Ce este evanghelizarea si ce este marturia personala

Gândul central: Dacă vrem să participăm la împlinirea Marii Trimiteri a Evangheliei, trebuie să înţelegem ce înseamnă cuvintele .evanqhe­ lizare” şi „mărturie personală”.
De regulă, în momentul angajării, cel angajat primeşte o „fişă a postu­ lui” care cuprinde o prezentare detaliată a responsabilităţilor sale.

Biblia vorbeşte şi ea despre o „fişă a postului” care conţine respon­ sabilităţile poporului lui Dumnezeu. În 1 Corinteni 15:58, apostolul Pavel îi îndeamnă pe credincioşii din Corint să sporească „totdeauna în lucrul Domnului”. Pavel nu precizează la ce „lucru” se referă, dar în 1 Corin­ teni 16:10 foloseşte o expresie similară cu referire la lucrarea Domnului împlinită de Timotei şi de Pavel în evanghelizare şi în mărturia despre Isus Hristos şi despre Planul de Mântuire. Prin urmare, îndemnul lui Pavel din capitolul 15 includea, cu siguranţă, şi lucrarea de răspândire a Evanghe­liei.

Săptămâna aceasta, vom explora sensurile cuvintelor „evanghelizare” şi „mărturie personală”; altfel spus, vom încerca să descoperim care este „fişa postului” nostru.

Pentru a întelege ce este evanghelizarea, să vedem ce făceau primii evanghelişti. Între lumea lor şi lumea noastră există diferenţe majore, dar şi asemănări: oamenii sunt păcătoşi, decăzuţi şi slabi şi, prin urmare, însetaţi după speranţă şi mântuire. Filosoful german A. Schopenhauer, supranumit „filosoful pesimismului”, făcea următorul comentariu despre
starea omului: „Nu a existat om care să nu-şi fi dorit cel puţin o dată să nu mai fi apucat ziua de mâine.” (The World as Will and [dea, pag. 204)

Puţine lucruri s-au schimbat din vremea apostolilor sau a lui Schopen­ hauer. De aceea caracteristicile principale ale evanghelizării din primul secol ar trebui să fie şi cele ale evanghelizării de astăzi.

1.Care sunt subiectele principale despre care predicau ucenicii şi care ar trebui incluse În prezentările de evanghelizare de astăzi? Faptele 4:33; 5:42; 2:36-40; 7:56; 13:48.
Cel care vrea să fie evanghelist, în oricare dintre sensurile acestui cu­ vânt, trebuie să cunoască şi să experimenteze personal „Evanghelia veş­ nică”. Evanghelia aceasta este cea care aduce în final credinţa, mărturi­ sirea, convertirea, botezul, ucenicia şi făgăduinţa vieţii veşnice.

Când au văzut curajul apostolilor, conducătorii iudei şi-au dat seama că fuseseră cu Isus (Faptele 4:13). Aveau în faţă un grup de oameni care nu pu­ teau să vorbească despre altceva decât despre viaţa şi despre învăţăturile lui Isus. Lucrarea de evanghelizare şi mărturie înseamnă a vorbi despre viaţa şi despre învăţăturile lui Isus, despre schimbarea pe care acestea o pot aduce în viaţa credinciosului şi despre schimbarea pe care Isus o poate aduce în viaţa tuturor, când este acceptat ca Domn şi Mântuitor.

Este important să percepem evanghelizarea şi mărturia ca pe un pro­ ces aflat în continuă desfăşurare şi nu ca pe un program sau un eveniment singular. O parte vitală a acestui proces este reprezentată de consolidare şi creştere. Cuvântul „stăruiau”, din Faptele 2:42, sugerează angajamentul puternic al noilor credincioşi faţă de tot ce însemna creşterea lor spiri­
tuală. Este clar că, în viziunea bisericii primare, evanghelizarea nu însem­ na doar predicarea unui anumit mesaj. Procesul de evanghelizare nu se încheia decât după ce oamenii deveneau ucenici şi după ce erau integraţi într-un grup local de credincioşi.

Care dintre toate făgăduinţele Evangheliei îţi inspiră cel mai mult spe­rantă? Cum te poti deprinde să ai încredere în această făgăduintă si să ti-o însuseşti, oricât de grele ar fi împrejurările în care te afli?

Un martor este un om care depune mărturie, care atestă un lucru pe care îl cunoaşte din experienţă personală. Mărturia personală a creştinului cu privire la lucrarea lui Dumnezeu în viaţa lui poate fi foarte convingătoare. Odată, Isus a vindecat un om posedat de demoni (Marcu 5:1-19). Când omul vindecat a vrut să-L urmeze, El i-a spus: „Du-te acasă, la ai tăi, şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine” (Marcu 5:19). Fără îndoială că timpul scurt petrecut de Isus împreună cu acest om a fost insuficient pentru instruirea lui în arta de a-i învăţa pe alţii sau de a predica, totuşi Isus l-a îndemnat să dea mărturie despre ceea ce ştia.

2.Citeşte Marcu 5:18-20, Faptele 22:15,16 şi 1 Ioan 1:3. Ce idee comună găsim În aceste paseie?

Dumnezeu ne-a încredinţat şi nouă misiunea de a spune cum ne-a schimbat viaţa, la fel ca omului din Gadara şi celorlalţi urmaşi ai Săi.

Mărturia sau împărtăşirea experienţei personale cu Dumnezeu – cu scopul de a-i încuraja pe alţii să-L primească pe Hristos – nu trebuie neapărat să fie organizată şi planificată ca o evanghelizare prin radio sau televiziune sau ca o evanghelizare publică. Ea poate fi spontană, întrucât ocazia de a vorbi despre Isus se poate ivi oricând. De aceea trebuie să fim pregătiţi tot timpul să putem folosi ocaziile în care putem împărtăşi din cunoştinţele şi din experienţa noastră.

În ceea ce priveşte relaţia dintre mărturia personală şi evanghelizare, putem afirma că ele sunt în esenţă două mijloace diferite de îndeplinire a obiectivului de câştigare a sufletelor pentru Hristos. Mărturia personală are un caracter mai spontan şi este de scurtă durată, pe când evanghe­lizarea este, de regulă, de mai lungă durată şi este planificată. Uneori,
evanghelizarea include mărturia personală a celor implicaţi, iar, alteori, mărturia spontană îi conduce pe oameni la un program evanghelistic. In­ diferent cum se îmbină, ambele constituie o parte vitală a procesului în ansamblu. Când povestim ce a făcut Isus pentru noi, cei care sunt deschişi la căIăuzirea Duhului Sfânt vor dori să afle mai mult. Oamenilor le este mai uşor să contrazică doctrinele noastre, teologia noastră sau convinge­ rile noastre, decât să contrazică mărturia noastră.

Care a fost ultima ocazie în care ai avut şansa de a-i da mărturie cuiva despre ceea ce a făcut Hristos pentru tine? Ce i-ai spus? Care a fost reactia luil ei? În ce fel ţi-a schimbat Isus viaţa? Ce lucru din viaţa ta i-ar putea’ stârni cuiva dorinţa de a afla mai multe despre Isus?

Primii credincioşi au întâmpinat numeroase obstacole atunci când s-au dedicat răspândirii veştii bune despre Isus. Unul dintre ele, şi nu unul mi­nor, a fost faptul că majoritatea lor nu fuseseră educaţi în şcolile religioase ale vremii şi, de aceea, probabil că aveau puţină credibilitate pentru bi­serica recunoscută.

În pofida acestui lucru şi în ciuda tuturor obstacolelor, apostolii şi ceilalţi credincioşi au simţit chemarea puternică a lui Dumnezeu de a con­ tinua lucrarea de evanghelizare şi de mărturisire. Binecuvântarea iertării şi a siguranţei pe care au cunoscut-o personal îi constrângea să vorbească. Mărturia era urmarea naturală a convertirii.

3.Pentru ce lucrare i-a pus Duhul Sfânt deoparte pe Barnaba şi pe Saul? Faptele 13:1-49 (Vezi vers. 2 şi 4.)

„Cuvântul lui Dumnezeu” care era predicat pretutindeni cuprindea, cu siguranţă, şi pasajele mesianice din Vechiul Testament. Scripturile care prezice au moartea şi învierea Mântuitorului precum şi iertarea şi îndreptăţirea păcătoşilor pe care El le-a oferit ulterior erau prezentate ca fiind împlinite prin Isus din Nazaret.

Noul Testament arată clar care erau temele predicării şi discuţiilor primilor credincioşi: Isus ca Domn şi Hristos, mântuire a prin neprihănirea Sa, Impărăţia viitoare a lui Dumnezeu şi făgăduinţa vieţii veşnice.

4.De ce a avut biserica primară un succes atât de mare În rândul preoţilor din Ierusalim? Faptele 6:1-7

Mulţi oameni au crezut în Isus şi L-au primit ca Mântuitor în primul rând datorită mărturiilor credincioşilor care le-au vorbit despre experienţa schimbării lor şi abia apoi datorită minunilor la care fuseseră martori.

Mărturiile primilor evanghelişti erau puternice şi convingătoare, dar ei făceau referire în mod constant la Scripturi, apelau la Biblie pentru a-şi in­ terpreta experienţele. Cât de bine cunoşti Biblia şi cum poţi deveni bine înră­ dăcinat în ea pentru a o putea folosi atunci când dai mărturie?

Aşa cum am văzut, cea mai convingătoare mărturie este împărtăşirea experienţei personale, adică să spunem ce a făcut Dumnezeu pentru noi şi cum ne-a schimbat viaţa şi experienta. De obicei, experienţa personală cuprinde trei părţi principale: prima este o scurtă trecere în revistă a vieţii credinciosului de dinainte de a-L primi pe Isus ca Mântuitor personal; partea a doua conţine descrierea modului în care L-a cunoscut pe Domnul; partea a treia este descrierea experienţei pe care a avut-o după cunoaşterea lui Isus.

5.Cuvântarea de apărare a lui Pavel Înaintea consiliului din Ierusalim este, de fapt, o prezentare a experienţei personale. Ce subliniază el În fiecare dintre cele trei părţi ale experienţei lui? Faptele 22:2-21

a.vers. 3-5:

b.vers. 6-16:

c.vers. 17-21:

Chiar dacă ai crescut într-o familie creştină şi nu ai avut o experienţă extraordinară a convertirii, cu siguranţă că a existat un moment special în care te-ai consacrat lui Isus Hristos. Gândeşte-te la acea experienţă şi notează câteva idei care să te ajute să-ţi prezinţi mărturia personală.

a. Viaţa mea înaintea de a-L cunoaşte pe Domnul Isus (sau înainte de a mă consacra Lui);

b. Cum L-am cunoscut pe Isus (sau ce m-a determinat să mă consacru Lui);

c. Viaţa mea după ce L-am primit pe Isus ca Mântuitor personal. Mărturia personală nu trebuie să fie o autobiografie lungă şi detaliată, ci o metodă mai spontană decât evanghelizarea planificată de a spune ce ştim despre Isus. Creştinii ar trebui să fie capabili să dea o scurtă mărturie despre Isus oricând se iveste ocazia. Putem da mărturie în tot felul de circumstante şi de momente neprevăzute: în timpul unei călătorii cu avionul sau într-o staţie de autobuz, în timpul unei scurte convorbiri telefonice. Oricând ar apărea ocazia, noi trebuie să fim pregătiţi şi dispuşi să spunem ce a făcut Domnul pentru noi, să prezentăm argumentele pe care ne bazăm convinge­ rile şi speranţa pe care El ne-o oferă nouă şi tuturor oamenilor.

Gândeste-te la deosebirea dintre destinul veşnic al celor pierduţi şi al celor mântuiţi, la deosebirea dintre moartea veşnică şi viaţa veşnică. Pe termen lung, ce altceva mai contează?

6. Citeşte 1 Petru 3:15. Ce ne spune acesttext despre mărturie?

Până în acest moment, am zăbovit suficient asupra termenilor evan­ ghelizare şi mărturie personală şi putem trece la propunerea unei „fişe a postului” adecvată din punct de vedere biblic. Nu este necesar să dăm o definiţie a evanghelizării şi mărturiei cu care toţi să fie de acord în toate aspectele ei, dar trebuie să ne asigurăm că definiţia noastră include ele­ mentele esenţiale ale impărtăşirii adevărului despre Isus şi despre ceea ce El le oferă oamenilor.

Analizează următoarea definiţie a evanghelizării. Consideri că este o definiţie adecvată? Ce ai adăuga sau ce ai elimina? Evanghelizarea este procesul de proclamare clară şi convingătoare a Evangheliei Domnului Isus Hristos astfel încât oamenii să-L accepte ca Mântuitor personal şi să-L ur­meze ca Domn, pentru a deveni ucenici şi [ormatori de ucenici.

Definirea unei responsabilităţi nu este în mod necesar totuna cu o fisă a postului detaliată, dar ea ne oferă totuşi câteva principii călăuzitoare. În ceea ce priveşte mărturia personală, abordarea va depinde de cel ce o dă si de experienţa personală a credinciosului cu Dumnezeu. Totusi, dacă vom înţelege că dorinţa lui Dumnezeu este să ajungă la oamenii pierduţi prin intermediul bisericii Sale, atunci vom apela la metoda planificată a lucrării de mărturie şi evanghelizare.

Creşterea rapidă a bisericii primare s-a datorat şi convingerii, şi consa­ crării membrilor ei. Această atitudine se baza pe experienţele personale cu Isus şi în special pe revărsarea plină de putere a Duhului Sfânt. În­ văţăturile lui Isus Hristos şi influenţa Duhului Sfânt rămân elementele fundamentale şi cruci ale ale mărturiei şi evanghelizării.

„Se poate lucra cu mii de oameni în modul cel mai simplu şi cu multă modestie. Oamenii cei mai inteligenţi, care sunt consideraţi cei mai înzestrati din lume, se simt adeseori învioraţi de cuvintele simple ale unui om care Îl iubeşte pe Dumnezeu şi care poate vorbi despre dragostea aceasta tot atât e natural, cum vorbeşte cel lumesc despre lucrurile care îl preocupă cel mai serios. Adeseori, cuvintele bine pregătite şi studiate nu au decât o mică influenţă. Dar cuvintele sincere şi oneste ale fiului sau fiicei lui Dumnezeu, rostite cu o simplitate naturală, au puterea de a deschide usa inimilor care au stat mult timp închise înaintea lui Hristos şi a dragostei Sale.” (Ellen G. White, The Colporteur Evangelist, pag. 38)

Formulează-ţi mărturia personală şi asigură-te că poţi să o prezinţi atunci când se iveşte ocazia.

Ia-ţi puţin timp să te gândeşti în linişte la ramurile lucrării bisericii în care îţi place sau în care ţi-ar plăcea să te implici dacă ai fi solicitat. Notează-le pe o foaie de hârtie. Poate că te interesează si unele activităti de evanghelizare în care biserica ta nu este implicată în prezent, Notează­ le şi pe acestea.

Gândeşte-te în ce mod te poţi implica într-o activitate de evanghelizare susţinută de biserica ta. Dacă eşti deja implicat într-o activitate si doresti să o continui, roagă-te ca Dumnezeu să o binecuvânteze mai’ departe. Dacă nu eşti implicat încă, roagă-te ca Dumnezeu să îţi descopere unde vrea să lucrezi pentru El.

Pentru discuţie

1.În Marea Trimitere din Matei 28:19,20, avem patru verbe care exprimă acţiunea: mergeti, faceti ucenici, botezati si invătati. Poruncile de a merge, de a bot~za şi de a învăţa sunt subordonate poruncii de a face ucenici. Pornind de la această idee, discutati ce înseamnă să fii ucenic şi cum putem să facem ucenici. ‘

2.Meditaţi la următorul citat şi apoi răspundeţi la întrebarea: Cum putem deveni, individual şi ca biserică, căi prin care Dumnezeu să poată să co­ munice cu omenirea pierdută: „Ca reprezentanţi ai Lui între oameni, Hnstos nu alege îngeri care n-au căzut niciodată ci fiinte omenesti oameni cu aceleaşi patimi ca aceia pe care caută să-i salveze. Hristos S-a îmbrăcat cu natura omenească pentru a putea ajunge la oameni. Dumnezeirea avea nevoie de natura omenească, deoarece trebuia să se împletească divinul cu umanul pentru a aduce lumii mântuirea.” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 296)

3.Analizează-ţi viaţa. Ce fel de exemplu le dai oamenilor? Cum sunt influenţaţi cei din jurul tău de cuvintele tale, de acţiunile tale, de îmbrăcămintea ta, de comportamentul tău şi de atitudinea ta? Altfel spus, ce fel de mărturie dai tu înaintea lumii chiar si în mod indirect? În ce aspecte poţi aduce îmbunătăţiri? ” .