Abecedarul legământului

Studiul din săptămâna trecută s-a încheiat cu căderea omenirii din cauza păcatului primilor noştri părinţi. Cel din săptămâna aceasta este un rezumat al întregului trimestru, deoarece vom dedica fiecare zi din ea analizării primelor legăminte. Acestea au fost, în felul lor, manifestări ale adevărului pe care îl avem despre adevăratul legământ, cel ratificat la Calvar prin sângele lui Isus, cel în care noi, creştinii, intrăm împreună cu Domnul nostru.

Începem cu legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Noe, ca să-i salveze, pe el şi pe familia lui, de la distrugere. Continuăm cu legământul încheiat cu Avraam, atât de plin de făgăduinţe şi pentru noi. Apoi urmează legământul de la Sinai şi importanţa a ceea ce a fost proclamat acolo. În cele din urmă vom analiza noul legământ, cel spre care toate celelalte au arătat. Bineînţeles, toate aceste legăminte vor fi studiate mai în profunzime în următoarele săptămâni. Săptămâna aceasta este doar o mică prezentare.

Studiul pe scurt: Ce înseamnă cuvântul „legământ”? Care sunt elementele care alcătuiesc un legământ? Care a fost legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Noe? Ce speranţă s-a găsit în legământul cu Avraam? Ce roluri au credinţa şi faptele în partea de legământ care îi revine omului? Este legământul doar o înţelegere, un contract, sau are şi un aspect relaţional? Care este esenţa „noului legământ”?

„Voi face un legământ între Mine şi tine şi te voi înmulţi nespus de mult” (Geneza 17:2).

„Termenul ebraic tradus cu «legământ», care apare de 287 de ori în Vechiul Testament, este berit. De asemenea, el mai poate fi tradus şi cu «testament» sau «ultima voinţă». Originile sale sunt neclare, dar a ajuns să însemne „ceea ce uneşte două părţi”. Totuşi, el a fost folosit pentru a indica diferite tipuri de «legătură», atât între om şi om, cât şi între om şi Dumnezeu. Termenul este folosit în sensul obişnuit atunci când legământul era făcut între oameni şi în sensul specific religios când legământul era făcut între Dumnezeu şi om. Utilizarea lui în sens religios a fost cu adevărat o metaforă bazată pe sensul obişnuit al termenului, dar cu o semnificaţie mai profundă.” – J. Arthur Thompson, „Covenant (OT)” în International Standard Bible Encyclopedia, p. 790).

La fel ca legământul căsătoriei, legământul biblic defineşte atât o relaţie, cât şi o învoială. Ca învoială, legământul biblic conţine trei elemente de bază:
1. Dumnezeu a confirmat făgăduinţele legământului cu un jurământ (Galateni 3:16; Evrei 6:13,17).
2. Condiţia legământului era ascultarea de voia lui Dumnezeu aşa cum era ea exprimată în Cele Zece Porunci (Deuteronomul 4:13).
3. Mijlocul prin care condiţia legământului lui Dumnezeu este împlinită în cele din urmă este Isus Hristos, prin planul de mântuire (Isaia 42:1,6).

1. Uită-te la cele trei elemente enumerate mai sus (făgăduinţele lui Dumnezeu, ascultarea noastră şi planul de mântuire). Cum poţi vedea aceşti factori la lucru în umblarea ta cu Domnul?

În Vechiul Testament, sistemul sacrificial l-a învăţat pe popor cu privire la întregul plan de mântuire. Prin simbolurile lui, patriarhii şi poporul Israel au învăţat să-şi exercite credinţa în Răscumpărătorul care avea să vină. Prin ritualurile lui, cel care se pocăia găsea iertare pentru păcat şi eliberare de vină. Astfel, binecuvântările legământului puteau fi păstrate, iar creşterea spirituală – care restaura chipul lui Dumnezeu în viaţa omului – putea continua chiar şi atunci când oamenii dădeau greş în a-şi respecta partea lor din cadrul înţelegerii.

Deşi există legăminte încheiate între oameni, termenul „berit” este folosit în Biblia ebraică în principal cu referire la relaţia dintre Dumnezeu şi omenire. Ţinând cont de cine este Dumnezeu şi cine suntem noi în comparaţie cu El, ce fel de relaţie ar descrie un asemenea legământ?

„Dar cu tine fac un legământ: să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine” (Geneza 6:18).

În versetul de mai sus, cuvântul legământ apare pentru prima oară în Biblie şi, în contextul acesta, Dumnezeu îi spune lui Noe despre hotărârea Lui de a distruge pământul din cauza răspândirii masive a păcatului. Deşi această distrugere va veni printr-un potop universal, Dumnezeu nu uită de lumea pe care a creat-o. El rămâne în relaţia de legământ pe care a stabilit-o imediat după căderea în păcat. Acel divin „Eu” care vine cu propunerea legământului este El Însuşi temelia siguranţei lui Noe. În calitate de Dumnezeu care Îşi ţine legământul, Domnul promite să-i ocrotească pe cei care sunt dispuşi să trăiască într-o relaţie de credincioşie cu El, o relaţie care are drept urmare ascultarea.

2. A fost legământul cu Noe unilateral? Nu uita că noţiunea de legământ implică mai multe părţi contractuale. Avea şi Noe partea lui de respectat în cadrul înţelegerii? Care este lecţia pentru noi în răspunsul la aceste întrebări?

Dumnezeu îi spune lui Noe că urmează să fie un potop şi că lumea va fi nimicită. Dar Dumnezeu face o înţelegere cu Noe prin care îi promite să îi salveze pe el şi pe familia lui. Aşadar, miza este destul de mare, deoarece, dacă Dumnezeu nu Şi-ar fi ţinut promisiunea, orice ar fi făcut Noe tot ar fi fost şters de pe faţa pământului împreună cu restul lumii.

Dumnezeu a spus că El avea să facă un „legământ” cu Noe. Cuvântul în sine implică intenţia de a onora ceea ce spune cineva că va face. Nu este doar o afirmaţie capricioasă. Cuvântul este încărcat de angajament. Să presupunem că Domnul i-ar fi spus lui Noe: „Uite, lumea se va sfârşi printr-o revărsare mare de ape şi poate o să te salvez; sau poate nu. Între timp, fă asta şi asta, şi apoi vom vedea ce se va întâmpla, dar nu-ţi dau nicio garanţie!” O asemenea afirmaţie cu greu este însoţită de genul acela de asigurare şi de angajament care se găseşte chiar în cuvântul legământ.

Unii oameni susţin că potopul lui Noe nu a fost universal, ci doar o revărsare de ape locală. Dacă este aşa, atunci în contextul făgăduinţelor lui Dumnezeu din Geneza 9:15 (vezi şi Isaia 54:9), ori de câte ori are loc o inundaţie locală (si se pare că se întâmplă des), făgăduinţa legământului lui Dumnezeu este încălcată. Dar faptul că nu a mai fost niciun potop universal dovedeşte validitatea făgăduinţelor legământului lui Dumnezeu. Pe scurt, ce ne spune aceasta despre încrederea pe care o putem avea în promisiunile Sale?

„Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:3).

3. Fă o lista cu toate făgăduinţele pe care Dumnezeu i le-a făcut lui Avraam. Geneza 12:1-3

4. Printre făgăduinţele acestea, Dumnezeu îi spune lui Avram şi că „toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:3). Ce înseamnă aceasta? Cum au fost binecuvântate toate familiile pământului în Avraam? Vezi Galateni 3:6-9. În ce fel poţi vedea aici făgăduinţa despre Isus, Mesia? Vezi Galateni 3:29.

În prima revelaţie divină transmisă lui Avraam pe care o avem consemnată, Dumnezeu a promis că va intra într-o relaţie strânsă şi de durată cu el chiar înainte să folosească vreun limbaj care să denote întocmirea unui legământ. Referirile directe la legământul pe care Dumnezeu avea să-l facă apar mai târziu (Geneza 15:4-21; 17:1-14). Deocamdată, Dumnezeu propune o relaţie divino-umană de mare însemnătate. Acest „Eu voi…” care se repetă în Geneza 12:1-3 sugerează profunzimea şi măreţia ofertei lui Dumnezeu.

În plus, Avraam primeşte o singură poruncă, dar cu semnificaţie de test: „Ieşi!” El a ascultat prin credinţă (Evrei 11:8), dar nu pentru a obţine binecuvântările promise. Ascultarea lui a fost răspunsul la relaţia plină de iubire pe care Dumnezeu a dorit să o stabilească. Cu alte cuvinte, Avraam deja credea în Dumnezeu, deja se încredea în El şi avea credinţă în făgăduinţele Lui. Trebuie să fi fost aşa; altfel, de la bun început nu şi-ar fi părăsit familia şi pământul strămoşilor ca să se îndrepte spre locuri necunoscute. Prin ascultarea lui, le-a demonstrat credinţa sa atât oamenilor, cât şi îngerilor.

Chiar de atunci, Avraam a făcut cunoscută relaţia-cheie dintre credinţă şi fapte. Noi suntem mântuiţi prin credinţă, o credinţă care duce la fapte de ascultare. Făgăduinţa salvării vine prima, apoi urmează faptele. Deşi fără ascultare nu pot exista nici părtăşia legământului, nici vreo binecuvântare, ascultarea este răspunsul credinţei la ceea ce Dumnezeu a făcut deja. Credinţa aceasta ilustrează principiul din 1 Ioan 4:19: „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.”

Cum descoperă textul din Geneza 15:6 care este temelia tuturor făgăduinţelor legământului? De ce această binecuvântare este cea mai scumpă dintre toate?

5. Citeşte Exodul 6:1-8 şi apoi răspunde la aceste întrebări:
a) Despre ce legământ vorbeşte Dumnezeu? (Vezi Geneza 12:1-3.)
b) Cum avea să fie ieşirea din Egipt o împlinire din partea lui Dumnezeu a făgăduinţelor legământului?
c) Ce paralelă poţi găsi între ce i-a promis Dumnezeu poporului aici şi ce i-a promis lui Noe înainte de potop?

După ieşirea din Egipt, copiii lui Israel au primit legământul la Sinai, care a fost dat în contextul eliberării din robie (Exodul 20:2) şi care conţinea măsurile sacrificiale ale lui Dumnezeu pentru ispăşirea şi iertarea păcatului. Prin urmare, a fost un legământ al harului ca toate celelalte, şi anume al harului lui Dumnezeu care a ajuns la poporul Său.

Legământul acesta reiterează, în multe moduri, aspectele majore din legământul cu Avraam:
1. Relaţia specială a lui Dumnezeu cu poporul Lui (compară Geneza 17:7, 8 cu Exodul 19:5,6).
2. Ei aveau să fie un neam mare (compară Geneza 12:2 cu Exodul 19:6).
3. Ascultarea era necesară (compară Geneza 17:9-14; 22:16-18 cu Exodul 19:5).

„Observă ordinea de aici: mai întâi, Domnul îl salvează pe Israel, apoi îi dă Legea Lui ca s-o ţină. Aceeaşi ordine este valabilă şi în privinţa Evangheliei. Mai întâi, Hristos ne salvează din păcat (vezi Ioan 1:29; 1 Corinteni 15:3; Galateni 1:4), apoi trăieşte Legea Lui în noi (Galateni 2:20; Romani 4:25, 8:1-3; 1 Petru 2:24)”. – The SDA Bible Commentary, vol. 1, p. 602.

Citeşte Exodul 6:7. Domnul spune că ei vor fi poporul Lui, iar El, Dumnezeul lor. Observă dinamica aici: Ei vor fi „ceva” pentru Dumnezeu, iar Dumnezeu va fi „ceva” pentru ei. Dumnezeu nu vrea doar ca El să relaţioneze cu ei într-un mod special, ci şi ca ei să relaţioneze cu El într-un mod special. Nu caută Domnul acelaşi tip de relaţie şi cu noi, astăzi? Reflectă pasajul din Exodul 6:7 relaţia ta cu Domnul sau tu nu reprezinţi decât un nume în registrul bisericii?

În aceste pasaje din Vechiul Testament se menţionează pentru prima dată despre „noul legământ”. El este aşezat în contextul întoarcerii copiilor lui Israel din exil şi vorbeşte despre binecuvântările pe care ei le vor primi de la Dumnezeu. Din nou, ca în toate celelalte cazuri, Dumnezeu este cel care iniţiază legământul şi care îl va împlini prin harul Său.

De asemenea, observă şi limbajul folosit aici. Dumnezeu vorbeşte despre scrierea Legii Lui în inima lor şi, folosind limbajul tipic legământului cu Avraam, spune că va fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Lui. Astfel, la fel ca mai înainte, legământul nu este doar un acord cu caracter juridic obligatoriu, aşa cum se încheie în tribunalele de azi, ci se ocupă cu ceva mai mult.

6. Care este elementul-cheie care străbate versetele de mai jos? Ce vrea să facă Dumnezeul cu poporul Lui? Ieremia 31:33. Compară cu Exodul 6:7, care prezintă în detaliu o parte din legământul făcut cu Israel

7. Care este lucrul principal pe care Domnul îl face şi care pune bazele acestei relaţii? Ieremia 31:34. Compară cu Ioan 17:3.

În Ieremia 31:31-34 se pot vedea atât elementul harului, cât şi cel al ascultării, la fel ca în legămintele de odinioară. Dumnezeu le va ierta păcatele, va intra într-o relaţie cu ei şi va revărsa harul Său în viaţa lor. Drept urmare, oamenii Îl vor asculta în mod natural; nu într-un mod mecanic, ci pur şi simplu pentru că Îl cunosc, pentru că Îl iubesc şi pentru că vor să-I slujească. Acest lucru surprinde esenţa relaţiei de legământ pe care Domnul o caută cu poporul Lui.

Cum înţelegi ideea că Legea este scrisă în inima noastră? Înseamnă că ea devine subiectivă şi personală, ceva care să fie interpretat şi pus în aplicare potrivit cu ceea ce este în inima noastră? Sau înseamnă altceva? Dacă da, ce anume?

„Jugul care ne leagă în slujire este Legea lui Dumnezeu. Marea lege a iubirii, descoperită în Eden, proclamată pe Sinai, iar în Noul Legământ scrisă în inimă, este cea care îl uneşte pe lucrătorul omenesc cu voinţa lui Dumnezeu. Dacă am fi lăsaţi să ne urmăm pornirile, să mergem acolo unde ne duce voinţa noastră, ne-am alinia în rândurile lui Satana şi am ajunge să avem trăsăturile lui. De aceea, Dumnezeu ne conduce prin voinţa Sa, care este nobilă şi înălţătoare. El doreşte ca noi să ne îndeplinim cu răbdare şi înţelepciune toate îndatoririle slujirii. Chiar Hristos, în natura Lui omenească, a purtat jugul slujirii, zicând: «Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii Mele» (Psalmii 40:8). «M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis» (Ioan 6:38). Iubirea pentru Dumnezeu, râvna pentru slava Lui şi iubirea pentru omenirea decăzută L-au adus pe Isus pe pământ ca să sufere şi să moară. Aceasta a fost puterea care a condus viaţa Sa. El ne invită să ne însuşim acest principiu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pp. 329-330

Rezumat: Apariţia păcatului a rupt legătura pe care Creatorul o stabilise la început cu familia omenească prin intermediul primilor noştri părinţi. Acum, Dumnezeu caută să restabilească acea relaţie de iubire prin intermediul unui legământ.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Mica 4-Naum 3
1. Unde îi cere Domnul poporului: „Răspunde-Mi!”?
2. Despre cine se spune că „vor pune mâna la gură şi îşi vor astupa urechile”?
3. Unde scrie că „Domnul cunoaşte pe cei ce se încred în El”?
4. Cum se numea „cetatea care şedea între râuri”?
Evanghelizare, Secţiunea 13, subcapitolul „Vizitele misionare”
5. Ce pot să realizeze, prin lucrarea personală, unii oameni cu talente obişnuite?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!