Un raspuns plin de dragoste

Gândul central: Este bine să lucrăm pentru a aduce suflete la Hristos. Intrebarea este: Cu ce motivaţie facem această lucrare?

De regulă, textul nostru de memorat este citat în legătură cu păzirea Celor Zece Porunci, dar el poate face referire şi la alte porunci, ca de exem­plu: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile” (Matei 28:19,20).

Motivul pentru participarea la lucrarea de mărturie personală si evan­ghelizare ar trebui să fie în primul rând re cunoştinţa pentru harul lui Dumnezeu pentru noi şi nu simţământul de vinovăţie, de obligatie sau de îndatorare. Nu e nevoie să fim specialişti în psihologia comportamentu­ lui pentru a şti că aproape toate acţiunile noastre vin ca răspuns la ceva.

La fel este şi cu implicarea noastră în lucrarea de mărturie şi evangheli­zare. Putem descopen care sunt motivele noastre punându-ne o Întrebare simplă: De ce mă implic în lucrare? Sau de ce nu mă implic?

Săptămâna aceasta, vom studia adevăratele motive pentru implicarea în lucrarea Domnului şi vom prezenta pericolele implicării din motive greşite, precum obligaţia, vinovăţia sau ruşinea. Implicarea în lucrare ar trebui să fie răspunsul plin de dragoste faţă de Dumnezeu pentru darul mântuirii pe care ni-l oferit El.

De ce multora li se pare atât de greu să se hotărască să se angajeze pe termen lung în proiectele bisericii? Putem afla răspunsul comparând aceste situaţii cu situaţiile în care oamenii dau dovadă de o mare dispoziţie de a sluji şi un mare devotament. Ce îl motivează pe un părinte să-şi done­ze un rinichi pentru salvarea copilului său? De ce cheltuiesc tatii si ma­mele atât de mult pentru educaţia copiilor lor? Altfel s-ar simţi vinovaţi? Se simt datori să le ofere propriilor copii aceste lucruri? Este adevărat că părinţii sunt răspunzători pentru binele copiilor lor, dar principala forţă motivatoare este dragostea. Sacrificiile lor sunt motiva te de dragoste. Aş vrea să subliniez acest adevăr: lucrurile pe care le facem pentru Dumnezeu, le facem pentru că Îl iubim şi pentru că ştim că El ne iubeşte.

1. Ce ni se spune În 1 Ioan 4:18.19? Rescrie ideea În cuvintele tale.

Dragostea noastră faţă de Dumnezeu trebuie să izvorască din dra­gostea Sa faţă de noi. El a existat înainte de noi şi ne-a iubit în mod su­prem de la crearea omenirii. Dragostea poate veni numai ca rezultat al dragostei şi ca răspuns la dragoste. Împlinirea Marii Trimiteri din orice alt motiv este inutilă. De aceea pregătirea spirituală este vitală pentru a ne putea implica în lucrarea de mărturie şi evanghelizare.

Dragostea faţă de Dumnezeu şi dispoziţia de a lucra împreună cu El pentru salvarea oamenilor depinde de cât de bine Îl cunoaştem. De obicei, nu-i iubim pe oamenii pe care nu-i cunoastem. Prin urmare, este vital să-L cunoaştem personal pe Dumnezeu, ca să Îl putem asculta din dragoste.

2.Ce ne spun următoarele texte despre dragostea faţă de Dumnezeu si despre motivele de a-L asculta şi de a lucra pentru EI? Iosua 22:5; Luca 7:41-43; Ioan 14:23; 2 Cor. 5:12-18.

Dragostea şi ascultarea sunt inseparabile dacă apar în această ordine.Adevărata dragoste pentru Dumnezeu va fi întotdeauna urmată de ascul­tare de voinţa Sa, pe când ascultarea nu va duce neapărat la dragoste (deşi este posibil). Dacă ne dorim să lucrăm pentru Isus, trebuie ca relaţia cu El să fie bazată pe iubire.

În ce măsură sunt acţiunile tale motivate de dragostea pentru Dumnezeu? Ce îţi spune răspunsul la această întrebare despre relaţia ta cu El şi pentru schimbările care se impun?

De-a lungul secolelor, vinovăţia a fost adesea utilizată pentru a-i deter­mina pe oameni să treacă la acţiune. Responsabilii lucrării de evangheli­zare ne aduceau aminte adeseori că Dumnezeu ne-a încredinţat o responsabilitate şi că trebuie să folosim darurile şi talentele primite de la El. Ni se spune că Dumnezeu sau biserica se bazează pe noi. Dacă El a făcut atât de mult ca să ne salveze, noi cum putem să rămânem inactivi? Toate aceste apeluri la acţiune, deşi rostite cu bune intenţii, trezesc în noi în mod subtilsimţământul de vinovăţie şi de îndatorare faţă de Dumnezeu. Motivaţia aceasta pare a fi întotdeauna contraproductivă dacă accentul nu se pune pe ceea ce a făcut Dumnezeu, ci pe ceea ce trebuie să facem noi.

3.Ce a vrut să spună apostolul Pavel atunci când a scris că toţi oamenii sunt vinovaţi Înaintea lui Dumnezeu? Romani 3:19.20

Pavel foloseşte cuvântul vinovăţie cu sensul de responsabilitate. În Ro­mani 3:10, el a declarat că „nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar”, iar în versetul 19 confirmă faptul că Legea face ca „toată lumea” să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. Funcţia Legii a fost asemănată cu cea a unei oglinzi care ne descoperă starea de oameni păcătoşi, dar care nu ne poate oferi săpun şi apă pentru a ne spăla. Când privim în Legea lui Dumnezeu, suntem conştientizaţi de păcătoşenia noastră şi totodată sun­tem îndrumaţi spre Mântuitorul care ne oferă iertare şi curăţire fără plată.

După ce venim la El, motivaţia noastră nu mai este vinovăţia, întrucât ea a fost îndepărtată şi acoperită cu neprihănirea Sa. Prin El, am fost făcuţi desăvârşiţi şi nevinovaţi şi am fost iertaţi. Da, suntem păcătoşi, dar am fost iertaţi, vinovăţia noastră a fost ispăşită, iar acum, pe baza mântui­rii primite prin Hristos, suntem motivaţi să le spunem şi altora ce a făcut El pentru noi.

4.Care este ideea principală transmisă În Iacov 2:10? Cum i-ai explica acest verset unui om nereligios?

Ideea că prin încălcarea unei singure porunci ne facem vinovaţi de sfi­darea lui Dumnezeu, care a dat întreaga Lege, arată inutilitatea eforturi­ lor noastre de a câştiga favoarea Sa prin păzirea Legii. Încălcarea chiar şi a unei singure porunci arată dorinţa ascunsă de a face ceea ce vrem noi şi nu ceea ce vrea Dumnezeu.

Când îţi recunosti greşelile, adu-le înaintea lui Isus, cerând neprihănirea Sa, iertarea Sa şi harul Său, oricât de nevrednic ai fi. Altminteri, mântuirea nu ar maifi prin har (Rom. 4:1-4). Poate Dumnezeu să fie dator cu ceva?

Ce părere ai avea despre un om care s-ar lăuda tot timpul că este moti­vat, dar care nu ar face practic nimic? Dar despre cineva care ar pretinde că este un om dedicat, dar care nu ar arăta niciodată cui îi este dedicat? După cum am văzut, dragostea este forţa motivatoare cea mai puternică, însă simpla mărturisire a dragostei, chiar şi a dragostei faţă de Dumnezeu, nu are valoare atât timp cât nu facem nimic. Cu alte cuvinte, dragostea trebuie demonstrată prin fapte, manifestată prin fapte de iubire.

5.Cum Si-a arătat Domnul Isus iubirea prin fapte? Cum putem manifesta aceste principii În viaţa noastră? Ioan 15:13; Romani 5:6-8.

Ce minunat este Mântuitorul care Şi-a dat viaţa de bunăvoie şi nesilit de nimeni, din marea Sa dragoste pentru noi! El este exemplul suprem de dragoste care constrânge la acţiune. Cum ne-am simţi dacă Isus ne-ar mărturisi că ne iubeşte, dar ar rămâne în cer? Cum ne-am simţi dacă ar declara că ne iubeşte, dar nu ne-ar face nicio promisiune sau nu ar lua
nicio măsură pentru noi?

6.Citeste Ioan 14:21. Ce ne spune aceste verset despre dragostea lui Isus În acţiune şi despre dragostea noastră În acţiune?

În relaţia bazată pe dragoste, motivaţia noastră este să-i fim pe plac persoanei pe care o iubim. Jertfa mântuitoare adusa de Isus pentru noi a fost motivată doar de dragostea pentru aceia care Ii întorseseră spatele lui Dumnezeu. Dacă ceea ce facem pentru Dumnezeu nu este motivat de dragoste nu am înteles ce înseamnă a-L iubi. El nu vrea să lucrăm pentru El pentru că ne simţim datori. Dorinţa Sa este ca legătura noastră cu El să fie atât de puternică, încât să ne determine să facem ce Ii este pe plac si să acordăm lucrurilor aceeaşi valoare pe care le-o acordă El. El vrea să Il iubim atât de mult, încât să mergem la oamenii pe care El îi iubeşte!

Cum putem verifica dacă motivatia noastră este corectă? Putem fi o bine­ cuvântare pentru altii chiar dacă motivele pentru care lucrăm sunt greşite? Dacă da, în ce situatie? Dacă facem fapte bune dintr-o motivaţie greşită, mai putem considera că ele sunt bune? Pregăteşte-te să prezitui răspunsurile în cadrul grupei Şcolii de Sabat.

Există o zicală care spune: „În viaţă, totul se plăteşte.” Ea transmite ideea că nimic din ceea ce primim gratis nu este de fapt gratis, fiindcă, mai devreme sau mai târziu, va trebui să plătim pentru ceea ce am primit. Ideea aceasta a pătruns pe neobservate şi în gândirea creştină şi i-a de­ terminat pe mulţi să creadă că pot câştiga mântuirea prin ascultarea de vointa lui Dumnezeu.

În vocabularul crestin, termenul legalism desemnează atitudinea celor care cred că ascultarea lor Îl va determina pe Dumnezeu să îi considere neprihăniţi. Harul nu anulează necesitatea ascultării de El, dar mântuirea este oferită doar prin har, şi nu prin ceea ce poate omul să facă.

7.Ce ne spun textele următoare despre concepţia greşită despre mântuire pe care o au mulţi oameni? Ce tip de mentalitate ne poate determina să cădem În aceeaşi capcană? De ce cădem atât de uşor În această capcană?

Rom. 10:1-4 _
Rom. 11:5,6 _
Gal. 2:16 _

Religia legalistă îi determină pe oameni să îşi concentreze atenţia pe performanţele personale (şi adeseori pe performanţele altora) şi nu pe răspândirea Evangheliei. Atitudinile legaliste îi pot duce la mândrie şi la aroganţă pe aceia care sunt atât de orbi, încât se cred suficient de sfinţi pentru a primi mântuirea. De asemenea, atitudinile legaliste îi pot duce la descurajare şi la disperare pe aceia care îşi dau seama cât de departe sunt de standardul divin. Avem aici două capcane care trebuie evitate mai ales de biserica noastră, în care ascultarea de Lege este un punct central pentru înţelegerea Evangheliei.

Citeste Ioan 6:28,29. Ce spune Isus aici despre adevărul mântuirii prin credinta? Ce înseamnă a crede „în Acela pe care L-a trimis El”? Cum putem manifesta această credintă în viata noastră? Manifesti această credintă chiar şi atunci când nu te vede nimeni?

Biblia declară că, odinioară, noi am fost robi ai păcatului, dar că, prin Hristos, am fost izbăviţi de păcat (Rom. 6:6, Gal. 4:31,1 Tes. 1:10), am fost înfiaţi (Rom. 8:15) şi am fost născuţi din nou (1 Petru 1:23).

Lucrătorul eficient este acela care a venit cu trecutul său înaintea lui Dumnezeu şi a acceptat puterea Sa de a lucra acum şi în viitor. Cu alte cuvinte, numai cei care au fost eliberaţi prin Hristos pot fi robii Săi. Dacă nu întelegem acest adevăr, s-ar putea să ni se pară ciudat că eliberarea ne duce ia robie. Însă el este tot la fel de adevărat ca şi următoarele afirmaţii: „Pentru a fi umpluţi din punct de vedere spiritual, trebuie să ne golim de noi înşine.” „La biruinţă se ajunge doar prin predare continuă.”

8.Ce au vrut să spună Pavel. Timotei. Iacov şi Petru când au declarat că sunt robi ai lui Dumnezeu si ai lui Isus Hristos? Ce Înseamnă acest lucru pentru noi? Filipeni 1:1; Iacov 1:1: 2 Petru 1:1.

De obicei, robii sau sclavii au un stăpân pentru care sunt constrânsi să lucreze. În sens creştin, lucrarea pentru Domnul este la libera alegere a fiecăruia. Dumnezeu ne iubeşte prea mult ca să ne impună vreun lucru. Atunci când au folosit cuvântul rob, Timotei, Iacov şi Simon Petru au vrut să arate că ei se identifică total cu Hristos si cauza Sa. Ei au mărturisit fap­tul că Îi slujesc fără rezerve Domnului 10;. Prin aceasta, ei au renunţat la importanţa personală pentru ca oamenii să privească numai la Isus. Robii lui Dumnezeu sunt urmaşii Săi care se angajează să-I fie loiali şi devotaţi prin slujire altruistă.

9.Citeşte Ioan 8:34-36. Ce ne spun aceste versete despre robia faţă de păcat şi despre calea spre libertate?

Viaţa sclavilor era grea şi imprevizibilă. Ei puteau fi vânduţi oricând dorea stăpânul, pe când fiul stăpânului era întotdeauna în siguranţă în casă. Isus Se referă la situaţia sclavilor de atunci pentru a ne spune un adevăr spiritual vital: dacă Fiul lui Dumnezeu vă eliberează spiritual din robia păcatului, atunci veţi fi cu adevărat liberi. Ar fi ciudat ca sclavii eliberaţi să se Întoarcă de bunăvoie la sclavie, dar, pe tărâmul spiritual, tocmai acest lucru se întâmplă atunci când suntem eliberaţi din robia păcatului şi devenim robi ai lui Hristos (Rom. 6:17,18). Când suntem eliberaţi de lucrurile care ne determină să fim egoişti, suntem liberi să ne gândim la alţii şi la binele pe care l-am putea face pentru ei. Acesta este secretul vieţii de slujire.

Menţinerea direcţiei. Orice autovehicul, oricât de bun ar fi, se strică dacă nu beneficiază de verificări regulate. Tot la fel, multe activităti bune şi valoroase ale bisericii au fost abandonate din cauza lipsei de verificare regulată şi planificată.

Pentru ca activitatea ta să se desfăşoare normal, după programul sta­bilit, ţine cont de următoarele sfaturi:

1.Menţine o relatie personală cu Domnul. Reaminteste-ti deseori că lu­ crarea aceasta o realizezi în parteneriat cu Domnul:

2.Menţine-ţi viziunea personală. Mai crezi că lucrarea ta este importantă? Obiectivele acestei lucrări îţi sunt la fel de clare ca la început?

3.Menţine comunicarea. Aducerea de rapoarte regula te este importantă pentru a primi susţinere permanentă. Oamenii sunt ocupati si au ne­ voie să li se reamintească despre modul în care se desfăsoară lucrarea ta şi despre modul în care se pot implica.

4.Menţine entuziasmul. Entuziasmul este molipsitor. Manifestă-ti neîn­cetat entuziasmul în legătură cu lucrarea ta şi ceilalţi se vor molipsi.

5.Menţine direcţia. Nu te ocupa cu alte îndatoriri şi programe care te împiedică să investeşti timp şi energie în lucrarea ta prezentă.

Întrebări pentru discutie

1.Discutaţi în grupă răspunsurile la întrebarea finală de marti.

2.Ce gânduri descoperi în citatul de mai jos despre relaţia dintre dra­gostea pentru Dumnezeu şi slujirea pe care 1-0 aducem? „Creştinul care veghează este un creştin care lucrează, căutând sârguincios să facă tot ce poate pentru înaintarea Evangheliei. În măsura în care iubirea sa faţă de Răscumpărătorul său creşte, creşte şi iubirea pentru semenii săi.” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, pag. 261)

3. „Cei care niciodată nu au experimentat iubirea duioasă si cuceritoare a lui Hristos nu îi pot conduce pe alţii la izvorul vieţii. Iubirea Lui în inimă constituie o putere constrângătoare care-i face pe oameni să-L descopere în vorbire, într-un spirit blând si milos în înăltarea vietii acelora cu care ei sunt în legătură. Lucr’ătorii crestini care izbândesc în strădaniile lor trebuie să-L cunoască pe Hrist’os şi, pentru a-L cunoaşte, ei trebuie să cunoască iubirea Lui.” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, pag. 550, 551)
Povesteşte în cadrul grupei modul în care ai cunoscut personal dra­gostea lui Dumnezeu.