Isus, apostolii şi Biblia

Din nefericire, în această eră postmodernă, Biblia a fost reinterpretată în mare măsură din perspectiva unei filozofii care îi pune la îndoială şi inspiraţia, şi autoritatea. De fapt, Biblia este privită ca fiind o carte cu idei ale unor oameni care au trăit într-o cultură destul de primitivă şi care nu ar putea înţelege lumea aşa cum o înţelegem noi astăzi. În acelaşi timp, elementul supranatural a fost fie minimalizat, fie îndepărtat cu totul, transformând Biblia într-un simplu document care, în loc să prezinte viziunea lui Dumnezeu cu privire la om, a ajuns să prezinte viziunea omului cu privire la Dumnezeu. În consecinţă, pentru mulţi, Biblia a devenit în mare parte irelevantă într-o eră a gândirii darwiniste şi a filozofiei moderne.

Totuşi, noi respingem total această poziţie. Noul Testament ne prezintă o modalitate inspirată de a privi întreaga Scriptură, studiind modul în care Isus şi apostolii au înţeles Vechiul Testament, singura Biblie pe care o aveau la acea vreme. Cum s-au raportat ei la oamenii, locurile şi evenimentele descrise? Care a fost gândirea lor şi apoi metodele de interpretare? Să îi analizăm pe ei şi modul în care au înţeles Scriptura în contrast cu ideile greşite ale oamenilor neinspiraţi, ale căror ipoteze conduc spre scepticism şi îndoială faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.

Momentul în care Ioan Botezătorul L-a botezat pe Isus a marcat începutul lucrării Mântuitorului, apoi Isus a fost dus de Duhul în pustia Iudeei, unde – în cea mai slăbită condiţie, ca om – a fost ispitit de Satana.

1. Cum S-a apărat Isus împotriva ispitelor lui Satana în pustie? Ce ar trebui să învăţăm despre Biblie din această relatare? Matei 4:1-11

Când a fost ispitit prin poftă, Isus a răspuns: „Este scris: «Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu»” (Matei 4:4). El trimite la Cuvântul viu şi la sursa lui supremă, divină. În acest fel, El întăreşte autoritatea Scripturii. Când a fost ispitit cu împărăţiile şi slava acestei lumi, Domnul a răspuns: „Căci este scris: «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-l slujeşti»” (Matei 4:10; Luca 4:8). El ne aminteşte că adevărata închinare se concentrează asupra lui Dumnezeu şi a nimănui altcuiva şi că ea înseamnă supunere faţă de Cuvântul Său. Iar când este ispitit cu dragostea de etalare şi îngâmfare, Isus răspunde: „«De asemenea, este scris… Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău»” (Matei 4:7; Luca 4:12).

La toate cele trei ispite Isus răspunde prin: „Este scris”. Adică, merge direct la Cuvântul lui Dumnezeu şi la nimic altceva pentru a Se împotrivi atacurilor şi înşelăciunilor lui Satana. Aceasta ar trebui să fie o lecţie puternică pentru noi toţi: Biblia, şi numai Biblia, este norma supremă şi temelia pentru credinţa noastră.

Da, Biblia şi numai Biblia a fost metoda lui Isus de apărare împotriva atacurilor vrăjmaşului. Isus este Dumnezeu, dar când S-a apărat împotriva lui Satana, El S-a supus doar Cuvântului lui Dumnezeu.

Nu prin păreri, nu pe baza vreunui argument elaborat, întortocheat, nu prin cuvinte de ură personală, ci prin cuvintele simple, dar profunde ale Scripturii. Pentru Hristos, Scriptura are cea mai mare autoritate şi cea mai mare putere. Astfel, lucrarea Sa începe cu aşezarea unei temelii şi continuă construind pe veridicitatea Bibliei.

Cum putem învăţa să depindem la fel de mult de Cuvântul lui Dumnezeu si să ascultăm la fel ca Isus?

2. Ce spune Isus în următoarele situaţii? Matei 5:17-20; 22:29; 23:2,3

Isus i-a învăţat pe ucenici ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu şi de Lege. Nu există niciun indiciu că El S-ar fi îndoit de autoritatea sau de relevanţa Scripturii. Din contră, El a făcut referire constant la ea ca sursă a autorităţii divine. Saducheilor le-a spus: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22:29). Isus a arătat că doar cunoaşterea raţională a Bibliei şi a învăţăturilor ei nu este suficientă pentru a cunoaşte adevărul. Şi nici pentru a-L cunoaşte pe Domnul, care este Adevărul.

3. Care era viziunea lui Isus cu privire la legea lui Moise? Matei 22:37-40

În răspunsul dat învăţătorului Legii, Isus rezumă Cele Zece Porunci date lui Moise cu aproape o mie cinci sute de ani mai înainte. Aici, El Se concentrează pe Legea din Vechiul Testament şi o înalţă la cel mai înalt nivel. Mulţi creştini au tras concluzia, în mod eronat, că atunci a fost dată o poruncă nouă şi astfel, cumva, Legea Vechiului Testament este înlocuită astăzi de Evanghelia Noului Testament. Dar învăţătura dată de Isus aici se bazează pe Legea Vechiului Testament. Hristos a descoperit şi a prezentat mai lămurit Legea, astfel încât „în aceste două porunci” (rezumând Cele Zece Porunci) „se cuprind toată Legea şi Prorocii” (Matei 22:40). Prin aceste cuvinte, Isus a înălţat şi tot Vechiul Testament, căci acesta era un alt mod de a face referire la Lege, Proroci şi Scrieri – cele trei împărţiri ale Vechiului Testament.

„El a arătat spre Scripturi ca având o autoritate de necontestat, iar noi trebuie să facem la fel. Biblia trebuie să fie prezentată ca fiind Cuvântul veşnicului Dumnezeu, ca sfârşit al tuturor controverselor şi temelie a tot adevărul.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, pp. 39-40

Ce altă sursă de autoritate s-ar putea opune supunerii tale faţă de Cuvântul lui Dumnezeu?

4. Cum foloseşte Isus Scripturile pentru a-i învăţa pe ucenici solia Evangheliei? Luca 24:13-35,44,45

După moartea lui Hristos, urmaşii Lui au fost confuzi si plini de îndoieli. Cum se putuse întâmpla aşa ceva? Ce însemna? În acest capitol din Luca vedem că Isus li Se arată de două ori – prima dată celor doi în drumul spre Emaus şi apoi, celorlalţi. În două ocazii diferite, Isus le arată că toate profeţiile din Vechiul Testament se împliniseră: „Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (vers. 27).

Din nou, în versetele 44, 45, El spune: „Iată ce vă spuneam… că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.” Apoi, Isus „le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile”.

Observaţi menţiunea specifică din versetul 27: „în toate Scripturile”, afirmaţie reluată în al doilea pasaj: „în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi” (vers. 44). Acest lucru stabileşte clar faptul că Isus, Cuvântul care S-a făcut trup (Ioan 1:1-3,14), Se baza pe autoritatea Scripturii pentru a explica profeţiile făcute cu sute de ani înainte. Făcând referire la toată Scriptura, Isus îi învaţă pe ucenici prin exemplu. La rândul lor, când urmau să răspândească solia Evangheliei, şi ei trebuiau să prezinte toată Scriptura pentru a-i întări în credinţă pe cei nou-convertiţi din întreaga lume.

Să mai observăm că Isus le spune ucenicilor de atunci (şi nouă, astăzi): „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Matei 28:18-20). Dar această putere, sau autoritate, îşi păstra rădăcinile în Tatăl Său şi în Dumnezeire, căci apoi le-a spus: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Apoi vine pasajul-cheie: „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.” Ce învăţa Isus şi ce poruncea? Toate învăţăturile Sale sunt bazate pe Scriptură. El a venit având autoritatea profetică a Cuvântului şi S-a supus Tatălui prin împlinirea profeţiilor din Scriptură.

Dacă Isus a acceptat toată Scriptura, ar trebui să facem si noi la fel. Cum putem învăţa să acceptăm autoritatea întregii Scripturi, chiar si atunci când ne dăm seama că astăzi, nouă nu ni se mai poate aplica totul?

Isus i-a învăţat pe cei din vremea Sa că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu în sensul că ceea ce spune ea este echivalent cu ceea ce Dumnezeu afirmă. Ea îşi are originea în Dumnezeu si, de aceea, este autoritatea supremă în orice aspect al vieţii. De-a lungul istoriei, Dumnezeu le-a descoperit oamenilor voia Sa prin intermediul Bibliei.

De exemplu, în Matei 19:4,5 Isus face referire la o afirmaţie scrisă de Moise. Dar Isus ia acest pasaj şi spune: „Oare n-aţi citit că Ziditorul… a zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa…»”? În loc să spună: „Scriptura spune”, Isus a zis: „Ziditorul… a zis”, atribuindu-I Creatorului cuvintele pe care le-a scris autorul cărţii Geneza. Aici, Dumnezeu este considerat ca fiind autorul acestei afirmaţii, chiar dacă Moise a fost cel care a scris-o.

5. Cum a înţeles Domnul Isus personajele şi evenimentele din Biblie? Matei 12:3,4; 24:38; Marcu 10:6-8; Luca 4:25-27; 11:51

Domnul Isus a considerat toate personajele, locurile şi evenimentele din Vechiul Testament ca adevăr istoric. El face referire la Geneza 1 şi 2 şi, printre personajele istorice, la Abel, prezentat în Geneza 4, la David care a mâncat din pâinile sfinte de la templu şi la Elisei. În mod repetat El a vorbit despre suferinţele profeţilor din vechime (Matei 5:12; 13:57; 23:34-36; Marcu 6:4). Într-un mesaj de avertizare, Isus descrie şi situaţia din zilele lui Noe: „Mâncau şi beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie…” (Matei 24:38,39). Sunt multe indicii care sugerează că Isus S-a referit la această manifestare a puterii lui Dumnezeu ca la un eveniment istoric.

Din moment ce chiar Isus Se raportează la aceste personaje istorice ca la nişte personaje reale, ce ne spune acest lucru despre puterea înşelăciunilor lui Satana asupra multor oameni astăzi, chiar şi dintre creştini, care le neagă existenţa? Cum putem evita să cădem în această capcană?

Scriitorii Noului Testament abordează Biblia la fel ca Isus. În chestiuni de doctrină, etică şi împlinire profetică, Vechiul Testament era pentru ei Cuvântul lui Dumnezeu plin de autoritate. Nu găsim nimic din ceea ce au spus sau făcut aceşti oameni care să conteste autoritatea sau autenticitatea vreunei părţi din Biblie.

6. Ce ne învaţă pasajele de mai jos despre modul în care apostolii au înţeles autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu? Faptele 4:24-26; 13:32-36; Romani 9:17; Galateni 3:8

Observaţi în aceste pasaje ce legătură strânsă există între Scripturi şi glasul lui Dumnezeu. În Faptele 4 – chiar înainte de a fi umpluţi cu Duhul Sfânt, ucenicii L-au lăudat pe Dumnezeu pentru eliberarea lui Petru şi Ioan. În laudele lor, ei L-au numit pe Dumnezeu Stăpân şi Creator şi l-au mulţumit pentru că le-a vorbit prin slujitorul Său David. Altfel spus, cuvintele lui David erau cuvintele lui Dumnezeu. În Faptele 13:32-36, David este citat din nou de Pavel şi cuvintele lui Îi sunt atribuite lui Dumnezeu.

În Romani 9:17, unde ne-am aştepta ca „Dumnezeu” să fie subiectul enunţului, Pavel spune: „Fiindcă Scriptura zice lui Faraon…” Şi în Galateni 3:8 spune: „Scriptura … a vestit mai dinainte lui Avraam …”, arătând astfel legătura strânsă dintre Cuvântul lui Dumnezeu şi Dumnezeu.

Scriitorii Noului Testament fac referire în mod unanim la Vechiul Testament ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu şi îl citează de sute de ori. Un cercetător a alcătuit o listă de 2 688 de referinţe specifice, 400 din Isaia, 370 din Psalmii, 220 din Exodul şi aşa mai departe. Dacă la această listă s-ar putea adăuga aluziile, temele şi motivele, numărul ar creşte semnificativ. Cărţile sunt pline de referinţe la profeţiile Vechiului Testament, adesea introduse prin cuvintele: „Este scris” (Matei 2:5; Marcu 1:2; 7:6; Luca 2:23; 3:4, Romani 3:4; 8:36; 9:33; 1 Corinteni 1:19; Galateni 4:27; 1 Petru 1:16). Toate acestea ne confirmă că Scripturile Vechiului Testament sunt temelia pe care stau învăţăturile lui Isus şi ale apostolilor.

Ce ar trebui să ne înveţe aceste exemple despre ideile care tind să ne submineze încrederea în autoritatea Scripturilor?

„Oamenii se consideră mai înţelepţi decât Cuvântul lui Dumnezeu, mai înţelepţi chiar decât Dumnezeu şi, în loc să îşi fixeze picioarele pe temelia de neclintit şi să supună totul testului Cuvântului lui Dumnezeu, ei testează Cuvântul cu propriile idei din ştiinţă şi natură şi, dacă pare a nu se potrivi cu ideile lor ştiinţifice, este considerat nedemn de încredere.” – Ellen G. White, Signs of the Times, 27 martie 1884, p. 1

„Aceia care ajung să cunoască bine înţelepciunea şi planul lui Dumnezeu aşa cum sunt descoperite în Cuvântul Său devin puternici din punct de vedere intelectual şi pot deveni lucrători eficienţi alături de Marele Educator, Isus Hristos. … Domnul Hristos a dat poporului Său cuvintele adevărului şi toţi sunt chemaţi să-şi îndeplinească partea în a face cunoscut lumii acest adevăr. … Nu există sfinţire despărţită de adevăr – Cuvântul. Atunci, cât de important este ca acesta să fie înţeles de fiecare dintre noi!” – Ellen G. White, Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 432

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, cap. 7 „Ca un prunc” şi cap. 12 „Ispitirea lui Isus”.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Psalmii 62-68
1. Ce făcea psalmistul în timpul priveghiurilor nopţii?
2. Ce anume – în opinia psalmistului – a pricinuit căderea celor răi?
3. Cum descrie psalmistul modul în care Dumnezeu face grâul să rodească?
4. Care era rolul fetelor în „orchestra” cântăreţilor, evocată de psalmist?

Evanghelizare, Capitolul 6, subcapitolul „Întâmpinarea prejudecăţilor şi a împotrivirii”
5. Care este cea mai bună modalitate de a trata afirmaţiile false?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!