Ce s-a întâmplat?

Raportul biblic despre crearea omului este plin de speranţă, de fericire şi de desăvârşire. Fiecare zi a Creaţiunii s-a încheiat cu declaraţia divină că lucrurile create erau „bune”. Cu siguranţă acest lucru nu a inclus taifunuri, cutremure de pământ, foamete şi boli.

Ce s-a întâmplat?

Cea de-a şasea zi a Creaţiunii s-a încheiat cu declaraţia divină că toate erau „foarte bune”, şi aceasta pentru că atunci Domnul a creat nişte fiinţe după chipul Său: oamenii. A fost ceva ce El nu făcuse cu privire la nimic până atunci în raportul cărţii Geneza. Bineînţeles, aceste fiinţe erau perfecte în toate privinţele. Trebuie să fi fost! La urma urmei, ele eu fost create după chipul lui Dumnezeu. În acest cadru, fireşte că din rândul lor nu au făcut parte criminali, hoţi, mincinoşi, şarlatani şi alţii din rândurile lor. Cum aşa?

Studiul din săptămâna aceasta analizează Creaţiunea, ce a făcut Dumnezeu mai întâi, şi apoi ce s-a întâmplat cu acea creaţie perfectă. În final, vom aborda şi tema trimestrului: Ce face Dumnezeu pentru a îndrepta din nou lucrurile.

Studiul pe scurt: Ce ne învaţă Biblia despre origini? Ce fel de relaţie a vrut Dumnezeu să aibă cu omenirea? Care a fost scopul pomului cunoştinţei binelui şi răului? Ce speranţă le-a fost dată lui Adam şi Evei imediat după căderea lor în păcat?

„La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul” (Geneza 1:1).

Un om de ştiinţă tocmai îşi terminase prezentarea despre orbitele planetelor în jurul Soarelui şi despre orbita Soarelui în jurul centrului galaxiei, când o doamnă în vârstă, cu nişte tenişi negri în picioare, s-a ridicat şi a spus că pământul era un disc plat care stă pe spatele unei broaşte-ţestoase. În glumă, omul de ştiinţă a întrebat pe ce stătea broasca-ţestoasă, iar doamna i-a răspuns că ţestoasa stătea pe o altă ţestoasă. „Doamnă”, a continuat glumind omul de ştiinţă, „până la urmă pe ce stă acea broască-ţestoasă?” Doamna i-a răspuns: „Pe o altă broască-ţestoasă.” Dar până să apuce omul de ştiinţă să întrebe pe ce stătea şi acea ţestoasă, doamna a izbucnit: „Păstrează-ţi energia, băiete, sunt ţestoase peste tot, până jos!”

Oricât de hazlie ar fi, istorioara de mai sus are legătură cu cea mai importantă chestiune a existenţei umane: natura universului însuşi. Ce este lumea aceasta? Cum am ajuns aici? Şi unde mergem, în cele din urmă?

Acestea sunt întrebările fundamentale pe care şi le pot pune oamenii, deoarece înţelegerea noastră cu privire la cine suntem şi cum am ajuns aici va avea un impact asupra modului în care trăim în timp ce suntem aici.

1. Cum răspund textele următoare, fiecare în felul său, la unele dintre întrebările de mai sus? Care este ideea comună tuturor? Geneza 1:1; Psalmii 100:3; Isaia 40:28; Faptele 17:26; Efeseni 3:9; Evrei 1:2,10

Interesant în legătură cu Geneza 1:1 (şi cu celelalte texte) este faptul că Domnul nu încearcă să demonstreze că El este Creatorul. Nu există argumente elaborate pentru a dovedi acest lucru. El este afirmat simplu şi clar, fără nicio încercare de a-l justifica, explica sau dovedi. Fie îl acceptăm prin credinţă, fie nu. De fapt, credinţa este singura modalitate prin care îl putem accepta, dintr-un simplu motiv: nimeni dintre noi nu a fost acolo ca să vadă procesul creării în sine. Ba chiar ar fi fost logic imposibil ca noi să fi fost prezenţi la crearea noastră. Chiar şi adepţii secularismului, indiferent de concepţiile lor cu privire la origini, trebuie să adopte acele concepţii tot prin credinţă şi din acelaşi motiv: niciunul dintre noi nu a fost acolo ca să asiste la eveniment.

Dumnezeu ne cere să acceptăm prin credinţă că El este Creatorul, dar ne oferă şi motive întemeiate pentru această credinţă. Care crezi că sunt argumentele pentru care este logic să credem că existăm fiindcă un Creator ne-a aşezat aici în mod deliberat, în contrast cu teoria conform căreia am apărut din pura întâmplare.

2. Biblia afirmă că Dumnezeu l-a creat pe om – parte bărbătească şi parte femeiască – „după chipul Său” (Geneza 1:127). Pe baza acestei idei, răspunde la următoarele întrebări:
Ce înseamnă faptul că Dumnezeu ne-a creat după chipul Său? În ce fel suntem noi „după chipul Său”?
Potrivit raportului din Geneza, a mai făcut Dumnezeu şi altceva „după chipul Său”, în afară de om? Dacă nu, ce ne spune aceasta despre statutul nostru unic, spre deosebire de restul creaţiei de pe pământ? Ce lecţii putem extrage din această diferenţă?
Ce altceva se mai poate găsi în raportul despre crearea omului care diferenţiază rasa umană de tot ceea ce Domnul mai crease? Vezi Geneza 2:7,18-25.

Deşi trebuie să vorbim despre Dumnezeu în termeni omeneşti, nu trebuie să uităm că El este o fiinţă spirituală (Ioan 4:24), cu însuşiri divine. Tot ce putem spune este că, în natura noastră fizică, mintală şi spirituală, noi Îl reflectăm într-un anumit mod pe Creatorul nostru, oricât de multe lucruri despre El rămân încă învăluite în mister, cel puţin pentru noi. Cu toate acestea, Biblia subliniază aspectul spiritual şi pe cel mintal al fiinţei noastre. Noi putem dezvolta şi îmbunătăţi aceste aspecte. Ceea ce face posibilă o relaţie dătătoare de viaţă cu Dumnezeu este unicitatea minţii noastre, ceva ce nimic din restul creaţiei lui Dumnezeu de pe pământ pare să nu fie în stare să facă.

Atât bărbaţii, cât şi femeile împărtăşesc privilegiul de a fi făcuţi după chipul lui Dumnezeu. În crearea lor nu există niciun indiciu al inferiorităţii unuia faţă de celălalt. Dumnezeu Însuşi i-a făcut din acelaşi material. Dumnezeu i-a făcut pe amândoi egali din start şi i-a aşezat împreună într-o relaţie specială cu El. Amândoi au avut aceeaşi ocazie de a-şi dezvolta caracterul dat de Dumnezeu într-un mod în care avea să-I aducă slavă lui Dumnezeu.

„Dumnezeu personal i-a dat lui Adam un tovarăş. El i-a făcut ajutorul «potrivit pentru el», un ajutor care să-i corespundă, unul care era potrivit să fie tovarăşul său şi care putea fi una cu el în iubire şi simpatie. Eva a fost creată dintr-o coastă luată de la Adam, aceasta însemnând că ea nu trebuia să-l controleze, să-l stăpânească pe el, care era capul, dar nici să fie călcată în picioare ca fiind inferioară, ci să stea lângă el ca fiind egali, să fie iubită şi ocrotită de el.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 46.

Observă care au fost primele cuvinte pe care Dumnezeu li le-a adresat oamenilor, cel puţin aşa cum apar ele în Scriptură. El le-a îndreptat atenţia spre abilitatea lor de a procrea, de a face să li se înmulţească specia. Apoi, le-a îndreptat atenţia spre pământ, spre creaţie, şi le-a spus să-l umple, să-l supună şi să-l stăpânească. De asemenea, Dumnezeu le-a vorbit despre plantele pe care le puteau mânca. Pe scurt, conform Bibliei, primele cuvinte ale lui Dumnezeu adresate bărbatului şi femeii s-au referit în mod specific la interacţiunea şi la relaţia lor cu lumea fizică.

3. Ce ne spun versetele de mai jos despre modul în care vede Dumnezeu lumea materială? Implică ele că există ceva rău în lucrurile materiale şi în faptul de a ne bucura de ele? Ce lecţii putem învăţa din aceste scene timpurii ale istoriei omeneşti despre modul în care ar trebui să ne raportăm la creaţie? Geneza 1:28,29

De asemenea, cu aceste cuvinte, Dumnezeu face primii paşi spre o relaţie cu omenirea. El le-a vorbit primilor oameni, le-a dat porunci, le-a spus ce să facă. Exista şi o responsabilitate implicită în aceste cuvinte. Dumnezeu le-a cerut să fie stăpâni peste această minunată creaţie pe care El Însuşi a făcut-o.

4. În textul de mai jos se spune că Dumnezeu i-a binecuvântat pe Adam şi pe Eva. Ce înseamnă aceasta? Ce fel de relaţie implică acest lucru între ei şi Creatorul lor? Geneza 1:28

Dumnezeu li Se adresează lui Adam şi Evei ca unor fiinţe inteligente care pot răspunde la bunătatea Lui şi pot intra în comuniune şi părtăşie cu El. Pe lângă aceasta, ca nişte creaturi-copii, Adam şi Eva erau dependenţi de binecuvântarea şi de grija Tatălui lor Creator. El le oferea tot ceea ce ei aveau nevoie. Ei nu au făcut nimic ca să merite ceea ce El le dădea. Primeau pur şi simplu ceva ce nu câştigaseră singuri.

Când citim despre crearea bărbatului şi a femeii, putem vedea înainte de păcat elemente ale tipului de relaţie pe care Dumnezeu vrea să o avem cu El acum, după păcătuire. Recapitulează studiul zilei de azi şi vezi ce analogii poţi găsi care să te ajute să înţelegi modul în care ne putem raporta la El chiar şi în starea noastră căzută.

„Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: «Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit»„ (Geneza 2:16,17). Testul acesta le-a oferit lui Adam şi Evei posibilitatea de a-şi exersa liberul-arbitru. De asemenea, testul le-a oferit ocazia de a răspunde pozitiv sau negativ la relaţia lor cu Creatorul. El mai arată şi că Dumnezeu i-a făcut fiinţe morale libere. La urma urmei, dacă n-ar fi avut posibilitatea de a nu asculta, de ce S-ar mai fi preocupat Domnul, de la bun început, să-i avertizeze cu privire la ascultare?

„Tot ceea ce a avut loc înainte de capitolul 2 a pavat calea spre acest punct culminant . Viitorul rasei umane se concentrează în jurul acestei singure oprelişti. Omul nu trebuie să fie dezorientat de o mulţime de chestiuni. O singură poruncă trebuie avută în vedere. Astfel, prin faptul că a restrâns numărul interdicţiilor la una singură, Iehova oferă dovezi ale milei Sale. În plus, pentru a demonstra că această singură poruncă nu este grea, Domnul o aşază în contextul unei permisiuni mai cuprinzătoare: «din orice pom din grădin㻄 – H. C. Leupold, Exposition of Genesis, vol. 1, p. 127.

Prin chemarea adresată lui Adam şi Evei de a asculta de voia Lui, Dumnezeu le-a spus: Eu sunt Creatorul vostru şi v-am făcut după chipul Meu. Viaţa voastră este susţinută de Mine, căci în Mine aveţi viaţa, mişcarea şi fiinţa. V-am oferit toate lucrurile necesare bunăstării şi fericirii voastre (subzistenţă, casă, tovărăşie umană) şi v-am făcut stăpâni ai lumii de sub Mine. Dacă sunteţi dispuşi să susţineţi această relaţie cu Mine pentru că Mă iubiţi, atunci Eu voi fi Dumnezeu vostru, iar voi veţi fi copiii Mei. Puteţi afirma această relaţie şi încrederea pe care ea o implică ascultând pur şi simplu de porunca aceasta specifică.

Până la urmă, relaţia noastră cu Dumnezeu poate fi eficientă şi de durată doar dacă noi alegem în mod liber să acceptăm voia Lui. Respingerea voii Sale înseamnă, în esenţă, să pretindem să fim independenţi de El. Acest lucru arată că noi credem că nu avem nevoie de El. Este o alegere care duce la cunoştinţa răului, iar răul duce la înstrăinare, singurătate, frustrare şi moarte.

Testul pe care Dumnezeu li l-a dat lui Adam şi Evei a fost unul al loialităţii şi al credinţei. În ce fel ne confruntăm şi noi astăzi cu teste asemănătoare? Cum serveşte Legea lui Dumnezeu drept o analogie a poruncii date în Geneza 2:16,17?

5. Avem tendinţa să-i credem pe cei pe care îi cunoaştem şi să ne îndoim în mod instinctiv de cei pe care nu îi cunoaştem. Eva s-ar fi îndoit în mod natural de Satana. Mai mult, orice atac direct la adresa lui Dumnezeu ar fi făcut-o să aibă o atitudine defensivă. Prin urmare, ce paşi a făcut Satana ca să ocolească sistemul natural de apărare al Evei? Geneza 3:1-6

„Oricât de deplorabil a fost păcatul Evei şi încărcat de o potenţială suferinţă pentru familia omenească, alegerea ei nu a inclus neapărat rasa umană în pedeapsa pentru păcatul ei. Alegerea lui Adam, în deplină înţelegere a unei porunci exprese a lui Dumnezeu, mai degrabă decât cea Evei, a fost cea care a făcut ca păcatul şi moartea să fie partea inevitabilă a omenirii. Eva a fost înşelată. Adam, nu.” – The SDA Bible Commentary, vol. 1, p. 231

Ca urmare a acestei încălcări flagrante şi a nesocotirii poruncii lui Dumnezeu, relaţia dintre Dumnezeu şi oameni este acum ruptă. Ea s-a schimbat dintr-o părtăşie directă cu Dumnezeu într-o fugă plină de teamă din prezenţa Sa (Geneza 3:8-10). Înstrăinarea şi separarea au luat locul părtăşiei şi al comuniunii. Păcatul a apărut şi toate consecinţele lui urâte au urmat. Dacă nu se făcea ceva, omenirea se îndrepta spre distrugerea veşnică.

6. În mijlocul acestei tragedii, ce cuvinte de speranţă şi de făgăduinţă a rostit Dumnezeu? Geneza 3:15

Uimitorul cuvânt de speranţă profetică al lui Dumnezeu vorbeşte despre o vrăjmăşie între şarpe şi femeie, între Sămânţa ei şi sămânţa lui. Acest lucru culminează cu apariţia victorioasă a unui Urmaş reprezentativ din sămânţa femeii, care îi dă o lovitură mortală lui Satana.

În starea lor cumplită de neajutorare, Adam şi Eva trebuiau să găsească speranţă în această făgăduinţă mesianică, o speranţă care avea să le transforme existenţa, fiind dată şi susţinută de Dumnezeu. Făgăduinţa despre Mesia şi despre biruinţa finală, oricât de vag a fost afirmată la vremea aceea, a ridicat întunecimea în care actul lor de păcătuire îi aşezase.

Citeşte Geneza 3:9, unde Dumnezeu le spune lui Adam şi Evei: „Unde eşti?” Bineînţeles, Dumnezeu ştia unde erau ei. În loc să fie pline de condamnare, cuvintele Lui aveau scopul de a-i atrage înapoi la El pe oamenii chinuiţi de remuşcări. În ce fel Îl vedem şi acum pe Dumnezeu cum caută să ne cheme la mila şi la harul Său?

„Cred că a fost o predică despre Evanghelie în acele două cuvinte divine, în timp ce ele străbăteau desişul tufişului şi ajungeau cu o puternică rezonanţă la urechile fugarilor: «Unde eşti?» Dumnezeul tău nu este dispus să te piardă. El a ieşit să te caute, aşa cum curând după aceea El a plănuit să vină în persoana Fiului Său, nu doar ca să caute, ci şi ca să salveze ceea ce acum este pierdut.” — Charles Spurgeon, The Treasury of the Bible, 1962, Old Testament, vol. 1, p. 11.

Rezumat: Dumnezeu ne-a creat după chipul Său pentru ca între El şi noi să poată fi o părtăşie plină de iubire. Deşi apariţia păcatului a distrus unitatea de la început, Dumnezeu caută să restaureze relaţia aceasta prin intermediul planului de mântuire. În calitate de creaturi dependente, viaţa capătă adevăratul sens şi claritate doar atunci când suntem uniţi cu Creatorul nostru.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Iona 1 – Mica 3
1. De unde ştiau corăbierii că Iona fugea de faţa Domnului?
2. Cine îndepărtează îndurarea de la ei înşişi?
3. Cum l-ar fi primit poporul pe cel care ar fi venit „cu vânt şi minciuni”?
4. Care era datoria căpeteniilor şi a mai-marilor „casei lui Israel”?

Evanghelizare, Secţiunea 13, subcapitolul „Câştigarea familiilor”
5. Completează citatul: „Prezentarea lui Hristos în familie, la gura sobei …… .”

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Menţionare! Materialele: prezentare PowerPoint, rezumat şi imaginea textului de memorat sunt preluate de la http://www.fustero.es/index_ro.php. (Mulţumiri!)
Coperta ciclului de Studii biblice şi Veştile misionare scrise ale fiecărui trimestru le veţi găsi doar la pagina primei lecţii din trimestru!

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina ultimei lecţii din trimestru!