Sămânţa lui Avraam

„Într-un orăşel, ceasul din vitrina unui bijutier s-a oprit într-o zi la ora 8:45. Mulţi cetăţeni se bazau pe el ca să ştie cât era ceasul. În acea dimineaţă, oameni de afaceri şi persoane de tot felul s-au uitat în vitrină şi au văzut că era abia 8:45. Copiii, în drumul lor spre şcoală, au fost surprinşi să descopere că aveau încă destul timp să zăbovească. Mulţi oameni au întârziat în acea dimineaţă pentru că un mic ceas din vitrina bijutierului se oprise.” – C.L. Paddock, God’s Minutes, p. 244, adaptat.

Ce reprezentare exactă a eşecului Israelului antic! Domnul i-a aşezat pe evrei „în mijlocul neamurilor” (Ezechiel 5:5) – într-un ţinut strategic, o adevărată punte de legătură între cele trei continente (Africa, Europa şi Asia). Ei trebuiau să fie „ceasul” spiritual al lumii.

Totuşi, într-un anumit sens, aşa cum s-a întâmplat cu ceasul din vitrina bijutierului, poporul Israel s-a oprit. Cu toate acestea, nu a fost un eşec total, deoarece atunci, ca şi astăzi, Dumnezeu Îşi are rămăşiţa Lui credincioasă. Studiul din săptămâna aceasta se concentrează pe identitatea şi pe rolul adevăratului Israel al lui Dumnezeu din orice veac, inclusiv din veacul nostru.

Studiul pe scurt: Ce făgăduinţe legate de legământ i-a făcut Domnul lui Israel? Ce condiţii au venit odată cu ele? Cât de bine a respectat poporul acele făgăduinţe? Ce s-a întâmplat când nu a ascultat?

„Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul, Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului” (Deuteronomul 7:6).

Nu există nicio îndoială: Domnul a ales în mod specific poporul evreu ca să fie reprezentantul Său special pe pământ. Termenul tradus cu „al Lui” în versetul de mai sus este segullá şi poate însemna „proprietate valoroasă” sau „tezaur deosebit” („proprietatea Lui”, NTR). De asemenea, lucrul cel mai important este că alegerea aceasta este în totalitate acţiunea lui Dumnezeu, o expresie a harului Său. Nu s-a găsit nimic la copiii lui Israel care să-i facă să merite acest har. Nici nu putea să se găsească, deoarece harul este ceva nemeritat.

1. Cum explică versetul de mai jos alegerea poporului Israel de către Domnul? Ezechiel 16:8

„De ce Domnul a ales Israelul? Acesta este un lucru de nepătruns. Poporul Israel era un mic grup de oameni fără cultură sau prestigiu. Nu avea calităţi care să garanteze o asemenea alegere. […] Motivul suprem al acelei alegeri se găseşte în taina dragostei dumnezeieşti. Totuşi, adevărul este că Dumnezeu a iubit Israelul şi l-a ales, onorând prin aceasta făgăduinţa făcută strămoşilor lui. […] Poporul a fost ales în virtutea dragostei lui Iehova pentru el. El a fost eliberat din sclavia Egiptului prin manifestarea puterii lui Iehova. Ar fi trebuit să priceapă semnificaţia acestor intervenţii măreţe şi să-şi dea seama că era, într-adevăr, un popor sfânt, preţios şi deosebit!”- J.A. Thompson, Deuteronomy, Londra, 1974, pp. 130-131.

Potrivit planului divin, israeliţii trebuiau să fie atât un neam împărătesc, cât şi unul preoţesc. Într-o lume nelegiuită, ei trebuiau să fie de viţă regală din punct de vedere moral şi spiritual, triumfând asupra domniei păcatului (Apocalipsa 20:6). Ca preoţi, ei trebuiau să se apropie de Domnul prin rugăciune, prin laudă şi prin jertfe. Ca un mijloc de legătură între Dumnezeu şi păgâni, ei trebuiau să slujească drept învăţători, predicatori şi profeţi şi să fie exemple de vieţuire sfântă – reprezentanţii cereşti ai adevăratei religii.

Textul pentru astăzi spune că ei trebuiau să fie deosebiţi „dintre toate popoarele de pe faţa pământului”. Având în vedere tot ce învaţă Cuvântul despre virtutea umilinţei şi despre pericolul mândriei, ce crezi că înseamnă această menţiune? În ce fel ei trebuiau să fie diferiţi, aleşi „dintre toate popoarele”? Ar trebui să ne aplicăm noţiunea aceasta şi nouă, ca biserică? Dacă da, cum?

Făgăduinţa despre o ţară care avea să fie dată poporului lui Dumnezeu, Israel, i-a fost făcută mai întâi lui Avraam şi apoi le-a fost repetată lui Isaac şi lui Iacov. Cuvintele lui Iosif de pe patul de moarte au fost o reiterare a acestei făgăduinţe (Geneza 50:24). Totuşi, Dumnezeu l-a înştiinţat pe Avraam că aveau să treacă „patru sute de ani” până ce sămânţa lui avea să ia în stăpânire ţara (Geneza 15:13,16). Împlinirea făgăduinţei a început în zilele lui Moise şi ale lui Iosua. Moise a repetat porunca divină: „Vedeţi, v-am pus ţara înainte, intraţi şi luaţi în stăpânire ţara” (Deuteronomul 1:8).

2. Citeşte Deuteronomul 28:1,15. Ce implică aceste cuvinte? Pe scurt, ţara avea să le fie dată ca parte a legământului. Un legământ implică obligaţii. Care au fost obligaţiile poporului Israel?

Prima parte a pasajului din Deuteronomul 28 prezintă binecuvântările pe care aveau să le primească israeliţii dacă făceau voia lui Dumnezeu. Cealaltă secţiune a capitolului vorbeşte despre blestemele care aveau să vină peste ei dacă nu făceau voia lui Dumnezeu. Blestemele acestea „erau în mare măsură, dar nu întregime, cauzate de faptul că i s-a permis păcatului să lucreze propriile rezultate rele. […] «Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea lui pământească putrezirea» (Galateni 6:8). La fel ca apa care, dacă este lăsată să curgă, nu va înceta să o facă până nu-şi va atinge nivelul; asemenea ceasului care, dacă este lăsat să bată, nu va înceta să funcţioneze până când nu se va opri de tot; asemenea pomului care, dacă este lăsat să crească, va aduce rod, şi păcatul are un nivel de atins, un traseu de parcurs, un rod care trebuie să se coacă, iar «sfârşitul acestor lucruri este moartea» (Romani 6:21).” – The Pulpit Commentary: Deuteronomy, H.D.M. Spence şi Joseph S. Exell editori, 1890, vol. 3, p. 439.

Niciuna dintre făgăduinţele care aveau în vedere ţara nu era necondiţionată. Ele au fost date ca parte a legământului. Poporul Israel trebuia să-şi facă partea lui. În caz contrar, făgăduinţele puteau fi anulate. Domnul a spus foarte clar, şi nu doar o dată, că, dacă israeliţii nu aveau să asculte, ţara urma să le fie luată. Citeşte Leviticul 26:27-33. Domnul nu putea fi mai explicit de atât.

În calitate de creştini, noi aşteptăm să primim promisele locuri din cerul cel nou şi de pe pământul cel nou. Ele ne-au fost făgăduite tot aşa cum le-a fost făgăduită evreilor ţara promisă. În acelaşi timp, există nişte condiţii pentru a ajunge acolo. Care sunt condiţiile acestea, în special în contextul mântuirii prin credinţă?

„Dar ei n-au ascultat, n-au luat aminte, ci au urmat fiecare pornirile inimii lor rele. De aceea am împlinit asupra lor toate cuvintele legământului acestuia pe care le poruncisem să-l păzească, şi pe care nu l-au păzit” (Ieremia 11:8).

Domnul spune că va împlini în dreptul lor „toate cuvintele legământului acestuia”. Şi totuşi, El vorbeşte despre ceva rău! Deşi avem tendinţa de a ne gândi la legământ ca oferindu-ne doar ce este bun, există şi cealaltă latură a înţelegerii. Principiul acesta s-a văzut şi în cazul lui Noe. Dumnezeu i-a oferit ceva minunat: păstrarea vieţii în faţa distrugerii; dar Noe a trebuit să asculte pentru a primi binecuvântările harului lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi ascultat, s-ar fi împlinit cealaltă latură a legământului.

3. Compară Ieremia 11:8 cu Geneza 6:5, în ce priveşte lumea antediluviană. Care este asemănarea? Ce ne spun aceste versete despre cât este de important să ne controlăm gândurile?

Din nefericire, istoria poporului Israel ca naţiune a fost, în cea mai mare parte, un model repetat de apostazie urmată de judecăţi divine, de pocăinţă şi de o perioadă de ascultare.

Analizează aceste versete din cartea Ieremia care vorbesc despre apostazia lui Israel: „El zice: «Când se desparte un bărbat de nevastă-sa, pe care o părăseşte, şi ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea? N-ar fi chiar şi ţara aceasta spurcată? Şi tu ai curvit cu mulţi ibovnici, şi să te întorci iarăşi la Mine?», zice Domnul. […] «Dar, cum este necredincioasă iubitului său o femeie, aşa Mi-aţi fost necredincioşi voi, casa lui Israel», zice Domnul” (Ieremia 3:1,20).

Pasajul aduce în discuţie un aspect care a fost abordat anterior: legământul pe care Dumnezeu vrea să-l încheie cu noi nu este doar un acord juridic rece, făcut între oameni de afaceri care caută să obţină cel mai bun târg pentru ei înşişi. Relaţia de legământ este un angajament la fel de serios şi de sacru cum este căsătoria, motiv pentru care Domnul foloseşte imaginea aceasta.

Ideea centrală aici este că apostazia copiilor lui Israel nu şi-a avut rădăcina în neascultare, ci în ruperea relaţiei personale cu Domnul, o ruptură care a rezultat în neascultare şi care, în cele din urmă, a adus pedeapsa asupra lor.

De ce este aspectul personal, relaţional, atât de important în viaţa creştină? De ce suntem atât de predispuşi să cădem în păcat şi în neascultare dacă relaţia noastră cu Dumnezeu nu este bună?

4. În ciuda ciclului repetat al lui Israel de apostazie, judecăţi divine şi pocăinţă, ce speranţă se găseşte în versetele de mai jos? Isaia 4:3; Mica 4:6,7; Ţefania 3:12,13

Cu toate că planul lui Dumnezeu pentru Israelul antic a fost stricat de neascultare, nu a fost niciodată zădărnicit în totalitate. Printre buruieni mai cresc totuşi şi câteva flori. Mulţi dintre profeţii Vechiului Testament vorbesc despre această rămăşiţă credincioasă pe care Dumnezeu o va strânge la Sine ca pe un buchet frumos.

Scopul lui Dumnezeu de a crea şi a păstra o rămăşiţă a fost acelaşi cu cel pe care l-a avut cu toţi copiii lui Israel, şi anume să-i folosească drept instrumente ale Sale care să proclame „slava Mea printre neamuri” (Isaia 66:19). Prin intermediul lor, alţii aveau să se alăture credincioşilor ca „să se închine Împăratului, Domnul oştirilor” (Zaharia 14:16). Astfel, oricât de mult s-a înrăutăţit situaţia, Dumnezeu a avut întotdeauna nişte oameni credincioşi care, în ciuda apostaziei din rândurile poporului Său ales, şi-au întărit chemarea şi alegerea (2 Petru 1:10). Pe scurt, indiferent de eşecurile poporului în general, au existat oameni care au încercat să-şi respecte partea lor de legământ cât au putut de bine (vezi, de exemplu, 1 Împăraţi 19:14-18). Şi, deşi poate au suferit împreună cu poporul lor ca întreg (de pildă, exilul), făgăduinţa finală, şi anume viaţa veşnică, va fi a lor.

5. Ce spune Isus în versetele de mai jos? Aplică aceste cuvinte şi făgăduinţele pe care le conţin la situaţia legată de apostazia Israelului antic. Cum explică aceste cuvinte existenţa unei rămăşiţe credincioase? Ioan 10:27,28

Cu câţiva ani în urmă, o tânără creştină a renunţat de tot la credinţa ei, în mare parte pentru că s-a descurajat din cauza păcatului, a apostaziei şi a ipocriziei pe care le-a văzut în biserica locală. „Oamenii aceia nu erau cu adevărat creştini”, a spus ea, folosind acest argument ca o scuză pentru a renunţa la tot. Bazându-ţi răspunsul pe principiile din studiul de azi, de ce scuza ei este neconvingătoare?

În ciuda greşelilor şi a eşecului Israelului antic, Domnul nu a renunţat la planul Său de a avea un popor credincios care să-I slujească. De fapt, Vechiul Testament privea înainte la timpul când Domnul avea să înfiinţeze Israelul spiritual, un grup loial de credincioşi, evrei şi neamuri, care avea să ducă mai departe lucrarea de predicare a Evangheliei în lume. Bine aţi venit în biserica primară!

6. Citeşte Galateni 3:26-29:
a) Despre ce făgăduinţă vorbeşte Pavel în versetul 29?
b) Care este elementul-cheie care face din cineva moştenitorul acestor făgăduinţe? (Galateni 3:26)
c) De ce dă Pavel la o parte diferenţele de gen, naţionalitate şi statut social?
d) Ce înseamnă să fim „una în Hristos”?
e) Cum ne ajută Romani 4:16,17 să înţelegem ceea ce spune Pavel în Galateni 3:26-29?

Ca fiu al lui Avraam, Isus Hristos a devenit într-un mod special moştenitorul făgăduinţelor legământului. Prin botez ne-am înrudit cu Isus şi prin El obţinem dreptul de a fi părtaşi la făgăduinţele făcute lui Avraam. Astfel, tot ceea ce Dumnezeu i-a promis lui Avraam se regăseşte în Hristos, iar promisiunile devin ale noastre nu datorită naţionalităţii, rasei sau genului, ci prin harul pe care Dumnezeu îl revarsă asupra noastră prin credinţă.

„Darul făcut lui Avraam şi seminţei lui nu cuprinde numai ţara Canaanului, ci tot pământul. Aşa spune apostolul, că făgăduinţa ca să fie el moştenitor al lumii n-a fost făcută lui Avraam, nici seminţei lui prin lege, ci prin îndreptăţirea prin credinţă (Romani 4:13). În Biblie ni se vorbeşte în mod clar că făgăduinţele făcute lui Avraam urmează să fie împlinite prin Hristos. […] moştenitori «la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, care nu se poate veşteji» (1 Petru 1:4), un pământ eliberat de blestemul păcatului.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 170. Această făgăduinţă se va împlini în mod literal atunci când cei sfinţi vor trăi veşnic pe noul pământ, împreună cu Isus Hristos (Daniel 7:27).

„Dumnezeu nu recunoaşte nicio deosebire pe bază de naţionalitate, rasă sau castă. El este Creatorul tuturor oamenilor. Toţi oamenii sunt o familie prin creaţiune şi toţi sunt una prin răscumpărare. Hristos a venit să dărâme orice zid de despărţire, să deschidă toate despărţiturile templului, pentru ca orice suflet să aibă intrarea liberă la Dumnezeu. Dragostea Lui este atât de cuprinzătoare, atât de profundă, atât de deplină, încât pătrunde pretutindeni. Ea ridică mai presus de influenţa lui Satana pe aceia care sunt amăgiţi de ispitirile lui şi îi aşază în apropierea tronului lui Dumnezeu, tron înconjurat de curcubeul făgăduinţei. În Hristos nu mai este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod.”- Ellen G. White, Profeţi şi regi, pp. 369-370.

Rezumat: Adevăratul Israel al lui Dumnezeu este Israelul credinţei – oameni care trăiesc într-o relaţie spirituală, de legământ, cu El. Astfel de oameni au rolul de reprezentanţi ai Săi, care oferă lumii Evanghelia harului Său salvator.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Zaharia 14 – Matei 2
1. Completează textul: „şi nu vor mai fi …… în Casa Domnului oştirilor în ziua Aceea”.
2. Cum era legământul Domnului cu Levi?
3. Completează textul: „Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea …… .”
4. După ce eveniment i s-a arătat un înger lui Iosif, în Egipt?

Evanghelizare, Secţiunea 13, subcapitolul „Lucrarea pentru persoanele în vârstă”
5. Care sunt subiectele pentru care spun că s-au rugat unele persoane în vârstă?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!