Împărăţia lui Hristos şi Legea

Steve Jobs, fondatorul Companiei Apple, a decedat în anul 2011, la vârsta de cincizeci şi şase de ani. Cu câţiva ani înainte, el a afirmat că, din punctul său de vedere, „moartea este singura şi cea mai bună invenţie a vieţii”, deoarece ne constrânge să facem tot ce putem mai bine atâta timp cât existăm. Cu alte cuvinte, timpul pe care îl avem la dispoziţie este limitat şi trebuie să depunem eforturi pentru a ne bucura aici de cel mai mare succes posibil.

Însă Jobs a înţeles greşit mesajul. În loc să-l determine să urmărească cele mai mari realizări posibile în lumea aceasta, moartea (sau iminenţa ei) ar fi trebuit să-l conştientizeze că prea buna acomodare la condiţiile efemere de pe pământ este zadarnică. Este adevărat că realizările acestui om sunt remarcabile, dar ce sunt ele în comparaţie cu veşnicia?

Avem făgăduinţa că lumea aceasta şi tot ce este în ea vor fi distruse. Dumnezeu va crea o lume nouă, veşnică, în care păcatul şi moartea (altfel spus, urmările încălcării Legii lui Dumnezeu) nu vor mai exista.

Săptămâna aceasta, vom studia despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre rolul Legii în această nouă împărăţie.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

Pentru meditaţie şi rugăciune

„Noi avem nevoie de mila şi de iertarea lui Dumnezeu în fiecare clipă şi cât de nepotrivit este pentru noi să fim nerăbdători cu greşelile tinerilor lipsiţi de experienţă! Atâta vreme cât Dumnezeu îi suportă, să îndrăznim noi oare, păcătoşi ca şi ei, să-i dăm la o parte?” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 5, p. 31
__________&__________

Când i-a creat pe primii oameni, Dumnezeu le-a dat stăpânire peste toate lucrurile de pe pământ. Adam trebuia să fie conducătorul lumii. El a pierdut însă această poziţie prin neascultare şi, din acel moment, stăpânirea pământului a trecut în mâinile arhivrăjmaşului, Satana. În timpul patriarhilor, când reprezentanţii celorlalte lumi se adunau înaintea lui Dumnezeu, venea şi Satana, în calitate de „delegat” al pământului (Iov 1:6).

1. Ce ne spune Scriptura despre puterea pe care o are Satana în lumea aceasta? Efeseni 2:2; 2 Corinteni 4:4; Matei 4:8,9.

Evenimentele din timpul ispitirii Domnului Isus în pustie sunt revelatoare. Satana Îi oferă Fiului lui Dumnezeu conducerea asupra tuturor împărăţiilor pământului, cu condiţia ca El să Se plece înaintea lui şi să i Se închine (Matei 4:8,9; Luca 4:5-7). Într-adevăr, Domnul Isus venise să recupereze lumea din mâna lui Satana, dar nu putea face acest lucru decât cu preţul vieţii. Cât de puternică trebuie să fi fost ispita când Satana I-a oferit lumea întreagă fără sacrificiu! Pe de altă parte însă, dacă S-ar fi închinat înaintea lui Satana, ar fi căzut în aceeaşi capcană ca Adam şi S-ar fi făcut vinovat de încălcarea Legii Tatălui Său. În această situaţie, planul de mântuire ar fi fost abandonat, iar noi am fi murit în păcatele noastre.

Dar Domnul Isus nu a cedat şi, prin biruinţa Sa, avem făgăduinţa şi asigurarea vieţii în Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu, simbolizată în Daniel 2:44 prin piatra care se dezlipeşte din munte fără ajutorul vreunei mâini şi sfărâmă toate împărăţiile acestei lumi: „Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii şi ea însăşi va dăinui veşnic.”

Profeţia din Daniel 2 s-a împlinit la literă, în toate detaliile, inclusiv faptul că statele Europei, reprezentate prin fierul şi lutul care formează picioarele chipului, nu se pot „lipi”. Dacă aceste lucruri s-au împlinit, cu cât mai mult se va împlini profeţia legată de împărăţia finală care „nu va fi nimicită niciodată”!

În multe state ale lumii, există legi care le impun cetăţenilor străini stabiliţi pe teritoriul lor să renunţe la jurământul de credinţă faţă de patria natală pentru a dobândi cetăţenie în noul stat. Există şi state care le permit străinilor să deţină dublă cetăţenie, adică să rostească un jurământ de credinţă faţă de ambele ţări.

Din punct de vedere spiritual, nu există posibilitatea de a avea dublă cetăţenie. Suntem fie de o parte a marii lupte, fie de cealaltă. Conflictul dintre împărăţia răului şi împărăţia binelui durează de milenii şi nimeni nu poate fi loial ambelor împărăţii deodată. Fiecare om trebuie să decidă căreia să-i jure credinţă.

2. Citeşte 1 Petru 2:11; Evrei 11:13; Efeseni 2:12; Coloseni 1:13; Deuteronomul 30:19 şi Matei 6:24. Ce argumente găsim aici că starea de „dublă cetăţenie” este imposibilă în cadrul conflictului dintre Hristos şi Satana?

3. Ce rol are păzirea Legii în dovedirea cetăţeniei noastre? Apocalipsa 14:12.

Oamenii care iau hotărârea de a-L urma pe Hristos aleg, în felul acesta, să facă parte din poporul Său şi să iasă din împărăţia Diavolului. Drept urmare, ei vor asculta de regulile, legile şi poruncile lui Dumnezeu, şi nu de cele ale Diavolului. Însă nu toată lumea este încântată de această schimbare în bine. Satana se va strădui să-i recâştige de partea lui, iar unii oameni se vor simţi deranjaţi de prezenţa în mijlocul lor a acestor „străini şi călători”. În ciuda acestor obstacole, Dumnezeu are un popor devotat Lui, şi nu „stăpânitorului lumii acesteia” (Ioan 12:31).

Străinii care trăiesc în mijlocul nostru sunt foarte uşor de remarcat. Prin ce ar trebui să ne facem remarcaţi în această lume noi, adventiştii de ziua a şaptea? Suntem uşor de remarcat?

„Dumnezeu este dragoste” – aceasta este tema dominantă a Scripturii. Iar Dumnezeu Îşi arată cel mai bine dragostea prin harul Său. Dacă Şi-ar fi folosit puterea nelimitată, El ar fi putut foarte simplu să şteargă omenirea de pe faţa pământului. Dar El a ales să aibă răbdare şi să le dea tuturor şansa de a trăi o viaţă deplină în Împărăţia Sa veşnică. Mai mult chiar, El Şi-a arătat dragostea oferind personal plata pentru păcat.

Dar iubirea lui Dumnezeu este legată în mod direct de dreptatea Sa. Astfel, deşi le dă oamenilor nenumărate ocazii de a-şi alege destinul, El nu îi aduce cu forţa în împărăţia pe care au respins-o. La judecată, când vor sta în faţa tronului divin, cei răi vor fi condamnaţi de atitudinea lor. Niciunul dintre ei nu va putea să pretindă că nu a cunoscut cerinţele divine. Fie prin revelaţia din natură, fie prin cea scrisă, toţi oamenii au luat cunoştinţă de principiile fundamentale ale Legii lui Dumnezeu (vezi Romani 1:19,20; 2:12-16).

4. Cine va intra în Împărăţia lui Dumnezeu şi cine nu va intra? De ce? Ce rol are Legea lui Dumnezeu aici? Observă contrastul izbitor dintre cele două grupe de oameni! 1 Corinteni 6:9-11; Apocalipsa 22:14,15.

Este interesant că, atunci când comparăm cele două pasaje biblice amintite, observăm că în Împărăţie vor intra creştinii credincioşi care au fost socotiţi neprihăniţi în Numele Domnului Hristos „prin credinţă, fără faptele Legii” (Romani 3:28), dar care au păzit această lege.

„Hotărârea luată de Dumnezeu de a-i exclude pe cei răi din cer nu este arbitrară: ei sunt lăsaţi afară din cauza nepotrivirii lor pentru tovărăşia cerului. Slava lui Dumnezeu ar fi pentru ei un foc mistuitor. Ei vor primi cu bucurie nimicirea, ca să se poată ascunde de faţa Celui care a murit ca să-i răscumpere.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 18

Ce explicaţii din acest paragraf ne ajută să înţelegem mai bine subiectul dureros al sfârşitului celor răi?

Când a fost creată de Dumnezeu, lumea noastră era desăvârşită. Însă, prin intrarea păcatului, această lume desăvârşită a fost grav distrusă. Istoria mântuirii ne arată că unul dintre scopurile primei veniri a Domnului Isus pe pământ a fost acela de a reface desăvârşirea de la început. În final, cei răscumpăraţi vor trăi într-o lume perfectă, ca la început, unde va domni iubirea.

După cum am văzut, dragostea poate exista numai într-un univers moral, numai într-un univers în care trăiesc fiinţe morale. Iar pentru ca să fie morale, fiinţele acestea trebuie să fie şi libere. Se ridică atunci întrebarea: Va mai reapărea răul vreodată?

5. Cum ne ajută Daniel 7:27, Ioan 3:16 şi Apocalipsa 21:4 să răspundem la această întrebare? Ce înseamnă cuvântul „veşnic”?

Când a creat universul, Dumnezeu a hotărât anumite condiţii pentru stabilitatea lui. Lucrul acesta reiese cel mai clar din Geneza 2:17, unde Adam este înştiinţat de faptul că nesocotirea poruncii exprese a lui Dumnezeu duce la moarte. Simpla menţionare a morţii ne arată că, pentru om, veşnicia era condiţionată. Adam se putea bucura de viaţa veşnică numai cu condiţia de a-I rămâne loial lui Dumnezeu.

Potrivit profeţiilor, pe pământul înnoit, moartea nu va mai fi o realitate, ceea ce înseamnă că vom trăi veşnic. Unii se întreabă dacă păcatul va mai apărea vreodată. Cu siguranţă, nu!

6. Citeşte Ieremia 31:31-34. Ce principiu prezentat aici ne ajută să înţelegem că răul nu va mai reapărea niciodată?

Împărăţia veşnică va fi formată din acei oameni care I-au rămas loiali lui Dumnezeu pe tot parcursul experienţei lor religioase. În faţa persecuţiei şi a necazurilor vieţii, ei au ales să asculte şi s-au arătat dispuşi să ducă o viaţă de slujire. Dumnezeu promite să scrie Legea Sa în inimile lor pentru ca ei să facă în mod natural ce Îi este plăcut Lui. În Împărăţia lui Hristos, păcatul nu-şi mai găseşte locul pentru că acolo domneşte neprihănirea.

Dintre toate consecinţele păcatului, moartea este cea mai persistentă. Păcatul poate fi înfrânt, Satana poate fi alungat, dar, dintre miliardele de pământeni, câţi au reuşit să scape de moarte? „Cât priveşte moartea”, scria un filosof antic, „noi, fiinţele umane, trăim într-o cetate fără ziduri.”

7. Ce aflăm din Apocalipsa 20:14 şi 1 Corinteni 15:26?

Înainte de a-Şi întemeia Împărăţia pe pământ, Domnul Hristos va pune capăt morţii. După cum se ştie, moartea este legată de păcat, deci ea este legată totodată şi de Legea lui Dumnezeu, întrucât păcatul este călcarea Legii. Prin urmare, păcatul nu poate exista dacă nu există o lege. Totuşi, deşi păcatul este dependent de Lege, Legea nu este dependentă de păcat, adică poate exista şi în lipsa păcatului. De fapt, a şi existat în acest mod de-a lungul veşniciei, înainte de rebeliunea lui Lucifer.

„În momentul în care Satana s-a răzvrătit împotriva Legii lui Iehova, gândul că exista o lege a venit la îngeri aproape ca o conştientizare a unui lucru la care nu se mai gândiseră până atunci. În slujirea lor, îngerii nu sunt ca nişte robi, ci ca nişte fii. Între ei şi Creatorul lor există o unitate perfectă.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 109

Absenţa morţii şi a păcatului în Împărăţia lui Dumnezeu nu atrage după sine în mod automat absenţa Legii Sale. După cum legea gravitaţiei este necesară pentru interacţiunea armonioasă a elementelor fizice din univers, tot la fel este nevoie ca Legea morală a lui Dumnezeu să reglementeze interacţiunea dintre sfinţi. Dumnezeu înscrie Legea Sa în inimile celor răscumpăraţi ca pe o pecetluire a deciziei lor de a merge pe cărarea neprihănirii pentru totdeauna. Legea Sa devine astfel esenţa Împărăţiei Sale. Avem toate motivele să credem că principiile Legii morale îşi vor continua existenţa în Împărăţia veşnică. Va exista totuşi o deosebire: ele nu vor mai fi încălcate niciodată.

Încearcă să-ţi imaginezi mediul desăvârşit din Paradis: nu mai e niciun om decăzut, nici Diavolul care să ne ispitească, nu există păcat şi nici moarte. Sunt aspecte în viaţa ta şi în caracterul tău care nu se potrivesc cu acest mediu?

Citeşte capitolul „Fără haină de nuntă”, p. 307-319, din Parabolele Domnului Hristos de Ellen G. White.

„Satana a susţinut că este cu neputinţă pentru om să asculte de poruncile lui Dumnezeu şi este adevărat că, în puterea noastră, noi nu reuşim să ascultăm de ele. Dar Domnul Hristos a venit în trup omenesc şi, prin desăvârşita Lui ascultare, a dovedit că natura umană, contopită în natura divină, poate să asculte de toate preceptele Legii lui Dumnezeu. (…)

Viaţa Domnului Hristos aici, pe pământ, a fost o expresie desăvârşită a Legii lui Dumnezeu şi, când aceia care pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu vor deveni asemenea lui Hristos în caracter, atunci ei vor fi ascultători de poruncile lui Dumnezeu. Atunci, Domnul va avea încredere să-i primească în rândul celor care vor forma familia cerească. Îmbrăcaţi în veşmântul slăvit al neprihănirii lui Hristos, ei au un loc la ospăţul Împăratului. Ei au atunci dreptul de a se alătura mulţimii celor spălaţi în sângele Mielului.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 314, 315

Întrebări pentru discuţie

1. Reciteşte paragrafele de mai sus, din cartea Parabolele Domnului Hristos. Ce ni se spune aici despre Lege şi har? De ce este important să le luăm întotdeauna în considerare pe amândouă? Ce se întâmplă când le separăm pe una de cealaltă?

2. Vă amintiţi declaraţia lui Steve Jobs: „Moartea este singura şi cea mai bună invenţie a vieţii.” Deşi ar putea să fie un sâmbure de adevăr în ceea ce a spus, totuşi afirmaţia nu este pe deplin mulţumitoare. Ea nu reuşeşte să dea un răspuns la problema morţii şi nici nu înlătură ideea că moartea face ca viaţa să pară fără rost. În ce fel ne ajută Biblia să înţelegem tensiunea dintre viaţă şi moarte?

3. Care dintre lucrurile existente acum pe pământ vor fi păstrate în veşnicie? Ce anume nu va supravieţui distrugerii finale a lumii? De ce este important să ştim ce lucruri sunt veşnice şi ce lucruri sunt pieritoare?