Tabernaculul

Principala sarcină a poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testament (ca și a noastră de azi) era să trăiască într-o relație strânsă cu Domnul, să I se închine, să Îl slujească și, în același timp, să le prezinte altora o imagine corectă a lui Dumnezeu (Deuteronomul 4:5-8).
În Eden, Adam și Eva s-au ascuns de Dumnezeu pentru că păcatul lor i-a făcut să se teamă de El. Păcătoșenia îi face pe oameni să se teamă în mod natural de Dumnezeu, iar această teamă ne denaturează viziunea asupra caracterului Său. Vestea bună este că Dumnezeu face primul pas pentru a repara relația ruptă. El îl cheamă pe păcătos înapoi la Sine: „Unde ești?” (Geneza 3:9).
Astfel, misiunea noastră principală este de a le prezenta celor din jurul nostru caracterul real al lui Dumnezeu și faptele Sale iubitoare și drepte. Atunci când sunt atrași de Dumnezeu și sunt convinși de dragostea Sa lipsită de egoism pentru ei, oamenii își vor preda Lui viața și vor asculta de ceea ce le spune El să facă, știind că este spre binele lor. Sanctuarul demonstra faptul că Dumnezeu este aproape de oameni și le dezvăluia cele mai mari adevăruri, și anume cum îi salvează El pe cei care vin la El prin credință.

Oricât de mult ar susține, în mod fals, cei care se opun Sabatului în ziua a șaptea că acesta a fost doar pentru evrei (ziua a șaptea a fost pusă deoparte și sfințită în Eden ) sau că evreii au auzit prima dată despre el la Sinai (evreii țineau Sabatul dinainte de Sinai ), nu există nicio îndoială că Sabatul a făcut parte din viața poporului evreu de la bun început.

1. Ce adevăr i-a fost repetat poporului, în Exodul 35:1-3, în contextul construirii sanctuarului?

Sabatul și mesajul său au fost, sunt și vor fi întotdeauna legate de Dumnezeu – cine este El și care sunt faptele Sale mărețe. Sabatul ne reamintește de actele Sale creatoare și salvatoare și ne concentrează atenția asupra lui Dumnezeu, care dorește să locuiască cu poporul Său. În acest fel, Sabatul și sanctuarul indică aceeași direcție: prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Sabatul bisericii din Vechiul Testament transmite un mesaj multiplu. Esența poate fi rezumată în cinci idei esențiale:
(1) Dumnezeu este Creatorul, iar Biblia se deschide cu această proclamație copleșitoare și fundamentală (Geneza 1:1). Sabatul este memorialul viu al creației lui Dumnezeu (Geneza 2:2,3; Exodul 20:8-11). Din acest adevăr – Dumnezeu în calitate de Creator al nostru – decurg toate celelalte adevăruri biblice.
(2) Mesia va veni, iar această speranță se concentrează în jurul promisiunii lui Dumnezeu privind Sămânța, care avea să învingă șarpele (Satana) și să aducă biruința asupra răului.
(3) Dumnezeu Își va instaura împărăția, iar Sabatul este pregustarea ei.
(4) Mântuirea vine de la Domnul, iar copiii lui Dumnezeu dau mărturie că Dumnezeu este Mântuitorul și Răscumpărătorul lor și că mântuirea vine ca rezultat al harului Său și numai al harului Său.
(5) Dumnezeu este judecătorul suprem al tuturor oamenilor. Cei care Îl sfidează și Îl neagă în mod constant nu vor avea niciun viitor, dar El le oferă viața veșnică fără plată celor care Îl urmează.

Evreii au o vorbă: Poporul Israel nu a păzit atât de mult Sabatul pe cât Sabatul l-a păzit pe Israel. Deși noi, ca adventiști, probabil că nu ne-am exprima așa, ce rol important are Sabatul în viaţa familiei noastre bisericești?

2. Ce lecţii importante pentru zilele noastre găsim în Exodul 35:4 – 36:7?

Pentru construirea cortului a fost nevoie de o mulțime de materiale prețioase, iar acest lucru s-a realizat prin donații generoase din partea celor din poporul lui Dumnezeu, care au dăruit din adâncul inimii, de bunăvoie și cu bucurie. Aceștia au oferit aur, argint, bronz, in subțire, pietre prețioase, țesături unice, lemn de salcâm, ulei de măsline, mirodenii și multe alte articole necesare. Oamenii și-au donat, de asemenea munca, deoarece multe obiecte speciale trebuiau realizate prin munca lor artistică și sârguincioasă pentru cort sau mobilierul acestuia. De asemenea, croitorii trebuiau să realizeze veșminte pentru preoții care urmau să slujească în cort și pentru marele-preot, ale cărui veșminte foarte elaborate includeau un pieptar și o mitră.
Dumnezeu îi binecuvântase din belșug pe israeliți prin darurile pe care li le dăduseră egiptenii la plecarea lor din Egipt. Acum aveau ocazii să aducă daruri de recunoștință pentru cum îi condusese Dumnezeu cu îndurare și putere, iar inimile lor au fost îndemnate să realizeze această lucrare spre gloria Sa. Poporul dăruia cu atâta bucurie și generozitate încât i s-a spus lui Moise: „Poporul aduce mult mai mult decât trebuie” (Exodul 36:5). Astfel, Moise a fost nevoit să oprească donarea.
Prin călăuzirea Duhului Sfânt, Dumnezeu a făcut în stare poporul să construiască tabernaculul cu acuratețe. Bețaleel, Oholiab și alții au fost „umplu[ți] cu Duhul lui Dumnezeu” (Exodul 35:31), ceea ce înseamnă că au fost înzestrați cu abilități, înțelepciune și iscusință artistică pentru a executa perfect toată lucrarea. Era un proiect enorm și trebuia să fie creat exact după modelul pe care Dumnezeu i-l arătase lui Moise.
Este relevant faptul că darul Duhului Sfânt era legat de diferitele abilități și aptitudini ale oamenilor, care trebuiau să fie folosite la con struirea cortului. Umplerea cu Duhul Sfânt nu este un proces magic și nu înseamnă că în oameni există forțe spirituale speciale. Pentru a înainta cauza lui Dumnezeu și pentru a-Și îndeplini misiunea, Dumnezeu le dă putere credincioșilor Săi să Îi îndeplinească obiectivele și să facă lucrul acesta bine.

Ce daruri spirituale ai primit atunci când ai fost umplut cu Duhul Sfânt? Nu uita că darurile spirituale pot să se dezvolte numai atunci când cultivi roadele Duhului în viaţa ta (Galateni 5:22,23)!

3. De ce crezi că au fost date instrucţiuni atât de explicite în Exodul 36:8 – 39:31? Ce ne învaţă acest lucru despre cum Îi pasă lui Dumnezeu de fiecare detaliu?

Moise a construit cu grijă cortul, iar instrucțiunile pe care le-a primit pe muntele Sinai au fost atent respectate. Textul biblic enumeră: (1) cortul cu diferitele sale țesături, perdele și părți (Exodul 36:8-38); (2) chivotul (Exodul 37:1-9); (3) masa pentru punerea înainte a pâinilor (Exodul 37:10-16); (4) sfeșnicul (Exodul 37:17-24); (5) altarul tămâierii (Exodul 37:25-29); (6) altarul pentru arderile-de-tot (Exodul 38:1-7); (7) ligheanul pentru spălare (Exodul 38:8); (8) curtea (Exodul 38:9-20) și (9) materialul folosit pentru cort (Exodul 38:21-31). Exodul 39 continuă cu descrierea efodului, a pieptarului și a altor veșminte preoțești.
Serviciile din tabernacul erau ilustrații ale Evangheliei, demonstrând întregul plan de răscumpărare al lui Dumnezeu. Diferitele ceremonii descriau: (1) modul în care Dumnezeu urăște și gestionează păcatul, (2) modul în care îi salvează pe oamenii pocăiți, (3) care este soarta celor răi și (4) modul în care El va asigura un viitor glorios în care răul nu va mai exista. În timpul anului, în sanctuar se desfășurau două slujbe diferite, dar strâns legate între ele: cea zilnică și cea anuală. Această slujire în două etape ilustra modul în care Dumnezeu tratează păcatul și îi mântuiește pe păcătoși. Prin serviciile zilnice din sanctuar, Dumnezeu îi asigura pe cei care se pocăiau că le iartă păcatele și le oferă mântuirea prin har. Pentru a primi acest dar al mântuirii, trebuia adusă o jertfă, iar aceste jertfe arătau spre moartea lui Mesia, al cărui sânge „ne curățește de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Mărturisirea păcatului și acceptarea hainei neprihănirii lui Hristos erau în centrul acestui dar (Psalmii 32:1,2). În acest fel, păcătosul pocăit era asigurat de iertare și se putea bucura de mântuire.
Serviciul anual, îndeplinit în Ziua Ispășirii, demonstra modul în care Dumnezeu șterge păcatul, rezolvă problema păcatului și asigură un viitor fără păcat (Leviticul 16; Ioan 1:29). În prezent, slujirea lui Hristos în două etape în sanctuarul ceresc este o altă expresie a lucrării lui Dumnezeu pentru noi (Evrei 7:25) și va aduce soluția finală la problema răului (Daniel 7:13,14,22,27; 8:14; Apocalipsa 21:4). Sanctuarul era un loc de închinare la Dumnezeu, de laudă și de mulțumire la adresa Lui. Închinarea are ca scop menținerea relației cu Dumnezeu, care îi invită pe credincioși la acea părtășie.

4. Studiază Exodul 40:1-38. Cum și-au dat seama israeliţii de prezenţa lui Dumnezeu?

Ultimul capitol din Exodul (40) descrie consacrarea cortului/taber naculului și darul Decalogului. Consacrarea cortului a fost evenimentul culminant al poporului Israel la Sinai. Slava lui Dumnezeu este sfințenia Sa, caracterul Său și prezența Sa iubitoare, care este bunătatea însăși (Exodul 3:5; 33:18,19, NTR). Prezența Domnului a umplut cortul și era vizibilă ca un nor, slava Șechina. Cartea Exodul se încheie cu accentul pus pe prezența călăuzitoare a lui Dumnezeu, în norul Domnului ziua și în norul de foc noaptea. Într-un mod foarte real și puternic, poporul evreu avea să experimenteze nu doar realitatea lui Dumnezeu, ci și prezența Lui apropiată și continuă în timp ce îl conducea.
Moise a ridicat cortul în prima zi a primei luni din anul al doilea (Exodul 40:2,17). De asemenea, el a consacrat totul – inclusiv pe Aaron și pe fiii săi pentru preoție (Exodul 40:9,13-15) – cu untdelemnul pentru ungere. A trecut prin Locul Preasfânt, prin Locul Sfânt și prin curte, con sacrând totul Domnului. Prin acest proces, el a inaugurat slujbele pentru întregul sanctuar (vezi și Numeri 7:1). Doar în timpul inaugurării cortului a putut Moise să intre în Locul Preasfânt; ulterior, doar marele-preot putea să slujească acolo în fiecare an în Ziua Ispășirii (Leviticul 16:2,17).
În trei ocazii afirmă textul biblic că o anume lucrare a fost termina tă: (1) la sfârșitul săptămânii creației, Dumnezeu subliniază finalizarea lucrărilor Sale creatoare (Geneza 2:1-3); (2) la finalizarea cortului, tex tul biblic declară: „Astfel a isprăvit Moise lucrarea” (Exodul 40:33) și (3) acest lucru este exprimat și atunci când Solomon a terminat lucrările la templu (1 Împărați 7:51). Această legătură între creație și sanctuarul lui Israel indică dimensiunea cosmică, ziua în care Domnul va locui cu cei răscumpărați pe Noul Pământ în Noul Ierusalim, care este „cortul lui Dumnezeu” (Apocalipsa 21:2,3; compară cu 22:1-4).
Când Dumnezeu a umplut cortul cu prezența Sa (Exodul 40:34) s-a atins punctul culminant al evenimentelor începute cu nașterea lui Moise și continuate cu înfrângerea zeilor egipteni în timpul celor zece plăgi, cu ieșirea din Egipt, cu înfrângerea armatei egiptene și, în final, cu revelația lui Dumnezeu pe muntele Sinai.

Care sunt modalităţile prin care, chiar și acum, poţi simţi prezenţa lui Dumnezeu? De ce este important să o simţi?

5. Cum este comparată întruparea lui Hristos cu cortul, în Ioan 1:14?

Întruparea Domnului Isus este deopotrivă un mister și o știință exclusivă pe care cei răscumpărați o vor studia de-a lungul eternității. Apostolul Ioan afirmă că Hristos, luând asupra Sa trupul nostru, a arătat că locuiește cu noi într-un mod tangibil. Isus aici, în carne și oase, seamănă cu Dumnezeul Vechiului Testament, care a locuit cu israeliții în cortul de la Sinai și în pustiu, în timp ce călătoreau spre Țara Promisă.
În timpul întrupării Sale, Domnul Isus a trăit în mijlocul oamenilor. Ce concesie inimaginabilă! Dumnezeul etern coboară la noi, ca unul dintre noi, pentru a ne asigura că El este cu adevărat „Emanuel, Dumnezeu cu noi”.
În Matei 18:20, Isus a spus că, acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Său, va fi și El în mijlocul lor. Hristos este cu poporul Său prin prezența Duhului Sfânt. El îi invită pe urmașii Săi să fie în relație strânsă cu El: „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și des chide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el, cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

6. Ce ni se prezintă în Apocalipsa 21:1-3?

Noul Ierusalim se va coborî din cer pe pământ, iar Ioan declară: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Apocalipsa 21:3). Nu există niciun templu în Noul Ierusalim (Apocalipsa 21:22), deoarece întreaga cetate este templul, sanctuarul lui Dumnezeu. Lungimea, lățimea și înălțimea orașului sunt egale (Apocalipsa 21:16), așa cum era și Locul Preasfânt din sanctuar, care avea formă de cub, adică avea toate laturile egale. Pentru eternitate, într-o lume fără păcat, moarte sau suferință, vom locui în prezența imediată a Dumnezeului nostru.

Privind la ceea ce ni s-a promis prin Domnul Isus, cum putem învăţa să rezistăm până la sfârșit?

„Construirea sanctuarului a fost precedată de un act divin de răscumpărare, și anume eliberarea lui Israel de sub puterea sclavagistă a Egiptului. Această eliberare, la rândul ei, a fost urmată de dorința lui Dumnezeu de a intra într-o relație permanentă de legământ cu cei din poporul Său. El avea să fie Dumnezeul lor, iar ei aveau să devină poporul Său (Exodul 6:7). Modul în care aveau să relaționeze cu El și unii cu alții era definit de legea legământului. Cortul era într-adevăr un loc de întâlnire, un loc în care Dumnezeu și oamenii se întâlneau. Abia după răscumpărare și stabilirea unei uniuni permanente cu Dumnezeu prin legământ, poporul a avut acces la Dumnezeu în locuința Sa” (Andrews Bible Commentary: Old Testament, „Exodus”, 2020, p. 226).
Ellen G. White descrie scopul serviciilor din sanctuar: „În felul acesta, prin slujbele de la tabernacul și de la templul care i-a luat locul mai târziu, poporul era învățat zilnic marile adevăruri referitoare la moartea și la slujirea Domnului Hristos, iar o dată pe an, mintea tuturor era îndreptată spre evenimentele de încheiere a marii lupte dintre Hristos și Satana – purificarea finală a universului de păcat și de păcătoși” (Patriarhi și profeți, p. 358).

Zilnic: Numeri 34 – Deuteronomul 4; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 39

1. 1. Care seminție locuia în cetăți?
   2. Cu ce apelativ i s-au adresat lui Moise căpeteniile din familiile lui Iosif?
   3. Din ce cauză S-a mâniat Domnul pe Moise?
   4. Cum era muntele pe care a vestit Domnul legământul Său?
   5. Care erau motivele pentru care apostolul nu s-a eliberat prin mituirea lui Felix?