Sabatul si inchinarea

După cum am văzut în introducere, creaţiunea şi răscumpărarea con­ stituie esenţa mesajului primului înger şi a temei închinării. Primul înger ne cheamă să ascultăm „Evanghelia veşnică”, vestea bună a mântuirii prin Isus, o mântuire care include nu numai iertarea de păcat, ci şi puterea de a-l înfrânge. Evanghelia conţine făgăduinţa unei vieţi noi în Hristos, făgăduinţa sfinţirii, care, la rândul ei, face parte din procesul mântuirii şi al răscumpărării (Ioan 17,17; Fapte 20,32; 1 Tes. 5,23).

Pe de altă parte, mesajul primului înger ne aduce aminte că trebuie să ne închinăm Creatorului nostru, Celui care ne-a făcut pe noi şi lumea în care trăim.

Prin urmare, închinarea este legată de creaţiune, de răscumpărare şi de sfinţire. Aceste trei teme sunt cuprinse în tema Sabatului, un element crucial în evenimentele descrise în Apocalipsa 14, care ne arată că fie­ care om va fi pus în faţa întrebării: Cui alegi să te închini? Creatorului, Răscumpărătorului şi Celui care ne sfinţeşte sau fiarei şi icoanei ei? Nu există o a treia opţiune!

Săptămâna aceasta, vom studia despre porunca Sabatului şi despre modul în care aceste trei teme ne sunt descoperite prin ziua de odihnă. Pe parcursul studiului, întreabă-te cum putem accentua aceste teme în închinarea noastră.

„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti” (Ex. 20,8). Când a spus „adu-ţi aminte”, Dumnezeu le-a oferit oamenilor un memorial a două mari evenimente, dintre care unul constituie temelia celuilalt.

1. Potrivit cu porunca a patra, care sunt aceste două evenimente? Ce relaţie există Între ele? Ex. 20,11; Deut. 5,15.

Rolul de Creator al Domnului Hristos este în mod indispensabil legat de rolul Său de Răscumpărător, iar Sabatul subliniază aceste două roluri săptămână de săptămână; nu lunar, nu anual, ci săptămânal. De aici de­ curge şi importanţa lui. Cel care ne-a proiectat şi ne-a creat, l-a eliberat pe Israel din Egipt şi ne-a eliberat pe toţi din sclavi a păcatului.

2. Cum face Pavel legătura Între rolul lui Hristos de Creator şi rolul Său de Răscumpărător? Coloseni 1,13-22

Creaţiunea şi răscumpărarea formează temelia adevărului biblic şi sunt atât de importante, încât am primit porunca de a păzi Sabatul, ca să ne aducem mereu aminte de aceste adevăruri. Din Eden (când ziua a şaptea a fost pusă deoparte) şi până astăzi, au existat mereu oameni care s-au închinat Domnului prin sfinţirea Sabatului.

Gândeşte-te cât de importante sunt aceste adevăruri, dacă Domnul ne-a lăsat un memorial săptămânal al lor şi ne porunceşte să dedicăm a şaptea par­te din timpul nostru unui tip special de odihnă, în care putem să ne concentrăm atenţia mai bine asupra acestor adevăruri. Cum te poate ajuta experienţa închinării în Sabat să Il iubesti mai mult pe Domnul Hristos, Creatorul si Răscumpărătorul nostru?

Biblia începe cu celebrele cuvinte: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” Verbul „a făcut” (bara) se referă în mod exclusiv la activităţile lui Dumnezeu. Omul poate construi, poate compune, poate da formă, dar numai Dumnezeu poate crea (bara) spaţiu, timp, materie şi energie – elementele esenţiale ale lumii materiale în care trăim. Toate acestea există, pentru că Dumnezeu le-a făcut.

Este adevărat că modul în care El le-a adus la existenţă rămâne un mister. Ştiinţa de-abia reuşeşte să explice ce este materia, dar nu poate să arate cum a fost creată şi de ce există în forma aceasta! Totuşi să nu uităm niciodată de unde „vine” materia. „Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui … Căci El zice şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă” (Ps. 33,6.9).

De obicei, atunci când termină o lucrare plănuită, oamenii marchează acest lucru printr-o festivitate. De exemplu, când terminăm de construit o biserică, obişnuim să o dedicăm lui Dumnezeu. Tot la fel, Dumnezeu a comemorat evenimentul încheierii creării planetei Pământ prin punerea deoparte a unei zile speciale, Sabatul.

3. Compară Isaia 40,25.26; 45,12.18; Col. 1,16.17 şi Evr. 1,2 cu Is. 44,15-20 şi 46,5-7. Ce se subliniază În aceste versete?

Din momentul în care marea luptă dintre Hristos şi Satana a ajuns pe pământ, vrăjmaşul a încercat să-i determine pe oameni să se îndoiască de existenţa adevăratului Dumnezeu, Creatorul, sau să o nege. Prin ignorarea Cuvântului Său ori prin negarea dovezilor puterii Sale creatoare, oamenii încearcă să caute alte explicatii ale originii lor. Au fost propuse tot felul de teorii. În prezent, cea mai răspândită este teoria evoluţionismului, care susţine că toate formele de viaţă au venit la existenţă prin mutaţii aleatorii şi prin selecţia naturală. De curând, cineva a venit cu teoria că oamenii nu sunt altceva decât nişte proiecţii computerizate şi că nu existăm în re­alitate, ci suntem nişte simple imagini create pe computer de către nişte fiinţe extraterestre superioare. Am putea, aşadar, să argumentăm că idolii de lemn din cartea lui Isaia, la care se închinau meşterii care îi făceau, sunt la fel de buni ca teoriile actuale ale originii omului!

Faptul că acceptăm Sabatul ca pe un semn de aducere-aminte al creaţiunii încheiate de Dumnezeu în şase zile ne protejează de teoriile false despre origi­nea noastră. Ar fi dispus cineva să se închine unui Dumnezeu care ar fi recurs la procesul defectuos şi agresiv al evoluţiei pentru a ne crea?

După cum am văzut deja, Sabatul ne îndreptă atentia atât spre crea­ţiune (o temă importantă a închinării), cât şi spre răscumpărare. În Deute­ronomul 5,15 se spune astfel: „Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă”. Cuvintele acestea ne trimit cu gândul la tema principală a me­sajului primului înger, şi anume la tema răscumpărării şi a mântuirii.

Răscumpărarea este simbolizată aici prin ceea ce a făcut Domnul pen­tru copiii lui Israel în timpul exodului. Niciun dumnezeu din Egipt nu a avut puterea de a împiedica această naţiune să iasă din ţara sclaviei ei. Numai Dumnezeul lui Israel, care li S-a descoperit prin minuni impresio­nante şi prin măreţia şi slava Sa orbitoare, a avut puterea de a-i elibera pe copii Săi „cu mână tare şi cu braţ întins” (Deut. 5,15). Dumnezeu dorea ca ei să îşi aducă aminte că „numai Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El” (Deut. 4,35). De aceea, le-a dat ziua Sabatu­lui, care să le reamintească mereu de marea eliberare. Nouă, Sabatul ne aduce aminte că Domnul Hristos ne-a eliberat din sclavia păcatului.

4. Ce făgăduinţe ne sunt oferite În Romani 6,16-23? Ce legătură au ele cu scoaterea israeliţilor din Egipt?

Noul Testament ne arată clar că, pentru a ieşi din sclavia păcatului, avem nevoie de un Mântuitor puternic, la fel cum israeliţii au avut nevoie de un Eliberator puternic pentru a ieşi din robia egipteană. Dumnezeul care i-a eliberat pe ei din sclavie este acelaşi Dumnezeu care ne eliberează şi pe noi de păcat.

Nu este acesta un motiv suficient de temeinic pentru a ne închina Domnului? Copiii lui Israel au cântat un imn foarte frumos după ce au fost eliberaţi (vezi Ex. 15). Pentru noi, închinarea în Sabat ar trebui să fie o sărbătoare şi o comemorare a harului lui Dumnezeu, care ne-a izbăvit de pedeapsa păcatului (care a căzut asupra Domnului Isus) şi, în acelaşi timp, de puterea înrobitoare a păcatului.

Ce înseamnă în mod concret să nu mai fim sclavii păcatului? Înseamnă că nu mai suntem păcătoşi sau că nu mai comitem niciun păcat? Cum te poţi deprinde să ceri împlinirea în dreptul tău a făgăduinţelor eliberării oferite în Evanghelie?

5. Ce vrea să spună Exodul 31,13? De ce este important pentru noi? Ce Înseamnă să il lăsăm pe Dumnezeu să ne sfinţească? Cum putem ex­perimenta in viaţa noastră acest proces al sfinţirii?

Creaţiunea, răscumpărarea şi sfinţirea sunt strâns legate Între ele. Creatiunea este temelia celorlalte două teme (Întrucât fără ea, nu ar exista niciun om care să aibă nevoie de răscumpărare şi de sfinţire). Însă, În starea noastră decăzută, creaţiunea nu este suficientă; avem nevoie de răscumpărare, de făgăduinţa iertării păcatelor noastre. Fără ea, am fi nimiciţi pentru totdeauna şi am inceta să mai existăm.

Strâns legată de răscumpărare este tema sfinţirii, procesul prin care creştem in sfinţenie şi în har. Cuvântul tradus cu „sfinţesc” În Exodul 31,13, provine din aceeaşi rădăcină ca şi cuvântul „sfinţeşti”, folosit în Exodul 20,8 şi cuvântul „a sfinţit-o” din Exodul 20,11 (vezi şi Gen. 2,3 unde se spune că Dumnezeu „a sfinţit” ziua a şaptea). In toate aceste ver­ sete, rădăcina qds înseamnă „a fi sfânt”, „a pune deoparte ca sfânt”, „a fi dedicat ca lucru sfânt”.

Dumnezeu a chemat poporul Israel şi l-a pus deoparte ca popor sfânt, care să fie lumina lumii. Hristos i-a chemat pe ucenicii Săi la misiunea de răspândire a Evangheliei în toată lumea. Pentru îndeplinirea ei, sunt esenţiale sfinţenia şi caracterul celor care duc solia în lume. Evanghelia nu Înseamnă doar că nu mai suntem condamnaţi pentru păcatele noas­ tre. După cum am văzut ieri, ea Înseamnă că suntem eliberaţi din sclavia păcatelor. Ea înseamnă că devenim oameni noi în Hristos şi martori ai puterii lui Dumnezeu de a schimba.

6. Ce ne spune Pavel În 2 Corinteni 5,171 Ce legătură există Între acest text şi temele creaţiunii, răscumpărării şi Sabatului?

Cum ne ajută închinarea din Sabat să ne concentrăm atenţia asupra aces­tor teme?

Creaţiunea, răscumpărarea şi sfinţirea – pe toate le avem prin Hristos şi toate sunt simbolizate, într-un mod special, prin binecuvântările Sabatu­ lui.

7. Citeşte invitaţia lui Isus la odihnă din Matei 11,28-30. Ce legătură există Între această invitaţie şi Sabat?

Odihna oferită de Isus includea odihnă emotională, psihică si spirituală pentru cei împovăraţi de păcat, vinovăţie şi teamă. În afară de nevoia elementară după odihnă fizică, oamenii au nevoie în aceeaşi măsură ca mintea şi spiritul să aibă un răgaz – să se odihnească de poverile şi de stre­sul vieţii zilnice. Dumnezeu a pus deoparte Sabatul tocmai cu acest scop! Studiile arată că productivitatea la locul de muncă este mai ridicată, dacă angajaţii se bucură de o zi de odihnă săptămânală. Întreruperea rutinei din timpul săptămânii măreşte agerime a minţii şi rezistenţa fizică. Mai mult, Sabatul ne oferă bucuria anticipării activităţilor din săptămâna care urmează, combătând astfel plictiseala şi surmenajul.

Oricine poate pretinde că se odihneşte în Hristos, însă Sabatul este o manifestare concretă şi fizică a acestei odihne. Sabatul este un simbol al odihnei adevărate primite prin El, prin mântuirea oferită de El.

De asemenea, Sabatul ne oferă şansa odihnei emoţionale. Datorită lui, reuşim să ne găsim identitate a: suntem oameni creaţi după chipul lui Dumnezeu şi suntem ai Lui, pentru că El ne-a făcut.

Căsătoria este darul oferit de Dumnezeu în Eden pentru a satisface nevoia omului după părtăşie în plan orizontal, iar Sabatul este darul Său care satisface nevoia omului după părtăşie pe vertical, cu Creatorul său.

Sabatul ne arată ce putem deveni prin lucrarea de restaurare îndeplinită de Hristos. El ne dă speranţă pentru viitor – speranţa în odihna veşnică, necurmată. Dar, mai mult decât orice altceva, el ne împlineste nevoia cea mai importantă dintre toate: nevoia de a ne închina la ceva sau Cuiva. În marea Sa înţelepciune, Dumnezeu ne-a dat Sabatul ca zi de închinare, ca zi în care să-I aducem laudă şi să-L onorăm.

De care poveri apăsătoare ai vrea să scapi? Cum poţi să le laşi în grija Sa? Cum te poate ajuta închinarea din timpul Sabatului să îţi formezi deprinderea de a te odihni în Domnul?

Ellen G. White, Patriarhi şiprofeţi, capitolele „Creaţiunea”, „Săptămâna Creaţiunii, o săptămână literală”; Hristos, Lumina lumii (Viaţa lui Isus), capitolul „Sabatul”.

„Dumnezeu a intenţionat ca păzirea lui să-i arate ca închinători ai Săi. Trebuia să fie un semn al despărţirii lor de idolatrie, al legăturii lor cu adevăratul Dumnezeu. Dar, pentru a sfinţi Sabatul, şi oamenii trebuie să fie sfinţi. Prin credinţă, ei trebuie să ajungă părtaşi la neprihănirea lui Hristos.[ … ] Numai în felul acesta Sabatul putea să-i deosebească pe israeliţi ca închinători ai lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 283

„Când l-a eliberat pe poporul Său din Egipt şi i-a încredinţat Legea Sa, Domnul i-a învăţat pe israeliţi că, prin ţinerea Sabatului, ei urmau să se deosebească de cei ce se închinau la idoli. Lucrul acesta era ceea ce făcea deosebire între cei care recunosteau suveranitatea lui Dumnezeu si cei care refuzau să-L primească ca tiind Creator şi Împărat.” – Ellen ci. White, Mărturii, voI. 6, pag. 349

Întrebări pentru discuţie

1. Meditaţi mai mult la ideea că Sabatul ne protejează de multele teorii înşelătoare despre originea omului. Gândeşte-te, de exemplu, la eveni­mentele finale, în care vor exista două clase de închinători: cei care se vor închina fiarei şi cei care se vor închina Creatorului (vezi Apocalip­ sa 14). Cum îi pregăteşte pe oameni teoria evoluţiei, de pildă, pentru acceptarea amăgirii din zilele finale?

2. Meditaţi la legătura strânsă dintre Sabat şi închinare. Cum se închină biserica voastră în Sabat? Serviciile divine sunt îndreptate spre înălţarea lui Dumnezeu, pentru că este Creator, Răscumpărător şi Domn care ne sfinţeşte? Dacă nu, atunci pe cine au în centru? Cum putem să ne facem un obicei din a-L păstra pe Domnul în centrul închinării noastre?

3. Creaţiunea este una dintre convingerile noastre fundamentale. Dacă nu credem că Dumnezeu este Creatorul nostru, cum sunt afectate cele­ lalte convingeri ale noastre, ca adventişti de ziua a şaptea? Creaţiunea este fundamentul credinţei noastre, iar Sabatul face parte integrantă din relatarea Creaţiunii. Cum ne ajută aceste informaţii să descoperim cât de esenţial este Sabatul pentru noi? Cum ne ajută ele să înţelegem mai bine că Sabatul va constitui, în zilele de la sfârşit, când puterile amăgitoare vor căuta să impună o închinare falsă, punctul central al ultimului conflict de pe planeta noastră?