Speră în Domnul!

Am ajuns la ultima săptămână din acest trimestru de studiere a psalmilor. De-a lungul acestei călătorii spirituale am trecut prin momente de venerație față de maiestuosul Creator, Împărat și Judecător; prin momente de bucurie generată de eliberarea, iertarea și salvarea divină; prin momente de consacrare în durere și jale și prin glorioasele perspective ale prezenței veșnice a lui Dumnezeu, anticipând nesfârșita închinare universală înaintea lui Dumnezeu. Dar călătoria continuă, deoarece trăim cu speranța venirii Domnului nostru, când dorul nostru după Dumnezeu se va împlini. Dacă ar fi să existe o ultimă idee pe care să o extragem din psalmi, aceasta ar trebui să fie: „Speră în Domnul!”

Speranța în Domnul nu este o așteptare inactivă și disperată, ci este un act de deplină încredere și credință, o încredere și o credință care se manifestă în fapte. Speranța în Domnul ne transformă serile mohorâte, fiindcă așteptăm dimineața senină (Psalmii 30:5; 143:8). Ne întărește inima cu o nouă pace și încredere. Ne motivează să lucrăm mai mult, adunând snopii secerișului bogat de pe câmpurile de misiune ale Domnului (126:6; Matei 9:36-38). Speranța în Domnul nu va rămâne niciodată în van, ci va fi răsplătită din belșug pentru că Domnul este credincios tuturor promisiunilor Sale (37:7-11,18,34; 71:1; 119:137,138).

1. Citește (în mai multe traduceri, dacă se poate) Psalmii 27:14; 37:7,9,34; 39:7; 40:1; 69:6; Galateni 5:5 și Romani 8:18-25. Ce este îndemnat să facă poporul lui Dumnezeu?

Poate că unul dintre cele mai stresante lucruri din viață este așteptarea. Dar așteptarea înaintea Domnului cum este? Noțiunea de așteptare înaintea Domnului nu se găsește numai în psalmi, ci este prezentă în întreaga Biblie. Cuvântul-cheie este perseverență. Perseverența este angajamentul nostru suprem de a refuza să renunțăm în fața fricii sau dezamăgirii că s-ar putea ca Dumnezeu să nu reușească să ne ajute. Copiii devotați ai lui Dumnezeu așteaptă știind cu siguranță că Dumnezeu este credincios. Aceia care speră în El pot avea încredere că, dacă lasă totul în seama Lui, pot avea certitudinea că El va face totul pentru binele lor, chiar dacă la un moment dat lucrurile nu par să fie așa.

Așteptarea cu speranță nu este așadar simplă așteptare. Este un dor adânc după Dumnezeu, comparat cu o sete puternică într-un ținut secetos (Psalmii 63:1). Psalmistul își pune speranța în foarte multe binecuvântări, dar dorința lui de a fi aproape de Dumnezeu depășește orice altă dorință și nevoie din viața lui.

După cum citim în scrierile lui Pavel, Dumnezeu și întreaga creație așteaptă reînnoirea lumii și binecuvântata întâlnire dintre Dumnezeu și poporul Său la sfârșitul timpului. Pavel scrie: „De asemenea, și creația așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8:19, EDCR). Ce promisiune incredibilă! Dar, în timp ce așteptăm salvarea supremă și întâlnirea cu Dumnezeu, chiar dacă „toată creația suspină și suferă chinurile facerii” (Romani 8:22, EDCR), Domnul locuiește în continuare în mijlocul poporului Său acum, prin Duhul Sfânt.

Între timp, suntem chemați să dăm mărturie (Faptele 1:4-8) despre planul de mântuire, care va atinge punctul culminant într-o nouă creație. O lume recreată este, în fond, ceea ce așteptăm, lucrul în care ne punem speranța, și împlinirea finală a speranțelor noastre de creștini adventiști. Așteptăm și sperăm, dar nu în zadar. Moartea și învierea lui Hristos la prima venire reprezintă certitudinea noastră cu privire la a doua venire.

Care sunt lucrurile pe care le aștepţi acum de la Dumnezeu și la care speri? Cum învăţăm să așteptăm în credinţă și cu încredere, mai ales atunci când nu ni se împlinesc rugăciunile?

2. Citește Psalmul 131. Ce ne învaţă acest psalm despre relaţia cu Dumnezeu?

Poporul lui Dumnezeu trăiește într-o lume care îi năpăstuiește pe cei credincioși, o lume plină de ispite și greutăți pentru aproape orice persoană. Convingerea nou dobândită că el este un copil al lui Dumnezeu și că viața lui depinde de Dumnezeu îl consolează pe psalmist și îl face să mărturisească faptul că mândria sa nu are nicio valoare. Înșelăciunea mândriei constă în faptul că îl face pe cel care o manifestă să devină egocentric și incapabil să privească dincolo de el însuși. Astfel, cei mândri sunt orbi față de realitatea superioară a lui Dumnezeu.

În schimb, cei neprihăniți își ridică ochii spre Dumnezeu (Psalmii 123:1,2). Recunoașterea măreției lui Dumnezeu îi face să fie umili și îi eliberează de propriile interese și ambiții inutile. Psalmistul mărturisește că nu caută „lucruri prea mari și prea înalte” (131:1). Această formulare se referă la lucrările divine care depășesc înțelegerea umană. Știința modernă ne-a arătat că până și cele mai simple lucruri pot fi incredibil de complicate și pot depăși cu mult înțelegerea noastră, cel puțin deocamdată. De fapt, există o mare ironie: cu cât aflăm mai multe despre lumea fizică, cu atât mai mari sunt tainele care ne stau în față.

Comparația din versetul 2 al Psalmului 131, „ca un copil înțărcat care stă lângă mama sa”, ilustrează foarte bine un om care își găsește pacea și liniștea în brațele Domnului. În plus, indică relația de iubire pe care un copil o are cu mama lui. După ce ne înțarcă de ambițiile și mândria noastră, Dumnezeu ne trece la hrana solidă, care este „să fac voia Celui ce -a trimis și să împlin lucrarea Lui” (Ioan 4:34; vezi și Evrei 5:12-14). Încrederea ca de copil este o credință matură, testată și încercată de greutățile vieții, care L-a găsit pe Dumnezeul fidel Cuvântului Său.

Atenția psalmistului se concentrează la final pe bunăstarea poporului lui Dumnezeu. Suntem chemați să ne folosim experiența cu Dumnezeu pentru întărirea bisericii Lui. Adică, din ceea ce am învățat personal despre credincioșia și bunătatea lui Dumnezeu să le împărtășim și altora care poate încă au probleme cu credința. Mărturia noastră despre Hristos poate fi chiar în biserică, unde mulți trebuie să Îl cunoască personal.

Citește Matei 18:3. Ce ne spune Isus aici? Ce presupune această idee?

3. Citește Psalmul 126. Ce îi dă speranţă și putere poporului lui Dumnezeu? Ce anume din ce se spune aici putem aplica în viaţa noastră din prezent?

Izbăvirile miraculoase ale lui Dumnezeu din trecut sunt o sursă inepuizabilă de inspirație pentru poporul lui Dumnezeu și sursa lui de speranță. Izbăvirile din trecut erau atât de minunate încât nu pot fi descrise decât ca un vis devenit realitate (Isaia 29:7,8). De observat că, în Psalmul 126, generația care Îl laudă pe Domnul pentru eliberarea din robie (126:1) este în prezent în robie (126:4). Bucuria și sentimentul de ușurare din trecut sunt retrăite prin cântece și asimilate în experiența prezentă. Noile generații păstrează vie istoria biblică, socotindu-se prezente printre cei care au văzut evenimentele la fața locului. Astfel, o credință vie prețuiește faptele mărețe făcute de Dumnezeu pentru poporul Său în trecut ca pe niște lucruri făcute pentru noi, nu doar pentru ei.

De fapt, amintirea trecutului insuflă o nouă speranță pentru prezent. Imaginea „râuri în partea de miazăzi” (126:4) este o metaforă adâncă privind modul în care Dumnezeu acționează rapid și cu forță în apărarea poporului Său. În sudul ținutului lui Iuda era o regiune deșertică. Râurile se formau brusc și albiile se umpleau de ape repezi după ploile abundente din timpul sezonului ploios. Ploile timpurii și târzii jucau un rol crucial în reușita anului agricol (Deuteronomul 11:14; 28:12). În mod asemănător, imaginea semănatului în lacrimi și a seceratului cu imnuri de bucurie (Psalmii 126:5,6) este o promisiune fermă că Dumnezeu îi va conduce pe oameni de la un prezent dificil la un viitor fericit.

Sfârșitul sezonului recoltei era perioada în care pelerinii evrei din vechime aduceau roadele la templul lui Dumnezeu din Ierusalim (Exodul 34:22,26). Secerișul era pentru oamenii din acea vreme o lecție spirituală. La fel cum munca grea de semănare și îngrijire a câmpurilor, livezilor și viilor este răsplătită cu bucuria unei recolte bogate, și încercările prezente ale poporului lui Dumnezeu vor fi încununate cu bucuria mântuirii la sfârșitul timpului. Imaginea marelui seceriș face trimitere la refacerea împărăției lui Dumnezeu pe pământ prin a doua venire a lui Hristos (Amos 9:13-15; Matei 9:37). Și aici însă apare tema așteptării. Ca și în cazul secerișului, trebuie să așteptăm să vedem roadele muncii noastre.

Meditează la ocaziile în care L-ai văzut clar și categoric pe Domnul la lucru în viaţa ta sau a altora. Cum poţi găsi încurajare pentru situaţiile cu care te confrunţi în prezent?

4. Citește Psalmul 92. Care două aspecte ale Sabatului sunt evidenţiate aici?

Lauda la adresa lui Dumnezeu pentru marile lucrări ale mâinilor Sale (92:4,5) și descrierea edenică a celor neprihăniți (92:12-14) fac în mod clar trimitere la săptămâna creației – primul aspect celebrat de Sabat. Apoi psalmul Îl laudă pe Domnul pentru victoria Sa asupra dușmanilor ca Dumnezeu al dreptății (92:7-15) și astfel sugerează al doilea aspect al Sabatului – răscumpărarea din păcat (Deuteronomul 5:12-15). Prin urmare, Psalmul 92 Îl laudă pe Dumnezeu pentru creația Lui din trecut și pentru grija din prezent față de lume și face trimitere la speranța păcii, la ordinea divină veșnică de la sfârșitul timpului.

Oamenii se pot bucura de odihna Sabatului pentru că Dumnezeu este „Preaînalt” (92:1); poziția Lui superioară pe înălțimi Îi oferă un avantaj imbatabil asupra vrăjmașilor. Dar, deși este Preaînalt, Domnul Se coboară degrabă pentru a-i salva pe cei care Îi cheamă numele. Rolul Lui de Creator și Răscumpărător ar trebui să îi inspire pe oameni să se închine lui Dumnezeu și să Îl iubească.

„Untdelemn proaspăt” exprimă devotamentul reînnoit al psalmistului de a-I sluji Domnului ca slujitor al Său reconsacrat (92:10). Ungerea cu untdelemn se făcea pentru consacrarea oamenilor aleși, precum preoții și împărații (Exodul 40:15; 1 Samuel 10:1). Cu toate acestea, psalmistul a ales un cuvânt ebraic neobișnuit, balal, pentru a descrie această ungere, care nu denotă de obicei ungerea slujitorilor lui Dumnezeu, ci amestecarea untdelemnului cu alte părți ale jertfei (Exodul 29:2; Leviticul 2:4,5). Folosirea unică a termenului balal implică faptul că psalmistul dorește să se prezinte ca jertfă vie Domnului și să se consacre în totalitate lui Dumnezeu.

Găsim gânduri despre consacrare într-un psalm dedicat Sabatului pentru că Sabatul este semnul că Dumnezeu Își sfințește poporul (Exodul 31:13). Palmierii și cedrii din Liban ilustrează creșterea poporului lui Dumnezeu în credință și în adevărata apreciere a scopurilor și iubirii divine. Sabatul este semnul legământului veșnic al lui Dumnezeu cu poporul Său (Ezechiel 20:20). Prin urmare, odihna Sabatului este esențială pentru poporul lui Dumnezeu pentru că îi dă puterea să aștepte cu încredere ca Dumnezeu să Își îndeplinească toate promisiunile (Evrei 4:1-10).

Citește Psalmul 92 din nou. Ce mare speranţă ni se oferă aici și cum putem noi, chiar și acum, să găsim alinare în ceea ce ni se spune?

5. Citește Psalmii 5:3; 30:5; 49:14; 59:16; 92:2; 119:147; 2 Petru 1:19 și Apocalipsa 22:16. Ce perioadă a zilei este descrisă simbolic drept moment al răscumpărării divine și de ce?

În psalmi, dimineața este de obicei perioada în care se așteaptă răscumpărarea lui Dumnezeu. Dimineața dezvăluie bunătatea lui Dumnezeu, care pune capăt nopții lungi de disperare și tulburare (130:5,6). Psalmul 143 spune că izbăvirea lui Dumnezeu va transforma întunericul prezent al morții (143:3) în lumina unei noi dimineți (143:8), iar existența din groapă (143:7) în umblarea pe „calea cea dreaptă” (143:10).

6. Citește Marcu 16:1-8. Ce s-a întâmplat în dimineaţa despre care se vorbește aici și de ce este lucrul acesta important pentru noi?

Dimineața învierii lui Isus Hristos a deschis calea pentru eterna dimineață a salvării oferite de Dumnezeu tuturor celor care cred în numele Său. Când L-au întâlnit pe Domnul lor înviat, ucenicii lui Isus au avut parte de puterea deplină a făgăduinței din Psalmii 30:5 – „Căci mânia Lui ține numai o clipă, dar îndurarea Lui ține toată viața: seara vine plânsul, iar dimineața, veselia”. Numai prin bunătatea lui Dumnezeu și iubirea Lui necondiționată, plânsul nostru este transformat în bucurie ( Psalmii 30:5,7).

Așa cum luceafărul dimineții anunță nașterea unei noi zile, credința vestește noua realitate a vieții veșnice în copiii lui Dumnezeu (2 Petru 1:19). Isus este numit „Luceafărul strălucitor de dimineață” (Apoc. 22:16) pe care Îl așteptăm cu nerăbdare să Își instaureze împărăția, în care nu vor mai fi noapte, rău și moarte (Apoc. 21:1-8,25). De fapt asta și așteptăm mai mult decât orice altceva, atunci când vorbim despre așteptarea Domnului. Și, cu siguranță, merită așteptarea.

„Deasupra mormântului deschis al lui Iosif, Hristos proclamase biruitor: «Eu sunt Învierea și Viața». Cuvinte de felul acesta numai Dumnezeirea putea rosti. Toate făpturile create trăiesc numai prin voința și puterea lui Dumnezeu. Ele sunt dependente de viața lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 785). Se spune că moartea este gravată în celulele noastre încă de la naștere. Ce făgăduinţă avem prin învierea lui Isus cu privire la caracterul temporar al morţii? De ce să nu uităm că moartea este trecătoare pentru noi?

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Calea către Hristos, capitolul 8, „Creșterea în Hristos”.

Psalmii fac apeluri puternice să ne punem speranța în Domnul. Atunci când așteptarea ne face să ne simțim împovărați, nesiguri și însingurați, ar trebui să ne amintim de ucenici în ziua înălțării la cer a lui Isus (Faptele 1:4-11). Ei au fost lăsați să aștepte ca El să Se întoarcă într-o zi necunoscută din viitor. Există cineva care să fi trăit vreodată o dorință mai intensă de a primi pe loc binecuvântările lui Dumnezeu? Cu siguranță că în ziua aceea tânjeau în sinea lor: „Doamne, ia-ne cu Tine acum!” Cu toate acestea, au fost îndrumați să aștepte făgăduința Tatălui și revenirea Domnului. S-au întors la Ierusalim și au făcut exact ce le-a spus Isus – au așteptat să primească în dar Duhul Sfânt, apoi au predicat lumii Evanghelia (Faptele 1:12-14; 2). Porunca Domnului de a ne pune speranța în El este una imposibil de îndeplinit dacă El nu lucrează în noi prin Duhul Sfânt. Niciun entuziasm uman nu va putea face față presiunii exercitate de așteptare asupra fragilității noastre. Un singur lucru face față acestei presiuni: rămânerea în Isus Hristos, adică o relație personală cu El. Când ne vom pune speranța în Domnul, vom găsi pace și mulțumire în psalmi. Rugăciunile și cântecele noastre sunt locul în care inima lui Dumnezeu și inima noastră se întâlnesc zilnic.

Studiu zilnic

Biblia: Ieremia 49 – Plângeri 3;

Ce a scos Domnul din casa de arme?

Ce ființe sunt asemănate cu lăcustele zbârlite?

Al cui scaun de domnie a ajuns mai presus de al împăraților care erau în Babilon?

Ce rod au mâncat femeile?

Ellen G. White: Divina vindecare, capitolul „Alimentaţia și sănătatea” (de la „Moduri greșite de a lua masa” la final).

Care sunt momentele nepotrivite pentru masă?