Semnul legământului

Sabatul zilei a şaptea este ca un ceas cu pendul care sună şi ne întoarce cu o regularitate neabătută la temelia a tot ceea ce suntem sau am putea fi. Suntem atât de ocupaţi să alergăm încoace şi încolo, să cheltuim bani, să câştigăm bani, să mergem într-o parte şi în alta, peste tot, când, la un moment dat, auzim bătaia pendulului: este Sabatul care soseşte şi ne reataşează de temelia noastră, fiind punctul de plecare a tot ceea ce urmează după el. Cu o regularitate neîntreruptă şi fără nicio excepţie, Sabatul pătrunde în tăcere dincolo de orizont şi în fiecare colţişor al vieţii noastre. El ne reaminteşte că fiecare frântură din noi Îi aparţine Făcătorului nostru, Aceluia care ne-a aşezat aici, care „la început” a creat cerurile şi pământul – un act care rămâne fundamentul de necontestat al oricărui crez creştin şi al cărui semn incontestabil, discret şi imuabil este Sabatul zilei a şaptea.

Săptămâna aceasta vom analiza acest semn în contextul legământului de la Sinai.

Studiul pe scurt: Unde îşi are Sabatul originile? Ce dovezi avem că Sabatul a existat înainte de Sinai? Ce face ca Sabatul să fie un semn al legământului atât de potrivit?

Cât de des auzim sintagma: „vechiul Sabat evreiesc”! Şi totuşi, Scriptura este clară cu privire la faptul că Sabatul a existat cu mult înainte de poporul evreu. Originile lui se regăsesc în chiar săptămâna Creaţiunii.

1. Unde sunt stabilite originile Sabatului, clar şi fără nicio umbră de ambiguitate, în versetele de mai jos? Geneza 2:2,3; Exodul 20:11

Deşi Exodul 2:2,3 nu identifică „ziua a şaptea” cu Sabatul (identificarea se face pentru prima dată în Exodul 16:26,29), acesta este foarte clar sugerat în expresia „S-a odihnit în ziua a şaptea” (Geneza 2:2). Verbul „S-a odihnit” (în ebraică shabbat) este legat de substantivul Sabat (în ebraică shabbat). „Termenul Sabat nu este folosit [în Geneza 2:2,3], dar este cert faptul că autorul a intenţionat să afirme că Dumnezeu a binecuvântat şi a sfinţit ziua a şaptea a Sabatului.” – G.F. Waterman, The Zondervan Pictorial Encyclopedia of the Bible, vol. 5, p. 183. În mod evident, Geneza 2:2,3 ne învaţă despre originea şi despre instituirea Sabatului ca zi de binecuvântare pentru toată omenirea.

În Marcu 2:27, Isus spune că Sabatul a fost făcut literalmente pentru „om”, implicând omenirea în ansamblu, nu pentru evrei în mod exclusiv.

2. De ce S-ar fi odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea? Avea El nevoie? Ce alt scop ar fi putut avea odihna Lui?

Deşi unii comentatori au sugerat că Dumnezeu avea nevoie de odihnă fizică după lucrarea Creaţiunii, adevăratul scop al odihnei Lui a fost acela de a oferi un exemplu divin pentru omenire. Şi oamenii trebuie să lucreze şase zile şi apoi să se odihnească, în Sabatul zilei a şaptea. Teologul Karl Barth a sugerat că odihna lui Dumnezeu de la sfârşitul Creaţiunii a fost o parte a „legământului de har” în care omenirea a fost invitată „să se odihnească împreună cu El, să participe la odihna .” – Church Dogmatics, vol. 3, part. 1, p. 98.

În dragostea Lui, Dumnezeu i-a chemat pe bărbat şi pe femeie, a doua zi după ce i-a creat, ca să aibă părtăşie în odihnă, să pună bazele unei comuniuni intime cu El, Cel după al cărui chip fuseseră făcuţi. Acea comuniune trebuia să dureze veşnic. De la căderea omului, ea a devenit punctul culminant al săptămânii, în relaţia omului cu Mântuitorul lui.

Dacă cineva te-ar întreba cum a ajutat păzirea Sabatului relaţia ta cu Domnul, ce i-ai răspunde?

„Şi Moise le-a zis: «Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne!” (Exodul 16:23).

Citeşte în Exodul 16 relatarea despre mana care le-a fost oferită copiilor lui Israel în pustie, înainte de Sinai. Observă ce ne descoperă raportul biblic:

1. În fiecare zi putea fi folosită o porţie obișnuită de mană, dar în ziua a şasea israeliţii trebuiau să strângă o porţie dublă.
2. În Sabat nu cădea mană deloc.
3. Porţia în plus necesară pentru Sabat era păstrată din ziua a şasea fără să se strice, în timp ce în oricare altă zi mana nu ţinea până a doua zi.

3. Ce ne descoperă această relatare în legătură cu sfinţenia Sabatului înainte de darea Legii la Sinai? (Vezi Exodul 16:23-28.)

„De fapt, identificarea Sabatului cu ziua a şaptea, declaraţia că Domnul le-a dat Sabatul israeliţilor şi menţiunea că, la porunca lui Dumnezeu, poporul s-a odihnit în ziua a şaptea, toate arată negreşit spre instituirea primordială a Sabatului .” – G. F. Waterman, The Zondervan Pictorial Encyclopedia of the Bible, vol. 5, p. 184.

4. În Exodul 16 se spune despre Sabat mult mai mult decât pare la prima vedere. Iată ce ne învaţă acest pasaj:
1. Care este ziua pregătirii pentru Sabat
2. A câta zi a săptămânii este Sabatul
3. Care este originea Sabatului
4. Ce fel de zi ar trebui să fie Sabatul
5. Este Sabatul o zi de post?
6. Este Sabatul un test al loialităţii faţă de Dumnezeu?

Cum se potriveşte înţelegerea ta despre Sabat cu ceea ce se spune despre el în Exodul 16?

„Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat. Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic, căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat” (Exodul 31:16,16).

De patru ori Sabatul este descris în Biblie ca fiind un „semn” (Exodul 31:13,17; Ezechiel 20:12,20). Un „semn” nu este un „simbol” în sensul în care un lucru în mod natural reprezintă sau evocă altceva pentru că au însuşiri asemănătoare (de exemplu, simbolul pumnului exprimă deseori tărie sau putere). În Biblie, Sabatul ca „semn” a funcţionat ca un indicator exterior sau ca o condiţie menită să transmită un mesaj distinctiv. Nimic din semnul în sine nu îl lega în mod anume de legământ. Sabatul era un semn al legământului „între Mine şi voi, şi urmaşii voştri” (Exodul 31:13) doar pentru că Dumnezeu a spus aşa.

5. De ce a folosit Domnul Sabatul ca semn al legământului? Ce face ca Sabatul să fie un simbol atât de potrivit al relaţiei mântuitoare dintre om şi Dumnezeu? Ţinând cont că un aspect esenţial al legământului este acela că suntem mântuiţi prin har şi că faptele nu ne pot mântui, ce anume face ca Sabatul să fie un simbol atât de potrivit pentru relaţia aceasta? (Vezi Geneza 2:3; Evrei 4:1-4.)

Un aspect relevant al rolului Sabatului de semn al legământului de har este acela că, timp de secole, evreii au considerat Sabatul ca un semn al răscumpărării mesianice. Ei au văzut în Sabat o pregustare a mântuirii oferite prin Mesia. Deoarece noi credem că răscumpărarea se realizează doar prin har şi că legământul este un legământ al harului, legătura dintre Sabat, răscumpărare şi legământ este clară (vezi Deuteronomul 5:13-15). Astfel, contrar opiniei comune, Sabatul este un semn al harului salvator, şi nu al mântuirii prin fapte.

Ce înseamnă pentru tine să te „odihneşti” în Sabat? Ce faci diferit în ziua aceasta astfel ca Sabatul să fie un „semn”? Dacă cineva care te cunoaşte ar privi la viaţa ta, ar putea să vadă că Sabatul este cu adevărat o zi specială pentru tine?

„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: «Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul care vă sfinţesc»” (Exodul 31:13).

Un pasaj care vorbeşte foarte mult despre Sabat este cel din Exodul 31:1217, care urmează după cel în care Domnul dă îndrumările cu privire la zidirea sanctuarului şi la instituirea serviciilor acestuia (Exodul 25:1-31:11).

Conceptul de Sabat ca „semn” – un semn vizibil, exterior şi veşnic între Dumnezeu şi poporul Lui – este exprimat aici pentru prima dată în felul acesta. Textul în sine conţine unele noţiuni interesante, pe care merită să le analizăm. Sunt două idei în acest pasaj:

1. Sabatul ca semn al cunoaşterii;
2. Sabatul ca semn al sfinţirii.

Să analizăm aspectul semnului legat de cunoaştere. Înţelegerea ebraică a cunoaşterii includea aspectul intelectual, pe cel relaţional şi pe cel emoţional. „A cunoaşte” nu înseamnă doar a şti un lucru, îndeosebi când este implicată o persoană. De asemenea, verbul acesta mai înseamnă şi a avea o relaţie plină de sens cu cel cunoscut. Astfel, „a-L cunoaşte pe Domnul” însemna să fii în relaţia potrivită cu El, adică „să-L slujeşti” (1 Cronici 28:9), „să te temi de El” (Isaia 11:2), „să-L crezi” (Isaia 43:10), „să te încrezi în El” , „să-L cauţi” (Psalmii 9:10) şi „să chemi Numele Lui” (Ieremia 10:25).

6. În ce fel versetele din paragraful de mai sus ne ajută să înţelegem ce înseamnă să-L „cunoaştem” pe Domnul?

În plus, Sabatul este şi un semn al sfinţirii. El înseamnă că Domnul Îşi „sfinţeşte” poporul (compară cu Leviticul 20:8), adică îl face să fie sfânt (Deuteronomul 7:6).

Procesul sfinţirii este lucrarea dragostei lui Dumnezeu la fel de mult cum este lucrarea Lui de mântuire şi de răscumpărare. Atât neprihănirea, cât şi sfinţirea sunt lucrările lui Dumnezeu. „Eu sunt Domnul care vă sfinţesc” (Leviticul 20:8). Astfel, Sabatul este un semn care ne ajută să-L cunoaştem pe Dumnezeu ca Acela care sfinţeşte. „Sabatul dat lumii este un semn că Dumnezeu este Creator şi că El l-a sfinţit.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 6, p. 350.

Gândește-te la ziua de Sabat şi la procesul sfinţirii, adică procesul prin care devenim sfinţi. Ce rol are păzirea Sabatului în acest proces? Cum poate folosi Domnul experienţa noastră de păzire a Sabatului pentru a ne sfinţi?

„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti” (Exodul 20:8).

Sabatul a fost şi este un semn pentru ca oamenii „să-şi aducă aminte”. Folosirea verbului „a aminti” / „a aduce aminte” poate scoate în evidenţă mai multe aspecte. În primul rând, pentru ca o persoană să-şi amintească ceva trebuie să se uite în urmă, în trecut. În cazul acesta, Sabatul arată spre Creaţiune, al cărei apogeu este instituţia Sabatului ca zi săptămânală de odihnă şi de comuniune specială cu Dumnezeu.

Porunca de a ne aduce aminte are implicaţii şi pentru prezent. Noi trebuie nu doar să ne „aducem aminte” de Sabat (Exodul 20:8), ci şi să-l „ţinem” (Deuteronomul 5:12). Prin urmare, Sabatul are implicaţii foarte importante pentru noi, astăzi.

În final, faptul de a ne aduce aminte de Sabat ne îndreaptă şi spre viitor. Cel care îşi aduce aminte să păzească Sabatul are un viitor promiţător, valoros şi plin de sens împreună cu Domnul Sabatului. El rămâne în relaţia legământului pentru că rămâne în Domnul. Când înţelegem legământul ca pe o relaţie între Dumnezeu şi omenire, Sabatul, care ne poate ajuta foarte mult să întărim această relaţie, capătă o semnificaţie specială.

Într-adevăr, atunci când îşi aduce aminte de Creaţiune şi de Creator, poporul lui Dumnezeu îşi aminteşte şi de intervenţiile izbăvitoare ale lui Dumnezeu (vezi Deuteronomul 5:14, unde Sabatul este văzut ca un semn al eliberării din Egipt, un simbol al mântuirii supreme găsite în Dumnezeu). Creaţia şi re-creaţia merg împreună. Cea dintâi o face posibilă pe cea din urmă. Sabatul este un semn care ne spune că Dumnezeu este Creatorul lumii şi Realizatorul mântuirii noastre.

„Prin sfinţirea Sabatului Său, noi trebuie să arătăm că suntem poporul Său. Cuvântul Său declară că Sabatul este un semn prin care va fi identificat poporul păzitor al poruncilor. […] Aceia care păzesc Legea lui Dumnezeu vor fi una cu El în marea luptă care a început în cer între Satana şi Dumnezeu.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 2, p. 160. Conform citatului, ce face ca Sabatul să fie un semn care ne deosebește ca popor păzitor al poruncilor lui Dumnezeu poate mai mult decât oricare dintre celelalte porunci?

Cele Zece Porunci definesc în mod cuprinzător şi fundamental relaţia dintre Dumnezeu şi om şi relaţia dintre oameni. Porunca din centrul Decalogului este cea despre Sabat. Ea Îl identifică pe Domnul Sabatului într-un mod cu totul deosebit şi menţionează sfera Lui de autoritate şi de stăpânire. Observă următoarele două aspecte: (1) identitatea Divinităţii: Iehova (Domnul), care este Creatorul (Exodul 20:11; 31:17) şi care deţine, astfel, o poziţie unică; (2) sfera Lui de stăpânire şi de autoritate: „cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele” (Exodul 20:11, compară cu Exodul 31:17). Potrivit acestor două aspecte, porunca despre Sabat are caracteristicile tipice sigiliilor din documentele tratatelor din Orientul Apropiat antic.

„Sfinţirea realizată de Duhul Sfânt subliniază diferenţa dintre cei care au sigiliul lui Dumnezeu şi cei care ţin o zi de odihnă falsă. Când va veni încercarea, se va arăta limpede care este semnul fiarei: Este respectarea duminicii.” – Ellen G. White, The SDA Bible Commentary, vol. 7, pp. 980-981.

Rezumat: Sabatul este un semn al legământului care ajunge până în vremea când planul de mântuire va fi împlinit. El arată înapoi spre Creaţiune, iar ca semn al legământului harului arată spre re-creaţiunea finală, când Dumnezeu va face toate lucrurile noi.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Matei 17-23
1. Completează textul: „Fiindcă nu se poate să …… .”
2. Cine îi certa pe cei doi orbi să tacă?
3. Completează textul: „Când a intrat în Ierusalim …… .”
4. Care sunt „cele mai însemnate lucruri din Lege”?

Evanghelizare, Secţiunea 14, subcapitolul „Lucrarea personală şi sfătuirea înţeleaptă”
5. În ce condiţii bisericile noastre vor avea acea vitalitate de care au nevoie de multă vreme?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!