Lasa biserica sa stie

Gândul central: Cartea Faptele apostolilor este un raport al eforturi­ lor misionare depuse de biserica primară şi este plină de învăţăminte pentru noi.

Creşterea extraordinară a bisericii primare i-a determinat pe mulţi să studieze cartea Faptelor apostolilor. Ca urmare a acestui fapt, multe domenii ale activităţii bisericii au fost examinate în lumina ei: cresterea bisericii, misiunea externă, administrarea bisericii şi evanghelizarea. De asemenea, au fost evidenţiate multe principii cu privire la aceste domenii, însă altele, precum cel al raportării, nu au primit atenţia cuvenită.

Raportarea din Faptele apostolilor pleacă de la modelul de raportare din Evanghelii şi arată că această activitate importantă a vieţii de biserică are un impact semnificativ asupra succesului lucrării de mărturie si evan­ghelizare. Avem nevoie să ştim ce se întâmplă, ce funcţionează şi ce nu funcţionează.

Săptămâna aceasta, vom examina rapoartele aduse de primii evan­ghelişti înaintea conducătorilor lor şi înaintea bisericii, în întregime. Scopul nostru este să înţelegem că prezentarea rapoartelor este importantă şi să descoperim cum poate ea să contribuie la succesul strategiilor de mărturie şi evanghelizare ale bisericii locale.

Când auzim cuvântul raport, ne gândim la un teanc de foi pline cu cifre şi cu statistici pe care se va aşterne praful. Totuşi raportarea nu este o invenţie modernă, menită să le aducă frustrare celor implicaţi în lucrarea de mărturie şi evanghelizare. Ea este un principiu biblic. Din textul de memorat aflăm că ucenicii I-au dat lui Isus un raport cu privire la ceea ce au făcut şi au predicat în călătoria lor misionară. Raportarea pare să fie elementul central al lucrării Evangheliei.

În Biblie nu vom găsi un verset care să impună obligativitatea raportării, dar, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, găsim o multitudine de dovezi că este importantă. Raportarea cuprinde o serie de evenimente:
cineva pregăteşte raportul, altcineva îl primeşte, raportul este evaluat şi apoi se iau decizii şi se plănuiesc acţiuni pe baza lui.

1.Ce raport le-au adus Petru şi Ioan fraţilor lor? Faptele 4:1-31. Ce a făcut biserica În urma auzirii raportului lor? Ce lecţii desprindem noi?

Pentru că la data aceea nu existau ziarele, radioul sau televiziunea prin satelit, principalul mijloc de a răspândi vestea cea bună despre Isus era comunicarea verbală. Dacă primii credincioşi ar fi cedat în faţa pre­siunilor, lucrarea lor pentru Dumnezeu ar fi fost grav afectată. De aceea, ei se întâlneau, ascultau rapoa~te şi apoi stabileau o strategie care să îi ajute să răspundă chemării lor. In centrul tuturor activitătilor lor se aflau rugăciunea şi studiul Scripturii. Dacă ar fi să rămânem cu un singur lu­cru din această relatare, atunci să reţinem cât de importante erau pentru primii creştini rugăciunea şi încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu. Ele ar trebui să fie la fel de importante şi pentru noi.

Deşi nu ne sunt prezentate planurile lor în detaliu, versetul 29 ne spune că ei erau hotărâţi să vorbească despre Isus în ciuda ameninţărilor făcute împotriva lor.

Ioan şi Petru au citat din Scriptură înaintea conducătorilor poporului şi înaintea celorlalţi credincioşi iudei, arătând locul esenţial pe care ea îl ocupa în credinţa şi în mărturia lor. Cât de importantă este Scriptura pentru tine? (Pentru a răspunde la această întrebare, gândeşte-te cât timp petreci studiind.)

Se subliniază deseori faptul că secretul înţelegerii şi armoniei dintre oameni este comunicarea eficientă. Observăm că, şi în familia bisericii, ra­portarea activitătilor si a rezultatelor lor este o parte vitală a comunicării. În multe biserici se desfăşoară o activitate intensă, dar numai cei implicaţi direct în diferitele domenii de slujire ştiu ce se întâmplă în fiecare do­meniu. Din acest motiv, coordonatorii diferitelor activităţi au impresia că interesul oamenilor faţă de lucrarea lor este scăzut. Şi este normal să fie aşa atât timp cât coordonatorii nu vin înaintea bisericii să-şi prezinte obi­ectivele şi strategiile şi să prezinte raportul activităţii şi rezultatele ei.

2.Cum a reacţionat biserica atunci când a auzit rapoartele misionare prezentate de Pavel? Fapte 21:19-25. Deşi veştile erau bune, În rândul credincioşilor existau semne de îngrijorare. Care era problema? Ce a făcut Pavel? Ce putem Învăţa de aici? (Vezi şi 1 Cor. 9:19-23.)

Când s-a întors la Ierusalim din călătoria sa misionară, Pavel a prezen­tat înaintea lui Iacov si înaintea prezbiterilor un raport despre modul în care Dumnezeu binecuvântase lucrarea sa printre neamuri. În timp ce as­ cultau experienţele sale, conducătorii bisericii L-au lăudat pe Dumnezeu cu sinceritate. Dar au existat şi opinii divergente şi neînţelegeri, chiar dacă veştile aduse de Pavel au fost bune.

„Mulţi dintre iudeii care primiseră Evanghelia mai nutreau încă un simţământ de consideraţie faţă de legea ceremonială şi erau prea grab nici în a face concesii neinţelepte, nădăjduind ca astfel să câştige încrederea conaţionalilor lor, să le îndepărteze prejudecăţile şi să-i câştige la credinţa în Hristos, ca Răscumpărător al lumii. Pavel a înţeles că, atâta vreme cât mulţi dintre membrii cu vază ai bisericii din Ierusalim aveau să continue a nutri o prejudecată împotriva lui, ei aveau să lucreze continuu în vederea nimicirii influenţei lui. Simţea că, dacă printr-o concesie chibzuită i-ar fi putut câstiga pentru adevăr, ar fi înlăturat o mare piedică din calea suc­cesului Evangheliei în alte locuri. Însă el nu era autorizat de Dumnezeu să cedeze atât cât îi cereau ei.” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, pag. 405)

Şi astăzi există opinii divergente cu privire la metodele cele mai bune de câştigare a sufletelor. Ce opinii divergente există în biserica ta locală? Ce poţi face pentru a ajuta la găsirea unei soluţii?

Raportarea activităţilor de evanghelizare şi mărturie personală şi a re­zultatelor lor nu a fost considerată întotdeauna importantă si, de aceea, nici nu s-a trecut la efectuarea ei. În general, oamenii acordă importanţă unui lucru în funcţie de valoarea pe care cred că o are. Dacă socotim că este o pierdere de timp şi de energie, atunci nu îi vom acorda mult timp şi multă atenţie. Prin urmare, trebuie să demonstrăm că raportarea este importantă. Membrii bisericii trebuie să vadă ce se urmăreşte prin rapoarte.

Există o diferenţă între raportarea strictă a datelor şi prezentarea mo­dului în care activităţile pe care le reprezintă aceste date contribuie la suc­cesul eforturilor bisericii de a câştiga oamenii pentru Hristos. Celor care prezintă raportul le revine responsabilitatea de a le transmite ascultătorilor entuziasmul şi bucuria succesului adus de lucrarea prezentată în raport.

3.Dacă am elimina toate rapoartele misionare din cartea Faptelor apos­ tolilor, ce informaţii interesante şi Încurajatoare am pierde? Fapte 5:14; 8:4,12; 11:21; 14:21.

Creşterea uimitoare a bisericii primare nu este întâmplătoare. Sub puterea Duhului Sfânt şi cu credinţa că vor avea succes pe baza făgăduinţei lui Isus, credincioşii s-au angajat în lucrare şi au avut rezultate. Atenţia lor s-a îndreptat spre ceea ce trebuia făcut şi spre metoda cea mai bună de lucru. Faptele apostolilor raportează că, prin predicarea Evangheliei, mii de bărbaţi şi femei s-au întors la Domnul şi au fost botezaţi, intrând în programul de ucenicie. Acest fapt subliniază încă o dată importanţa raportării cât mai detaliate posibil a rezultatelor şi a activităţilor. Biblia oferă mai multe detalii despre rezultatele activităţilor de mărturie decât despre activităţile propriu-zise.

Primii misionari au mers pretutindeni si au predicat despre Isus si de­ spre Împărăţia Sa. Pe baza rezultatelor raportare şi consemnate, deducem că apelurile adresate ascultători lor erau puternice. Predicarea şi apelurile lor continue au produs rezultate extraordinare în creşterea bisericii.

Suntem încurajaţi atunci când auzim veşti bune despre eforturile misiona­re de succes. Cum reacţionăm însă atunci când lucrurile nu merg bine, când planurile noastre par a eşua, când eforturile par zadarnice? Cum ar trebui să reacţionăm? Discutaţi în cadrul grupei Şcolii de Sabat.

Când vorbim despre motivaţie, ne referim la raţiunile profunde pentru care credem sau facem anumite lucruri. Raportarea poate avea în spate o motivaţie sau mai multe. Poate că prezentăm raportul pentru a încerca să convingem comitetul să continue finanţarea sau poate că îl prezentăm în aşa fel încât să convingem că programul trebuie abandonat sau că responsabi­ lii trebuie să fie schimbaţi. Dacă prezentăm numai anumite informaţii sau dacă le accentuăm, deciziile luate pe baza unui astfel de raport probabil că nu vor fi cele mai bune. Rapoartele noastre trebuie să fie cinstite şi corecte.

4.Toţi cei doisprezece oameni trimişi ca iscoade În Canaan au văzut aceleaşi lucruri. De ce doar doi au dat un raport bun? Num. 13:17-33

Dumnezeu le-a promis copiilor lui Israel că ţara va fi a lor. Iosua şi Caleb au prezentat un raport bun şi i-au îndemnat să treacă imediat la cucerirea ţării (vers. 30). Celelalte iscoade au dat un raport negativ, au subliniat obstacolele şi i-au îndemnat să se Întoarcă în Egipt.

Când formulăm rapoartele, trebuie să luăm în considerare voinţa descoperită a lui Dumnezeu şi binecuvântările Sale. Raportul nu trebuie să arate doar cât de bine stăm, ci şi cât de bine am împlinit voia Sa (Matei 7:21). Există întotdeauna pericolul de a fi fascinaţi de modele mai noi de slujire evanghelistică şi de a ne evalua succesele în funcţie de măsura în care am reuşit să le implementăm, comparându-ne cu alte biserici. Când prezentăm raportul reuşitelor noastre aparente, putem fi mai interesaţi să lăsăm impresia că avem succes decât să aflăm voia lui Dumnezeu pentru biserica noastră şi să o împlinim prin harul Său.

Aceasta este o problemă pentru biserică, mai ales acum, când suntem bombardaţi cu nenumărate metode „mai bune” de evanghelizare. Şi Io­sua, şi Caleb au observat obstacolele din calea cuceririi ţării, însă ei ştiau care era voia lui Dumnezeu. De aceea, o mare parte a raportului lor i-a asigurat pe israeliţi că era posibil să ia ţara în stăpânire. Celelalte iscoade nu au luat în considerare voia lui Dumnezeu şi au adus un raport complet negativ, gândit ca să-i convingă pe oameni că întoarcerea în Egipt era o opţiune mai bună.

Ce putem face în mod concret pentru a duce o viaţă de credinţă, cerând împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu şi să acţionând pe baza lor, şi pentru a ne feri de încumetare, adică să facem lucruri care s-ar putea să nu fie cele mai înţelepte şi apoi, pentru a ne justifica faptele, să pretindem că am fost „călăuziţi” de Dumnezeu?

Unii ezită să prezinte rapoarte ale succeselor obţinute, ternându-se să nu fie o formă de laudă cu realizările omeneşti. Temerea lor este neîn­temeiată – prin aducerea unui raport fidel, Dumnezeu primeşte lauda, iar biserica Sa este întărită în credinţă şi încurajată să continue lucrarea. Se poate întâmpla ca unii să prezinte un raport din motive mai puţin onora­bile, dar aceasta nu trebuie să-i împiedice pe credincioşi să povestească ce lucruri minunate a făcut Dumnezeu prin ei când i-a împuternicit să fie martori şi evanghelişti pentru El. Dacă este prezentat cu umilinţă, entuzi­asm şi dragoste de oameni, raportul îi poate încuraja şi pe alţi membri ai biserici să se implice în lucrarea de evanghelizare şi de câştigare de suflete.

5. Care a fost reactia conducătorilor si a membrilor bisericii din Ierusalim faţă de raportui adus de Petru cu privire la lucrarea pentru neamuri? Ce principii sunt importante şi pentru noi? Faptele 11:1-18

Petru si ceilalti care au îndrăznit să extindă lucrarea de mărturie si evanghelizare dincolo de cercurile iudaismului au fost criticaţi. Ulterior însă, ca urmare a raportului dat de Petru înaintea bisericii din Ierusalim, criticile au încetat şi ceilalţi credincioşi iudei I-au dat slavă lui Dumnezeu.

Situaţia aceasta nu este uşor de înţeles din perspectiva noastră. Noi ştim că Evanghelia trebuia să ajungă la toţi oamenii, fie evrei, fie păgâni – chiar dacă trebuia să ajungă mai întâi la evrei (Rom. 1:16). Totuşi, în contextul cărţii Faptelor apostolilor, acceptarea ideii că făgăduinţele legământului erau valabile si pentru neamuri presupunea o schimbare majoră în gân­direa iudeilor: Însă, datorită rapoartelor asupra lucrării şi binecuvântării lui Dumnezeu, membrii bisericii au căpătat o nouă înţelegere cu privire la dorinţa lui Dumnezeu de a-i mântui pe oamenii de pretutindeni, deşi planul Său era încă de la început acela de a-i mântui pe toţi cei care doresc să fie mântuiţi (Efes. 1:1-4; Is. 53:6; Evr. 2:9).

Cititorului obişnuit nu-i ia probabil mai mult de două minute ca să citească raportul lui Petru din Fapte 11:1-18. Putem presupune, fără să greşim, că raportul, întrebările şi răspunsurile ulterioare au durat consi­derabil mai mult. Totuşi, deşi Petru aminteşte în raport despre el însuşi şi cu toate că unii membri l-au lăudat în mod sigur, toată slava a fost dată lui Dumnezeu, iar conducătorii bisericii au fost încurajaţi când au înţeles mai bine că misiune a pentru întreaga lume putea deveni o realitate.

Raportul asupra lucrării tale. Am văzut că ceilalţi au nevoie să ştie ce faci. Desigur că rapoartele specifice, referitoare de exemplu la numărul de participanţi şi la situaţia financiară, sunt necesare. De asemenea, este im­
portant să prezinţi rapoarte în cadrul consfătuirilor pentru evanghelizare şi în cadrul comitetelor bisericii. În raportul verbal se prezintă pe scurt ideile principale, iar în raportul scris sunt incluse cât mai multe detalii. Este bine să oferi un raport scris.

Informaţiile acestea îi vor ajuta pe oameni să-şi păstreze interesul faţă de lucrarea ta, îi vor încuraja şi pe alţii să participe şi, totodată, vor susţine în mod direct evaluarea, planificarea şi obiectivele viitoare.

Asigură-te că rapoartele tale ţin cont de planurile generale de evan­ ghelizare ale bisericii şi explică modul în care lucrarea ta contribuie la atingerea obiectivelor bisericii.

Verifică-ţi motivele pentru care prezinţi rapoartele. În ce măsură eşti preocupat de voinţa lui Dumnezeu pentru biserica ta şi pentru salvarea sufletelor?

Pentru discuţie

1.Întoarce-te la ultima întrebare de la secţiunea de marţi. Cum putem prezenta veştile rele? Este uşor să vorbim despre succese, indiferent de domeniul în care le-am obţinut. Dar cum putem prezenta insuccesele? Ce facem dacă un program al bisericii nu funcţionează? Cum ar trebui pus în discuţie şi analizat acel program ca să fie făcute schimbările necesare? Dacă socotim că succesul în evanghelizare 1 se datorează lui Dumnezeu, pe cine învinuim când lucrurile nu merg prea bine?

2.Gândeste-te la schimbarea care trebuia să aibă loc în atitudinea cre­dinciosilor iudei fată de lucrarea cu neamurile. Acum priveste la bi­serica ta, la cultura şi la societatea în care trăieşti. La nivel teoretic, noi mărturisim că Evanghelia este pentru toţi oamenii. Totuşi ce prejudecăţi culturale şi sociale trebuie să fie îndepărtate, aşa cum au
fost îndepărtate prejudecăţile primilor credincioşi iudei?

3.Studiul de săptămâna aceasta s-a ocupat de raportarea activităţilor de evanghelizare, dar ne putem gândi şi la aducerea, în general, a unei veşti în orice tip de situaţie. Ce putem face pentru a fi întotdeauna oneşti şi corecţi şi pentru a nu falsifica informaţia cu scopul de a obţine ceea ce dorim? De ce au oamenii tendinţa de a cădea în această capcană şi de a se autoamăgi că exagerarea şi falsificarea nu sunt probleme?