Colivia

„În lumina plină a zilei şi înconjurată de muzica altor voci, pasărea din colivie nu va cânta melodia pe care stăpânul doreşte ca ea s-o înveţe. Prinde un sunet acum, un tril altă dată, dar niciodată o melodie întreagă şi distinctă. Însă stăpânul acoperă colivia şi o pune acolo unde pasărea va auzi doar melodia pe care trebuie s-o cânte. În întuneric, ea încearcă să cânte acea melodie din nou şi din nou, până când o ştie şi izbucneşte într-un tril desăvârşit. Apoi pasărea este readusă la locul ei, unde va putea cânta mereu acea melodie, la lumină. Tot aşa procedează Dumnezeu cu copiii Săi. El are să ne înveţe un cântec şi, după ce-l vom fi învăţat printre umbrele suferinţelor, îl vom putea cânta mereu după aceea” (Ellen G. White, Divina vindecare p. 472).

Să observăm că acela care duce pasărea la întuneric este chiar stăpânul. Că Satana cauzează durere este uşor de înţeles, dar oare Dumnezeu Însuşi ar participa activ la îndreptarea paşilor noştri spre cuptoare încinse, unde să avem parte de confuzie sau durere?

De înţeles: Ce exemple din Biblie poţi da în care Dumnezeu Îşi conduce poporul în experienţe ce vor include categoric şi durere? Care crezi că erau „noile cântece” pe care El le voia învăţate?

„Faraon se apropia. Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii şi iată că egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare şi au strigat către Domnul după ajutor” (Exodul 14:10).

Ai fost vreodată înşelat, atras într-o cursă sau într-o situaţie fără ieşire? Uneori poate fi interesant, ca în cazul unei petreceri-surpriză: intri într-o încăpere unde te aşteaptă prieteni care strigă: „Surpriză! La mulţi ani!” Alteori poate fi destul de şocant, inclusiv foarte neplăcut. De exemplu, întâlnirea cu nişte bătăuşi, pe vremea când erai la şcoală, sau vreun coleg de serviciu care din senin încearcă să-ţi creeze o imagine proastă.

Din ziua în care israeliţii au ieşit din Egipt şi până au ajuns în Ţara Promisă, „Domnul mergea înaintea lor: ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua, şi noaptea” (Exodul 13:21). Fiecare etapă din călătoria lor a fost condusă de Dumnezeu. Dar să vedem unde i-a condus El prima dată: într-un loc unde în faţă era o mare; pe fiecare parte, munţi, iar armata faraonului, fix în spate.

1. Citeşte Exodul 14. De ce Dumnezeu i-a dus pe israeliţi într-un loc unde ştia că vor fi îngroziţi?

Faptul că urmăm „stâlpul” nu ne asigură că vom fi fericiţi tot timpul. Poate fi şi o experienţă grea, pentru că dobândirea înţelepciunii în neprihănire ne duce în locuri care ne pun la încercare inima, ce este din fire înşelătoare (Ieremia 17:9). Când suntem în aceste dificultăţi şi vrem să ştim dacă Îl urmăm sau nu pe Dumnezeu, semnul nu este neapărat absenţa încercărilor sau a durerii, ci deschiderea noastră faţă de lecţiile oferite de Dumnezeu şi o continuă supunere a minţii şi a inimii noastre faţă de îndrumarea Lui.

2. Reciteşte Exodul 14:31. Ce lecţie au învăţat israeliţii din această experienţă?

De ce este greu uneori să ne încredem în Dumnezeu chiar dacă ştim multe dintre minunatele Lui promisiuni pentru noi? Relatează o situaţie dificilă în care crezi că te-a condus Domnul ca să te înveţe să crezi în El şi să te temi de El.

„Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile zilnice pe care poruncise Domnul să le facă, şi au tăbărât la Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut” (Exodul 17:1).

Poate că nu primim de la Dumnezeu tot ce vrem, dar nici măcar nu ne putem aştepta să primim ce avem nevoie? Nu ce credem noi că avem nevoie, ci ce avem cu adevărat nevoie?

Apa era un lucru de care israeliţii aveau cu siguranţă nevoie. Imediat după ce Dumnezeul din nor i-a condus prin Marea Roşie, israeliţii L-au urmat prin deşertul arzător şi secetos, timp de trei zile. Disperarea lor este lesne de înţeles, mai ales în pustiu, unde găsirea unei surse de apă este vitală. Când urmau să primească apa de care aveau atâta nevoie?

Deci, unde îi îndrumă Dumnezeu? Stâlpul se îndreaptă spre Mara, unde măcar este apă. Cu siguranţă au fost cuprinşi de entuziasm. Dar când au gustat apa au scuipat-o imediat, fiindcă era amară. „Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: «Ce avem să bem?»” (Exodul 15:24).

Apoi, la câteva zile, Dumnezeu face acelaşi lucru. Doar că, de data aceasta, stâlpul se opreşte unde nu este apă deloc (Exodul 17:1).

3. Citeşte Exodul 15:22-27 şi Exodul 17:1-7. Ce i-a dezvăluit Dumnezeu despre Sine poporului Israel, la Mara şi la Refidim? Ce lecţii ar fi trebuit învăţate acolo?

Reciteşte Exodul 17:7. Ai ridicat şi tu vreodată aceeaşi întrebare? De ce? Cum te-ai simţit şi ce lecţii ai învăţat după ce ai primit răspunsul? De câte ori avem nevoie să primim răspunsul până încetăm definitiv să punem această întrebare?

4. Citeşte Luca 4:1-13. Ce lecţii poţi învăţa de aici despre cum să învingi ispita şi să nu cazi în păcat?

Ispitele pot fi foarte grele, pentru că vizează lucruri pe care ni le dorim cu adevărat şi întotdeauna par să vină în momentele în care suntem cei mai slabi.

În Luca 4 este redată ispitirea lui Isus de către Satana şi ne sunt aduse în atenţie unele chestiuni dificile. Prima impresie este că Duhul Sfânt Îl îndreaptă pe Isus spre ispită. Dar Dumnezeu nu ne ispiteşte niciodată (Iacov 1:13). În schimb, aşa cum am văzut, Dumnezeu ne îndreaptă spre cuptorul punerii la probă. Impresionant în Luca 4 este faptul că Duhul Sfânt ne poate îndruma uneori spre vremuri de încercare care implică expunerea noastră la ispite feroce din partea lui Satana. În asemenea momente, când simţim că aceste ispite sunt foarte puternice, am putea concluziona greşit că nu L-am urmat cum trebuie pe Dumnezeu. Dar nu este neapărat aşa. „Adesea când ajungem într-o încercare, ne îndoim că Duhul Sfânt ne-a condus până acolo. Dar Duhul L-a condus pe Isus în pustiu ca să fie ispitit de Satana. Când ne duce într-o încercare, Dumnezeu urmăreşte un scop de atins pentru binele nostru. Isus nu S-a încumetat pe baza făgăduinţelor lui Dumnezeu, mergând spre ispită fără să fie nevoie, nici nu S-a lăsat pradă descurajării când a venit ispita asupra Lui. Şi noi ar trebui să facem la fel” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 126, 129).

Uneori când suntem în focul încercărilor ne frigem în loc să devenim mai buni. Dar, când suntem zdrobiţi de ispită, este foarte mângâietor să ştim că nu este totul pierdut, pentru că Isus a rămas neclintit. Deci vestea bună este că – deoarece Isus este Purtătorul păcatelor noastre, deoarece a suportat pedeapsa pentru eşecul nostru de a rezista ispitei (oricare ar fi ea) şi deoarece El a trecut printr-un foc mai aprig decât orice foc prin care am putea trece noi – nu suntem alungaţi sau abandonaţi de Dumnezeu. Există speranţă, chiar şi pentru „cel dintâi” dintre păcătoşi (1 Timotei 1:15).

Cu ce ispite te confrunţi acum? Petrece timp în rugăciune, cerându-I Domnului să te înveţe cum să pui în practică lecţiile din exemplul lui Isus. Nu uita, nu trebuie să cedezi ispitei niciodată! Şi nu uita nici că, dacă cedezi, ai un Salvator.

5. Citeşte 1 Petru 1:6,7. Ce spune apostolul aici?

Petru le scria unor oameni care se luptau cu greutăţile şi de multe ori se simţeau singuri. Destinatarii lui erau „aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Cappadocia, Asia şi Bitinia” (1 Petru 1:1). Această regiune compune astăzi vestul Turciei. Câteva versete mai jos, Petru spune că ştie că ei sunt întristaţi şi că trec „prin felurite încercări” (1 Petru 1:6).

6. Reciteşte 1 Petru 1:1. Ce ar putea însemna cuvintele „străini” şi „împrăştiaţi”? Cum ar fi putut aceste aspecte să intensifice şi mai mult încercările creştinilor?

A fi creştin în acele vremuri era un lucru nou; credincioşii erau puţini şi răspândiţi în locuri unde, fără discuţie, erau o minoritate. În cel mai bun caz, erau greşit înţeleşi; în cel mai rău caz, erau persecutaţi. Petru îi asigură că aceste încercări nu sunt întâmplătoare sau neprevăzute (1 Petru 1:6,7). Credinţa autentică este ţinta acelora care perseverează, care rămân fermi prin „felurite încercări”.

7. Citeşte 1 Petru 1:6-9. Ce asigurare supremă caută Petru să le dea acestor oameni greu încercaţi? Ce semnificaţie are această speranţă şi pentru tine?

Oricare ar fi fost greutăţile lor, indiferent ce au îndurat, cum s-ar putea compara acestea cu veşnicia care îi aşteaptă când Hristos va reveni? Cuvintele lui Petru adresate lor sunt cuvintele lui Dumnezeu adresate nouă, indiferent de greutăţile cu care ne confruntăm. Oricât de grele sau dureroase ar fi încercările noastre, nu trebuie să pierdem din vedere scopul suprem: viaţa veşnică într-un cer nou şi pe un pământ nou, fără durere sau moarte. Cu o asemenea promisiune înaintea noastră – o promisiune a cărei împlinire e garantată de moartea lui Isus -, cât de important este să nu ne pierdem credinţa, ci, în schimb, în necazurile prin care trecem, să-I cerem Domnului să ne cureţe de orice lucru care stă în calea credinţei noastre!

Un tânăr, pe care îl vom numi Alex, ieşise dintr-o perioadă a tinereţii foarte tulbure: droguri, violenţă, chiar şi o perioadă în închisoare. Apoi, datorită bunătăţii unui membru adventist (pe care îl jefuise), Alex a aflat despre Dumnezeu şi şi-a predat inima lui Isus. Deşi mai avea probleme şi lupte şi încă persistau în viaţa lui elemente din trecut, Alex devenea un om nou în Isus. Îl iubea pe Dumnezeu şi căuta să-şi exprime dragostea aceasta ascultând de poruncile Sale (1 Ioan 5:1,2). La un moment dat, Alex s-a simţit îndemnat să se facă pastor. Totul părea să îl îndrepte în acea direcţie. Fără nicio îndoială, el răspundea chemării lui Dumnezeu.

La facultate, lucrurile au mers bine la început. Apoi, rând pe rând, lucrurile au început să o ia razna şi viaţa lui să se destrame. Sursa lui de venit a început să sece; un prieten apropiat s-a întors împotriva lui, făcând acuzaţii false în dreptul lui, care i-au distrus reputaţia. Apoi Alex se tot îmbolnăvea; nimeni nu ştia exact cauza, dar acest lucru i-a afectat cursurile până acolo încât se temea că va fi nevoit să renunţe definitiv la şcoală. Pe deasupra, se lupta cu ispita teribilă a drogurilor, care se găseau uşor în vecinătatea lui. La un moment dat chiar a avut o cădere în acest domeniu. Alex nu înţelegea de ce i se întâmplau toate acestea, mai ales pentru că era sigur că Domnul îl condusese spre acea şcoală. Se înşelase Alex în această privinţă? Dacă da, întreaga lui experienţă cu Dumnezeu era o greşeală imensă? Până şi elementele de bază ale credinţei lui erau puse la îndoială.

8. Imaginează-ţi că, în această criză, Alex vine la tine şi îţi cere sfatul. Ce i-ai spune? Ce experienţe personale ai avut care ar putea ajuta pe cineva ca el? La ce versete din Biblie ai apela? Cât de utile ar fi următoarele pasaje într-o asemenea situaţie? Proverbele 3; Ieremia 29:13; Romani 8:28; 2 Corinteni 12:9; Evrei 13:5.

Aproape toţi cei care Îl urmează pe Domnul au avut parte de crize în care au fost ispitiţi să se îndoiască de călăuzirea Lui. Aspectul cel mai important în astfel de situaţii este să ne agăţăm cu toate forţele de făgăduinţele Lui, să ne amintim de îndrumarea lui Dumnezeu din trecut şi să ne rugăm pentru credinţă şi rezistenţă. Domnul nu va renunţa niciodată la noi. Întrebarea este: Cum să facem să nu cedăm ispitei de a renunţa noi la El?

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, capitolele 25 şi 26; Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, capitolul 12

„Aşa cum în vechime Şi-a condus poporul la Refidim, Domnul poate alege să ne conducă şi pe noi acolo ca să ne testeze loialitatea. El nu ne duce întotdeauna în locuri plăcute. Dacă ne-ar conduce în locuri plăcute, în tendinţa noastră de a ne încrede în noi înşine noi am uita că El este Ajutorul nostru. El doreşte să ni Se arate şi să ne descopere resursele bogate care ne stau la dispoziţie şi permite ca încercarea şi dezamăgirea să vină pentru ca noi să ne dăm seama de neputinţa noastră şi să învăţăm să apelăm la El pentru ajutor. El poate face să ţâşnească torente răcoritoare din stânci dure. Nu vom afla niciodată – până nu vom fi faţă-n faţă cu Dumnezeu, când vom vedea aşa cum suntem văzuţi şi când vom cunoaşte aşa cum suntem cunoscuţi – câte poveri a purtat în locul nostru şi câte poveri ar fi fost bucuros să poarte dacă, cu o credinţă ca a unui copil, le-am fi adus la El” (Ellen G. White, „Rephidim”, în Adventist Review and Sabbath Herald, 7 aprilie 1903).

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Deuteronomul 18 – 24;
1. Ce lucru nu îngăduie Domnul lui Israel?
2. Ce bărbaţi erau scutiţi de participarea în luptele din război?
3. Ce pedeapsă era prevăzută pentru fiul neascultător, îndărătnic, lacom şi beţiv?
4. Ce le spune Biblia celor ce se feresc să facă o juruinţă?

Evanghelizare, Secţiunea 20, subcapitolul „Strigătul cu glas tare”
5. Ce putere impresionantă se va descoperi din nou?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!