O viaţă trăită cu laudă

Este întotdeauna uşor să strigăm de bucurie către Domnul când suntem fericiţi. Nu este uşor însă când lucrurile merg rău, când suntem în cele mai grave situaţii posibile, când cuptorul împrejurărilor se încinge. Totuşi acela este momentul când avem nevoie – poate mai mult ca niciodată – să-L lăudăm pe Dumnezeu, fiindcă lauda ne ajută să ne păstrăm credinţa.

De fapt, lauda la adresa lui Dumnezeu poate transforma chiar şi cele mai întunecate împrejurări în care ne aflăm. Poate nu în sensul că va schimba starea de fapt, ci în sensul că ne poate schimba pe noi şi pe cei din jurul nostru într-un mod care să ne ajute să facem faţă provocărilor.

Laudă înseamnă credinţă activă. Poate că nu întotdeauna va veni ca ceva natural, firesc, dar – prin exerciţiu şi repetare până va deveni parte din viaţa noastră – lauda are puterea şi să convertească, şi să cucerească.

De înţeles: Ce este lauda? Cum poate fi lauda o armă spirituală atât de puternică în situaţii dificile? Cum poate actul de a-L lăuda pe Dumnezeu să ne transforme pe noi şi împrejurările?

Marele scriitor Fiodor Dostoievski fusese condamnat la moarte, dar în ultimul moment sentinţa i-a fost comutată. Aşa că a petrecut ani buni în închisoare. Referindu-se la experienţa închisorii, el a scris: „Crede până la sfârşit, chiar dacă toţi se abat şi tu rămâi singurul credincios; adu-ţi darurile chiar şi atunci şi laudă-L pe Dumnezeu în singurătatea ta!” În studiile din acest trimestru am văzut deja cum Pavel a îndurat o incredibilă persecuţie şi opoziţie. Dar acum el se află într-o închisoare romană. Şi nu este demoralizat. În schimb, scrie cu înflăcărare pentru a-i încuraja pe credincioşii din Filipi.

1. Citeşte Filipeni 4:4-7. Cum crezi că a putut scrie Pavel asemenea lucruri când se afla în închisoare? Potrivit acestui pasaj, care sunt soluţiile pentru a obţine „pacea lui Dumnezeu”?

E de înţeles să ne bucurăm când totul merge bine. Dar Pavel ne îndeamnă să ne bucurăm întotdeauna. Ar putea suna ciudat. Dacă luăm în sens literal ce scrie Pavel, există două implicaţii cruciale pentru noi: În primul rând, dacă ar fi să ne bucurăm întotdeauna, ar însemna să ne bucurăm şi când împrejurările nu par să ne dea motive de bucurie. În al doilea rând, dacă ar fi să ne bucurăm întotdeauna, ar însemna şi că va trebui să învăţăm să ne bucurăm şi când nu avem chef să ne bucurăm.

Pavel face apel la noi să-L lăudăm pe Dumnezeu chiar dacă de multe ori poate să pară oarecum nenatural, nefiresc. Sau chiar iraţional. Dar, după cum vom vedea, tocmai pentru că există momente când pare ceva iraţional, noi suntem chemaţi să ne bucurăm. Cu alte cuvinte, lauda este un act de credinţă. După cum credinţa se bazează nu pe situaţiile în care ne aflăm, ci pe adevărul despre Dumnezeu, tot la fel lauda este ceva la care noi recurgem nu pentru că ne simţim bine, ci în virtutea adevărului despre persoana lui Dumnezeu şi ce ne-a promis El. Uimitor, o asemenea credinţă va începe să ne modeleze gândurile, simţămintele şi circumstanţele.

Care este adevărul despre Dumnezeu identificat de Pavel în pasajul de astăzi – un adevăr care îl ajută să se bucure chiar şi în închisoare? Întocmeşte o scurtă listă cu adevăruri despre Dumnezeu. Parcurge-o din nou şi laudă-L pe Dumnezeu pentru fiecare punct. Cum schimbă acest exerciţiu modul în care priveşti situaţiile în care te afli?

Imaginează-ţi că lăcuieşti parchetul într-o încăpere, iar la final te trezeşti că ai rămas blocat într-un colţ şi nu mai poţi ieşi – decât dacă păşeşti pe lacul proaspăt. Trebuie să stai acolo până se usucă.

Uneori credinţa noastră pare că ne blochează într-un colţ. Ajungem într-o situaţie şi, ca lacul proaspăt pe parchet, credinţa ne înţepeneşte ca într-o capcană. Privim la împrejurare şi fie trebuie să-L respingem pe Dumnezeu, credinţa şi tot ce am crezut până atunci, fie credinţa noastră ne constrânge să credem ceea ce pare imposibil.

Dumnezeu i-a adus pe israeliţi într-un „colţ”. După ce au peregrinat 40 de ani prin pustiu, Dumnezeu nu i-a condus la pajişti întinse şi liniştite, ci la una dintre cele mai fortificate cetăţi din toată regiunea. Apoi au trebuit să ocolească cetatea în tăcere timp de şase zile. În a şaptea zi, Dumnezeu le-a spus să strige tare – şi acele strigăte, împreună cu sunetul trâmbiţelor, dar mai ales cu intervenţia divină, aveau să le aducă victoria.

2. Citeşte Iosua 5:13 – 6:20. Ce încearcă Dumnezeu să îi înveţe pe israeliţi?

Strigătele puternice nu aveau să producă vibraţii care să ducă la prăbuşirea zidurilor. Când le-a spus israeliţilor să strige, Dumnezeu le-a cerut strigătul despre care David scrie în Psalmul 66: „Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie, toţi locuitorii pământului! Cântaţi slavă Numelui Său, măriţi slava Lui prin laudele voastre!” (Psalmii 66:1,2). Acele strigăte erau laude la adresa lui Dumnezeu! După şase zile de privit la zidurile imense, ei trebuie să fi ajuns la concluzia că nu aveau nicio şansă să le doboare prin puterea lor.

3. Cum ne ajută acest gând să înţelegem mesajul din Evrei 11:30?

Când este pe punctul să facă ceva nou în viaţa noastră, Dumnezeu ne poate duce în faţa unui Ierihon, fiindcă Îşi doreşte să ne înveţe că reuşita nu stă în puterea şi în strategiile noastre. Tot ce avem nevoie vine din afara noastră. Aşadar, indiferent ce se află în faţa noastră, chiar dacă obstacolul pare imbatabil, rolul nostru este să-L lăudăm pe Dumnezeu – sursa a tot ce avem nevoie. Aceasta este credinţa la nivel practic.

S-ar putea să nu fie ceva uşor şi firesc pentru noi să-L lăudăm pe Domnul, nici măcar în împrejurări fericite. În acest caz, cu atât mai greu ne este să-L lăudăm în situaţii grele. Totuşi aceasta suntem chemaţi să facem. Trebuie să exersăm lauda la adresa lui Dumnezeu până ce exerciţiul acesta se transformă, dintr-un act realizat la un anumit moment, într-o atmosferă în care trăim. Lauda nu ar trebui să fie atât de mult o acţiune punctuală, cât un mod neîntrerupt de a trăi.

4. Citeşte Psalmul 145. Care sunt motivele de laudă invocate de David? În ce măsură cuvintele acestui psalm ar trebui să fie şi ale tale?

Marele predicator britanic Charles Haddon Spurgeon a scris o carte intitulată The Practice of Praise – Practica laudei. Aceasta se bazează pe versetul 7 din psalmul de astăzi. Pornind de la acest text, Spurgeon ne atrage atenţia asupra a trei lucruri importante care ne pot ajuta să-L lăudăm mai mult pe Dumnezeu.

1. Să practicăm lauda la adresa lui Dumnezeu privind în jurul nostru: Dacă nu ne uităm în jur să vedem măreţia lui Dumnezeu, nu vom avea niciun motiv să-L lăudăm. Ce vezi în lumea creată care să fie demn de laudă, precum frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu? Ce vezi în lumea spirituală demn de laudă, precum creşterea credinţei la un creştin de curând convertit?

2. Să practicăm lauda la adresa lui Dumnezeu amintindu-ne ce am văzut: Dacă vrem să trăim într-un climat de laudă, trebuie să ne putem aduce aminte motive de laudă. Cum putem rememora lucrurile mari despre Dumnezeu (de exemplu, prin intermediul unor noi ritualuri sau simboluri care să ne amintească de bunătatea Sa), astfel încât să nu pierdem din vedere bunătatea Lui şi adevărul despre El?

3. Să practicăm lauda la adresa lui Dumnezeu rostind-o cu voce tare: Lauda nu este ceva ce are loc în mintea noastră. Ea trebuie să iasă din gura noastră, să fie auzită de cei din jur. La ce motive te poţi gândi ca să-L lauzi pe Dumnezeu prin cuvinte? Care va fi efectul acestei laude şi asupra cui?

Ia un pix şi o foaie de hârtie şi parcurge aceste trei puncte analizând ultima săptămână. Ce pod face pentru a-H dezvolta obiceiul laudei?

În cartea Faptele apostolilor, lauda a avut un efect uimitor asupra acelora care au auzit-o. Citeşte Faptele 16:16-34. După ce au fost dezbrăcaţi şi bătuţi crunt, Pavel şi Sila au fost aruncaţi în închisoare. Nu a fost nimeni care să le trateze spinarea grav rănită şi învineţită. Într-o mare durere fizică şi cu picioarele în butuci, ei au fost lăsaţi în întunericul închisorii. Apoi, în auzul celorlalţi deţinuţi, Pavel şi Sila au început să se roage şi să cânte.

După cutremur şi după ce văzuse că nici Pavel, nici Sila, nici vreun alt deţinut nu fugise, temnicerul, „tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila, i-a scos afară şi le-a zis: «Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?»” (Faptele 16:29,30).

5. De ce acest episod l-a determinat pe temnicer să se concentreze pe nevoia lui de mântuire? Ce rol crezi că au jucat rugăciunile şi cântările lui Pavel şi Sila în rămânerea pe loc a prizonierilor şi în convertirea acestui om şi a întregii sale familii?

Este uimitor gândul că lauda exprimată de noi poate transforma destinul veşnic al celor din jurul nostru. Dacă Pavel şi Sila ar fi rămas în întuneric nemulţumiţi şi plângându-se, aşa cum fac de multe ori cei închişi, crezi că ar fi fost salvat cineva în noaptea aceea?

Nu ştim ce s-a întâmplat cu temnicerul şi cu familia lui mai târziu, dar ţi-i poţi imagina citind cuvintele scrise de Pavel dintr-o altă temniţă, din Roma: „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El şi să şi duceţi, cum şi faceţi, aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o la mine şi pe care auziţi că o duc şi acum” (Filipeni 1:29,30). Dacă au citit aceste cuvinte şi au meditat la modul cum suferinţa lui Pavel le-a adus lor bucurie, cu siguranţă că aceasta le-a inspirat o cântare nouă în inimă şi un nou imbold de a rămâne credincioşi, indiferent de costuri.

Cântarea ta de laudă pe cine crezi că ar putea îndemna să vină la Domnul? Depune eforturi susţinute să fii mai deschis şi mai entuziasmat în manifestarea laudei la adresa lui Dumnezeu. Nu ştii ce efect pozitiv ar putea avea!

Citeşte 2 Cronici 20:1-30. Aşa cum a descoperit Iosafat, lauda este o armă puternică. După ce a primit raportul că „o mare mulţime” venea împotriva lui, Iosafat nu a trecut imediat la o acţiune militară, ci „şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul” (2 Cronici 20:3). Când poporul din Iuda a venit la Ierusalim pentru a ţine un post, Iosafat a recunoscut realitatea situaţiei, spunând: „Noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care înaintează împotriva noastră şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” (2 Cronici 20:12).

6. Când vezi „o mare mulţime” apropiindu-se, care este reacţia ta instinctivă? Din reacţia lui Iosafat, din 2 Cronici 20:3-12, ce poţi învăţa despre înfruntarea opoziţiei care te copleşeşte?

Când Duhul Domnului a venit peste el, Iahaziel a vestit: „Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta; aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi; mâine ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!” (2 Cronici 20:17). Apoi, ei s-au închinat Domnului şi L-au lăudat „cu glas tare” (2 Cronici 20:19). Chiar dacă Domnul avea să lupte pentru ei, ei tot trebuiau să meargă şi să înfrunte duşmanul.

Dar nu era un marş obişnuit de război. Iosafat a desemnat un cor care să cânte imnuri de laudă Domnului în timpul marşului. „În clipa când au început cântările şi laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi” (2 Cronici 20:22). Potrivit autorului, Dumnezeu a intervenit exact în clipa când ei şi-au manifestat credinţa în promisiunea Sa, când au început să laude „frumuseţea sfinţeniei” (2 Cronici 20:21, BTF).

Reciteşte 2 Cronici 20:1-30. Ce principii spirituale ai găsit pe care le poţi aplica în umblarea ta cu Dumnezeu, mai ales în timp de încercare şi tensiune?

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Profeţi şi regi, capitolul 15; Patriarhi şi profeţi, capitolul 45.

„Să ne educăm inima şi buzele să aducă laudă lui Dumnezeu pentru iubirea Sa inegalabilă! Să ne educăm sufletul să fie plin de speranţă şi să trăiască în lumina care vine de la crucea de pe Calvar! N-ar trebui să uităm niciodată că suntem copii ai Împăratului ceresc, fii şi fiice ale Domnului oştirilor. Este privilegiul nostru să ne bazăm liniştiţi pe Dumnezeu” (Ellen G. White, Divina vindecare, p. 253).

„În timp ce Îi aduc adorare şi Îl proslăvesc, aş vrea ca voi să-L proslăviţi împreună cu mine. Lăudaţi-L pe Domnul chiar când cădeţi în întuneric! Lăudaţi-L chiar şi în ispitire! «Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul!», zice apostolul, «iarăşi zic: Bucuraţi-vă» (Filipeni 4:4). Va aduce aceasta întristare şi întuneric în familiile voastre? Categoric că nu; va aduce o rază de soare. Veţi aduna astfel raze din lumina veşnică de la tronul slavei şi le veţi răspândi în jurul vostru. Daţi-mi voie să vă îndemn să vă angajaţi în această lucrare, să răspândiţi această lumină şi viaţă în jurul vostru, nu numai în calea voastră, ci şi în calea celor cu care colaboraţi. Fie ca ţinta voastră să fie aceea de a-i face mai buni pe cei din jurul vostru, să-i ridicaţi, să-i îndreptaţi spre ceruri şi slavă” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 2, p. 593-594).

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA RUGĂCIUNEA

Biblia: Judecătorii 2 – 8;
1. De ce Domnul nu a mai izgonit pe niciunul din neamurile lăsate de Iosua?
2. Cine avea 900 de care de fier?
3. Unde bătea grâul Ghedeon?
4. Cine avea înfăţişarea ca un fiu de împărat?

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 1 (până la paragraful „O pregustare a cerului”)
5. Ce este sufletul religiei?

Aici puteţi citi cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
Aici puteţi asculta cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Rugăciunea.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!