Legământul de la Sinai

Unde a condus Dumnezeu poporul Israel după ce l-a eliberat din Egipt? În Țara Promisă – unde altundeva? Oricât de corect ar părea, acest răspuns este greșit din punct de vedere teologic. Dumnezeu Însuși răspunde: „Ați văzut ce am făcut Egiptului și cum v-am purtat pe aripi de vultur și vam adus aici la Mine” (Exodul 19:4, subl.ad.). Astfel, răs punsul biblico-teologic la întrebarea de mai sus dezvăluie prioritatea și scopul divin: Domnul i-a adus pe israeliți la Sine.
Atunci când oamenii se îndepărtează de El, Dumnezeu îi caută și îi cheamă înapoi la El. Cel mai bun exemplu al acestui adevăr profund se găsește în grădina Eden, când Adam și Eva au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, nu au ascultat de porunca Lui și s-au ascuns de El. El a luat inițiativa și i-a chemat: „Unde ești?” (Geneza 3:9). El face întotdeauna primul pas. Domnul Isus afirmă acest lucru într-un mod elocvent: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:28,29).
Dumnezeu ne cheamă pe toți; soarta noastră veșnică depinde de răspunsul nostru.

1. Ce a promis Dumnezeu, în Exodul 19:1-8, la poalele muntelui Sinai?

Dumnezeu i-a condus pe israeliți la muntele Sinai, unde avea să le dea curând Cele Zece Porunci (Decalogul). Jebel Musa (altitudine 2.285 metri), din peninsula Sinai, este probabil locul unde Moise s-a întâlnit cu Dumnezeu de mai multe ori (Exodul 3:1; 19:2; 24:18) și, ani mai târziu, Ilie L-a întâlnit pe Dumnezeu (1 Împărați 19:8). Este același munte unde Dumnezeu l-a chemat pe Moise să scoată poporul Israel din Egipt (Exodul 3:1,10). Cu acea ocazie, Dumnezeu îl informase pe Moise că, în același loc, avea să se închine lui Dumnezeu împreună cu poporul Israel eliberat – ceea ce urma să fie un semn pentru Moise că Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov îi conducea (Exodul 3:12).
După două luni de mers, israeliții au ajuns la Sinai (Exodul 19:1), unde aveau să rămână aproximativ un an (compară Exodul 19:1 cu Numeri 10:11,12). În cursul acestui an au fost date multe legi, descrise în Exodul 19 – 40; Leviticul 1 – 27 și Numeri 1:1 – 10:10. Perioada de ședere a lui Israel la muntele Sinai este fragmentul central al narațiunii din primele cinci cărți ale lui Moise. Aici se află temelia transformării israeliților în popor ales al lui Dumnezeu, singura națiune care nu era adâncită în păgânism și idolatrie.
Dumnezeu ia inițiativa și instituie legământul între El și poporul Israel. Cu condiția ca poporul să asculte și să mențină o relație cu El, Dumnezeu promite să facă din popor o comoară specială, o împărăție de preoți, un popor sfânt. A fi un popor sfânt însemna a fi dedicat lui Dumnezeu și a manifesta caracterul Său în fața altora, în special a națiunilor din jur. De asemenea, israeliții erau chemați să acționeze ca o împărăție de preoți, care să-i pună pe alți oameni în legătură cu Dumnezeu, conducându-i la El și învățându-i căile și legile Sale. Ei trebuiau să fie comoara deosebită a lui Dumnezeu, deoarece El dorea ca Israel să fie mijlocul Său de iluminare a lumii cu cunoașterea Sa și a caracterului Său.
Acest legământ reprezenta stabilirea legală a unei relații între Dumnezeu și poporul Său. Formula generală a legământului, care variază ușor în diferite texte, este: „Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu” (vezi Exodul 6:7; Leviticul 26:12; Ieremia 24:7; 31:33; Evrei 8:10; Apocalipsa 21:3).

Imaginează-ţi că ești „comoara specială” a lui Dumnezeu! Ce privilegii spe ciale ar cuprinde asta? Ce responsabilităţi speciale ai avea?

2. Cum a pregătit Dumnezeu poporul Israel să primească Cele Zece Porunci, conform cu Exodul 19:9-25?

Dumnezeu le-a dat israeliților instrucțiuni clare cu privire la ce trebuiau să facă pentru a se pregăti pentru darea legii la Sinai. Curățenia lor exterioară trebuia să le reflecte consacrarea totală față de Dumnezeu. Trebuiau să fie pregătiți pentru manifestarea splendidă a gloriei Domnului care urma să vină. Și, când a venit, a fost însoțită de „tunete, fulgere și un nor gros pe munte; trâmbița răsuna cu putere și tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă” (Exodul 19:16).
Decalogul (Cele Zece Porunci) este esența revelației lui Dumnezeu și a eticii biblice. Acesta constituie fondul și fundamentul standardelor divine pentru întreaga omenire; principiile lui sunt eterne și universale. Conform relatării biblice, Decalogul a fost proclamat de Dumnezeu (Exodul 19:19; 20:1; Deuteronomul 5:4,5,24) și a fost scris de El (Exodul 24:12; 31:18; Deuteronomul 5:22). Acesta i-a fost dat de două ori lui Moise ca dar special (Exodul 32:19; 34:1; Deuteronomul 10:1,2).
În cartea Exodul, Decalogul este numit „mărturia” (ebr.‘edut; Exodul 31:18) sau „cuvintele legământului” (ebr. dibre habberit; Exodul 34:28). În cartea Deuteronomul, ele sunt scrise pe „tablele legământului” (Deu teronomul 9:9,11,15). Nicio carte în limba ebraică nu folosește termenul „Cele Zece Porunci” (ebr. mițwot, „porunci”). În schimb, de trei ori sunt numite „Cele Zece Cuvinte” – ebr. ‘aseret haddebarim, de la dabar, care înseamnă „cuvânt, propoziție, chestiune, lucru, discurs, relatare, promisiune, rostire”. (Vezi, în limba română, Exodul 34:28 [„Cele Zece Porunci”]; Deuteronomul 4:13 [„Cele Zece Porunci”]; 10:4, VBRC [„cele zece cuvinte”].)
Există două versiuni ale Decalogului, cu diferențe foarte mici; prima este consemnată în Exodul 20:1-17, iar a doua, în Deuteronomul 5:6-21. A doua versiune a fost prezentată oral de Moise la aproape 40 de ani după Sinai, chiar înainte de intrarea în Țara Promisă (Deuteronomul 1:3,4; 4:44-47). Aceste circumstanțe explică ușoarele diferențe dintre cele două.
Când a rezumat legea ca fiind iubire, Pavel a citat din Decalog (Romani 13:8-10). Iubirea este, într-adevăr, esența legii lui Dumnezeu, deoarece El este un Dumnezeu al iubirii (1 Ioan 4:16).

Cum înţelegi Cele Zece Porunci ca expresie a iubirii lui Dumnezeu? Ce în seamnă lucrul acesta? Cum se exprimă dragostea lui Dumnezeu în ele?

3. Studiază Exodul 20:1-17. Care sunt principiile Decalogului și cum este aces ta organizat?

De remarcat că Decalogul nu începe cu poruncile, ci cu acțiunea plină de har a lui Dumnezeu în favoarea poporului Său: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei” (Exodul 20:2). Domnul Își arată mai întâi harul, prin gestul de a oferi libertate și salvare poporului Israel, și abia apoi Își dezvăluie voia. Aceste porunci urmau să fie respectate din dragoste și recunoștință pentru ceea ce făcuse Dumnezeu. Cuvântul-cheie prin care Dumnezeu rezumă Decalogul este „dragoste” (Romani 13:10). Cea mai mare poruncă este porunca de a iubi, care se exprimă în două moduri: iubirea față de Dumnezeu (Deuteronomul 6:5) și iubirea față de aproapele (Leviticul 19:18).
În primele patru porunci, Decalogul interpretează ce înseamnă să Îl iubim pe Dumnezeu; în următoarele șase porunci, legea interpretează ce înseamnă să ne iubim aproapele. Decalogul începe cu onorarea lui Dumnezeu mai presus de toate (iubire pe verticală) și continuă cu respectarea celorlalți (iubire pe orizontală):

1. 1. Să Îl onorăm și să Îl venerăm pe Dumnezeu acordându-I primul și cel mai înalt loc în fiecare situație din viața noastră (prima poruncă);
   2. Să onorăm și să menținem locul unic ocupat de Dumnezeu și să nu Îl înlocuim cu nicio formă de idol, fie el fizic, simbolic sau spiritual. Sentimentele noastre cele mai pure aparțin Domnului (a doua poruncă);
   3. Să respectăm numele lui Dumnezeu – reputația și caracterul Său (a treia poruncă);
   4. Să respectăm ziua Sa de odihnă și de închinare – Sabatul (a patra poruncă);
   5. Să ne respectăm părinții (a cincea poruncă);
   6. Să respectăm viața (a șasea poruncă);
   7. Să respectăm căsătoria (a șaptea poruncă);
   8. Să respectăm proprietatea oamenilor (a opta poruncă);
   9. Să respectăm reputația altora (a noua poruncă);
   10. Să ne respectăm pe noi înșine, astfel încât nicio dorință egoistă să nu ne păteze caracterul (a zecea poruncă).

Isus Însuși a spus: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15; vezi și 1 Ioan 4:20,21). Astfel, adevărata ascultare este pur și simplu o expresie a iubirii și recunoștinței față de Isus, o iubire exprimată cel mai elocvent prin modul în care ne tratăm aproapele.

Legea lui Dumnezeu dezvăluie caracterul Său, cine este El. Așa cum Dumnezeu este sfânt, drept și bun, la fel este și legea Lui. Pavel confirmă: „Așa că Legea, negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7:12). În Biblie, legea lui Dumnezeu este văzută într-o lumină eminamente pozitivă (Matei 5:17,18; Ioan 14:15; 1 Co rinteni 7:19). Se pot scrie poezii despre lege (precum Psalmul 119), se poate cânta despre lege (Psalmul 19) și se poate medita asupra ei zi și noapte (Psalmii 1:2; Iosua 1:8). Legea ne ajută să ne ferim de rău și ne dă înțelepciune, înțelegere, sănătate, prosperitate și pace (Deuteronomul 4:1-6; Proverbele 2; 3).

1. Legea lui Dumnezeu este ca un gard care creează un spațiu larg pentru viață și avertizează că, dincolo de un anumit punct, există pericol, probleme, complicații și chiar moarte (Geneza 2:16,17; Iacov 2:12).
2. Legea este și un indicator spre Domnul Isus, Cel care ne iartă păcatele și ne schimbă viața (2 Corinteni 5:17; 1 Ioan 1:7-9). În acest fel, ea ne conduce ca un paidagogos, un păzitor/apărător, la Hristos (Galateni 3:24).

4. Ce spune Iacov, în Iacov 1:23-25, și cum ne ajută aceste cuvinte să ne dăm seama care este funcţia și importanţa legii, chiar dacă ea nu ne poate salva?

O oglindă ne poate dezvălui defectele, într-adevăr. Dar nu există nimic în oglindă care să le poată vindeca. Oglinda arată problemele, dar nu oferă nicio soluție la probleme. La fel se întâmplă și cu legea lui Dumnezeu. A încerca să ne îndreptățim înaintea lui Dumnezeu prin respectarea legii ar fi ca și cum ne-am holba la oglindă în speranța că, mai devreme sau mai târziu, oglinda ne va face defectele să dispară.
Deoarece mântuirea este prin credință, nu prin fapte – nici măcar prin faptele legii –, unii creștini susțin că legea a fost desființată și că numai trebuie să o respectăm. Desigur, având în vedere că legea în sine este cea care definește păcatul – „Păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege” (Romani 7:7) –, această afirmație este o interpretare complet greșită a relației dintre lege și Evanghelie. Existența legii este tocmai motivul pentru care avem nevoie de Evanghelie.

Cât de reușite au fost încercările tale de a asculta de legea lui Dumnezeu? Suficient de bune încât să îţi bazezi mântuirea pe ele? Dacă nu, de ce ai nevoie de Evanghelie?

5. Deși Pavel este foarte clar în Romani 3:20-24 că nu putem fi salvaţi prin păzirea Celor Zece Porunci, care ar trebui să fie rolul acestor porunci în viaţa noastră?

Sensul ebraic al termenului dabarim, folosit în scrierile lui Moise pentru a descrie Cele Zece Porunci (Exodul 34:28; Deuteronomul 4:13; 10:4), nu înseamnă literal „porunci”, ci „cuvinte”. Acest „cuvânt”, dabar (singular), poate avea sensul de „promisiune”. Acesta este motivul pen tru care, în numeroase locuri (1 Împărați 8:56; 2 Cronici 1:9; Neemia 5:12,13; Deuteronomul 1:11; 6:3; 9:28; Iosua 9:21; 22:4; 23:5), dabar este tradus printr-o formă fie substantivală, fie verbală care exprimă ideea de promisiune/făgăduință.
Ellen G. White ne oferă o înțelegere mai clară a funcției Decalogului: „Cele Zece Porunci […] sunt zece promisiuni” (Ellen G. White, Co men tariul biblic adventist, vol. 1, p. 1105). Decalogul ar trebui înțeles ca un ansamblu de promisiuni făcute de Dumnezeu, care ne vor ghida pe calea cea bună, astfel încât El să poată face lucruri minunate pentru noi. Dar trebuie să le respectăm.

6. Cum ar trebui să înţelegem declaraţia lui Pavel din Romani 10:4, potrivit căreia Hristos este „sfârșitul” legii?

Pavel afirmă că Isus Hristos este telos-ul legii, dar nu în sensul că Hristos abrogă legea sau o elimină. Acest lucru înseamnă că Hristos este scopul și intenția legii; nu înseamnă că jertfa Sa ispășitoare pune capăt valabilității și caracterului ei veșnic. Dimpotrivă, Pavel vorbește despre importanța legii, despre legitimitatea ei și despre autoritatea ei durabilă (Romani 3:31; 1 Corinteni 7:19; Galateni 5:6). Sensul cuvântului telos se referă în primul rând la scop și la țintă, nu la timp. Hristos este cheia de deblocare a adevăratului sens și scop al legii lui Dumnezeu. Prin urmare, ar fi incorect să afirmăm că Hristos a invalidat, a înlocuit sau a abrogat legea. Hristos este scopul legii, Cel către care aceasta arată.

Cum ne conduce legea la Isus? Cu alte cuvinte, ce lucruri ne dezvăluie legea despre noi înșine, care ne-ar îndrepta într-adevăr spre Isus?

Principiul respectului sfânt este valabil și astăzi. Izvorăște din înțele gerea măreției, transcendenței și maiestății lui Dumnezeu. Vederea sla vei lui Dumnezeu naște recunoștință în inima noastră și ne diminuează mândria. Cu cât vedem mai îndeaproape sfințenia lui Dumnezeu, cu atât vom discerne mai multe imperfecțiuni în viața noastră, ceea ce ne va face să fim și mai însetați de prezența Sa transformatoare și de dorința de a fi mai asemănători cu El. În plus, faptul că știm că suntem comparați cu El și cu legea Sa sfântă ne face total dependenți de moartea înlocuitoare a lui Hristos pentru noi.
Dacă Îl acceptăm cu umilință pe Dumnezeu ca Domn și Împărat al nostru, poruncile Sale nu sunt greu de respectat, iar legea divină este va labilă pentru totdeauna (Matei 11:28-30; 5:17-20). Când respectăm legile lui Dumnezeu din dragoste și recunoștință față de El, datorită mântuirii pe care ne-a acordat-o fără plată, ne putem bucura de plinătatea unei relații mântuitoare cu El. În timp ce ne bucurăm de marile avantaje ale respectării legii (la urma urmei, uită-te la durerea și greutățile pe care le aduce călcarea ei), ne putem bucura și de siguranța de a ști că mântuirea noastră se găsește în Domnul Isus, nu în respectarea legii.

Zilnic: Leviticul 26 – Numeri 5; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 34

1. 1. Care era blestemul legat de foșnetul unei frunze suflate de vânt?
   2. Unde trebuiau să tabere copiii lui Israel și leviții?
   3. Cu ce era acoperit chivotul când se transporta?
   4. Ce despăgubire trebuia să dea hoțul care câștiga lucruri prin mijloace necinstite?
   5. Ce îi va da slujitorului Evangheliei o putere mai mare decât influenţa predicii?