Blândeţe în mijlocul focului

Cuvintele „blând” şi „blândeţe” nu sunt folosite prea des. Le întâlnim poate doar atunci când citim despre Moise sau studiem Fericirile. Nu e greu să înţelegem de ce. Blândeţea este definită, printre altele, drept capacitatea de a îndura greutăţile cu răbdare şi fără resentimente. Nu e de mirare că nu auzim prea mult despre ea. Nu este o trăsătură prea respectată în cultura de astăzi. Uneori, Biblia traduce acest termen cu „umil”. Dar nici umilinţa, smerenia sau modestia nu este o trăsătură de caracter considerată de dorit în majoritatea culturilor.

Pe de altă parte, capacitatea de a suporta nedreptatea cu răbdare şi fără resentimente este una dintre cele mai pregnante caracteristici ale lui Isus şi urmaşilor Lui. Fără să fie un scop în sine, blândeţea poate fi o armă puternică în mâna celor care trec prin durere şi chin. De fapt, focul încercării este un bun prilej de deprindere a blândeţii, fiindcă, prin blândeţea noastră şi prin perioadele în care suntem frânţi şi la pământ, putem fi martori elocvenţi pentru Dumnezeu.

De înţeles: Care este relaţia dintre suferinţă şi blândeţe? Cum putem fi mărturie pentru alţii când manifestăm blândeţe şi trecem prin situaţii grele? Cum poate fi blândeţea într-adevăr un punct forte, nu o slăbiciune, la un creştin?

Oswald Chambers afirmă că noi trebuie să fim „pâine frântă şi must turnat” pentru alţii. Ce crezi că vrea să spună prin această expresie?

Peste tot în Biblie există exemple de oameni care s-au „frânt” pentru alţii. Moise a fost chemat să îndure nesfârşite valuri de bârfe şi critici în timp ce îi conducea pe israeliţi spre Ţara Promisă. Iosif a fost chemat la un parcurs care a implicat trădare şi închisoare, ajungând sclav în Egipt. În fiecare caz, Dumnezeu a îngăduit aceste situaţii pentru ca viaţa copiilor Săi să devină o scenă a manifestării harului şi grijii Sale, în beneficiul nu doar al celor implicaţi, ci şi al altora. Dumnezeu ne poate folosi şi pe noi în acelaşi fel. E uşor să ajungem nemulţumiţi sau răniţi în astfel de situaţii. Dar, aşa cum am observat în secţiunea de ieri, blândeţea este capacitatea dată de Dumnezeu de a suporta aceste lucruri cu răbdare şi fără nemulţumire.

1. Citeşte Ezechiel 24:15-27. Ce se întâmplă în acest pasaj? De ce a fost Ezechiel trecut printr-un asemenea cuptor?

În Ezechiel 24:24, Dumnezeu spune: „Ezechiel va fi un semn pentru voi. Veţi face întocmai cum a făcut el. Şi când se vor întâmpla aceste lucruri, veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeu” (sau „Stăpânul Domn”, NTR). Prin exemplul lui Ezechiel, copiii lui Israel aveau să fie convinşi de adevărul cu privire la persoana lui Dumnezeu – Stăpânul Domn – şi aveau să vadă acest adevăr pe măsură ce erau martorii împlinirii profeţiei simbolizate de viaţa şi suferinţa lui Ezechiel. Cine ştie câţi oameni Îl vor vedea pe Stăpânul Domn şi prin noi în situaţiile grele?

Mai devreme sau mai târziu, viaţa ne pune pe toţi la pământ. Care a fost experienţa frângerii tale? Ce lecţii ai învăţat? Cum poate sufletul tău frânt să fie folosit de Domnul pentru a-i ajuta pe alţii?

2. Citeşte Exodul 32:1-14. Ce rol are Moise în acest episod?

După ce israeliţii au început să se închine la viţelul de aur, Dumnezeu a hotărât că merseseră prea departe şi a anunţat că avea să-i distrugă, iar pe Moise să-l facă un mare popor. Dar, în loc să profite de oferta lui Dumnezeu, Moise Îl imploră să-i acorde har poporului Său, iar Dumnezeu Se lasă înduplecat.

Pasajul de mai sus ridică două probleme importante. În primul rând, intenţia lui Dumnezeu de a distruge poporul rebel şi a-l binecuvânta pe Moise a fost un test pentru Moise. Dumnezeu voia ca Moise să demonstreze câtă milă simţea pentru acei oameni deznădăjduit de neascultători. Şi Moise a trecut testul. Asemenea lui Isus, el a pledat pe lângă Dumnezeu să manifeste îndurare faţă de păcătoşi. Acest lucru dezvăluie ceva foarte interesant: uneori, Dumnezeu ne poate lăsa şi pe noi să dăm piept cu adversitatea; poate îngădui să ajungem în cuptorul încercării pentru ca El, noi şi universul care ne priveşte să vedem câtă compasiune avem pentru cei îndărătnici.

3. Ce motive a adus Moise când I-a cerut Domnului să nu nimicească poporul?

În al doilea rând, acest pasaj arată că opoziţia şi neascultarea constituie o chemare la manifestarea harului. Este nevoie de har atunci când oamenii îl merită cel mai puţin. Totodată, când oamenii îl merită cel mai puţin este şi momentul când noi ne simţim cel mai puţin îndemnaţi să-l oferim. Totuşi, când sora lui, Maria, l-a criticat, Moise a strigat către Domnul ca să o vindece de lepră (Numeri 12). Când Dumnezeu S-a mâniat pe Core şi pe adepţii lui şi a ameninţat că îi va distruge pe toţi, Moise s-a aruncat cu faţa la pământ şi a pledat pentru vieţile lor. Următoarea zi, când israeliţii au protestat la adresa lui Moise din cauză că muriseră rebelii şi când Dumnezeu a ameninţat iarăşi că-i va distruge pe toţi, Moise a căzut cu faţa la pământ şi i-a cerut repede lui Aaron să facă ispăşire pentru toţi (Numeri 16). În blândeţea sa, în caracterul lui dezinteresat manifestat în acest cuptor al încercării, Moise a căutat harul pentru cei care cu siguranţă nu îl meritau.

Gândeşte-te la cei despre care crezi că merită cel mai puţin harul. Cu blândeţe dezinteresată, cum poţi fi tu o descoperire a harului divin pentru ei?

Cineva a zis cândva: „A-i iubi pe duşmanii noştri nu înseamnă că trebuie să iubim mizeria în care este îngropată perla, ci înseamnă să iubim perla care zace în mizerie. […] Dumnezeu nu ne iubeşte pentru că suntem din fire buni de iubit. Ci ajungem buni de iubit pentru că El ne iubeşte.” Când te uiţi la „duşmanii” tăi, ce vezi de obicei – perla sau mizeria din jurul ei?

4. Citeşte Matei 5:43-48. Isus ne cheamă să ne iubim vrăjmaşii şi să ne rugăm pentru ei. Ce exemple din natură ne oferă Isus în acest pasaj care ne ajută să înţelegem de ce ar trebui să ne iubim duşmanii? Ce vrea El să ne înveţe?

În Matei 5:45, Isus foloseşte exemplul Tatălui Său din cer pentru a ilustra cum ar trebui să-i tratăm pe cei care ne fac rău şi care probabil ne fac să ajungem în cel mai încins cuptor. Isus spune că Tatăl Său trimite binecuvântarea ploii atât peste cei buni, cât şi peste cei răi. Dacă Dumnezeu le dă până şi celor răi ploaie, cum ar trebui atunci să-i tratăm şi noi?

Isus nu încearcă să ne spună că ar trebui să avem întotdeauna simţăminte calde, plăcute, faţă de toţi cei care ne fac necazuri, deşi şi aceasta ar putea fi posibil. În esenţă, iubirea faţă de inamicii noştri nu ar trebui să fie un simţământ avut faţă de ei, ci acţiuni practice făcute pentru ei care să denote grijă şi atenţie.

Isus încheie acest pasaj cu un verset care adesea dă naştere la multe discuţii: „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48). Dar sensul este foarte clar în context: aceia care vor să fie desăvârşiţi aşa cum este Dumnezeu trebuie să manifeste iubire faţă de cei care li se opun, aşa cum manifestă Dumnezeu iubire faţă de cei care I se opun Lui. A fi perfect, sau desăvârşit, în ochii lui Dumnezeu înseamnă a-ţi iubi duşmanul, iar pentru aceasta este necesară o blândeţe a inimii pe care numai Dumnezeu o poate da.

Ţinând cont de definiţia blândeţii din contextul nostru („a suporta răul cu răbdare şi fără nemulţumire”), ce schimbări ar trebui să faci ca Domnul să-ţi dea acea blândeţe care să îţi dea atitudinea potrivită faţă de „vrăjmaşi”?

Cele mai grăitoare exemple de blândeţe manifestată în focul cuptorului vin de la Isus. Când a zis să venim şi să învăţăm de la El, căci El este „blând şi smerit cu inima” (Matei 11:29), Isus S-a referit la modalităţi pe care noi probabil nu ni le imaginăm.

5. Citeşte 1 Petru 2:18-25. Petru le oferă sclavilor nişte sfaturi surprinzătoare. El arată cum a reacţionat Isus la nedreptate şi durere şi le sugerează că El le-a lăsat „o pildă, ca să calc pe urmele Lui” (1 Petru 2:21). Ce principii ale blândeţii şi smereniei în focul încercărilor putem extrage din exemplul lui Isus, aşa cum este prezentat de Petru?

Este cumplit să vezi pe cineva cum nedreptăţeşte pe altcineva. Şi este extrem de dureros când noi suntem cei nedreptăţiţi. Deoarece în mod normal avem un puternic simţ al dreptăţii, în caz de nedreptate instinctele noastre vor să îndrepte lucrurile, în timp ce manifestăm ceea ce credem că este o mânie „sfântă”, îndreptăţită.

Nu e uşor de trăit aşa. Poate e chiar imposibil, cu excepţia cazului în care adoptăm un adevăr crucial – în toate situaţiile de nedreptate să credem că Tatăl nostru din cer deţine controlul şi El va acţiona în favoarea noastră la momentul oportun, după voia Sa. Aceasta mai înseamnă şi că trebuie să fim deschişi la posibilitatea ca, asemenea lui Isus, să nu fim mereu scutiţi de nedreptate. Dar întotdeauna trebuie să ne amintim că Tatăl nostru ceresc este încă alături de noi şi deţine controlul.

Sfatul lui Petru, formulat pe baza modelului lui Isus, ne surprinde pentru că sugerează că tăcerea în faţa nedreptăţii este o mărturie mai bună pentru slava lui Dumnezeu decât faptul de „a-i pune pe oameni la punct”. Atunci când a fost interogat de Caiafa şi de Pilat, Isus ar fi putut spune o mulţime de lucruri pentru a îndrepta situaţia şi a Se justifica, dar nu a făcut-o. Tăcerea a fost o mărturie în favoarea blândeţii Lui.

Cum gestionezi situaţiile în care eşti tratat nedrept? Cum poţi aplica mai bine în viaţa ta unele principii analizate astăzi?

Prea adesea, cei mai mândri oameni, cei mai aroganţi şi agasanţi sunt cei care au o stimă de sine scăzută. Aroganţa şi mândria lor – şi lipsa totală a blândeţii sau a umilinţei – sunt un fel de paravan, poate chiar inconştient, pentru ceva ce le lipseşte în interior. Ei au nevoie de ceva ce cu toţii avem nevoie: sentimentul de siguranţă, de valoare, de acceptare, mai ales în necaz sau suferinţă. Şi îl putem avea doar prin Domnul. Pe scurt, blândeţea şi umilinţa, departe de a fi atribute ale slăbiciunii, sunt adesea cele mai puternice manifestări ale unui suflet ferm ancorat pe Stâncă.

6. Citeşte Psalmii 62:1-8. Care pare să fie contextul acestui psalm? Ce evidenţiază aici David? Ce principii spirituale poţi extrage? Şi, mai important, cum poţi aplica aceste principii în viaţa ta?

„Fără un motiv anume, oamenii ne vor deveni duşmani. Intenţiile copiilor lui Dumnezeu vor fi greşit interpretate, nu doar de către lume, ci chiar de către fraţii şi surorile lor de credinţă. Slujitorii lui Dumnezeu vor fi puşi în situaţii grele. Oamenii vor exagera, deformând realitatea, pentru a-şi îndreptăţi o cale egoistă şi nedreaptă. […] Prin denaturarea adevărului, aceşti oameni vor fi îmbrăcaţi în veşmintele negre ale neonestităţii deoarece împrejurări în afara controlului lor au adus confuzie asupra lucrării lor. Ei vor fi arătaţi cu degetul ca oameni în care nu se poate avea încredere. Iar acest lucru va fi făcut de membrii bisericii. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să se înarmeze cu gândul lui Hristos. Ei nu trebuie să se aştepte că vor scăpa de insulte şi de judecăţi eronate. Li se va spune că sunt pătimaşi şi fanatici. Dar să nu se descurajeze. Mâinile lui Dumnezeu sunt pe cârma providenţei, călăuzindu-Şi lucrarea spre slava Numelui Său” (Ellen G. White, The Upward Look, p. 177).

Rezişti la reproşuri şi remarci negative? Cel mai probabil, nu prea, nu-i aşa? Cum te poţi alipi de Domnul şi îţi poţi ancora simţul valorii personale în Cel care te iubeşte atât de mult încât a murit pentru păcatele tale, fiind astfel ferit de dispreţul manifestat de ceilalţi?

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „Importanţa căutării adevăratei cunoaşteri”, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, capitolul 31; Evanghelizare, secţiunea 19, „Calităţile lucrătorului”

„Greutăţile cu care avem de dat piept pot fi uşurate într-o mare măsură de umilinţa aceea care se ascunde în Hristos. Dacă avem smerenia Domnului nostru, ne vom ridica mai presus de dispreţ, de refuzuri, de neplăceri la care suntem expuşi în fiecare zi şi ele vor înceta să ne întunece dispoziţia. Cea mai înaltă dovadă de nobleţe la un creştin este stăpânirea de sine, autocontrolul. Acela care, atunci când e tratat cu cruzime şi insulte, nu păstrează o atitudine calmă şi încrezătoare Îi răpeşte lui Dumnezeu dreptul de a manifesta în el desăvârşirea Sa de caracter. Umilinţa inimii este punctul forte care le asigură reuşita urmaşilor lui Hristos, este dovada legăturii lor cu Cerul” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 301).

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA RUGĂCIUNEA

Biblia: Judecătorii 9 – 15;
1. Cine a refuzat oferta de a fi împărat în pilda lui Iotam?
2. Al cui dumnezeu era Chemoş?
3. Despre cine putem trage concluzia că a avut 60 de copii, jumătate fete, jumătate băieţi?
4. Câte zile a durat ospăţul nunţii lui Samson?

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 2 (până la paragraful „Să evităm neglijarea rugăciunii”)
5. Cum trebuie să ne rugăm în fiecare dimineaţă?

Aici puteţi citi cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
Aici puteţi asculta cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Rugăciunea.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!