Asuprirea: Contextul și nașterea lui Moise

Cartea Exodul rezonează cu istorii ale unor oameni oprimați, marginalizați, persecutați, exploatați și umiliți. Așadar oamenii care se simt astăzi abandonați, uitați și înrobiți pot găsi speranță, deoarece același Dumnezeu care i-a salvat pe evrei îi poate salva și pe ei.

Cartea Exodul vorbește despre luptele existențiale, despre nedreptățile și încercările aferente vieții. Oricine poate fi încurajat de relatarea intervențiilor divine în favoarea celor care suferă. Dumnezeu ia inițiativa de a-i elibera pe cei care se încred în El. Noi nu trebuie decât să acceptăm, prin credință, ceea ce El ne oferă. Acesta este motivul pentru care cartea Exodul ar trebui studiată, deoarece arată ce a făcut Domnul Isus pentru noi toți. Este o carte despre răscumpărare, eliberare și salvarea finală – toate acestea sunt ale noastre, prin credința în Isus Hristos și în ceea ce El ne-a garantat.

În mijlocul frământărilor și al întunericului, dacă ochii noștri sunt ațintiți asupra lui Dumnezeu, Îi putem recunoaște prezența, grija și ajutorul în timp ce ne conduce spre veșnica Țară Promisă.

Cartea Exodul se numește în ebraică șemot, „nume”, potrivit cuvintelor cu care începe acest document antic. „Iată numele…” sunt primele cuvinte din Exodul. Numele celor din familia patriarhului Iacov sunt enumerate chiar de la început.

1. Analizează ce adevăr crucial găsești în Exodul 1:1-7?

Cartea Exodul începe cu o rememorare a binecuvântării lui Dumnezeu. Când s-au stabilit în Egipt, patriarhul Iacov și familia sa numărau doar 70 de persoane (Geneza 46:27; Exodul 1:5), dar israeliții „s-au înmulțit, s-au mărit, au crescut și au ajuns foarte puternici. Și s-a umplut țara de ei” (Exodul 1:7). La momentul exodului numărau „aproape șase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii” (Exodul 12:37).

2. Potrivit textelor din Exodul 1:8-11, care era situaţia israeliţilor la momentul exodului?

Textul biblic descrie istoria copiilor lui Israel în Egipt în culori sum bre. Cartea Exodul începe cu înrobirea lor de către asupritorii egipteni și cu munca silnică pe care aceștia le-au impus-o. Cartea se încheie însă cu prezența liniștitoare și alinătoare a lui Dumnezeu în cort, în centrul taberei israelite (vezi Exodul 40). Între acești doi poli este descris triumful lui Dumnezeu. Prin eliberarea poporului Său din sclavie, prin despărțirea Mării Roșii și prin înfrângerea celei mai puternice armate din acea vreme se dezvăluie victoria spectaculoasă a lui Dumnezeu asupra forțelor răului.
În mod paradoxal, relatarea subliniază faptul că, cu cât opresorii „îl asupreau mai mult, cu atât se înmulțea și creștea” (Exodul 1:12). Adică, indiferent de intrigile oamenilor, Dumnezeu este în continuare suveran și Își va salva poporul, chiar dacă împrejurările par disperate, cel puțin din perspectivă umană.

S-a ridicat un nou faraon care nu-l cunoștea pe Iosif. Ce ne spune această relatare despre faptul că nu ar trebui să considerăm niciodată circumstanţele, în special cele pozitive, un lucru sigur?

Când familia lui Iacov a ajuns în Egipt după ce se confruntase cu foametea din Canaan (Geneza 46), faraonul a fost bun cu evreii datorită lui Iosif și a tot ceea ce făcuse el pentru egipteni. „Faraon a zis lui Iosif: «Uite, îți dau stăpânire peste toată țara Egiptului.» Faraon și-a scos inelul din deget și l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subțire și i-a pus un lanț de aur la gât. L-a suit în carul care venea după al lui și strigau înaintea lui: «În genunchi!» Astfel i-a dat Faraon stăpânire peste toată țara Egiptului” (Geneza 41:41-43).

3. Conform pasajelor din Geneza 37:26-28 și 39:2,21, care a fost cheia succesului uimitor al lui Iosif în Egipt, după un început atât de dificil?

Cel mai plauzibil context istoric pentru viața lui Moise este următorul: noul conducător, din Exodul 1:8, „care nu cunoscuse pe Iosif”, este Amosis (1580-1546 î.H.). Urmează Amenhotep I (1553-1532 î.H.), conducătorul care s-a temut de israeliți și i-a oprimat. Mai târziu Tutmes I (1525-1512 î.H.) a emis decretul de condamnare la moarte a tuturor copiilor evrei de sex masculin. Fiica sa, Hatșepsut (1504-1482 î.H.), a fost prințesa care l-a adoptat pe Moise. Faraonul Tutmes III (1504-1450 î.H.), care a fost pentru o vreme coregent cu Hatșepsut, a fost faraonul din timpul exodului.
Exodul a avut loc, potrivit celor mai bune calcule, în martie 1450 î.H. (vezi William H. Shea, „Exodus, Date of the”, în The International Standard Bible Encyclopedia, vol. 2, 1982, p. 230-238). Pentru a înțelege perioada exodului, studiază următoarele texte biblice: Geneza 15:13-16; Exodul 12:40,41; Judecători 11:26 și 1 Împărați 6:1 (a se vedea și Faptele apostolilor 7:6; Galateni 3:16,17).
Primul capitol din Exodul acoperă o perioadă îndelungată – din vremea lui Iosif, când tatăl său Iacov a ajuns în Egipt împreună cu întreaga familie, până la decretul de condamnare la moarte dat de faraon. Deși există unele dezbateri cu privire la numărul exact de ani, ceea ce contează este că, deși poporul Său era înrobit într-o țară străină, Domnul nu l-a uitat.
Adică, deși multe detalii despre evreii din Egipt din acea perioadă rămân ascunse, cel puțin pentru moment (a se vedea 1 Corinteni 13:12), revelația caracterului lui Dumnezeu reiese încă din paginile acestei cărți, precum și din întreaga Scriptură. Putem fi siguri că, indiferent cât de gravă ar părea situația, Dumnezeu este întotdeauna prezent și ne putem încrede în El în orice situație dificilă ne-am afla.

Nu se poate înțelege cartea Exodul fără a se porni de la învățăturile din Geneza. Evreii s-au mutat în Egipt și, după o perioadă de mare prosperitate și pace, au fost înrobiți. Dar Dumnezeu nu Și-a abandonat poporul în problemele lui, chiar dacă uneori așa părea să fie. Fără îndoială, mulți dintre evrei își pierduseră speranța în mijlocul suferințelor lor. Cu toate acestea, în momentele de restriște, El vine în ajutor cu brațul Său puternic. Domnul nostru îi încurajează pe urmașii Săi: „Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu vă voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi” (Psalmii 50:15).

4. Studiază Exodul 1:9-21. Ce rol cheie au jucat moașele credincioase și de ce sunt amintite în istorie?
Niciun faraon nu are nume în cartea Exodul. Ei poartă doar titlul de „faraon”, care înseamnă „împărat”. Egiptenii credeau că faraonul era un zeu pe pământ, fiul zeului Ra (sau Osiris sau Horus). Ra era considerat cea mai înaltă zeitate egipteană, însuși zeul-soare.
În ciuda puterii sale, acest „zeu” nu a putut să le forțeze pe moașe să acționeze împotriva convingerilor lor. De fapt, spre deosebire de faraonul anonim, cele două moașe sunt menționate pe nume, Șifra și Pua (Exodul 1:15); ele sunt foarte apreciate pentru că se temeau de Domnul. Porunca ticăloasă a faraonului nu a avut niciun efect asupra lor, deoarece Îl respectau pe Dumnezeu mai mult decât ordinele unui conducător pământean (vezi și Faptele apostolilor 5:29). Drept urmare, Dumnezeu le-a binecuvântat cu propriile lor familii numeroase. Ce mărturie puternică de credincioșie! Aceste femei, oricât de puțină teologie cunoșteau, nu numai că știau ce era corect, dar au ales să facă ce era corect.
Când a văzut că planul său a eșuat, faraonul le-a poruncit egipteni lor să ucidă toți copiii de sex masculin născuți de evrei. Aceștia trebuiau aruncați în fluviul Nil, probabil ca jertfă pentru Hapi, zeul Nilului și de asemenea un zeu al fertilității. (Aceasta este prima dată când se menționează că evreii trebuie uciși doar pentru că sunt evrei.) Scopul condamnării la moarte era acela de a-i supune pe evrei, de a anihila toți descendenții de sex masculin și de a asimila femeile în națiunea egipteană, punând astfel capăt amenințării pe care faraonul credea că o reprezentau evreii pentru națiunea sa.

Moașele nu numai că au știut care era lucrul corect de făcut, dar l-au și făcut. Care este mesajul evident aici pentru noi?

5. Conform pasajului din Exodul 2:1-10, ce rol au jucat providenţa și ocrotirea lui Dumnezeu în episodul nașterii lui Moise?
Contextul istoric al nașterii și vieții lui Moise este palpitant, deoarece el a trăit în timpul faimoasei dinastii egiptene a XVIII-a. Un faraon din această dinastie – Tutmes III, supranumit „Napoleonul Egiptului” – este considerat unul dintre cei mai faimoși faraoni ai Egiptului antic.
Deși condamnat la moarte la naștere (vezi Exodul 1:22), Moise s-a născut ca un fiu „frumos” (ebr. tob, lit. „bun”; Exodul 2:2). Termenul ebraic descrie mai mult decât frumusețea exterioară, fiind folosit, de exemplu, la caracterizarea lucrării lui Dumnezeu din timpul săptămânii creației, când El a declarat că toate erau „bune”, chiar „foarte bune” (vezi Geneza 1:4,10,31). Ca o nouă ființă creată, acest copil „bun” va deveni, potrivit planului lui Dumnezeu, adultul care îi va scoate pe evrei din sclavie. Cine și-ar fi putut închipui, la nașterea acestui copil, mai ales în circumstanțele atât de cumplite, care va fi viitorul său? Dar Dumnezeu Își va împlini cuvintele spuse lui Avraam, Isaac și Iacov. El a făcut legământ cu ei că le va da urmașilor lor Țara Promisă (Exodul 2:24,25). Și, da, El Se va folosi de acest copil tob, zeci de ani mai târziu, pentru a înfăptui exact acest lucru.
Între timp, prințesa egipteană Hatșepsut l-a adoptat pe Moise. Numele pe care l-a primit are origine egipteană, însemnând „fiul lui…” sau „născut din…”, așa cum se reflectă în numele lui A-mosis („fiul lui Akh”) sau Tut-mes („fiul lui Tut”). În ebraică, numele este redat ca Moșeh, adică „scos”. Viața i-a fost miraculos cruțată atunci când a fost „scos” din apă. Știm doar câteva lucruri despre primii ani din viața lui. După ce a fost salvat în mod miraculos și adoptat de Hatșepsut, Moise a locuit primii 12 ani cu familia lui naturală (Exodul 2:7-9; Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 244). Moise a primit apoi cea mai bună educație egipteană, totul pentru a-l pregăti să fie următorul faraon (Patriarhi și profeți, p. 245). Ce fascinant este faptul că, în cele din urmă, mare parte din această educație va fi inutilă – sau chiar contrară – lucrului care contează cu adevărat: cunoașterea lui Dumnezeu și a adevărului Său!

Cât de multe dintre lucrurile pe care le înveţi devin în cele din urmă inutile pentru ceea ce contează cu adevărat?

6. Potrivit pasajului din Exodul 2:11-25, care au fost evenimentele care s-au petrecut cu repeziciune și au schimbat cu totul direcţia vieţii lui Moise? Ce lecţii putem învăţa de aici?

Ce avea să facă Moise? Avea să cedeze în fața ispitei Egiptului și a plăcerilor de la curte? Sau avea să îndure greutățile alături de poporul lui chinuit? Evenimentele l-au forțat în scurt timp să ia o decizie. „Faraon a aflat ce se petrecuse și căuta să-l omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon și a locuit în țara Madian. A șezut lângă o fântână” (Exodul 2:15). După crimă, Moise nu a avut de ales, cel puțin în ceea ce privește rămânerea în Egipt. Astfel, orice planuri ar fi existat pentru el, de a urca pe tronul Egiptului și de a deveni un „zeu”, au luat repede sfârșit. În loc să devină un zeu fals, Moise avea să-L slujească pe adevăratul Dumnezeu. Fără îndoială, în momentul în care a fugit, Moise habar nu avea ce îi rezervă viitorul.
„Fapta lui Moise a ajuns repede la cunoștința egiptenilor și, foarte mult exagerată, a ajuns curând la urechile faraonului. Acestuia i-a fost prezentată fapta ca însemnând foarte mult – Moise ar fi urmărit să-și ridice poporul împotriva egiptenilor, pentru a răsturna stăpânirea și a se așeza pe tron; astfel, atâta vreme cât el era în viață, imperiul nu avea să fie în siguranță. Monarhul a hotărât imediat ca Moise să fie ucis, dar, dându-și seama de pericolul care-l amenința, Moise a încercat să scape, fugind spre Arabia” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 247).
Moise a trăit 120 de ani (Deuteronomul 34:7), iar viața sa poate fi împărțită în trei perioade a câte 40 de ani. Primii 40 de ani au fost în Egipt, mare parte din ei în palatul regal. Următorii 40 de ani i-a petrecut în casa lui Ietro, în Madian. Ultimii lui 40 de ani ocupă cea mai mare parte a primelor cinci cărți care îi sunt atribuite (și cea mai mare parte a acestui trimestru), constituind istoria chemării timpurii a poporului Israel de a da mărturie unei lumi căzute în idolatrie, pentru a dezvălui natura și caracterul adevăratului Dumnezeu (vezi Deuteronomul 4:6-8).

A fost planul lui Dumnezeu ca Moise să-l omoare pe egiptean? Dacă nu, ce ne învaţă această relatare despre cum Dumnezeu poate interveni în orice situaţie și o poate folosi pentru scopurile Sale? Cum ne ajută Romani 8:28 să înţelegem acest adevăr important?

Suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi și profeți, cap. 22

Ellen G. White remarcă devotamentul moașelor și speranța mesianică: „Le-au fost date porunci femeilor […] să ucidă la naștere băieții evrei. Satana inspirase acest plan. El știa că din mijlocul poporului Israel se va ridica un eliberator și, inspirându-l pe faraon să poruncească uciderea copiilor, el spera să înfrângă planul divin. Dar femeile s-au temut de Dumnezeu și n-au îndrăznit să execute cruda poruncă. Domnul a privit cu plăcere la purtarea lor și le-a făcut să prospere” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 242).
Vestea bună este că Dumnezeu S-a opus planurilor lui Satana și a folosit oameni credincioși pentru a-l împiedica. Noi trăim pe teritoriul inamicului nostru, pe care Isus l-a numit „domnul” sau „stăpânitorul lumii acesteia” (Efeseni 2:2; Ioan 14:30). Satana a luat această poziție prin uzurpare de la Adam, dar Isus Hristos l-a învins, în viața Sa și prin moartea Sa pe cruce (Matei 4:1-11; Ioan 19:30; Evrei 2:14). Deși Satana este încă viu și activ, așa cum reiese din încercarea lui de a-i ucide pe acei copii, propria lui execuție este certă (Ioan 12:31; 16:11; Apocalipsa 20:9,10,14). Vestea bună este că dificultățile vieții pot fi depășite prin harul lui Dumnezeu (Filipeni 4:13). Acest har e singura noastră speranță.

Zilnic: Exodul 17 – 23; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 27

1. Ce ținea Moise în mână pe vârful dealului, ajutat de Aron și de Hur?
2. Peste câți oameni a sugerat Ietro să fie puse căpetenii?
3. La ce nu avea voie să se uite poporul?
4. Care era pedeapsa pentru vrăjitoare?
5. Ce cuprindeau tratatele vrăjitorilor despre farmece și de ce nu au fost păstrate sau vândute?