Biblia – sursa de autoritate a credinţei noastre

Nu există biserică creştină care să nu folosească Scriptura pentru a-şi susţine crezurile. Totuşi, rolul şi autoritatea Scripturii în teologie nu sunt aceleaşi în toate bisericile. Din contră, acestea pot varia foarte mult de la o biserică la alta. Este un subiect important, dar complex, pe care îl vom explora analizând cinci surse diferite care au un impact important asupra modului în care interpretăm Scriptura: tradiţia, experienţa, cultura, gândirea şi însăşi Biblia.

Aceste surse joacă un rol semnificativ în teologia fiecărei biserici creştine. Fiecare dintre noi face parte dintr-o cultură, un grup social, care are tradiţii specifice şi faptul acesta are un impact asupra noastră. Cu toţii avem experienţe care ne modelează gândirea şi ne influenţează percepţia. Cu toţii avem o minte cu care gândim şi care ne ajută să evaluăm lucrurile. Cu toţii am citit Biblia şi o folosim pentru a-L înţelege pe Dumnezeu şi voia Sa.

Care dintre aceste surse ne oferă cea mai bună interpretare a Bibliei sau în ce combinaţie şi cum sunt folosite aceste surse în relaţie unele cu altele? Dacă acordăm prioritate unei surse sau unor surse putem ajunge la anumite idei şi rezultate diferite şi, în cele din urmă, aceasta va hotărî direcţia întregii teologii a bisericii.

În sine, tradiţia nu este un lucru rău. Ea le oferă acţiunilor care se repetă o anume rutină şi structură şi ne poate ajuta să rămânem conectaţi la origini. De aceea nu este deloc surprinzător faptul că tradiţia are şi ea o parte importantă în religie. Dar există totuşi anumite pericole legate de tradiţie.

1. Cum a reacţionat Isus la tradiţiile omeneşti în vremea Sa? Marcu 7:1-13

Tradiţia cu care S-a confruntat Isus fusese transmisă cu mare grijă în comunitatea iudaică de la învăţător la discipol. Pe vremea lui Isus, aceasta îşi câştigase un loc alături de Scriptură. Totuşi, tradiţia are tendinţa de a se dezvolta mereu, acumulând tot mai multe detalii şi aspecte care la început nu făceau parte din Cuvântul şi planul lui Dumnezeu. Aceste tradiţii omeneşti – chiar dacă erau promovate de „bătrânii” cei mai respectaţi (Marcu 7:3,5), de liderii religioşi ai comunităţii iudaice – nu erau egale cu poruncile lui Dumnezeu (vers. 8,9). Ele erau tradiţii omeneşti şi, în cele din urmă, ajunseseră să desfiinţeze Cuvântul lui Dumnezeu (vers. 13).

2. Cum putem deosebi Cuvântul lui Dumnezeu de tradiţia omenească? 1 Corinteni 11:2; 2 Tesaloniceni 3:6

Cuvântul viu al lui Dumnezeu dă naştere în noi la o atitudine de reverenţă şi credincioşie faţă de Cuvânt. Această credincioşie generează o anume tradiţie. Dar noi trebuie totuşi să rămânem credincioşi întotdeauna faţă de Dumnezeul cel viu, care ne-a descoperit voia Sa în Cuvântul Său scris. De aceea, Biblia deţine un rol unic, care întrece orice tradiţie omenească. Biblia este mai sus şi deasupra oricărei tradiţii, chiar şi a celor bune. Tradiţiile iau naştere din experienţa noastră cu Dumnezeu şi Cuvântul Său şi trebuie să fie testate constant cu cerinţele Sfintei Scripturi.

Enumera câteva lucruri pe care le facem ca biserică şi ar putea fi etichetate drept „tradiţie”. De ce este important să le distingem de învăţătura biblică?

3. Cum putem experimenta bunătatea, îndelunga-răbdare, iertarea, blândeţea şi dragostea lui Dumnezeu? De ce este important să avem o credinţă practică? Ar putea experienţele noastre să intre în conflict cu Biblia sau să ne inducă în eroare? Romani 2:4; Tit 3:4,5

Experienţa este parte a existenţei umane şi are un impact puternic asupra simţămintelor şi gândurilor. Dumnezeu ne-a creat în aşa fel, încât relaţia noastră cu creaţia Sa, şi chiar cu El Însuşi, să fie influenţată de experienţa noastră şi legată de ea.

Dumnezeu doreşte ca noi să experimentăm frumuseţea relaţiilor, a artei şi a muzicii, a minunilor naturii şi să simţim bucuria mântuirii Sale şi puterea făgăduinţelor din Cuvântul Său. Religia şi credinţa noastră înseamnă mai mult decât doctrină şi decizii raţionale. Experienţele noastre modelează în mare măsură modul în care Îl percepem pe Dumnezeu şi chiar înţelegerea Cuvântului Său. Totodată avem nevoie să vedem clar limitările şi lipsurile experienţelor noastre când vine vorba de cunoaşterea voii lui Dumnezeu.

4. Ce avertizare ne dă Pavel? Ce ar trebui să ne spună acest lucru despre limite când este vorba de a ne încrede în experienţele noastre? 2 Corinteni 11:1-3

Experienţele nu sunt întotdeauna sigure. Din punct de vedere biblic, experienţa are sfera ei. Ea trebuie să fie verificată prin Scriptură, întemeiată pe ea şi interpretată prin Scriptură. Uneori vrem să experimentăm ceva care nu este în armonie cu voia şi Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci trebuie să învăţăm să ne încredem în Cuvântul lui Dumnezeu chiar mai presus de experienţa şi dorinţele noastre. Ar trebui să fim mereu atenţi pentru a ne asigura că experienţa noastră este în armonie cu Biblia şi nu contrazice învăţătura ei clară.

O credinţă în care dragostea pentru Dumnezeu şi pentru semeni (vezi Marcu 12:28-31) sunt cele mai mari porunci este, evident, o credinţă în care experienţa este importantă. De ce ar trebui să ne testăm întotdeauna experienţa prin Cuvântul lui Dumnezeu?

Orice om aparţine unei culturi, unui grup social care are valorile, limba, tradiţiile sale. Cu toţii suntem influenţaţi şi modelaţi de cultură. Nimeni nu este scutit. Să ne gândim cât de mult din Vechiul Testament se ocupă de istoria perioadelor în care Israelul din vechime a fost corupt de culturile din jur. Ce ne face să credem că noi, cei de astăzi, suntem altfel decât ei sau mai buni?

Cuvântul lui Dumnezeu este dat într-o cultură specifică, chiar dacă nu se limitează la ea. Deşi factorii culturali influenţează inevitabil modul în care înţelegem Biblia, nu ar trebui să uităm că Scriptura transcende categoriile culturale prestabilite (este deasupra lor): etnie, posesiuni şi poziţie socială. Acesta este unul dintre motivele pentru care Biblia întrece orice cultură omenească şi chiar este în stare să transforme şi să îndrepte elementele păcătoase pe care le găsim în orice cultură.

5. La ce se referă Ioan când afirmă că nu ar trebui să iubim lucrurile din lume? Cum putem să trăim în lume şi totuşi să nu avem o gândire lumească? 1 Ioan 2:15-17

Cultura, ca orice alt aspect al existenţei noastre, a fost afectată de păcat. În consecinţă, şi aceasta se află sub condamnarea lui Dumnezeu. Da, unele aspecte ale culturii noastre s-ar putea alinia perfect cu credinţa noastră, dar întotdeauna trebuie să fim atenţi să facem distincţia între cele două. Credinţa biblică este în contrast cu cultura societăţii, încurajându-ne să stăm cu credincioşie de partea Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă nu avem ancorat în fiinţa noastră ceva ce vine de sus, curând vom ceda în faţa lucrurilor din jur.

Ellen G. White afirmă următoarele: „Urmaşii lui Hristos trebuie să se despartă de lume în principii şi interese, dar nu trebuie să se izoleze de lume. Mântuitorul a fost mereu printre oameni, nu pentru a-i încuraja în ceea ce nu era în concordanţă cu voia lui Dumnezeu, ci pentru a-i înălţa şi înnobila.” – Ellen G. White, Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 323

Ce aspecte ale culturii în care trăieşti sunt în opoziţie totală cu credinţa biblică? Cum putem evita să ne fie coruptă credinţa?

6. De ce este atât de important să supunem gândurile noastre ascultării de Hristos? De ce frica de Domnul este începutul înţelepciunii? 2 Corinteni 10:5,6; Proverbele 1:7; 9:10

Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a gândi. Fiecare activitate omenească şi fiecare argument teologic ne solicită capacitatea de a gândi şi de a formula concluzii. Noi nu susţinem o credinţă iraţională. Dar, odată cu Iluminismul secolului XVIII, oamenii i-au atribuit raţiunii umane un rol nou şi dominant, în special în Vest, rol care trece dincolo de capacitatea noastră de a gândi şi de a ajunge la concluzii corecte.

Unii consideră că toată cunoştinţa omenirii se bazează pe experienţa senzorială, în timp ce alţii consideră că raţiunea omului este sursa principală a cunoştinţei. Această abordare, numită raţionalism, susţine că adevărul nu este senzorial, ci intelectual şi provine din raţiune. Cu alte cuvinte, există anumite adevăruri pe care doar raţiunea noastră le poate discerne direct. Astfel, raţiunea omului devine testul şi norma pentru adevăr. Ea devine noua autoritate în faţa căreia totul trebuie să se plece, inclusiv autoritatea bisericii şi chiar şi autoritatea Bibliei. Tot ceea ce nu era de la sine înţeles pentru raţiunea omului a fost dat la o parte şi legitimitatea sa, pusă sub semnul întrebării. Această atitudine a fost aplicată multor părţi din Biblie. Toate minunile, crearea lumii în şase zile, naşterea lui Isus din fecioară sau învierea în trup, nu au mai fost considerate adevărate şi demne de încredere.

Dar să nu uităm că până şi puterea de a raţiona este afectată de păcat şi trebuie să fie adusă sub stăpânirea lui Hristos. Oamenii au o înţelegere întunecată şi s-au îndepărtat de Dumnezeu (Efeseni 4:18). Noi avem nevoie să fim iluminaţi de Cuvântul Său. Mai mult, faptul că Dumnezeu este Creatorul nostru sugerează că, din punct de vedere biblic, raţiunea noastră nu a fost creată să funcţioneze independent sau autonom de Dumnezeu. Ci „începutul înţelepciunii este frica de Domnul” (Proverbele 9:10, vezi şi 1:7). Doar atunci când acceptăm descoperirea lui Dumnezeu, revelată în Cuvântul Său scris, ca fiind mai presus de orice în viaţa noastră şi suntem dispuşi să urmăm ce este scris în Biblie, doar atunci putem raţiona corect.

În urmă cu multe secole, preşedintele american Thomas Jefferson şi-a făcut o versiune proprie a Noului Testament, eliminând tot ce era împotriva raţiunii, după părerea lui. A scos aproape toate minunile lui Isus, inclusiv învierea Sa. Ce ar trebui să ne înveţe acest lucru despre limitele raţiunii umane în înţelegerea adevărului?

Duhul Sfânt, care le-a descoperit şi le-a inspirat oamenilor conţinutul Bibliei, nu ne va călăuzi niciodată contrar Cuvântului lui Dumnezeu şi nu ne va îndepărta de Cuvânt. Pentru adventiştii de ziua a şaptea, Biblia are o mai mare autoritate decât tradiţia omenească, experienţa, raţiunea sau cultura. Singura normă prin care trebuie să fie testate toate celelalte lucruri este Biblia.

7. Pentru Isus Hristos, care a fost sursa supremă pentru înţelegerea lucrurilor spirituale? Cum ne confirmă Biblia că Isus este adevăratul Mesia? Ioan 5:46,47; 7:38

Unii oameni pretind că au primit „revelaţii” şi instrucţiuni speciale din partea Duhului Sfânt, dar acestea merg direct împotriva mesajului clar al Bibliei. Pentru ei, aceste „revelaţii” au o autoritate mai mare decât Scriptura. Oricine anulează Cuvântul scris şi inspirat al lui Dumnezeu şi îi respinge mesajul clar păşeşte pe un teren periculos şi nu este călăuzit de Duhul lui Dumnezeu. Biblia este singura noastră siguranţă spirituală. Doar ea este o normă de încredere în chestiuni de credinţă şi practică.

„Duhul Sfânt vorbeşte minţii prin Scripturi şi întipăreşte adevărul în inimă. În felul acesta, demască rătăcirea şi o alungă din suflet. Tocmai prin Duhul adevărului, care lucrează prin Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos Îşi supune poporul Său ales.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 671

Niciodată să nu credem că manifestările moderne, interpretate ca venind de la Duhul Sfânt, înlocuiesc Cuvântul lui Dumnezeu. Din contră, El lucrează în armonie cu Biblia şi prin ea pentru a ne atrage la Hristos, Biblia fiind astfel singura normă a spiritualităţii biblice autentice. Scriptura ne oferă o învăţătură sănătoasă (1 Timotei 4:6) şi, fiind Cuvântul lui Dumnezeu, este demnă de încredere şi poate fi acceptată în totalitate. Nu este sarcina noastră să emitem judecăţi asupra Bibliei. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care are dreptul şi autoritatea de a ne judeca pe noi şi gândirea noastră. La urma urmei, acesta este Cuvântul scris al lui Dumnezeu.

De ce este Biblia o călăuză mai sigură în chestiuni spirituale decât impresiile subiective? Care sunt consecinţele neacceptării Bibliei ca standard pe baza căruia să testăm toate învăţăturile, chiar şi experienţa noastră spirituală?

Atunci când medităm asupra Cuvântului lui Dumnezeu, noi suntem influenţaţi şi de tradiţie, experienţă, cultură, raţiune. Întrebarea decisivă este: Care din aceste surse are ultimul cuvânt şi autoritatea supremă când este vorba de credinţa noastră? Putem răspunde Biblia, dar este cu totul altceva să-i permitem Bibliei, prin lucrarea Duhului Sfânt, să aibă un impact şi să ne schimbe viaţa.

„În Cuvântul Său, Dumnezeu le-a încredinţat oamenilor cunoştinţa necesară pentru mântuire. Sfintele Scripturi trebuie să fie primite ca o descoperire cu autoritate şi infailibilă a voinţei Sale. Ele sunt măsura caracterului, descoperitorul doctrinelor şi testul experienţei.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 9

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, cap. 37 „Scripturile, o apărare sigură”.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Psalmii 69-75
1. Ce aştepta psalmistul degeaba?
2. Ce „margini” nu cunoştea psalmistul?
3. Care era fericirea psalmistului?
4. Ce lipsă deplângea psalmistul, din cauza căreia „nimeni nu mai ştia până când…?”

Evanghelizare, Secţiunea 7, subcapitolul „Solia şi prezentarea ei”
5. Care este efectul predicilor care conţin multe argumente?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!