Pregatirea pentru evanghelizare si marturie personala

Gândul central: Ca să putem fi pregătiţi să dăm o mărturie eficientă despre credinţa noastră, este necesar ca mai Întâi să avem o relaţie personală stabilă cu Isus.

Este puţin probabil ca un om care nu are asigurarea mântuirii perso­ nale să fie capabil să conducă un alt om la o relaţie apropiată şi mântu­itoare cu Isus (deşi mai sunt şi excepţii). Poate că va reuşi să îi convingă pe altii să creadă anumite învătături biblice, anumite realităti si date bi­blice.’ Astfel de convingeri şi dd credinţe îi pot determina pe’ unii să facă schimbări semnificative în stilul lor de viaţă. Totuşi, întrucât faptele bune pot fi făcute şi fără Isus Hristos, este imperios necesar ca orice instruire pentru mărturie şi evanghelizare să cuprindă atât aspectul doctrinal, cât şi pe cel spiritual. Pentru a fi buni evanghelişti, noi trebuie să avem o bună cunoaştere şi o experienţă temeinică legată de „Evanghelia veşnică”. În definitiv, tocmai Evanghelia aceasta aduce credinţă, mărturisire, conver­tire, asigurare şi ucenicie.

Săptămâna aceasta, vom vedea că spiritualitatea şi arta de a pregăti oa­menii pentru evanghelizare şi mărturie este într-adevăr un principiu biblic şi trebuie să-i încurajăm pe oameni să facă din el o realitate în biserica
locală.

În Matei 9:37, Isus le-a spus ucenicilor că secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini. Astăzi, secerişul este infinit mai mare, iar lucrătorii sunt încă relativ puţini. Există o mare nevoie de lucrători complet instruiţi şi echipaţi. Deşi este întotdeauna valabil faptul că influenţa Duhului Sfânt este factorul major care asigură succesul mărturiei personale şi al evanghelizării, este totuşi important ca oamenii chemaţi de Dumnezeu la slujire să urmeze cursuri de instruire şi de pregătire practică. Potrivit cu Efeseni 4:11,12, trebuie depuse eforturi hotărâte de pregătire pentru numeroasele şi variatele aspecte ale lucrării şi slujirii.

Dumnezeu a promis să-i binecuvânteze pe conducători cu anumite daruri care să-i ajute să slujească în calitate de conducători şi instructori pentru lucrare. Totuşi trebuie subliniat că evangheliştii, pastorii şi instruc­torii care fac lucrarea singuri şi care nu îi pregătesc pe ceilalţi pentru slu­jire nu respectă principiile Scripturii. Toţi cei ce oferă instruire pentru lu­crarea de mărturie şi evanghelizare trebuie să ajungă la convingerea clară că voia lui Dumnezeu este ca lumea să fie mântuită din păcat, că lucrarea pe care El a încredinţat-o bisericii este aceea de a-i căuta pe cei pierduţi şi că voia Sa este ca biserica Sa din lume să crească.

1.Care a fost prima poruncă a lui Isus consemnată În Evanghelii? Matei 4:19; Marcu 1:17.

Ce înseamnă porunca aceasta pentru noi astăzi, ca adventişti de ziua a şaptea, care avem o anumită înţelegere asupra celor trei solii îngereşti? Suntem noi activi în calitate de „pescari de oameni” sau, dimpotrivă, ne ocupăm mai degrabă cu repararea „bărcilor” noastre?

Este interesant faptul că, în chemarea adresată ucenicilor, Isus nu le-a cerut pur şi simplu să fie pescari de oameni. El nu a spus: „Veniţi după Mine şi fiţi pescari de oameni”, ci „Veniţi după Mine şi vă voi face pes­cari de oameni”. Chiar de la începutul uceniciei, ei au înţeles că urmau să participe la o instruire importantă. Isus i-a chemat să intre într-un mediu de învăţare în care să poată fi instruiţi pentru misiunea la care îi chemase.

Ei aveau să înveţe în principal prin observaţie şi din practică. Iar misiune a mondială le-a fost încredintată de-abia după ce au învătat „pe teren” ce trebuia făcut şi cum trebui~ făcut. În lipsa instruirii şi a dezvoltării spiri­tu ale personale corespunzătoare, sarcina de a duce Evanghelia în zona în care locuim pare imposibilă.

Cei care doresc să Îl slujească pe Domnul trebuie să ştie că există două etape ale învăţării şi că prima o determină pe cealaltă: mai întâi învăţăm cum să-L cunoaştem pe Isus, apoi învăţăm cum să le vorbim altora despre El şi despre ce le oferă El tuturor oamenilor.

2.Citeşte despre hrănirea celor cinci mii (Matei 14:13-21; Marcu 6:30-44; Luca 9:10-17; Ioan 6:1-14). Enumeră lucrurile pe care ucenicii au putut să le observe cu acea ocazie si care le-au fost utile ulterior. În lucrarea lor. Ce alte lucruri putem presupune că au mai observat? Citeşte şi comen­tariile lui Ellen G. White din Hristos, Lumina lumii. pag. 364-371.

Cât de emoţionant trebuie să fi fost să Îl asculţi pe cel mai mare predi­cator şi totodată să observi cum prezenta El Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 9:11) trezind, probabil, în fiecare inimă dorinţa de a fi acolo!

Principiul învătării prin observatie este potrivit pentru toti oamenii. Învăţarea din cărţi sau prin ascult~rea lecţiilor trebuie să aibă la bază învăţarea prin observaţie şi prin participare. Isus Şi-a dorit ca ucenicii lui
Ioan Botezătorul să înveţe din ceea ce observau.

3.Ce au observat ucenicii lui Ioan Botezătorul si ce Si-a dorit Isus ca ei să-i transmită lui Ioan ca urmare a observatiilor lor? Ce lectii i-a invătat

EI atât pe Ioan. cât şi pe propriii ucenici? Matei 11:1-11′ .Ioan Botezătorul declarase despre Isus că este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Însă, după aceea, el a fost închis şi nu a mai avut posibilitatea să predice, iar despre lucrarea lui Isus primea numai veşti indirecte. Se pare că experienţa din închisoare a făcut ca în mintea lui să apară unele îndoieli cu privire la Isus. Când apar îndoieli, ar trebui să mergem la Isus, la fel ca Ioan. Isus i-a trimis pe ucenicii lui Ioan înapoi să-i spună ce au auzit şi au văzut. Ioan s-a bucurat, dar nu ni se spune ce impact a avut întâlnirea cu Isus asupra lucrării lor de mărturie şi evanghelizare.

Noi nu putem face minuni, aşa cum a făcut Domnul Isus. Dar, dacă sun­tem dispusi să murim fată de noi însine si să trăim pentru altii, ce putem face în sfe~a noastră de influenţă pentru a reflecta lucrarea împlinită de El pe pământ?

Oricât ar citi un om despre sportul lui favorit şi oricâte întreceri ar urmări, nu va deveni niciodată sportiv dacă nu-şi pune adidaşii şi nu iese pe teren. Aceasta este exersarea, învăţarea din practică, şi fără ea omul nu este pregătit pentru lucrarea respectivă. Acest adevăr este valabil si în ce priveşte mărturia personală şi evanghelizarea. Unii spun că nu participă la această lucrare, pentru că nu sunt pregătiţi. Ei trebuie să înţeleagă că participarea activă este o parte vitală a pregătirii. Soluţia este un În­ceput modest şi apoi progresul continuu, pas cu pas. Pe măsură ce Duhul Sfânt ne conduce, abilităţile noastre se dezvoltă, dobândim experienţă şi căpătăm încredere.

4.Cum i-a pregătit Domnul Isus pe ucenici şi cum i-a trimis În lucrare?

Chiar dacă astăzi situaţia este diferită. ce putem Învăţa din faptul că această trimitere a făcut parte din instruirea lor? Matei 10:1-14 Până în acel moment, Domnul Isus îi învătase pe ucenici în clasă” ca să spunem aşa. Dar El i-a scos şi „pe teren”, unde au învăţat văzând metodele Sale. Apoi, după ce le-a dat putere să vindece bolnavii, să învie morţii şi să scoată demoni (vers. 8), i-a trimis în lucrare singuri. Observa totusi cât de multe învătături le-a dat când i-a trimis! El i-a învătat ce să predice, ce minuni să fa~ă, ce să nu ia cu ei, la cine să găzduiască şi când să părăsească un teren neroditor. Nu greşim dacă presupunem că ei au primit şi alte învăţături cu acea ocazie. Numai prin această interacţiune cu oamenii putem învăţa multe lecţii importante. Pasajul acesta este ilustrarea perfectă a uceniciei la locul de muncă. Ei nu puteau să le slujească decât oamenilor cu care intrau în contact. Să nu uităm niciodată lucrul acesta!

5.Ce asemănări există Între instrucţiunile date celor doisprezece si instrucţiunile date celor şaptezeci? Ce principii putem extrage din instrucţiunile Sale? Luca 10:1-11

Iniţial” Isus i-a trimis pe cei şaptezeci în locurile pe unde dorea să treacă El Insusi imediat după aceea (vers. 1). El cunoştea problemele pe care ucenicii şi ceilalţi misionari aveau să le întâmpine în zonele în care aveau să vestească singuri Evanghelia după înălţarea Sa. Instrucţiunile pe care li le-a dat ne indică faptul că El îi pregătea pentru ceea ce îi aştepta.

Câte pretexte reuşeşti să găseşti pentru a nu da mărturie despre credinta ta atunci când ti se iveste ocazia? ‘

Uneori nu reusim să atingem toate obiectivele stabilite pentru o evan­ ghelizare. Înseam~ă cumva că a fost un eşec total? Desigur că nu! În lu­crarea de căutare a celor pierduţi vom cunoaşte atât succesul, cât şi în frângerea, indiferent de strategia folosită. Poate că am stabilit o ţintă prea înaltă – poate că ne-am propus un număr prea mare de botezuri, o ţintă nerealistă. Sau poate că activitatea aleasă a vizat mai degrabă semănarea seminţei şi nu culegerea roadelor. Altfel spus, noi credeam că holda este coaptă, când, de fapt, eram abia la semănat.

6.Cine înpearcă să zădărnicească eforturile noastre de a câştiga oameni pentru Impărăţia lui Dumnezeu? Cum ne poate ajuta înţelegerea acestui fapt să ne pregătim mai bine? 1 Petru 5:8

În eforturile noastre de a câştiga suflete întâmpinăm şi greutăţi – noi avem un duşman care este foarte activ în instigarea oamenilor împotri­va Evangheliei. Iar dacă ne desprindem din mâna Domnului, cel rău ne poate crea probleme. Singura noastră apărare este să ne predăm cu totul în mâna Celui Atotputernic în fiecare clipă a vieţii.

La fel ca Adam şi Eva în Eden, şi noi putem cădea în capcana de a arunca vina asupra altora. Este una dintre metodele cele mai de succes prin care Satana reuseste să aducă tulburare în poporul lui Dumnezeu.

În loc să-i învinovăţim pe alţii, ar fi mai bine să evaluăm lucrarea în mod serios, onest şi riguros. Să nu uităm că nici Domnul Isus, cel mai mare predicator şi evanghelist, nu i-a câştigat pe toţi cei cărora le-a vorbit.

7.Ce au făcut ucenicii când au suferit un eşec? Luca 10:17; Matei 17:14-20.

În loc să cădem pradă disperării din cauza presupuse lor noastre eşecuri, am putea învăţa de la ucenici. Deşi primiseră putere asupra duhurilor rele si scoseseră demoni, uneori nu au reusit să facă tot ce le incredintase Domnul. În acele situaţii, ei veneau la El să’ le explice ce s-a întâmplat şi de ce (Matei 17:19). Iată un principiu de reţinut: pentru a descoperi unde am greşit şi cum putem lucra mai bine, să mergem la Domnul cu problemele care se ivesc.

Ce ai învăţat din încercările tale eşuate de a le da mărturie altora? Cum te pot ajuta aceste eşecuri pe viitor? De ce uneori eşti paralizat de teama că vei fi respins?

Există două domenii în care putem învăţa din succes: în domeniul practic şi în domeniul cooperării spirituale. Deşi putem afirma pe bună dreptate că ambele domenii au o dimensiune spirituală, noi le vom studia separat pentru a scoate mai bine în evidenţă ceea ce putem învăţa din succes.

Domeniul practic cuprinde lucrurile pe care le învăţăm din ceea ce facem în mod concret. De exemplu, învăţăm ce paşi pe care trebuie să parcurgem pentru a prezenta studii biblice în zona noastră. Invăţăm care sunt locaţiile cele mai bune, ce tip de publicitate atrage mai mulţi oameni şi o gamă largă de alte lucruri practice care corespund cel mai bine zonei în care lucrăm.

Cooperarea spirituală pune accent pe faptul că Dumn,ezeu este impli­cat profund în mărturia şi evanghelizarea credinciosului. In definitiv, este voia Sa ca toţi oamenii să fie mântuiţi.

8.Citeste 2 Petru 3:9. Ce lectie crucială trebuie să desprindem din acest verset, să ne-o imprimăm in memorie şi să cerem împlinirea făgăduinţei pe care o conţine în toate activităţile noastre de mărturie? (Vezi şi 1 Cor. 3:6.)

Nu are sens să semănăm, dacă nimeni nu va uda sămânţa. Tot la fel, nu are sens să udăm, dacă nu turnăm apa acolo unde a fost aşezată sămânţa. Şi chiar dacă sămânţa este îngrijită bine, roadele nu vor veni decât prin ha­ rullui Dumnezeu. Când vedem cum binecuvântările lui Dumnezeu fac ca eforturile noastre umile să aibă succes, învătăm. Învătăm cât de mult este dispus Dumnezeu să ne susţină eforturile. ‘Învăţăm să ne încredem mai mult în El. Învăţăm cât de importantă este cooperarea spirituală strânsă cu El în lucrarea de căştigare a sufletelor pentru care Hristos a murit, fiindcă El a murit pentru fiecare om căruia tu îi dai mărturie şi vrea să-i mântuiască pe toţi. Să nu uităm niciodată acest adevăr esenţial!

Cum putem aplica efectiv cuvintele lui Isus din Ioan 15:5 şi cum le putem transforma în realitate în viaţa noastră şi îndeosebi în lucrarea noastră de mărturie şi evanghelizare? Cum putem experimenta în mod real ceea ce ne spune Isus aici, atât la nivel individual, cât şi la nivelul echipei de slujire? Ce schimbări trebuie să facem pentru a avea acest tip de relaţie cu El?

Citiţi şi meditaţi la următorul paragraf:

„Cei care se consacră lui Dumnezeu cu trupul, sufletul si mintea lor vor primi continuu o nouă înzestrare cu putere fizică, mintală şi spiritu­ală. Resursele inepuizabile ale cerurilor se află la dispozitia lor. Hristos le dă suflarea Duhului Său şi viaţă din viaţa Sa. Duhul Sfânt Îşi pune la lucru cele mai înalte energii pentru a lucra în inimă si în minte. Ha­rullui Dumnezeu măreşte şi înmulţeşte capacităţile lor şi fiecare însuşire desăvârşită a naturii divine îi ajută în lucrarea de salvare a sufletelor. Prin cooperarea cu Hristos, ei sunt făcuti desăvârsiti în EI si în ciuda slăbiciunii lor omeneşti, ei sunt înzestraţi cu’ puterea d~ a înd~;lini lucrările Celui Atotputernic.” (Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, pag. 83)

Pentru discuţie

1.”Fiecare biserică ar trebui să fie o şcoală de pregătire a lucrătorilor creştini.” (Ellen G. White, Divina vindecare, pag. 149) Îndeplineste bi­serica ta locală acest deziderat? Dacă nu, atunci ce se poate faca pen­tru a aduce schimbările necesare?

2.”Satana are planuri de îndeplinit în fiecare zi şi anumite strategii care vor pune piedici în calea celor ce sunt martorii lui Isus Hristos. Prin urmare, dacă nu sunt blânzi, umili şi smeriţi cu inima, pentru că au învăţat de la Domnul Isus să fie aşa, slujitorii Săi vor cădea în ispită la fel de sigur cum este sigur că trăiesc, pentru că Satana veghează subtil si iscusit si dacă nu se vor ruga fără încetare, vor fi luaţi prin surprindere. EI se furişează asupra lor ca un hoţ noaptea şi îi ia în robie. Apoi lucrează asupra minţii unora pentru a le perverti ideile şi pentru a influenţa planurile lor, iar dacă fraţii văd pericolul şi vorbesc despre el, aceşti oameni consideră că li se aduce un prejudiciu personal si că unii încearcă să le micsoreze influenta. Unul merge pe o cale, iar altul în direcţia opusă.” (Ellen G. White, Evanghelizare, pag. 101) Cum ne putem feri de pericolul descris atât de sugestivin acest paragraf? Care este singura noastră apărare?

3.In cadrul grupei, discutaţi despre un proiect de evanghelizare, al unei persoane sau al unei biserici, care a avut succes. Ce puteţi învăţa de la persoana sau de la biserica respectivă? Cum puteţi aplica la lucrarea din zona voastră ceea ce aţi învăţat, recunoscând totodată faptul că fiecare situaţie este diferită şi că ceea ce are succes într-un loc s-ar putea să nu aibă succes în alt loc?