Hristos şi Legea în Predica de pe Munte

De regulă, când auzim despre Predica de pe Munte ne gândim automat la „Fericiri” (Matei 5:1-12). Trebuie să ştim totuşi că ea se întinde pe trei capitole şi că poate fi împărţită în patru fragmente mari. Fericirile constituie primul fragment. În al doilea fragment, Domnul Isus îi compară pe creştini cu lumina şi cu sarea (Matei 5:13-16). În al treilea fragment, oferă o perspectivă nouă şi mai profundă asupra Legii (Matei 5:17-48). Iar în fragmentul final, şi cel mai lung, dă învăţături concrete despre purtarea creştinului (Matei 6:1 – 7:23). Predica se încheie cu parabola casei zidite pe stâncă (Matei 7:24-27), unde se subliniază importanţa ascultării şi a împlinirii cerinţelor lui Dumnezeu.

Săptămâna aceasta, vom analiza al doilea fragment, Matei 5:17-48 (numit de teologi antitezele, altfel spus, cazuri prezentate în opoziţie), cu scopul de a vedea ce ne învaţă el despre Lege.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

Pentru meditaţie şi rugăciune

„Lucrătorii lui Dumnezeu – nu numai pastorii, ci toţi credincioşii – au nevoie de blândeţea şi de smerenia Domnului Hristos, dacă doresc să aducă beneficii concetăţenilor lor, după cum Dumnezeu, Mântuitorul nostru, S-a umilit atunci când a luat asupra Sa natura omului.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 5, p.14
__________&__________

1. Reciteşte Matei 5:17-20. Aici, Domnul Isus pune un mare accent pe Lege şi face totodată unele referiri la cărturarii şi fariseii care puneau şi ei un mare accent pe Lege. Ce lecţie importantă putem desprinde din acest pasaj despre adevărata păzire a Legii?

Domnul Isus începe acest fragment cu asigurarea că El nu a venit să desfiinţeze „Legea sau Prorocii” (Matei 5:17). Aceasta este, în opinia multor cercetători, o expresie folosită în mod convenţional pentru întregul Vechi Testament (vezi şi Matei 7:12; 11:13; 22:40; Luca 16:16; Faptele 13:15; 24:14; Romani 3:21). Înţelegem aşadar că, în ciuda învinuirilor aduse de adversarii Lui, scopul lui Isus nu era să atace cartea care descoperea voinţa Tatălui Său, ci, din contră, să o împlinească.

Cuvântul tradus cu „a împlini” (plero) are sensul propriu de „a umple” sau „a completa” şi transmite ideea de „a umple ochi, până la marginea de sus”. În Matei 5:17, el poate fi interpretat în două moduri. Primul mod ia în calcul contextul mai larg şi consideră că Isus este împlinirea Scripturii (vezi Luca 24:25-27 şi Ioan 5:39). Cel de-al doilea mod ia în calcul contextul imediat care arată că Isus nu a venit să desfiinţeze Scriptura, ci să ne descopere adevărata ei esenţă.

După ce a stabilit care este intenţia Sa, Domnul Isus deplasează accentul de la Vechiul Testament, în general, la Lege, în particular, afirmând că Legea nu va trece atâta timp cât nu vor trece cerul şi pământul „înainte ca să se fi întâmplat (în engl. – împlinit) toate lucrurile” (Matei 5:18). Prin această declaraţie, El confirmă perpetuitatea Legii.

În continuare, El arată că Legea este atât de importantă, încât cel care încalcă preceptele ei va fi chemat „cel mai mic în Împărăţia cerurilor”, un alt fel de a spune că nu va fi deloc în Împărăţie. De cealaltă parte, cel care se conformează Legii va fi în Împărăţie. Domnul Isus precizează faptul că El nu susţine neprihănirea deşartă a cărturarilor şi a fariseilor, ci acea neprihănire care vine dintr-o inimă plină de iubire faţă de Dumnezeu şi de dorinţa de a face voia Sa.

După ce a clarificat că scopul Său era susţinerea Legii, Isus a început să explice ce înseamnă neprihănirea care o întrece pe cea a cărturarilor şi a fariseilor. Mai întâi, El citează porunca a şasea (Exodul 20:13) şi redă pe scurt pedeapsa prevăzută în Legea lui Moise pentru încălcarea acestei porunci (Exodul 21:12; Leviticul 24:17).

Porunca a şasea nu includea toate tipurile de crime. În cazul uciderii din culpă (neintenţionate), cel vinovat se putea refugia într-o cetate, unde primea azil temporar (Exodul 21:13; Numeri 35:12). În cazul uciderii premeditate, vinovatul era pedepsit imediat. În explicaţia Sa, Isus nu Se concentrează asupra faptei în sine, ci asupra motivului şi intenţiilor celui care comite această faptă. Unii îi iau viaţa cuiva în mod accidental, pe când alţii iau viaţa unui om după o perioadă de deliberare, comiţând păcatul înainte să fi trecut efectiv la faptă. Mulţi nu ajung să comită o crimă, fiindcă nu s-a ivit prilejul.

2. Ce lucruri pune Domnul Isus pe aceeaşi treaptă cu uciderea? Matei 5:22. Ce clarificare ne oferă 1 Ioan 3:15 în acest sens? Care este adevărata problemă abordată în versetul din Matei 5? Ce ne spune aceasta despre adevărata arie de acoperire a Legii lui Dumnezeu?

Biblia vorbeşte în repetate rânduri despre puterea cuvintelor, însă aici Domnul Isus duce ideea la un alt nivel. Adeseori, unicul scop al cuvintelor aspre sau al invectivelor este acela de a stârni în sufletul celui ofensat simţăminte negative. Ideea transmisă de Isus este cât se poate de limpede: vinovaţi de crimă nu sunt numai aceia care ajung să comită fapta în sine, ci şi aceia care rostesc cuvinte aspre la adresa altora, precum şi aceia care nutresc gândul uciderii. Domnul îi sfătuieşte pe cei care au astfel de gânduri să se împace cu victimele lor înainte de a veni la altar (Matei 5:23-26).

Meditează la implicaţia cuvintelor lui Isus din pasajul studiat astăzi. Cât de bine stai la acest capitol? Ce îţi spune acest standard înalt despre nevoia de a fi permanent îmbrăcat în haina neprihănirii lui Hristos?

Următorul exemplu dat de Domnul Isus este legat de poruncile cu privire la adulter. Mai întâi, citează porunca a şaptea: Să nu preacurveşti. În Legea lui Moise, adulterul însemna întreţinerea de relaţii sexuale cu altcineva decât cu partenerul de căsătorie. Pentru această infracţiune, ambele persoane implicate primeau pedeapsa capitală. Dar Domnul Isus prezintă implicaţiile mai profunde ale poruncii a şaptea. În multe cazuri, adulterul se declanşează cu mult înaintea comiterii actului propriu-zis. După cum uciderea începe cu intenţia de a-i aduce unei persoane prejudicii permanente, tot la fel adulterul începe cu dorinţa de a avea o relaţie sexuală cu o persoană (căsătorită sau necăsătorită), alta decât cea/cel cu care eşti căsătorit/ă.

3. Citeşte Matei 5:29,30. Putea folosi Domnul imagini mai convingătoare decât atât pentru a sublinia cât de periculos este păcatul? Ce adevăr important descoperim şi în Romani 7:24?

Domnul Isus oferă şi în acest caz un remediu cu efecte rapide pentru păcat. Soluţia nu este să ne lăsăm în voia pornirilor rele, ci să ne supunem la o operaţie de extirpare totală a păcatului. Prin nişte imagini frapante, El îl sfătuieşte pe cel care are această problemă să facă ce trebuie dacă vrea să intre în Împărăţie. Aceasta poate însemna alegerea unui alt traseu pentru a ajunge la serviciu sau încheierea unei relaţii de amiciţie, însă câştigul veşnic depăşeşte cu mult pasiunile de moment. Ştim că Moise a permis divorţul, deşi nu acesta a fost planul de la început al lui Dumnezeu. După ce li se adresează oamenilor căsătoriţi cu priviri rătăcitoare şi îi îndeamnă să-şi controleze impulsurile, Domnul Isus încurajează fidelitatea pe viaţă în căsătorie.

„Predarea voinţei este înfăţişată prin imaginea scoaterii ochiului sau prin cea a tăierii mâinii. Adeseori, ni se pare că a ne preda voinţa lui Dumnezeu înseamnă a consimţi să trecem prin viaţă schilodiţi sau ciuntiţi. Dar este mai de folos, zice Domnul, ca eul să fie schilodit, rănit, ciuntit, dacă prin aceasta se poate intra în viaţă. Ceea ce se pare a fi un adevărat dezastru este chiar poarta spre cel mai mare câştig.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 61

Ce înseamnă aceste cuvinte pentru tine, personal?

Primele două antiteze (cu privire la ucidere şi adulter) se bazează pe două porunci din Decalog. Antiteza care se referă la divorţ şi cele care urmează după aceasta se bazează pe legi aflate în alte părţi ale Legii lui Moise, inclusiv cea despre jurământul fals şi despre jurămintele făcute Domnului.

4. Ce precizări se fac în Leviticul 19:11-13? Vezi şi Exodul 20:7.

Legea mozaică, din care Isus citează aici, apare într-o secţiune din Leviticul în care sunt condamnate practicile înşelătoare. Şi de data aceasta, Domnul Isus Se arată preocupat de intenţii. Cel care face o promisiune, ştiind de la bun început că nu o va respecta, ia în mod conştient decizia de a păcătui.

Dacă porunca referitoare la jurământul strâmb are în vedere promisiunile făcute oamenilor, porunca a doua se referă la promisiunile făcute lui Dumnezeu.

5. Ce legătură există între Deuteronomul 23:21-23 şi cuvintele rostite de Domnul Isus în Matei 5:33-37? Vezi şi Faptele 5:1-11.

Spre deosebire de cel care face un jurământ strâmb faţă de oameni, cel care Îi promite lui Dumnezeu o anume sumă de bani poate să nu aibă neapărat intenţia de a înşela. Cunoscând însă firea omului, Domnul Isus ne avertizează să nu facem juruinţe pe care mai târziu să le regretăm. Istoria lui Anania şi a Safirei – care I-au făcut lui Dumnezeu o juruinţă, cu toată dorinţa de a o împlini, dar care s-au răzgândit şi au murit – este o ilustrare grăitoare a atitudinii lui Dumnezeu faţă de păcat. Cel mai bine este ca, în loc să facem nişte promisiuni a căror împlinire poate că nu depinde de noi, să fim oameni integri, pentru care „da” înseamnă „da”, iar „nu” înseamnă „nu”.

Gândeşte-te la o situaţie în care ţi-ai luat un angajament (faţă de o persoană sau faţă de Dumnezeu) pe care ai intenţionat să-l păstrezi, dar pe care, în cele din urmă, l-ai încălcat. Ce poţi face pentru a fi mai prudent în ce priveşte angajamentele pe care ţi le iei faţă de alţii? Dar ce poţi spune despre angajamentele luate faţă de tine însuţi?

6. Care este tema majoră din Matei 5:38-48?

Aici sunt abordate numeroasele porunci din legea mozaică ce aveau la bază principiul aplicării unei pedepse identice cu răul săvârşit, principiu care mai poartă şi denumirea de „legea talionului” sau „legea răsplătirii”.

După cum putem observa în câteva pasaje (Exodul 21:22-25; Leviticul 24:17-21; Deuteronomul 19:21), legea impunea ca vinovatul să treacă prin aceeaşi experienţă ca victima lui. Dacă victima îşi pierduse un ochi, un braţ, un picior sau dacă îşi pierduse viaţa, şi inculpatul trebuia să le piardă. Această lege a răzbunării era întâlnită în mai multe civilizaţii antice. Şi de ce nu, din moment ce pare a avea la bază un principiu simplu al dreptăţii?

Ceea ce trebuie să reţinem este faptul că principiul aceasta avea menirea de a limita răzbunarea, adică de a-i împiedica pe oameni să obţină de pe urma unei fapte rele comise împotriva lor mai mult decât erau îndreptăţiţi să obţină. În Matei 5:38-42, Domnul Isus nu urmăreşte neapărat să atace legitimitatea unei legi care cerea pedepsirea vinovatului pentru răul săvârşit, ci să sublinieze reacţia adecvată a creştinilor faţă de cei care încearcă să profite de bunătatea lor. Creştinii nu trebuie să-şi ia revanşa, ci să răspundă cu amabilitate, un lucru realizabil numai prin harul lui Dumnezeu care lucrează în ei. Prin aceste îndemnuri, Isus ne arată ce înseamnă să fim urmaşii Săi.

Ultima antiteză se referă la dragostea faţă de semeni şi ura faţă de vrăjmaşi. Porunca referitoare la iubirea faţă de aproapele se găseşte în Leviticul 19:18, însă nu exista nicio lege care să impună ura faţă de duşmani (exista doar legea ca amonitul şi moabitul să nu intre în adunarea Domnului – Deuteronomul 23:3-6). În vremea lui Isus, evreii erau sub ocupaţie romană, cetăţeni de mâna a doua în propria ţară. Fiind asupriţi, uneori foarte crunt, ei se simţeau probabil îndreptăţiţi să îi urască pe romani. Domnul Isus le-a arătat aici un mod mai bun de a trăi chiar şi în circumstanţe mai puţin favorabile.

7. Citeşte Matei 5:44,45. Ce îndemnuri sunt date aici? Cum le poţi aplica efectiv faţă de cineva care ţi-a făcut rău?

Citeşte capitolul „Predica de pe Munte”, p. 298-314, din Hristos, Lumina lumii de Ellen G. White.

„Isus a luat fiecare poruncă în parte şi a explicat adâncimea şi lărgimea cerinţei ei. În loc de a îndepărta o frântură din puterea lor, El arată cât de larg cuprinzătoare sunt principiile lor şi demască fatala greşeală a iudeilor în manifestarea de faţadă a ascultării. El spune că, printr-un gând rău sau printr-o privire pofticioasă, Legea lui Dumnezeu este călcată. Acela care acceptă parţial cea mai mică nedreptate calcă Legea şi îşi înjoseşte propria natură morală. Uciderea se găseşte mai întâi în minte. Acela care face loc urii în inimă îşi pune piciorul pe cărarea ucigaşilor şi jertfele lui sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 310

Dragostea este numitorul comun al Legii lui Dumnezeu. În fiecare dintre antitezele prezentare, Domnul Isus înalţă principiul dragostei: dragostea îl fereşte pe om de ură faţă de fratele lui, ea îi păstrează alături pe soţi, îl ajută pe creştin să fie întotdeauna onest în relaţiile sale cu ceilalţi şi cu Dumnezeu, tot ea ne ajută să ne purtăm cu bunătate atunci când ni se face un rău şi ne dă puterea de a-i trata pe duşmanii noştri aşa cum am dori să fim trataţi noi.

Întrebări pentru discuţie

1. Am observat că, după: „Aţi auzit că s-a zis…”, Isus adaugă: „Dar Eu vă spun…” şi continuă cu prezentarea antitezei. Unele porunci sunt preluate direct din Vechiul Testament. Problema nu era legată de porunci, ci de modul în care erau interpretate. Ce putem învăţa de aici despre interpretarea pe care o dăm noi doctrinelor? Riscăm să privim şi noi lucrurile superficial şi să pierdem din vedere semnificaţiile profunde?

2. Mulţi cad în capcana interpretării textelor biblice izolat de alte texte. Un astfel de text este Matei 5:48. Ce ne spune contextul său (Matei 5:43-48)? Cum i-ai răspunde cuiva care declară că textul acesta susţine că viaţa creştinului este fără păcat? Ce ne îndeamnă de fapt Domnul Isus aici? Ce înţelegem din acest îndemn despre ce înseamnă să fim ucenicii Domnului?

3. Cum ne ajută acest studiu (în special pasajele despre ucidere şi adulter) să demonstrăm valabilitatea Legii şi după moartea Domnului pe cruce?