Lecţiile trecutului

În mulți psalmi, lauda ia forma narării actelor puternice ale lui Dumnezeu de salvare. Acești psalmi sunt adeseori numiți „psalmii istoriei mântuirii” sau „psalmi istorici”. În unii dintre ei se face apel la cei din poporul lui Dumnezeu să învețe din istoria lor, în mod special din greșelile lor și ale strămoșilor. Alți psalmi istorici au o notă predominant imnică, ce evidențiază faptele glorioase trecute ale lui Dumnezeu pentru poporul Său, care întăresc încrederea în Domnul, care este devotat și capabil să îi elibereze de greutățile lor din prezent.

Farmecul psalmilor istorici este că ne ajută să ne vedem viața ca parte a istoriei poporului lui Dumnezeu și să ne asumăm acest trecut. Întrucât prin Hristos am fost adoptați în familia poporului istoric al lui Dumnezeu (Romani 8:15; 9:24-26; Galateni 4:6,7), moștenirea istorică a poporului Israel din vechime este, fără îndoială, afirmarea descendenței noastre spirituale. Prin urmare, putem și ar trebui să învățăm din trecutul poporului Israel, care este și al nostru.

Scopul final este să conștientizăm că fiecare generație din poporul lui Dumnezeu joacă un rol mic, dar semnificativ în marea desfășurare istorică a scopurilor suverane ale lui Dumnezeu din marea luptă.

1. Citește Psalmul 78. Care sunt cele trei epoci istorice principale evidenţiate în acest psalm? Ce lecţii repetate extrage Asaf din fiecare perioadă?

Rememorarea trecutului lui Israel evidențiază credincioșia lui Dumnezeu și necredincioșia lui Israel și învață generațiile următoare să nu repete greșelile strămoșilor lor, ci să se încreadă în Dumnezeu și să rămână credincioase legământului Său. Psalmistul folosește istoria ca pildă (Psalmii 78:2), ceea ce înseamnă că poporul ar trebui să mediteze profund la mesajul psalmului și să caute personal semnificația acestuia. Versetul 2 este o descriere profetică a metodei Domnului Isus de a învăța prin parabole, pilde (Matei 13:34,35).

Acest psalm rememorează perioada exodului (78:9-54), așezarea în Canaan (78:55-64) și perioada lui David (78:65-72). Demonstrează faptele glorioase ale lui Dumnezeu și consecințele faptului că poporul a încălcat legământul făcut cu El. Istoria lui Israel conține multe forme de neloialitate față de Dumnezeu, mai ales idolatria (78:58). Psalmistul pune accent pe originile necredincioșiei lui Israel: oamenii au uitat ceea ce făcuse Dumnezeu pentru ei, nu s-au încrezut în Dumnezeu, L-au pus pe Dumnezeu la încercare/L-au „ispitit” (78:18,41,56), s-au răzvrătit împotriva Lui și nu I-au ținut legea, legământul și poruncile (78:10,37,56). Prin accentuarea acestor forme specifice de neloialitate, psalmistul sugerează că respingerea lui Israel în istorie provine dintr-un singur păcat fundamental, și anume, eșecul poporului de a se încrede în Domnul (78:7,8).

Când citim psalmul suntem copleșiți de încăpățânarea constantă și de orbirea spirituală a poporului, în contrast cu răbdarea Domnului și harul Lui fără margini. Cum se face că fiecare generație a învățat atât de greu? Înainte de a judeca prea aspru generațiile trecute, ar trebui să ne gândim la noi înșine. Nu uităm și noi minunile lui Dumnezeu din trecut și neglijăm cerințele legământului Său? Psalmul nu îi încurajează pe oameni să se bazeze pe propriile fapte, ci arată zădărnicia voinței umane când nu se întemeiază pe conștientizarea constantă a credincioșiei lui Dumnezeu și pe acceptarea harului Său. Luptele pierdute ale poporului lui Dumnezeu (78:9,62-64) clarifică lecția psalmului, că eforturile oamenilor, fără credincioșie față de Dumnezeu, sunt sortite eșecului.

Ce lecţii ai învăţat sau ar fi trebuit să înveţi din greșelile făcute în trecut?

2. Citește Psalmul 105. Ce evenimente istorice și lecţii ies în evidenţă?

Psalmul 105 redă evenimentele cele mai importante ale relației dintre Domnul și poporul Său, Israel. Se concentrează pe legământul lui Dumnezeu cu Avraam de a-i oferi țara promisă lui și urmașilor lui și pe modul în care această promisiune, confirmată lui Isaac și lui Iacov, s-a împlinit providențial prin Iosif, Moise, Aaron și în timpul cuceririi Canaanului. Psalmul oferă speranță poporului lui Dumnezeu din toate generațiile pentru că actele minunate ale lui Dumnezeu din trecut garantează iubirea Lui neschimbătoare din toate timpurile (105:1-5,7,8).

Psalmul 105 se aseamănă cu Psalmul 78 prin faptul că evidențiază credincioșia lui Dumnezeu față de poporul Său de-a lungul istoriei și face lucrul acesta pentru a-L slăvi pe Dumnezeu și a inspira credincioșie. Dar, spre deosebire de Psalmul 78, Psalmul 105 nu menționează greșelile poporului din trecut – este un psalm cu un alt scop. Istoria este repovestită prin viața celor mai mari patriarhi, arătând călăuzirea lui Dumnezeu și răbdarea cu care patriarhii au îndurat greutățile. Perseverența și loialitatea patriarhilor față de Dumnezeu au fost răsplătite din belșug. Astfel, Psalmul 105 îi invită pe oameni să ia exemplu de la credința patriarhilor și să aștepte cu încredere eliberarea de la Dumnezeu în vremea lor.

Psalmul 105 se aseamănă cu un imn (105:1-7), arătând că, pentru a-L lăuda cu adevărat pe Dumnezeu, poporul Său trebuie să cunoască evenimentele din propria istorie. Închinătorii sunt numiți sămânța lui Avraam și copii ai lui Iacov (105:6), fiind astfel considerați împlinirea promisiunii făcute de Dumnezeu lui Avraam de a face din el un popor mare (Geneza 15:3-6). Psalmistul evidențiază continuitatea dintre patriarhi și generațiile următoare ale poporului lui Dumnezeu. El accentuează că „judecățile Lui se aduc la îndeplinire pe tot pământul” (105:7, subl. ad.), îndemnându-i astfel pe închinători să nu uite că „Dumnezeul nostru” este și Domnul suveran al întregii lumi și că bunătatea Lui iubitoare se răsfrânge asupra tuturor popoarelor (96:1; 97:1). Este clar o chemare la credincioșie, adresată fiecărei generații de credincioși.

Cum ar trebui să ne vedem noi, ca adventiști de ziua a șaptea, în acest neam de oameni de la Avraam încoace? (Vezi Galateni 3:29.) Ce lecţii învăţăm din această istorie?

3. Citește Psalmul 106. Ce evenimente istorice te impresionează aici și ce lecţii poţi învăţa?

Și Psalmul 106 evocă evenimente majore din istoria lui Israel, inclusiv exodul, rătăcirea în pustiu și viața în Canaan. Accentuează păcatele atroce ale înaintașilor, care au atins punctul culminant în generația care a fost dusă în exil. Prin urmare, psalmul a fost scris, aproape cu siguranță, atunci când Israel se afla în Babilon sau după ce se întorsese în țară, iar psalmistul, inspirat de Duhul Sfânt, a povestit aceste evenimente istorice și lecțiile pe care poporul ar fi trebuit să le învețe din ele.

La fel ca ceilalți, și acest psalm face trimitere la credincioșia lui Dumnezeu față de legământul harului Său, prin care Și-a salvat poporul în trecut (106:45). Exprimă speranța că Dumnezeu Își va manifesta iarăși bunătatea față de poporul Său pocăit și îl va aduna dintre popoarele păgâne (106:47). Apelul pentru izbăvirea prezentă nu este doar o dorință, ci o rugăciune a credinței bazată pe certitudinea categorică privind izbăvirile divine trecute (106:1-3) și pe caracterul neschimbat al credincioșiei lui Dumnezeu față de legământul și poporul Său.

Rememorarea din Psalmul 106 a eșecurilor din istoria lui Israel este parte din mărturisirea păcatelor de către popor și din recunoașterea faptului că generația prezentă nu este mai bună decât cele trecute. Aceasta recunoaște că este și mai rea decât strămoșii ei pentru că ea cunoaște consecințele nelegiuirilor înaintașilor și modul în care Dumnezeu Și-a dovedit răbdarea și harul în cadrul salvării lor, chiar dacă umblaseră intenționat pe căi rele. Dacă lucrul acesta era valabil în dreptul lor, gândește-te cât de valabil este astăzi în dreptul nostru, care avem revelația caracterului lui Dumnezeu și a harului Său mântuitor manifestat prin Domnul Isus!

Vestea bună din Psalmul 106 este că dragostea statornică a lui Dumnezeu este întotdeauna mai puternică decât păcatele oamenilor (106:8-10,30,43-46). Rolul esențial al lui Moise și al lui Fineas în potolirea mâniei lui Dumnezeu indică importanța mijlocirii Domnului Hristos în favoarea credincioșilor. Numai experimentarea personală a haru lui lui Dumnezeu poate transforma o istorie trecută în istoria noastră.

„Au uitat curând lucrările Lui și n-au așteptat împlinirea planurilor Lui” (106:13) . De ce facem și noi atât de ușor acest lucru?

4. Citește Psalmul 80. Cum e înfăţișat în acest psalm poporul lui Dumnezeu împreună cu marea lui speranţă?

Israel este descris ca o vie pe care Dumnezeu a smuls-o din Egipt, țara asupririi, și a adus-o în bogata țară promisă. Imaginea unei vii transmite ideea de alegere a lui Israel de către Dumnezeu și grija Lui providențială (citește și Geneza 49:11,12,22; Deuteronomul 7:7-11).

Cu toate acestea, în Psalmul 80, via lui Dumnezeu face obiectul mâniei Sale (80:12). Profeții anunță distrugerea viei ca semn al judecății lui Dumnezeu, pentru că via s-a stricat (Isaia 5:1-7; Ieremia 2:21).

Psalmul 80 nu evocă motivele judecății divine. Date fiind profunzimile harului lui Dumnezeu, psalmistul este uimit că Dumnezeu Își poate ascunde prezența de poporul Său pentru un timp atât de îndelungat. Tensiunea dintre mânia lui Dumnezeu și judecată, pe de-o parte, și harul și iertarea lui Dumnezeu, pe de alta, Îl face pe psalmist să se teamă că mânia divină ar putea învinge și ar putea mistui întregul popor (80:16).

5. Citește Numeri 6:22-27. Cum este folosită această binecuvântare în Psalmul 80?

Refrenul psalmului evocă promisiunea făcută lui Aaron că Dumnezeu Își va binecuvânta întotdeauna poporul (Numeri 6:22-27) și evidențiază speranța că harul lui Dumnezeu va triumfa asupra cauzelor nefericirii poporului: „Ridică-ne, Dumnezeule, fă să strălucească fața Ta și vom fi scăpați!” (Psalmii 80:3; vezi și 80:7,19).

Cuvântul ebraic pentru „a ridica” provine aici dintr-un cuvânt uzual care înseamnă „a (se) întoarce” și este folosit în multiple ocazii în Biblie cu referire la Dumnezeu care Își cheamă poporul îndepărtat să se întoarcă la El. Este strâns legat de ideea de pocăință, de renunțare la păcat și de întoarcere la Dumnezeu. „Le voi da o inimă ca să înțeleagă că Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, dacă se vor întoarce la Mine cu toată inima lor” (Ieremia 24:7).

Cum ai experimentat la nivel personal pocăinţa ca o întoarcere la Dumnezeu?

6. Citește Psalmul 135. Ce evenimente istorice sunt evidenţiate aici? Ce lecţii extrage psalmistul din ele?

Psalmul 135 cheamă poporul lui Dumnezeu să Îl laude pe Domnul pentru bunătatea și credincioșia Lui demonstrate în actul de creație (135:6,7), în istoria salvării lui Israel prin exod (135:8,9) și în cucerirea țării făgăduite (135:10-12). Domnul Și-a demonstrat harul prin alegerea poporului Israel „pentru tezaurul lui deosebit” (135:4, BTF). Ideea de „proprietate a Sa” (135:4, NTR) transmite relația deosebită de legământ dintre Domnul și poporul Său (Deuteronomul 7:6-11; 1 Petru 2:9,10). Alegerea lui Israel se baza pe voința suverană a lui Dumnezeu, așa că Israel nu avea niciun motiv pentru a se simți superior față de celelalte popoare. Versetele 6 și 7 din Psalmul 135 demonstrează că scopurile suverane ale lui Dumnezeu pentru lume nu au început cu poporul Israel, ci cu creația. Prin urmare, Israel ar trebui să-și îndeplinească cu umilință rolul dat în cadrul procesului divin de salvare a întregii lumi.

Amintirea faptelor mărețe ale lui Dumnezeu în favoarea poporului Său (135:8-13) culminează cu făgăduința că Dumnezeu Își va „judeca” poporul și va avea milă de el (135:14). Judecata constă aici în faptul că Dumnezeu îi răzbună pe cei asupriți și lipsiți (9:4; 7:8; 54:1; 7:22). Dumnezeu va susține cauza poporului Său și îl va apăra (Deuteronomul 32:36). Prin urmare, Psalmul 135 urmărește să inspire încredere în Domnul și devotament față de legământul cu El.

Fidelitatea lui Dumnezeu față de poporul Său îl face pe psalmist să afirme nimicnicia idolilor și supremația Domnului în lume (Psalmii 135:15-18). Încrederea în idoli îi face pe închinători la fel de neputincioși ca idolii lor (135:18). Psalmul demonstrează că Dumnezeu trebuie lăudat în calitate atât de Creator, cât și de Salvator. Acest lucru este minunat exprimat în cele două versiuni complementare ale poruncii a patra din Decalog (Exodul 20:8-11; Deuteronomul 5:12-15). Pentru că puterea lui Dumnezeu în lumea creată și în istorie este fără precedent, poporul lui Dumnezeu ar trebui să se încreadă întotdeauna numai în El. În calitate de Creator și de Răscumpărător al nostru, numai El ar trebui să primească închinare, iar închinarea la oricine sau la orice altceva este idolatrie.

Cum putem să ne asigurăm că nu avem idoli? De ce s-ar putea să fie mai ușor să cădem în idolatrie decât ne închipuim?

Studiu suplimentar: Faptele 7 și Evrei 11.

Care este, potrivit Noului Testament, scopul final al modului suveran în care Dumnezeu Își conduce poporul de-a lungul istoriei?

Psalmii istorici sunt un martor puternic al fidelității lui Dumnezeu față de poporul Său. Fiecare eveniment din istoria acestui popor a fost un pas providențial spre împlinirea finală a promisiunii divine privind Salvatorul lumii în persoana lui Isus din Nazaret. Chiar și încercările, care adeseori i-au șocat pe israeliți și i-au făcut să creadă că Dumnezeu i-a abandonat, se aflau sub controlul suveran al lui Dumnezeu și erau parte din providența Lui, pentru că Dumnezeu este Domnul suprem al istoriei. Cu măiestrie, psalmistul prezintă adevărul că nici măcar lipsa de loialitate a poporului nu Îl poate face pe Dumnezeu să nu fie devotat poporului Său și să nu Își împlinească făgăduințele. Cu toate acestea, cei care nu se pocăiau nu aveau parte de binecuvântările legământului, iar cumplitul lor sfârșit slujește ca ultim avertisment cu privire la modul în care viața trăită fără Dumnezeu sau împotriva Lui distruge oamenii. Psalmii îi încurajează pe copiii lui Dumnezeu din toate vremurile să spere în Domnul și să Îi rămână credincioși. „Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, decât să nu uităm felul în care ne-a condus Domnul și lecțiile pe care ni le-a oferit El în istoria noastră” (Ellen G. White, Schițe din viața mea, p. 196).

Studiu zilnic

Biblia: Ieremia 28 – 34;

Pe cine a fript împăratul Babilonului în foc?

Cine este întâiul născut al Domnului?

Cu ce va însămânța Domnul casa lui Israel și a lui Iuda?

Ce nu-I trecuse Domnului prin gând?

Ellen G. White: Divina vindecare, capitolul „Igiena printre israeliţi”.

Ce avantaje aveau israeliţii fiind în aer liber în pustiu?