi evenimentele petrecute în ultimele zile din viaţa lui Isus şi meditaţi la înjosirea, ruşinea şi suferinţa pe care a trebuit să le îndure. Ce lecţii putem desprinde de aici? Cum putem învăţa să renunţăm la noi înşine la fel ca El?

3. Gândiţi-vă la ignoranţa totală a soldaţilor care L-au îmbrăcat pe Domnul într-o haină stacojie şi I-au pus pe cap o coroană de spini. Sau la ignoranţa soldaţilor care îşi împărţeau hainele Lui între ei, fără să ia seama la cele ce se întâmplau lângă ei. Sau la ignoranţa mareluipreot care şi-a rupt veşmântul, ca să dea impresia că este indignat de răspunsul lui Hristos. Toţi aceşti oameni au acţionat în necunoştinţă de cauză, dar, cu toate acestea, au participat la comiterea unei crime oribile. Este ignoranţa lor o circumstanţă atenuantă? De ce să fie pedepsiţi pentru o faptă pe care au săvârşit-o fără să ştie bine în ce se implică? Discutaţi.