Închinarea in duh şi in adevăr

După cum am văzut în studiile din trimestrul acesta, mesajul primu­ lui înger este o chemare la proclamarea „Evangheliei veşnice”. În centrul Evangheliei se află Isus, Dumnezeul întrupat, Dumnezeul care a venit în lumea noastră în trup omenesc, lucru care este dincolo de puterea noastră de înţelegere.

Dumnezeul care a creat tot ce există (Ioan 1,1-3) S-a făcut om, a dus o viaţă fără păcat în trup omenesc şi apoi S-a oferit ca jertfă pentru păcatele Întregii omeniri. Domnul Isus, Acela care a creat universul uriaş, cu mili­ ardele de galaxii şi miliardele de stele care le compun, a venit pe această planetă ca om! Ideea aceasta nu poate să încapă în mintea omenească; este un lucru incredibil pe care cu greu îl putem înţelege. Nu este de mi­ rare că Pavel a scris: „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cci ce sunt pe calea pierzării: dar, pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1,18).

Când contemplăm acest adevăr, prima noastră reacţie este aceea de a-l aduce închinare. Săptămâna aceasta, vom studia tema închinării şi a laudei în legătură cu lucrarea Domnului Hristos, a Cuvântului întrupat, a Creatorului care a luat chip omenesc.

Maria, mama Domnului Isus, a constituit obiectul unui mare interes religios de-a lungul secolelor, însă interesul acesta a fost stârnit în cea mai mare parte de un număr de surse tradiţionale care nu îşi au rădăcina în Scriptură.

Totuşi, Maria a avut un rol important la venirea lui Hristos pe pământ: Mântuitorul lumii a fost conceput în mod miraculos şi a crescut în pân­ tecele ei până când a venit vremea să Se nască. Minunea aceasta ne stârneşte uimirea atunci când o contemplăm prin intermediul luminii pri­ mite în Noul Testament. Desigur, Maria era conştientă că participă la un eveniment neobişnuit, care avea să aibă urmări importante asupra poporu­ !ui ei, dar nu reuşea încă să înţeleagă tot ce va presupune acest eveniment. Insă înţelegea suficient de mult, încât să se minuneze de împrejurările uimitoare care i-au schimbat viaţa în mod radical.

1. Citeşte cântarea Mariei. Cum a apărut? De ce o cântă Maria? Ce ele­ mente ale laudei şi închinării descoperim aici? Ce teme abordate până acum reapar în acest pasaj? Luca 1,46-55

Cântarea aceasta de laudă şi de închinare este plină de referiri şi de simboluri preluate din Vechiul Testament, singura Scriptură care îi era cunoscută Mariei. Ea Îi dă slavă Domnului şi recunoaşte căIăuzirea Sa în viata ei si în viata poporului ei. Referirea la Avraam este o reamintire a legământului pe’care Domnul l-a făcut cu poporul Său; ea Îl laudă pe Dumnezeu pentru făgăduinţele Sale, pe care le consideră a fi speranţa ei şi a poporului ei într-un viitor mai bun.

Ea nu înţelegea tot ce presupune a experienţa aceasta, dar înţelegea suficient cât să vadă lucrarea Domnului. Pentru aceasta, ea Îi era recunoscătoare şi dornică să I se închine.

Ai observat în viaţa ta intervenţia Domnului prin minuni? E posibil ca Domnul să fi intervenit în mod minunat, iar tu să nu fi observat acest lucru, intervenţia Sa?

2. Care a fost una dintre ispitele cu care a venit Satana la Domnul Isus şi cum a răspuns EI? Luca 4,5-8

După patruzeci de zile de post, oboseală, renunţare la sine şi lipsuri, Mântuitorul înfruntă acum ispitele făţişe ale Diavolului. Nu ne este greu să ne închipuim cât de frumoase erau „toate împărăţiile pământului”, câtă „stăpânire şi slavă” aveau în momentul în care I-au fost prezentate lui Isus. Satana a reuşit întotdeauna să îi dea lumii acesteia o înfăţişare atât de atrăgătoare, atât de plăcută, atât de seducătoare, încât oamenii cedează cu mare uşurinţă la amăgirile lui.

3. Reciteşte cu atenţie răspunsul Domnului Isus. Ce legătură face EI Între Închinare şi sluiire? Vers. 8

În Vechiul Testament, se face deseori referire la relaţia dintre închi­ narea la dumnezei falşi şi slujirea lor. „Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sunt lucruri pe care Domnul, Dumnezeul tău, le-a făcut şi le-a împărtit, ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg” (Deut. 4,19; vezi şi’ Deut. 11,16; Ps. 97,7; Dan. 3,12). În concluzie, noi slujim lucrului sau persoanei căreia ne închinăm; de aceea este atât de important să ne închinăm numai Domnului!

Aici descoperim un element esenţial al închinării. Este greu să ne imaginăm că o persoană care se închină Domnului cu credinţă, cu predare de sine, cu umilinţă, dragoste şi teamă, ar putea să le slujească în acelaşi timp altor „dumnezei”, indiferent de forma acestora. Prin urmare, închi­ narea ne protejează de idolatrie. Cu cât ne închinăm mai mult Domnului, chiar şi în momentele devoţionale personale, cu atât suntem mai ocrotiţi de a sluji eului personal, păcatului şi tuturor celorlalte lucruri care se luptă să stăpânească asupra noastră.

Meditează mai mult !il ideea aceasta: noi îi slujim lucrului sau persoanei căreia ne închinăm! Ai observat efectele acestui principiu în viata ta? Cum te poate ajuta închinarea să Îl ai în centrul atenţiei numai pe Domnul?

După cum am subliniat în atâtea rânduri, Domnul a instituit nişte forme de închinare elaborate şi cu semnificaţie profundă, însă El nu era preocupat în primul rând de aceste forme. Formele, tradiţiile, ritualurile erau doar un mijloc prin care se urmărea un scop, şi anume acela ca omul să se predea, cu trupul si cu mintea lui, Creatorului si Răscumpărătorului său.

Însă este mult mai uşor să transformăm religia într-o serie de formule, de tradiţii şi de acte exterioare, decât să murim zilnic faţă de noi înşine şi să ne predăm Domnului cu smerenie şi credinţă. Din acest motiv, Biblia se ocupă în mare măsură de oamenii care nu au o atitudine corectă faţă de Dumnezeu, chiar dacă formele lor de închinare sunt „corecte”. Şi Domnul Isus a abordat această problemă când a fost pe pământ.

4. Ce principiu al închinării a subliniat EI în convorbirea cu femeia de la fântână? De ce a încercat să-i abată privirea de la locurile de închinare cunoscute de ea? Ioan 4,1-24

Isus a reuşit să-i atragă atenţia femeii atunci când a făcut aluzie la une­ le dintre tainele sufletului ei. Apoi a folosit acest moment pentru a-i în­drepta atenţia spre ceva mai bun. El foloseşte cuvinte puternice („Fe­meie, crede-Mă … „) pentru a-i arăta că adevărata închinare înseamnă mai mult decât formele exterioare şi locurile de închinare. „Muntele acesta”, la care se referea femeia, era Muntele Garizim, unde samaritenii construiseră un templu. Evident că femeia se aştepta la această replică din partea unui evreu.

Dar Domnul Isus nu S-a oprit acolo. El a inclus în această categorie şi Ierusalimul, loc pe care El Insuşi îl alesese pentru Templul Său sfânt. Astfel, încă de la începutul misiunii Sale pe pământ, El a făcut o aluzie generală la soarta finală a acestui Templu, fapt despre care a vorbit des­ chis mai târziu: „Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată” (Mat. 24,2).

Isus încerca să-i dea femeii „apa vie” (Ioan 4,10), adică să i Se descopere pe Sine Însuşi. Dorinţa Sa era ca ea să înţeleagă că temelia închinării era relaţia personală cu Creatorul şi Răscumpărătorul ei, şi nu formele şi tradiţiile credinţei ei, care se înde­ părtase de adevărata religie a iudeilor. Referirea la Ierusalim (Ioan 4,21) dovedea că Isus vorbea despre ceva mult mai înalt decât sistemul de jertfe şi de închinare pe care El Însuşi îl adusese la existenţă.

Cum te ajută să îţi adânceşti relaţia cu Dumnezeu felul în care te închini?

5, Cum a definit Mântuitorul adevărata închinare? Ioan 4,23

După ce i-a abătut atenţia femeii din Samaria de la locaşurile de închi­nare şi după ce i-a vorbit despre superioritate a credinţei iudeilor faţă de credinţa ei, Mântuitorul i-a vorbit despre „închinătorii adevăraţi”. In ver­setul 21, El îi spune că „vine ceasul” când oamenii nu se vor mai închina nici pe Muntele Garizim, nici în Ierusalim; apoi, în versetul 23, îi spune că „acum a şi venit ceasul” ca toţi închinătorii adevăraţi să se închine în duh şi în adevăr.

Cu alte cuvinte, oamenii nu trebuiau să se aştepte la o reve­nire la gloria trecută sau la vreun eveniment măreţ în viitor. Dimpotrivă, sosise deja ceasul să i se închine Domnului, pentru că El merită această închinare, şi să experimenteze prin intermediul ei dragostea, harul şi mân­ tuirea pe care El le oferă.

6. Domnul Isus a declarat că toti închinătorii adevărati se vor închina Tatălui „în duh şi în adevăr”, Ce reprezintă aceste două elemente? Cum putem aplica această învăţătură la viaţa noastră? Vezi şi Marcu 7,6-9

Domnul îndeamnă aici la o formă echilibrată de închinare: o închinare care vine din inimă, o închinare sinceră şi profundă, o închinare care este motivată de dragostea şi de respectul faţă de Dumnezeu. Emoţiile îşi au şi ele locul în închinare; religia noastră ne cheamă să Il iubim pe Dumnezeu (1 Ioan 5,2; Marcu 12,30) si cum am putea să o despărtim de emotii?

În acelaşi timp, Dumnezeu îi cheamă pe adevăraţii Săi închinători să i se închine „în adevăr”. Dumnezeu Şi-a descoperit voinţa, adevărul, Le­gea, iar noi suntem îndemnati să le credem si să ne supunem. Inchinătorii adevăraţi Îl vor iubi pe Dumnezeu şi vor căuta să-I slujească din dragoste, să-L asculte şi să facă ce e bine.

Dar cum putem şti ce e bine, dacă nu cu­ noaştem adevărul despre credinţă, ascultare, mântuire etc.? Ideea potrivit căreia convingerile nu contează, că tot ce contează este să fii sincer, este greşită. E doar o jumătate de adevăr. Convingerile corecte nu ne mântu­iesc, dar ne pot oferi o întelegere mai profundă a caracterului lui Dumnezeu şi, prin aceasta, ne determină să Îl iubim şi să Îi slujim şi mai mult.

Te închini mai mult în duh decât în adevăr? Te închini mai mult în adevăr decât în duh? Ce poţi face pentru a include ambele elemente şi pentru a menţine echilibrul dintre ele?

De-a lungul istoriei creştine, biserica a dezbătut neîntrerupt problema divinităţii Domnului Hristos. A fost El Dumnezeu etern, una cu Tatăl din veşnicie? Sau a fost creat mai târziu, venind la existenţă prin puterea cre­ atoare a Tatălui?

Deşi la începutul existenţei bisericii noastre au existat unele confuzii pe această temă, Ellen G. White a arătat clar care era poziţia ei. Adventiştii de ziua a saptea au adoptat această pozitie:

,,«Îi vor pune numele Emanuel… Du~nezeu cu noi.» «Lumina cunoş­tinţei slavei lui Dumnezeu» se vede «pe faţa lui Isus Hristos». Din zilele veşniciei, Domnul Isus Hristos era una cu Tatăl; El era «chipul lui Dum­nezeu», chipul măreţiei şi maiestăţii Sale, «strălucirea slavei Lui». Şi toc­mai pentru a manifesta această slavă a venit El în lumea noastră. Pe acest pământ întunecat de păcat, El a venit să descopere lumina iubirii lui Dum­nezeu, pentru a fi «Dumnezeu cu noi». De aceea, despre El s-a profetizat că «Îi vor pune numele Emanuel».” – Hristos, Lumina lumii, pag. 19

7. Ce ne spun textele următoare despre divinitatea lui Isus Hristos? Mat. 2,11; 4,10; 9,18; 20,20; Marcu 7,6.7; Luca 24,52; Ioan 9,38.

Mântuitorul i-a răspuns răspicat lui Satana (Mat. 4,10) că numai Domnul trebuie să primească închinare. Faptul acesta ne duce la ideea importantă prezentată în textele de mai sus: Hristos nu a refuzat niciodată ca oamenii să I se închine. Nu ni se spune că Hristos le-ar fi spus vreodată oamenilor: Nu vă închinaţi înaintea Mea, închinaţi-vă numai Tatălui, ci dimpotrivă.

8. Citeşte Luca 19,37-40. Ce ne spune răspunsul dat fariseilor de Domnul despre atitudinea Sa faţă de cei care I se Închinau?

Pasajul acesta ne duce din nou la tema reluată pe parcursul studiilor din acest trimestru: Isus trebuie să fie centrul si tinta închinării noastre.

Fiecare cântare, fiecare rugăciune, fiecare predică, tot ce facem trebuie să ne îndrepte gândul spre Hristos, Dumnezeul întrupat, care S-a dat pe Sine ca jertfă pentru păcatele noastre. Închinarea plăcută Lui este închinarea care ne aduce un simţământ de veneraţie, de dragoste şi de respect pentru Domnul nostru.

Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, capitolul „Dumnezeu cu noi”. „Oamenii nu ajung în comuniune cu Cerul, vizitând un munte sfânt sau un templu sacru. Religia nu trebuie să fie mărginită la forme şi cere­ monii exterioare. Religia care vine de la Dumnezeu este singura religie care duce la Dumnezeu. Pentru a-L sluji corect, trebuie să fim născuţi din Duhul Sfânt. El va curăţi inima şi va înnoi mintea, dându-ne o nouă putere de a-L cunoaşte şi a-L iubi pe Dumnezeu şi ne va face să ascultăm de bunăvoie de toate cerinţele Lui. Aceasta este adevărata închinare. Ea este rodul lucrării Duhului Sfânt.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 189 (sublinierea autorului)

„Cel egal cu Dumnezeu, le-a slujit ucenicilor. [ … ] Acela înaintea căruia trebuie să se plece orice genunchi, Cel pe care îngerii slavei Îl slujesc cu cinste, S-a plecat să spele picioarele acelora care Îl numeau Domn.” ­ Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 649

Întrebări pentru discuţie

1. Liderii religioşi din vremea lui Hristos pretinde au că ei cunosc Scrip­ tura, însă dădeau uitării cea mai mare minune din istorie: naşterea lui Mesia. Spre deosebire de ei, înţelepţii din Răsărit au venit şi L-au căutat în locul şi la momentul potrivit. Ce semnificaţie are acest lucru pentru noi, la nivel individual şi ca biserică? Cum putem evita greşelile contemporanilor lui Isus, acum, când profeţiile zilelor din urmă se îm­ plinesc?

2. De ce este importantă dumnezeirea lui Hristos pentru credinţa şi închi­ narea noastră? Ce pierdem dacă socotim că Hristos este orice altceva, dar nu Dumnezeu deplin?

3. Gândiţi-vă ce trebuie să fi fost în mintea Mariei când în viaţa ei a apărut acea întorsătură. Gândiţi-vă câte lucruri nu înţelegea şi cât de greu trebuie să-i fi fost în acea situaţie (faptul că era însărcinată, deşi nu cunoscuse niciun bărbat, trebuie să fi fost foarte stresant). Cu toate acestea, ea a putut să Îl laude pe Domnul şi să 1 se închine, deşi nu avea răspuns la toate întrebările, deşi gândurile o tulburau şi avea atât de multe necunoscute. Cum putem învăţa să facem la fel: să ne închinăm Domnului şi să-L lăudăm în situaţii incerte, când avem multe necunos­ cute? Sunt acestea momentele cele mai potrivite pentru a ne închina?