Etape in evanghelizare si maturia personala

Gândul central: În orice activitate de evanghelizare şi mărturie este important ca mai Întâi să prezentăm adevărul simplu al Evangheliei.

Evanghelizarea în etape este o strategie care are la bază concepţia că oamenii vor trece de la un program al bisericii la altul atunci când progra­mele sunt aranjate într-o ordine adecvată. Este necesar ca aranjarea lor să fie adecvată, altfel se poate face mai mult rău decât bine.

Potrivit textului de memorat, Pavel admitea faptul că putem aduce pagube lucrării atunci când exagerăm. Poate că oferim foarte multe informaţii complicate într-o ordine greşită, iar primitorul fie se sufocă din cauză că sunt prea multe, fie nu reuşeşte să le înţeleagă în profunzime, fie este reticent în a le aplica personal. După cum alimentaţia unui sugar în­cepe cu lapte şi se adaugă treptat hrana solidă, tot la fel pruncii în Hristos trebuie să primească o hrană spirituală pe care să o poată asimila la stadiul de dezvoltare spirituală la care se află.

Săptămâna aceasta, vom studia despre modul în care metodele şi pro­gramele de evanghelizare şi de mărturie personală se întrepătrund şi de­spre faptul că ele se construiesc unele pe altele şi se susţin reciproc pe parcursul anului evanghelistic al bisericii.

După cum am notat deja în lecţiile anterioare, descoperirea nevoilor unui individ sau ale unei comunităţi locale va determina modul în care îi vom aborda pe oameni, programele şi serviciile pe care le vom pune la dispoziţia lor. După ce identificăm nevoile de bază ale unui individ sau ale unei comunităţi locale, reuşim să planificăm mai bine ordinea de desfăşurare a programelor pentru a veni în întâmpinarea acelor nevoi.

1.Ce ne spune Luca 9:11 despre dorinţa lui Isus de a oferi vindecare fizică şi, totodată, vindecare spirituală? Cum aplicăm această metodă În sfera noastră de influenţă, la oamenii pe care Încercăm să-i câştigăm?

Mulţi dintre cei care veneau la Isus erau interesaţi doar de puterea Lui de a alina suferinţa fizică. Isus le vindeca trupul, dar Se ocupa şi de o nevoie pe care oamenii nu o simţeau atât de acut: nevoia după vindecare spirituală.

Poporul lui Dumnezeu de astăzi este implicat activ în împlinirea ne­voilor personale sau comunitare ale oamenilor, dar trebuie să urmeze exemplul dat de Isus şi să îndrepte gândurile oamenilor spre cele veşnice.

2.Citeşte Matei 25:35-40. Ce mesaj ne transmite acest pasaj? Luăm noi În serios aceste cuvinte sau considerăm că aici avem de-a face cu un limbaj figurat? Dacă le-am lua În serios, cum am acţiona?

Când slujim nevoilor oamenilor pe care Mântuitorul îi iubeste si pen­tru care Şi-a dat viaţa, noi Îi slujim de fapt Lui. Observăm aici cât de legat este El de aceia pe care i-a creat. Când cineva are o durere, Domnul Isus Îşi face griji pentru el şi simte cu el. De aceea şi noi trebuie să facem la fel.

Textul din Matei 25:35-40 ne arată că împlinirea nevoilor oamenilor nu trebuie să depindă de strategia fixă a bisericii. În momentul în care apare o nevoie, ea trebuie împlinită, indiferent la ce etapă din strategia ei se află biserica. Mulţi oameni vor înainta pas cu pas de la un program la altul pe măsură ce interesul lor spiritual creşte, pe când alţii vor avea nevoie să primească imediat hrană spirituală. Biserica nu trebuie să abandoneze ordinea planificată a programelor şi a evenimentelor, dar trebuie să fie capabilă să răspundă la orice situaţie urgentă, dispunând permanent de personal calificat şi de resurse adecvate.

3.La ce se referă Pavel si Petru când vorbesc despre „lapte” şi „hrană tare” si despre nevoia de a creşte? Ce reprezintă din punct de vedere teologic aceste lucruri? 1 Corinteni 3:1-3; 1 Petru 2:2.

Membrii bisericii din Corint nu reuşiseră să progreseze foarte mult în viaţa lor spirituală după ce Pavel înfiinţase biserica de acolo. De aceea, când le predica, Pavel îi îndemna să-şi predea viaţa lui Dumnezeu şi să crească spiritual tot mai mult, ca să poată înţelege adevărurile profunde ale Evangheliei. În momentul acela, el le ţinea predici de evanghelizare, nu de consolidare. Pavel nu aborda în predicile lui subiecte mai profunde atâta timp cât oamenii nu erau suficient de maturi spiritual pentru a le înţelege şi a acţiona în consecinţă.

Astăzi, când încercăm să-i câştigăm pe oameni, trebuie să ţinem cont de strategia lui Pavel. Trebuie să-i ajutăm să se predea lui Hristos înainte de ne aştepta ca ei să accepte adevărurile profunde şi înnoitoare din Cu­vântul Său scris.

Când vorbim despre o etapă de evanghelizare, ne putem referi la o strategie pe termen lung sau la un proces de scurtă durată. După ce au parcurs o serie de programe şi sunt deschişi la chemarea lui Dumnezeu, oa­menii sunt pregătiţi să participe la o campanie de evanghelizare completă sau să înceapă individual un set de studii biblice. Indiferent de programul la care participă, principiul rămâne acelaşi: mai întâi laptele (subiectele simple ale Evangheliei pentru stabilirea relaţiei de prietenie) şi apoi hrana tare (adevărurile mai profunde şi mai solicitante, care să-i ducă la o con­sacrare mai fermă).

4.Ce idee importantă găsim În Ioan 16:12? Cum ne putem deprinde să apli­căm acest principiu În lucrarea noastră?

Un adventist de ziua a şaptea de curând botezat era atât de entuzi­asmat de adevărul pe care îl descoperise, încât dorea să îl împărtăşească tuturor. Dorinta lui cea mai mare era să le vorbească oamenilor despre semnul fiarei; Desi avea intentii bune, el nu a înteles nevoia ca adevărul să fie prezentat treptat.

Gândeste-te la un adevăr biblic pe care la început ţi-a fost greu să-I înţelegi si să îl accepţi. Cum ai reuşit până la urmă? Cum te poate ajuta experienţa aceasta să ai mai mult tact în lucrarea cu oamenii?

Există adevăruri, învăţături ale Bibliei care, odată înţelese, îi cer omu­ lui să facă schimbări semnificative la nivelul convingerilor personale sau al stilului de viaţă. Unele dintre acestea (ca de exemplu, păzirea Sabatului zilei a şaptea şi renunţarea la mâncărurile necurate) au un impact atât asu­pra convingerilor, cât şi asupra stilului de viaţă. Faptul acesta subliniază încă o dată necesitatea de a-i ajuta pe oameni să-L primească pe Hristos înainte de a-i îndemna să facă schimbări pentru El.

5.Unii oameni L-au părăsit pe Isus În momentul În care au fost puşi În faţa unui astfel de adevăr. De ce? Ce lecţie putem desprinde de aici pentru noi? Ce alte adevăruri mai pun Încă sub semnul Întrebării consacrarea personală faţă de Isus? Ioan 6:54-66

Mulţi dintre cei care au asistat la înmulţirea pâinilor şi au beneficiat de ea, L-au urmat pe Isus şi a doua zi pentru a-şi asigura hrana. Dar, când El a făcut referire la simbolul trupului şi sângelui Său pentru a le îndrepta gândul spre lucrurile spirituale, L-au părăsit. Ei au plecat nu pentru că nu L-ar fi înţeles, ci pentru că au refuzat să accepte adevărul mântuirii doar prin Hristos. Adevărul acesta cerea schimbări şi, dacă dorinţele lor perso­nale nu au fost împlinite, ei au ales să plece.

6.Ce ni se spune În Ioan 14:15?

Adevărul acesta le cere celor care pretind că Îl iubesc pe Isus să ia în considerare cu seriozitate consacrarea fată de El. Credinta declarată va fi testată mai devreme sau mai târziu prin chemarea la acţiune. În orice etapă a procesului de evanghelizare se poate ca oamenii să plece când sunt puşi în faţa unor adevăruri care cer schimbări în viaţa lor. Însă experienţa ne învaţă că ei răspund mai uşor şi sunt mai deschişi când au ajuns deja să-L iubească pe Mântuitorul. Cu alte cuvinte, rămâne valabil principiul că, pentru a avea rezultatele cele mai bune, adevărurile trebuie prezentate pe rând.

Domnul Isus avea multe lucruri să le spună ucenicilor, dar ştia că ei nu le-ar fi înţeles la momentul acela (Ioan 16:12). Făgăduinţa că Duhul Sfânt avea să-i călăuzească în tot adevărul (Ioan 16:13) este încă valabilă pentru noi şi pentru aceia pe care încercăm să-i conducem la Hristos.

Chiar dacă harul este oferit fără plată, consacrarea care urmează după acceptarea darului poate costa mult uneori. Cum poţi ajuta pe cineva care consideră că preţul e prea mare? Ce experienţă a ta îi poţi împărtăşi?

Nu avem nicio garanţie că i-am influenţat pe oameni din punct de ve­dere spiritual prin simpla prezentare a informaţiilor biblice în cadrul unei prelegeri, unui seminar sau unui studiu biblic. Mulţi au participat la o cam­panie de evanghelizare, la un seminar de Apocalipsa, la un studiu biblic sau chiar la toate acestea. Chiar dacă au dobândit o cunoaştere teoretică a adevărului biblic, aceasta nu înseamnă că şi l-au şi însuşit.

În aceste conditii cum putem stabili dacă cei care aud ce avem noi de spus se lasă transformaţi de adevăr?

O metodă importantă de „măsurare” a creşterii spirituale este aceea a întrebărilor. Putem să le punem întrebări pentru a le verifica cunoştinţele si cresterea spirituală. Cel mai bine este să punem întrebări deschise, adică întrebări care încurajează oferirea unui răspuns detailat şi nu a unui simplu „da” sau „nu”.

Iată câteva exemple de întrebări:

Ce crezi că ne transmit versetele acestea? Cum ai putea să-i împărtăşeşti acest adevăr biblic unui prieten? Cum te simţi când descoperi făgăduinţele lui Dumnezeu pentru tine? Ce schimbări crezi că trebuie să faci în viaţa ta în atitudine a ta fată de ceilalti si în modul tău de viată, în general, pe baza a ceea ce am studiat până acum? Cum te ajută aceste adevăruri să-L iubeşti mai mult pe Domnul Isus? Din ce ai învăţat până acum, ce lucru te-a impresionat cel mai mult? Ce anume îţi inspiră cea mai mare speranţă? Dar cea mai mare teamă? . .

Studiile biblice si celelalte prezentări de evanghelizare trebuie aranjate în ordine logică şi progresivă. Mai întâi sunt prezentate studiile cele mai simple si mai uşor de înţeles, iar mai târziu, când cunoştinţele participan­tului s-au dezvoltat, studiile mai complexe. Este important să îi adresăm întrebări de cercetare la fiecare studiu pentru a verifica înţelegerea şi creşterea lui spirituală.

7.Citeste următoarele versete si Întreabă-te din ce motiv pune astfel de Întrebări Dumnezeul atetstiutor, Geneza 3:9,13; Matei 16:13-15; 22: 41-46; Marcu 9:33; Luca 2:46. Ce ne spune aceasta despre faptul că Întrebările Îi pot ajuta pe oameni să crească În harul lui Dumnezeu?

Îndrumarea unei persoane pe parcursul călătoriei ei spirituale se poate asemăna cu pregătirea pentru strângerea roadelor. Cei care muncesc în grădină ştiu că există anumite momente prielnice şi o anumită succesiune de paşi ce trebuie respectată pentru a obţine recolta dorită. E necesar să săpăm pământul, să îndepărtăm buruienile, să semănăm si să udăm grădina. De asemenea, este necesar să le asigurăm plantelor un climat potrivit: unele au nevoie să stea la lumina soarelui, pe când altele au ne­voie de umbră. Mai mult, este necesar să protejăm plantele de păsări si de dăunători.

Plantele dintr-o grădină trebuie îngrijite din momentul însărnânţării şi până la momentul maturizării si rodirii. Oamenii care au pornit în călătoria spirituală trec printr-un proces similar, care începe înainte de botez şi care trebuie să continue după botez. Ideal ar fi ca per­soana respectivă să fie în grija cuiva şi ea, la rândul ei, să aibă grijă de alţii. Faptul acesta subliniază încă o dată valoarea planificării activitătii care să ofera o organizare a timpului, să respecte paşii corespunzători şi să creeze mediul cel mai prielnic pentru îngrijire şi protecţie.

8.Citeşte parabola semănătorului şi explicarea lui În Luca 8:4-15. Ce indi­cii găsim aici cu privire la Îngrijirea până la maturitate a semintei care cade pe pământ bun? (Vezi şi Ioan 16:7.8.13.)

Explicaţia dată de Domnul Isus ne descoperă câteva idei interesante.

Versetul 12 spune că unii oameni încep să creadă, dar Diavolul îi abate din drum înainte ca ei să prindă rădăcini în convingerea respectivă. Ver­setul 13 vorbeşte despre cei care primesc Cuvântul cu bucurie şi cred o vreme, dar, când sunt ispitiţi, aleg să meargă în altă direcţie. Versetul 14 vorbeşte despre o altă categorie – cei care aud Cuvântul, dar nu continuă să crească până la deplina ~aturitate creştină. Cei mai mulţi pornesc pe drumul spre Hristos şi spre Impărăţia Sa, dar, pe parcurs, se întâmplă ceva care le opreşte creşterea.

Simpla semănare a seminţei este rareori suficientă pentru a obţine o recoltă bună. Ca biserică si ca indivizi, noi trebuie să semănăm sământa Evangheliei şi apoi să avem grijă pas cu pas şi până la maturitate de toti aceia care îşi încep călătoria creştină.

Care parte a parabolei descrie cel mai bine experienta ta spirituală? Ce decizii poţi lua pentru a progresa?

Identificarea grupului-ţintă. Metoda de evanghelizare pe care o stu­diem acum va avea nevoie de mai mult de un trimestru pentru a o apli­ca. Nu ne putem aştepta ca instruirea pentru evanghelizare să fie aleasă, planificată şi realizată într-o singură săptămână. Totuşi, atunci când te gândeşti să participi la un curs de instruire şi când încerci să descoperi care este locul activităţii tale misionare în planurile generale ale bisericii, este impprtant să te gândeşti şi la un grup-ţintă. Iată câteva sugestii:

– In consultare cu pastorul, prezbiterii şi cu responsabilul Departamen­tului Lucrare Personală, stabileşte-ţi un program de mărturie şi evan­ ghelizare, precum şi un grup-ţintă. Aceasta te va ajuta să stabileşti şi celelalte aspecte ale procesului. De exemplu, dacă grupul-ţintă este format din copii, va trebui să faci publicitate în şcoli şi în cartierele unde locuiesc familii tinere. Grupul-ţintă poate fi format şi din pen­sionari, şomeri, studenţi etc.

– Alegerea grupului-ţintă te va ajuta să selectezi oamenii cei mai potriviţi, locaţia cea mai bună, timpul cel mai potrivit şi strategiile ulterioare, iar toate acestea te vor ajuta ca, la finalul programului, să faci o evaluare eficientă şi, totodată, îţi vor oferi subiecte de rugăciune specifice.

– Poţi găsi chiar în biserica ta un grup-ţintă, de exemplu, persoanele care vin la biserică, dar nu s-au botezat încă, tinerii nebotezaţi din biserică sau persoanele care participă regulat la programele speciale ale bisericii sau la programele susţinute de biserică în colaborare şcoala bisericii.

Pentru discuţie

1.”Un adevăr primit în inimă va face loc pentru încă un adevăr.” (Ellen G. White, Mărturii, voI. 6, pag. 449) În ce ordine trebuie să prezentăm adevărurile pentru a avea maximum de eficienţă în misiunea noastră? De ce este necesar ca moartea înlocuitoare a lui Hristos să fie întot­deauna primul subiect pe care îl abordăm în misiunea noastră?

2.”Domnul Hristos a atras inima ascultătorilor Săi prin manifestarea dra­gostei, iar apoi, puţin câte puţin, pe măsură ce erau în stare să înţeleagă, le-a descoperit marile adevăruri ale Impărăţiei cerurilor. In acelaşi fel, noi trebuie să învăţăm să ne adaptăm lucrarea la starea oamenilor – să-i întâmpinăm pe oameni acolo unde se află ei.” (Ellen G. White, Evan­ghelizare, pag. 57) Cum reuşeşte dragostea pentru oamenii cărora le vor­bim din Cuvântul lui Dumnezeu să tempereze modul în care prezentăm adevărul Bibliei, în special acele puncte de doctrină care ar putea consti­tui o problemă pentru convingerile lor? Este necesar acest lucru?