Simboluri ale harului în veşmintele marelui-preot

Un mare adevăr susţinut de Reforma protestantă este cel care poartă denumirea de „preoţia tuturor credincioşilor”. Ideea aceasta se bazează în special (dar nu numai) pe textul de mai sus – toţi creştinii sunt „preoţi” înaintea lui Dumnezeu, deoarece Îl au ca Mijlocitor pe Domnul Isus şi nu mai au nevoie de mijlocitori pământeşti (aşa cum se întâmplă în alte sisteme religioase) între ei şi Dumnezeu. „Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1 Tim. 2,5)

Vechiul sistem al jertelor şi al preoţiei levitice instituit de Dumnezeu şi-a găsit împlinirea în viaţa, moartea, învierea şi lucrarea de slujire ca Mare-Preot a lui Isus. Preoţia levitică a fost înlocuită cu un nou sistem, în care fiecare dintre noi face parte dintr-o „preoţie împărătească”.

Săptămâna aceasta, vom studia hainele purtate de preoţii din vechiul sistem şi vom învăţa ce înseamnă să fim preoţi în noul sistem.

Isus a afirmat cât se poate de clar: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult” (Luca 12,48). Este exprimat aici un principiu profund pe care noi, ca adventişti, cărora ni s-au încredinţat atât de multe adevăruri, am face bine să îl luăm în serios. Dacă ar fi să comparăm adevărurile acestea cu atâtea doctrine false care există: chinul veşnic în iad, sărbătorirea duminicii în locul Sabatului, cele 144 000 de fecioare evreice care vor predica Evanghelia, apoi răpirea secretă care va avea loc în timpul domniei lui Antihrist, ne-am da seama ce comori deţinem! Pornind de la acest principiu, putem înţelege de ce păcatul lui Aaron a fost foarte grav.

1. Avea Aaron vreo scuză pentru participarea la acea apostazie făţişă? Exod 32,1-6

Apostazia în sine era foarte gravă, însă a fost şi mai condamnabilă, pentru că Aaron însuşi a participat activ. Să ne gândim la toate privilegiile pe care le avusese: el a fost cu Moise încă de la început (Ex. 4,27-30); a fost purtătorul de cuvânt al lui Moise înaintea faraonului (Ex. 7,1); el a aruncat toiagul care s-a transformat în şarpe (vers. 10); a lovit apele care s-au transformat în sânge (vers. 20); a făcut parte dintr-un grup restrâns, care s-a putut apropia de Domnul într-un mod special (Ex. 24,9.10). Pe scurt, Aaron s-a bucurat de nişte privilegii pe care numai puţini oameni le-au avut. Totuşi, când a fost supus testului, el a căzut lamentabil.

Însă ceea ce s-a întâmplat mai departe ne uimeşte: Dumnezeu l-a iertat de păcatul lui şi, în cele din urmă, i-a îngăduit să poarte veşmintele sfinte, fiind primul mare-preot al poporului legământului şi devenind astfel primul simbol al lucrării de mare-preot a lui Isus Însuşi (Evr. 8,1). Cu alte cuvinte, deşi s-a făcut vinovat de un păcat teribil, Aaron a fost beneficiarul harului răscumpărător al lui Dumnezeu, un har atât de mare, care nu numai că i-a adus iertare, ci i-a îngăduit şi să preia o slujbă sfântă, care exprimă în esenţă harul, îndurarea şi iertarea lui Dumnezeu. De aceea viaţa lui Aaron este o ilustrare specială a îndurării şi a răscumpărării pe care toţi le avem la dispoziţie prin Hristos.

Ai eşuat vreodată (poate chiar lamentabil) când ai vrut să trăieşti la înălţi mea idealului care ţi-a fost încredinţat? Ce poţi învăţa din viaţa lui Aaron?

2. Ce îi poruncise Domnul lui Moise cu privire la preoţie? Ex. 28,1

Preoţia levitică a fost stabilită în timpul umblării lui Israel prin pustie şi avea să dureze peste o mie cinci sute de ani. Este adevărat că ideea de „preoţie pentru Domnul” exista de multă vreme (vezi Gen. 14,18), însă stabilirea preoţiei levitice a arătat mai clar care era scopul ei.

După cum am văzut ieri, Aaron a fost ales de Domnul (în ciuda păcatului său mare) ca prim conducător al acestei preoţii. Aceasta ne arată că preoţii trebuiau să simtă împreună cu poporul pe care îl reprezentau înaintea lui Dumnezeu, fiindcă tocmai acesta era rolul lor: să fie reprezentanţi sau mijlocitori între oameni şi Dumnezeu. Aaron, ca fiinţă umană căzută, se regăsea cu uşurinţă în fiecare om pe care urma să-l reprezinte. Cine era el să-i judece pe alţi păcătoşi, când el însuşi nu era nici pe departe un sfânt?

Totodată preoţia era o onoare sacră, iar preoţii trebuiau să fie simbolul sfinţeniei şi al purităţii, întrucât ei urmau să se înfăţişeze înaintea Domnului în locul poporului. Ei trebuiau să fie sfinţi, altfel, ce rost mai avea preoţia? Ei trebuiau să fie deosebiţi nu doar de dragul de a fi altfel, ci deosebiţi în sensul că, deşi recunoşteau că erau aproape de aceia pe care îi reprezentau, ei erau totuşi diferiţi de popor.

3. Ce lucruri li se cereau preoţilor? Ce însemnau aceste cerinţe? Lev. 21,7- 24; 22,1-8

Deşi ne este greu să înţelegem aceste restricţii, un lucru este cert: preoţia trebuia să fie deosebită, sacră, specială. Preoţii Îl reprezentau pe Isus Hristos, iar slujba lor trebuia să simbolizeze, prin „umbre” şi simboluri, lucrarea Sa în favoarea noastră.

Ar trebui să fim deosebiţi de oamenii din jurul nostru? Dacă da, de ce şi în ce privinţe?

4. Ce veşminte urmau să poarte preoţii? Exodul 28,4

Dacă studiem Sanctuarul pământesc, observăm că niciun lucru din el nu este la întâmplare. Dumnezeu le-a dat preoţilor îndrumări clare cu privire la slujbele lor. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul veşmintelor pe care preoţii trebuiau să le poarte. Toate articolele de îmbrăcăminte respectau îndrumările Sale precise.

5. Ce lecţii spirituale putem desprinde din descrierea hainelor care trebuiau făcute pentru Aaron, marele-preot, şi pentru preoţi, în general? Exodul 28

„Modelul veşmintelor preoţeşti i-a fost arătat lui Moise pe munte. Au fost specificate toate articolele de îmbrăcăminte pe care marele-preot urma să le poarte şi modul în care ele trebuiau confecţionate. Aceste veşminte au fost dedicate unui scop deosebit de solemn. Prin ele se făcea referire la caracterul Aceluia care era simbolizat – Domnul Isus Hristos.

Ele îl acopereau pe preot cu slavă şi frumuseţe şi vorbeau despre onoarea slujbei lui. Când le purta, preotul se înfăţişa ca reprezentant al lui Israel, arătând prin veşmintele sale slava pe care Israel trebuia să o descopere lumii ca popor ales de Dumnezeu.” – Ellen G. White, The Youth’s Instructor, 7 iunie 1900

De-a lungul vremii, s-a scris foarte mult despre presupusa semnificaţie şi despre simbolismul fiecărei culori, fiecărui material, fiecărei pietre preţioase, fiecărui lănţişor etc. Oricare era semnificaţia fiecăruia dintre aceste aspecte, toate acestea împreună trebuiau să reprezinte desăvârşirea, sfinţenia, frumuseţea şi meritele marelui Model, Isus, Marele nostru Preot adevărat, care slujeşte în Sanctuarul din cer (Evr. 8,1.2).

De asemenea, textele ne transmit ideea că preoţii purtau diferite lucruri (Ex. 28,12.29.30.38.42.43). Aceasta este bineînţeles o temă esenţială a Planului de Mântuire, pe care îl ilustrau preoţia şi Sanctuarul: ideea că Domnul Isus, Înlocuitorul nostru, a purtat păcatele noastre şi a luat asupra Sa pedeapsa pentru ele. Toate acestea erau prefigurate prin intermediul slujbelor din Sanctuar şi prin veşmintele preoţilor, toate fiind simbolurile caracterului şi ale lucrării Mântuitorului în favoarea noastră.

Dintre toate veşmintele şi podoabele preoţeşti, pieptarul judecăţii (Ex. 28,15), care trebuia purtat de marele-preot, era lucrat cu cea mai mare minuţiozitate şi grijă. Celelalte articole erau ca un fundal pentru acest articol sacru al veşmintelor preoţeşti. Mai bine de o treime din capitol (Ex. 28,15-30) este dedicată descrierii modului de confecţionare a acestei podoabe sacre. Acest fapt ne arată că pieptarul avea o importanţă deosebită în lucrarea marelui-preot în Sanctuar.

6. Ce simboliza fiecare piatră preţioasă? Ex. 28,15-30. Ce înseamnă faptul că marele-preot trebuia să poarte „pe inima lui numele fiilor lui Israel”? Vers. 29; vezi şi Apoc. 21,12-14.

Aici apare din nou ideea că marele-preot, ca simbol al Domnului Isus, purta pe piept numele celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. Cuvântul ebraic pentru a purta este des întâlnit în Vechiul Testament cu referire la purtarea păcatului, un lucru pe care preoţii trebuiau să-l facă în cadrul slujbelor lor (Lev. 10,17; Ex. 28,38; Num. 18,1.22.23). Deşi aici este folosit în sensul purtării numelor fiilor lui Israel, ideea este asemănătoare: copiii lui Israel trebuie să depindă cu totul de Dumnezeu care îi iartă, îi susţine şi le dă puterea de a duce viaţa sfântă pe care El o aşteaptă de la ei (Fil. 4,13).

Demn de observat este şi faptul că preotul trebuia să poarte numele fiilor lui Israel pe inima lui. Inima este un simbol des întâlnit în Biblie (şi în multe culturi) pentru a reprezenta dragostea, în cazul acesta, dragostea şi bunătatea Domnului faţă de copiii Săi.

Un alt fapt important este acela că fiecărei seminţii îi corespundea o anumită piatră preţioasă, cu aspectul şi calităţile ei specifice, care o deosebeau de celelalte, făcând astfel referire la unicitatea fiecărei seminţii (vezi Geneza 49). Comentatorii consideră că pietrele preţioase scot în evidenţă nu numai deosebirile şi trăsăturile specifice celor douăsprezece seminţii sau ale celor doisprezece apostoli (Apoc. 21,14), ci ale bisericii în ansamblu, care este alcătuită din „pietre vii” (1 Petru 2,5). Fiecare dintre noi are o personalitate unică, un caracter unic şi nişte daruri unice, însă noi trebuie să fim una în scopuri prin harul Marelui nostru Preot, Isus.

Prin ce experienţe personale ai cunoscut dragostea lui Dumnezeu? Cum ţi-a arătat că te poartă pe inima Lui? De ce este important să meditezi la aceste experienţe, mai ales când treci prin greutăţi?

7. Ce speranţă şi ce făgăduinţă îţi poţi însuşi din faptul că Marele nostru Preot este Isus? Evr. 4,14.15

Domnul Isus Se află în prezent în Sanctuarul ceresc, unde slujeşte ca Mare-Preot şi poartă pe inima Lui acest pieptar al judecăţii. El „trăieşte pururea ca să mijlocească pentru noi” (Evr. 7,25) şi suntem încurajaţi la gândul că El simte cu noi în problemele, durerile şi ispitele cu care ne confruntăm. Asemenea lui Aaron, El a cunoscut, ca om, încercările, necazurile şi ispitele întregii omeniri; totuşi, spre deosebire de Aaron, El a fost „fără păcat”, o deosebire esenţială, întrucât pe temeiul acesta putem cere împlinirea a două făgăduinţe frumoase: (1) haina neprihănirii Sale, pe care o primim prin credinţă şi prin care putem fi socotiţi desăvârşiţi înaintea lui Dumnezeu şi (2) puterea de a birui ispita, la fel ca El.

8. Ce făgăduinţe avem în Evrei 8,10-13 şi cum ar trebui să se împlinească ele în viaţa noastră?

În acest pasaj sunt abordate ambele aspecte ale mântuirii prin Hristos, ale primirii neprihănirii Sale. Ce frumoasă este făgăduinţa că Domnul ne va „ierta nelegiuirile” şi că nu-Şi va mai „aduce aminte de păcatele şi fărădelegile” noastre (vers. 12)! Ea se împlineşte în dreptul celor care s-au supus prin credinţă lui Isus şi care au cerut împlinirea făgăduinţelor Sale din noul legământ, în dreptul celor care au scrisă Legea Sa în inimile lor şi care ascultă de ea, nu pentru a obţine mântuirea, ci fiindcă au primit-o deja. Fiind îmbrăcaţi în haina neprihănirii Sale, ei manifestă această neprihănire în viaţa lor. Acesta este în esenţă legământul cel nou.

Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, cap. „Cortul şi serviciile lui”; Parabolele Domnului Hristos, cap. „Via Domnului”; Profeţi şi regi, cap. „Poporul piere din lipsă de cunoştinţă”; Experienţe şi viziuni, cap. „Sanctuarul”; Tragedia veacurilor, cap. „Ce este Sanctuarul?” şi „Poporul lui Dumnezeu salvat”.„Hristos este Slujitorul adevăratului cort, Marele-Preot al tuturor celor care cred în El ca Mântuitor personal şi nimeni nu-I poate lua această slujbă. El este Marele-Preot al bisericii…” – Ellen G. White, That I May Know Him, pag. 74

„Ar trebui să exercităm credinţă în fiecare zi; iar credinţa aceasta va creşte zilnic, pe măsură ce o exercităm, pe măsură ce înţelegem că El nu numai că ne-a răscumpărat, ci ne-a iubit şi ne-a spălat de păcate cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său.” – Ellen G. White, Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, pag. 287

Întrebări pentru discuţie

1. Citiţi Apocalipsa 1,5.6, unde Isus descrie slujba Sa şi apoi ne vorbeşte despre o mult aşteptată făgăduinţă. Discutaţi expresia din versetul 6:„a făcut din noi o împărăţie şi preoţi”.

2. Treceţi în revistă celelalte articole de îmbrăcăminte ale preoţilor, prezentate în Exod 28. Ce lecţii spiritua e şi ce adevăruri mai desprindem din acest pasaj?

3. Ni s-a atras atenţia că e posibil să pretindem că purtăm haina nepri hănirii, dar, de fapt, să nu ducem o viaţă de neprihănire. Cum putem să ne evaluăm motivele şi faptele? Cum putem afla dacă purtăm într-ade văr haina neprihănirii sau dacă ne amăgim pe noi înşine? De unde putem şti că suntem îmbrăcaţi cu ea sau că, de fapt, umblă în goliciunea în drep tăţirii de sine?

4. Discutaţi despre ideea din secţiunea de duminică, legată de iertarea şi de harul arătate faţă de Aaron. Deşi i se încredinţase o mare responsabilitate, el nu a reuşit să se ridice la înălţimea ei şi consecinţa a fost tragică. Cu toate acestea, după aceea i s-a încredinţat o responsabilitate şi mai mare. Ce lecţie putem desprinde de aici pentru noi, ca biserică?