Hristos, Legea şi legămintele

Hotărârea de a salva omenirea a fost luată de Dumnezeu în veşnicie şi ne-a fost descoperită de-a lungul istoriei prin legăminte. Biblia ne vorbeşte despre „legăminte”, la plural (Romani 9:4; Galateni 4:24; Efeseni 2:12), însă, în realitate, există un singur legământ, cel al harului, în care mântuirea le este oferită, pe baza meritelor lui Isus, celor care revendică prin credinţă aceste merite. Folosirea pluralului ne arată că Dumnezeu Şi-a exprimat intenţia de a ne mântui prin repetarea aceluiaşi legământ în diferite forme, în funcţie de timp şi de situaţie, dar legământul este unul singur: legământul veşnic al harului divin mântuitor. În centrul lui se află îndurarea Domnului nostru, pe care Biblia o echivalează uneori cu legământul însuşi (Deuteronomul 7:9; 1 Împăraţi 8:23; Daniel 9:4). Ca parte a acestui legământ, Dumnezeu îi cheamă pe copiii Săi să asculte de Legea Sa, nu pentru ca să poată fi mântuiţi, ci pentru că au fost mântuiţi. Legea şi harul s-au aflat dintotdeauna în inima legământului Său.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

Pentru meditaţie şi rugăciune

„Nu trebuie să credem că, dacă aceia care ne-au vătămat nu vin să-şi mărturisească răul pricinuit, noi suntem îndreptăţiţi să nu-i iertăm. E datoria lor, fără îndoială, să-şi umilească inima prin pocăinţă şi mărturisire, dar noi trebuie să avem compătimire faţă de cei care ne-au rănit şi nu trebuie să ţinem necaz pe ei şi să ne tot gândim la ce ni s-a făcut.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 113, 114
__________&__________

Mai simplu, legământul poate fi definit ca un acord stabilit între două părţi în baza unor promisiuni făcute fie de una dintre părţi, fie de ambele. Există două tipuri mari de acorduri. În primul tip, ambele părţi implicate îşi exprimă consimţământul faţă de termenii contractului şi fac anumite promisiuni, jurăminte, angajamente. Exemple: legământul de căsătorie, contractul de fuziune a două companii, un contract de vânzare-cumpărare. În cazul celui de-al doilea tip, una dintre părţi iniţiază acordul, precizând angajamentele şi obligaţiile care nu se negociază, iar cealaltă parte este invitată să intre în acest acord. Exemplu: un contract de şcolarizare. În ambele cazuri, fiecare parte are dreptul să se retragă, însă, de regulă, va suporta anumite consecinţe (cel care nu îşi achită împrumutul ipotecar pierde casa, cetăţeanul care refuză să achite taxele este dat în judecată).

De regulă, legământul era pecetluit cu cel puţin un simbol. Astăzi, pentru astfel de contracte se face un act care se semnează şi pe care se pune o ştampilă. În cazul căsătoriei, cuplul primeşte un certificat de căsătorie. Actul întocmit, certificatul acesta nu este legământul în sine, ci este (în)semnul intrării într-un anumit legământ, este dovada palpabilă a încheierii unui contract.

1. Care este semnul şi care este legământul în fiecare dintre situaţiile prezentate în Geneza 9:12-17 şi 17:2-12? Care sunt deosebirile dintre aceste două legăminte?

În Geneza 9:9, Dumnezeu făgăduieşte să nu mai distrugă lumea noastră printr-un potop. Semnul acestui legământ, curcubeul, trebuia să le amintească tuturor de promisiunea Sa. La fel şi în celălalt caz: semnul circumciziei trebuia să-i aducă aminte fiecărui bărbat evreu despre rolul poporului lui Dumnezeu în binecuvântarea popoarelor.

În ce priveşte deosebirile, primul legământ este încheiat cu întreaga omenire, pe când al doilea este încheiat doar cu poporul Israel. De asemenea, în primul legământ, oamenii nu au nicio obligaţie; indiferent ce fac ei, Dumnezeu Îşi onorează jurământul. În schimb, în cel de-al doilea caz, poporul Israel are anumite obligaţii.

Legămintele se întemeiază pe nişte promisiuni. De altfel, cuvântul „legământ” este sinonim cu „promisiune”, „angajament”. În momentul încheierii unui acord, este de aşteptat ca persoana care promite că va face un anumit lucru să aibă capacitatea de a-l aduce la îndeplinire.

În Vechiul Testament sunt amintite unele legăminte încheiate pentru a aplana anumite conflicte locale (Geneza 31:43-54). După cum observăm în cazul lui Iacov şi Laban, legământul putea fi încheiat între două comunităţi sau în interiorul unei comunităţi. Monumentul ridicat la Miţpa era semnul înţelegerii la care au ajuns cele două familii. Termenii înţelegerii erau valabili atâta timp cât cele două părţi erau în viaţă. Spre deosebire de acest legământ al oamenilor, legămintele stabilite de Yahweh cu Noe şi cu Avraam aveau valabilitate veşnică.

2. Ce clarificări găsim în Galateni 3:15-28 cu privire la faptul că legământul încheiat de Dumnezeu cu Avraam nu îl viza numai pe Avraam?

În Biblie, sunt consemnate mai multe legăminte universal valabile, în care Dumnezeu face anumite promisiuni întregii omeniri. La potop, de pildă, văzând modul în care a fost afectat pământul, El făgăduieşte să nu mai îngăduie niciodată ca lumea creată să fie devastată de ape. În cazul lui Avraam, El a văzut nevoia oamenilor după neprihănire şi a promis să binecuvânteze toate neamurile pământului prin sămânţa lui Avraam (Geneza 22:18).

La Sinai, Dumnezeu a făcut un legământ cu poporul evreu, dar şi acest legământ este universal valabil. Astfel, se precizează că străinul putea să se alăture poporului ales (vezi, de exemplu, Exodul 12:48,49) şi că misiunea israeliţilor era să fie o lumină în lume (Exodul 19:5,6).

Ai reuşit să înţelegi semnificaţia legământului pe care l-ai încheiat cu Dumnezeu? Ce ţi-a promis El? Ce obligaţii ai tu?

De obicei, legământul se baza pe anumite promisiuni, însă, înainte de îndeplinirea lor, trebuiau satisfăcute anumite condiţii. Condiţia legământului cu Avraam era circumcizia tuturor copiilor de sex bărbătesc născuţi în familia lui sau în familiile descendenţilor lui. În ce priveşte legământul cu Israel, cerinţele au fost scrise de Dumnezeu cu degetul Său pe două table de piatră (Deuteronomul 9:8-11). Aceste cerinţe, cunoscute sub denumirea de „Cele Zece Porunci”, constituiau fundamentul legământului veşnic al lui Dumnezeu cu toţi oamenii. Tablele de piatră cu Cele Zece Porunci mai sunt numite şi „tablele legământului” (vezi Deuteronomul 9:9), deoarece ele detaliază condiţiile legământului. Decalogul nu are menirea de a complica viaţa celor care intră în legământ cu Dumnezeu, ci este expresia dragostei Sale şi, ca atare, a fost dat spre binele celor care intră în acest legământ.

3. Ce argumente găsim în Ieremia 31:31-34 şi Evrei 10:11-18 cu privire la valabilitatea permanentă a Legii lui Dumnezeu în cadrul noului legământ?

În cadrul vechiului legământ, încheiat la Sinai, israeliţii şi cei care se alăturau comunităţii lor făceau dovada credincioşiei lor prin păzirea poruncilor Decalogului. Când cineva încălca o poruncă, avea datoria să aducă un animal ca jertfă pentru a fi iertat de păcat.

Şi în cadrul noului legământ, încheiat pe Golgota, copiii lui Dumnezeu au obligaţia de a păzi Cele Zece Porunci. Diferenţa este că, atunci când păcătuieşte, omul nu mai aduce o jertfă, întrucât Domnul Isus S-a oferit ca jertfă desăvârşită pentru toţi oamenii (Evrei 9:11-14). Legământul nou este mai bun decât cel vechi, deoarece acum putem cere, prin credinţă, împlinirea făgăduinţelor de iertare făcute prin jertfa Sa. „Există speranţă pentru noi atâta timp cât intrăm în legământul avraamic, legământul harului prin credinţa în Hristos Isus.” – Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1077

Ce înseamnă să ai Legea lui Dumnezeu scrisă în inimă? Ce aduce această scriere în inimă faţă de simpla înţelegere cu mintea a Legii Sale?

Încălcarea legămintelor biblice era pedepsită aspru. Astfel, Yahweh i-a atras atenţia lui Avraam că nou-născutul de parte bărbătească care rămânea netăiat împrejur trebuia nimicit (Geneza 17:14). De asemenea, o serie întreagă de blesteme era rostită asupra celor care refuzau să respecte condiţiile legământului încheiat la Sinai (Deuteronomul 27:11-26). Pedeapsa finală pentru cei care încălcau condiţiile legământului era moartea (Ezechiel 18:4). Consecinţa aceasta rămâne valabilă şi în cazul noului legământ: celor care refuză să păzească Legea lui Dumnezeu le este refuzată intrarea în viaţa veşnică (Romani 6:23).

4. Cum este prezentată Evanghelia în Evrei 9:15-28?

Aici se arată rolul Domnului Hristos în asigurarea vieţii veşnice pentru credincioşi. El este „Mijlocitorul unui legământ nou” care, prin moartea Lui, le oferă viaţa veşnică celor care nu ar merita decât moartea veşnică.

În versetele 16 şi 17, unele versiuni ale Bibliei (între care şi versiunea Cornilescu) trec de la discuţia despre „legământ” la cea despre „testament”, deşi în textul original este utilizat acelaşi cuvânt ca în versetul 15. Pavel foloseşte aici prilejul de a prezenta moartea Domnului Isus pentru noi. Privit în acest context, pasajul îi aminteşte credinciosului că, dacă Hristos nu ar fi murit, ar fi trebuit să moară păcătosul, aşa cum prevedea legământul. Datorită morţii Domnului Isus, păcătosul poate fi acoperit şi curăţit cu sângele Său şi poate intra în rândurile „celor ce-L aşteaptă” (Evrei 9:28).

„Atunci vom şti că neprihănirea noastră este într-adevăr ca o haină murdară şi că numai sângele lui Hristos ne poate curăţa de întinarea păcatului şi ne poate înnoi inimile după asemănarea Sa.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 29

Dumnezeu Însuşi, în persoana lui Isus, a purtat pedeapsa pentru păcatele noastre ca să ne scutească pe noi de ea. Ce ne spune aceasta despre caracterul Său? Ce motive avem să ne încredem cu totul în El?

În unele tipuri de contracte, părţile se pot bucura de beneficii înainte de îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în contract. Acesta poate fi cazul celui care cumpără o casă: poate locui în ea înainte să achite toată suma. Sau cazul cetăţeanului care se bucură de serviciile publice oferite de guvern înainte de a începe să plătească taxe. La fel, cei care intră în legământ cu Dumnezeu pot începe să se bucure de beneficiile legământului înainte de împlinirea condiţiilor.

Un exemplu de beneficiu este evitarea durerii şi a suferinţei care sunt urmarea nerespectării poruncilor lui Dumnezeu. Cine nu ştie din proprie experienţă câtă supărare aduce călcarea Legii? Însă, de multe ori, consecinţele dureroase nu sunt suportate numai de călcătorul Legii, ci şi de cei apropiaţi lui.

5. Ce alte beneficii vin din legământul cu Domnul în care am intrat?

2 Corinteni 4:16-18;

1 Ioan 5:11-13;

Filipeni 1:6;

Ioan 5:24.

Domnul Isus foloseşte un limbaj foarte categoric atunci când declară că acela care crede în El „a trecut din moarte la viaţă” (Ioan 5:24). Cel credincios este atât de sigur de mântuire, încât, deşi trăieşte pe acest pământ, poate afirma că se află „în locurile cereşti, în Hristos Isus” (Efeseni 2:6).

Dacă cineva ţi-ar pune întrebarea: „Ce înseamnă versetul din Efeseni 2:6 unde se spune că «ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti»?”, ce răspuns ai da? Ce argumente ai putea să aduci?

Pentru aprofundarea subiectului, citeşte capitolul Legământul harului”, p. 131-137, din Harul uimitor al lui Dumnezeu de Ellen G. White.

„«Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta» (Geneza 22:18). Făgăduinţa aceasta arăta spre Hristos. Aşa a înţeles-o Avraam şi s-a încrezut în Hristos pentru iertarea păcatelor. Credinţa aceasta a fost cea care i-a fost socotită ca neprihănire. De asemenea, legământul cu Avraam a păstrat autoritatea Legii lui Dumnezeu. (…)

Legământul avraamic a fost ratificat cu sângele lui Hristos şi se numeşte «al doilea» sau «noul» legământ, fiindcă sângele prin care a fost pecetluit a fost vărsat după sângele primului legământ. (…)

Legământul harului nu este un adevăr nou, fiindcă el a existat în mintea lui Dumnezeu din veşnicie. De aceea este numit „legământul veşnic”. (…)

Există speranţă pentru noi atâta timp cât intrăm în legământul avraamic, care este legământul harului prin credinţa în Hristos Isus.” – Ellen G. White, The Faith I Live By, p. 75

Întrebări pentru discuţie

1. Ce ne spun Exodul 31:16 şi Isaia 54:4-6 despre locul Sabatului în cadrul legământului? Vezi şi Ezechiel 20.

2. Se afirmă adeseori că legământul vechi, încheiat cu Avraam, a fost legământul faptelor; dar cel nou este legământul harului. De ce este greşită ideea aceasta? Ce texte biblice dovedesc că este vorba despre un singur legământ al harului? Ce texte arată că mântuirea nu a fost niciodată prin fapte, ci numai prin har?

3. De ce este numit acest legământ „Legământul cel veşnic” (Evrei 13:20, Ezechiel 37:26)?

4. Dumnezeu a promis că nu va mai distruge niciodată lumea prin potop, iar semnul a fost curcubeul. Dacă potopul ar fi fost un eveniment local, ce valoare ar avea această făgăduinţă a Sa? Cum putem demonstra că negarea potopului global este practic un atac asupra Bibliei?